Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov au precizat sâmbătă că în anul 2009 a fost eliberat avizul de securitate la incendiu pentru Bamboo, în baza solicitării administratorilor clubului bucureștean.
„Până la acest moment, instituției noastre nu i s-a înaintat solicitarea în vederea eliberării autorizației de securitate la incendiu, act administrativ pentru care prevederile legale dispun obținerea acestuia până la finalul lunii iunie 2017.
Pentru verificarea regulilor de apărare împotriva incendiilor și asigurarea climatului de securitate pentru ocupanți, inspectorii de prevenire au derulat controale periodice și au aplicat sancțiuni pentru neregulile identificate: pe 25 mai 2015 — au fost aplicate 2 amenzi, în cuantum de 5.500 lei, pentru exploatarea necorespunzătoare a instalației electrice și lipsa autorizației de securitate la incendiu; 13 — 20 noiembrie 2015 — au fost aplicate 2 amenzi în cuantum de 15.000 lei pentru exploatarea necorespunzătoare a instalației electrice și lipsa autorizației de securitate la incendiu; în noiembrie 2016 — a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare”, precizează ISU București-Ilfov.
Potrivit legii, funcționarea unui obiectiv fără deținerea autorizației de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligația de a-și obține acest document până la finalul lunii iunie 2017.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a menționat că până la finalul lunii iulie 2017 lipsa autorizației de securitate la incendiu se constată, se consemnează de către inspectorii de prevenire, care fac respectivele controale, dar, potrivit unei hotărâri de Guvern, nu se și sancționează constatarea lipsei acestei autorizații.
Daniel Vasile a adăugat că deficiențele constatate de pompieri în cursul controalelor nu se încadrau în categoria celor care ar fi putut determina închiderea și suspendarea activității clubului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.