A fost dezvăluit încă un protocol secret! Cine sunt cele 6 instituții implicate

Un protocol semnat în 1998 între SRI, SIE, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor, prezentat de Lumea Justiţiei, prevede înfiinţarea unui Grup Operativ Central, care avea printre atribuţii şi efectuarea de acte de urmărire penală. Reamintim că, în ultima perioadă, desecretizarea protocoalelor au deschis o adevărată Cutie a Pandorei în peisajul justiției din România.

Prin acest protocolul, instituţiile semnatare conveneau să coopereze în vederea „realizării unui sistem informaţional corespunzător şi pentru soluţionarea operativă a unor atfel de cauze, prin constituirea unei Unităţi Naţionale Interforţe”, respectiv prin constituirea şi funcţionarea „în mod permanent, la nivel naţional, a Grupului operativ central de combatere a criminalităţii organizate şi corupţiei, denumit Grupul operativ central”, potrivit informațiilor mediafax.ro.

Astfel, Grupul operativ central era condus de către procurorul şef al Secţiei anticorupţie din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Tot prin acest document, a fost constituit şi Grupul oprativ teritorial de combatere a criminalităţii organizate şi corupţiei, condus de către procurorul şef al Secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Ce atribuții avea grupul operativ

Grupul operativ central era format dintr-un reprezentant al Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie al Ministerului Justiţiei, patru reprezentanţi ai Ministerului de Interne, un reprezentant al Serviciului Român de Informaţii, un reprezentant al Serviciului de Informaţii Externe şi trei reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe.

Grupul operativ central avea trei atribuţii, respectiv concentrarea, analiza, evaluarea şi valoificarea informaţiilor referitoare la criminalitate organizată şi corupţie, realizarea de controale şi verificări de specialitate, în mod independent sau în colective mixte, dar şi efectuarea actelor de urmărire penală, dispuse de procuror, conform competenţelor prevăzute de lege.

De cine a fost semnat acest protocol

Documentul mai prevede ca Ministerul Public să comunice în scris Ministerului de Justiţie, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Ministerului Finanţelor „datele şi informaţiile de interes cu privire la faptele pe care le-au sesizat, rezultate din finalizarea urmăririi penale”.

„Protocolul privind cooperarea între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Finanţelor în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi corupţiei” a fost semnat în decembrie 1998 de către ministrul de Justiţie de atunci, Valeriu Stoica, Procurorul General al României de la acea vreme Mircea Criste, fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu, fostul director SRI, Costin Georgescu, directorul SIE de atunci, Cătălin Harnagea şi ministrul Finanţelor de la acea vreme Decebal Traian Remeş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Se vorbeste ca exista si un Protocol intre SRI si Minsiterul Dezvoltarii, semnat cand la Minsiterul Dezvoltarii era mare Ministru dl Liviu Dragnea!
    Ce frumos, cand vom vedea semnatura dlui Dragnea pe Protocolul secret, sper sa apara!
    La fel cum vom vedea Semnatura dlui Tariceanu pe Decizia CSAT nr 17/2005, cand el ca Prim Minsitru era si Vicepresedinte CSAT!!!
    Hai cu „statul paralel”, la PSD-ALDE!
    Atunci, sa-i vezi pe alde Mihai Gadea si Mircea Badea si Oana Zamfir si Ciuvica si Razvan Savaliuc la Antena 3 atacandu-i pe Dragnea si Tariceanu!
    NU ii va ataca?!
    NU, evident.

  2. Drept mulțumire, Decebal Traian Remeș a beneficiat de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”! Credea că era la conducere … dar nu a fost niciodată.

  3. mai sunt protocoale incheiate intre institutii ale statului si institutii private pe care nu le-a scos nimeni…inca la iveala,de exemplu institutii ale statului cu banci intre care circula date personale ale cetatenilor care au facut un credit la un moment dat

  4. Cum tot repet de luni bune, colaborarea dintre Securitate si Justitie a continuat si dupa 1989, eu considerand-o
    tacita, prin sefii periodici si prin deplin conspiratii instrumentatori de dosare, respectiv judecatorii afiliati
    fixari…”aleatoriu”. Astfel nu a avut loc o instrumentare a crimelor comunismului si au avut loc parodii de spete
    vizand pe asasinii loviturii de stat! Parodia trecerii la capitalism si la democratie incepe sa fie demascata, incet,
    dar ireversibil!!! Confruntarea dintre aripile Securitatii o resimtim mai acut ca oricand si nu-mi pare rau ca mi-a
    fost dat sa suport insulte din partea prostacilor securisti de „dreapta” si de „stanga” de cate ori infatisam aceste
    realitati, realitatii care apar la lumina, fapt care reprezinta o tarzie satisfactie…

  5. aloo, claudiu manda??
    cand ii chemi in fata comisiei senatului pe valeriu stoica, costin georgescu, c harnagea, mircea criste, tr remes si viorica costiniu???:poate pleci in vacanta??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.