A fost descoperit o planetă din diamant

O echipă de astronomi americani şi francezi a descoperit o planetă formată în mare parte din diamant, de două ori mai mare decât Pământul, aflată pe orbita unei stele vizibile cu ochiul liber, relatează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Suprafaţa acestei planete este acoperită probabil cu grafit şi diamant, mai curând decât cu apă şi granit, a explicat Nikku Madsusudhan, de la Yale University, unul din coautorii descoperirii, care va fi prezentată în revista americană Astrophysical Journal Letters.

Planeta, botezată 55 Cancri-e, are o rază de două ori mai mare decât a Pământului, adică 12.747 km, şi se află la 40 de ani-lumină de Terra, în Constelaţia Racului. De remarcat şi faptul că se roteşte în jurul stelei sale cu o viteză mult mai mare decât Pământul: 18 ore pământeşti, comparativ cu cele 365 de zile parcurse de Terra în jurul Soarelui.

Noua planetă este de asemenea mult mai densă decât Terra, având o masă de opt ori mai mare, şi este o planetă fierbinte, temperaturile la suprafaţa sa ajungând la 2148 de grade.

Planeta a fost observată pentru prima dată în 2011, iar contrar a ceea ce credeau iniţial cercetătorii nu conţine apă, ci pare compusă în principal din cărbune sub formă de grafit şi din diamant, ca şi din fier şi siliciu.

Diamantul ar putea reprezenta cel puţin o treime din planetă sau echivalentul a de trei ori masa terestră, potrivit astronomilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.