Motto: „Dacă nu am putut plăti atunci răul ce ni s-a făcut, de-atâta să avem grijă: măcar să nu uităm!” (Nicolae Iorga)

Arhivele aparţin întotdeauna învingătorilor. Învinşii păstrează adevărul prin viu grai şi conservând în memoria generaţiilor, sub camuflaj, partea de adevăr lipsă din consemnările învingătorilor. Vom afla oare adevărul morţii lui Dumitru Tinu sau a inginerului Erbaşu pentru refuzul de a plăti cotizaţia lunară şi taxa de protecţie către cei care deţin puterea şi care sunt atotputernici?

Motto: „Este o mare eroare de a voi să guvernezi fără un minimum de strălucire”. (Clement Attlee) Viitorul Românuiei este vulnerabil.Și această vulnerabilitate este cauzată de nepedepsirea vinovaților și imunitatea călăilor. Politica ductilă de peste 20 de ani ne promite viitorul pentru a jefui prezentul și ne vorbește despre bine („Să trăiți bine!”) pentru a […]

Motto: În istorie, naţiunile mor şi statele dispar nu prin practicarea violenţei şi încălcarea legilor, ci prin indiferenţă şi sustragere de la obligaţii. Răul merge în avalanşă. Ne topim într-un sistem totalitar sub glazura sufocantă a unei false libertăţi de opinie, care, prin ignorarea ei oficială, se va ajunge la anihilarea finală a libertăţilor democratice. […]

Motto: „N-o să mă oprească nimeni să strig până la moarte că suntem cu toţii nişte jigodii care nu am îndurat încă atât cât am fi meritat pentru decăderea şi abjecţia noastră… ” (Cezar Ivănescu, 1997)

Chipurile triste şi preocupate cu supravieţuirea zilnică, pe care le văd în toate drumurile mele, sunt chipuri ale aşteptării perpetue dintre imperii. Aşteptarea dintre imperii este viaţa învârtită perpetuu „în cerc barbar şi fără sentiment”, iar această stare de lucruri este cauzată de obedienţa structurilor de putere din interior faţă de cancelariile imperiilor. Au existat […]

În România ultimilor 20 de ani, în timp ce unii, cei mai mulţi, vindeau pe tarabe două-trei ciocolate şi o sticlă de apă pe zi, alţii, mai puţin la număr, au vândut Bancorex, Dacia Felix, Banca Albina etc. Sau cum spunea I.D. Sîrbu prin anii ’80: „Vor supravieţui doar aceia care mai au acces la […]

Motto: „Plătim ades c-un an de viaţă/ luciditatea unui singur vers” (Nicolae Labiş)

Adevărul şi dreptatea sunt marile vinovăţii din istoria noastră. Cine a vrut dreptate şi adevăr pe loc a fost pedepsit cu moartea. Dacă nu se reuşesc reducerea la tăcere şi acceptarea obedienţei prin tehnica marginalizării şi a compromiterii, atunci se trece la eliminarea fizică.

Puterea oferă o parte din forţa şi confortul ei în schimbul obedienţei. Prin acest transfer de putere între mercenari fără scrupule, societatea este dizolvată cu încetul într-o magmă care înghite orice speranţă la rezistenţă. Trădarea flanează printre partide şi modelează sfere de interese, remodelând mereu straturile superioare ale puterii după cum îi este voia, malformând […]

Cel mai bun diagnostic al decidenţilor din spatele politicului este dialogul Cocoş-Chirieac. Ei sunt marionetele unei mafii transpartinice care se foloseşte de acelaşi limbaj acuzativ. Acestea sunt clasa plină de bani, dar şi nivelul ei de moralitate. Dialogul lor arată exact cum este societatea românească în zona puterii. „Comunistul mic” Chirieac dă lecţii de morală […]

Totul este determinat de trecut. Chiar şi viitorul are o anterioritate de care nu poate scăpa. În succesiunea timpurilor, trecutul este rege. Anterioritatea nu poate fi anulată. În suprarealism te poţi juca prin filtrul fanteziei, dar, în istorie, realitatea are o înlănţuire logică. Înlănţuirea cauză- efect nu se poate anula. Şi încercăm a demonstra cât de prezentă şi de puternică este anterioritatea în viaţa noastră!

Trădarea şi dispreţul suprem sunt onomatopeice. Într-o emisiune televizată, de foarte curând, am văzut cu stupoare cum arată rânjetul suprem al trădării. A fost rânjetul sarcastic al UDMR-istului Péter Eckstein-Kovács, zis şi „Fieraru”, la riposta unui interlocutor care-i amintea de oamenii care protestează în stradă, în toată ţara. Iar rânjetul grofului Kovács s-a rostogolit caustic […]

Astăzi, România seamănă cu o minge alergată pe un teren desfundat, cu zăpadă amestecată cu noroi, o minge disputată de două echipe de amatori care aspiră la divizia C a puterii europene.

Titlul eseului este produsul unui alambic istoric cu o vechime apreciabilă la noi. În urmă cu trei sute de ani, „băiatul de gaşcă”, care primea darul, avea poziţii sociale variate în funcţie de context

Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Pe vremuri au existat bani pentru toate problemele: salarii consistente pentru întregul personal medical, burse de specialitate pentru doctorii stagiari; bani pentru mobilier, tehnică medicală de ultimă oră, medicamente şi tratamente costisitoare; bani pentru modernizarea spitalelor sau ridicarea altora noi. Şi mai mult decât atât, toţi bolnavii, indiferent de tratament şi poziţie socială, aveau spitalizare gratuită. Boierul şi opincarul! Pentru aceasta a fost înfiinţată „Eforia Spitalelor Civile” de unii care gândeau la binele societăţii.

La începutul secolului XX, Constantin Rădulescu-Motru a definit pentru cazul românesc sensul „cuvântului anarhie”: „El înseamnă lipsa de ordine şi de autoritate. Bate vântul anarhiei în ţara românească înseamnă: în ţara românească nu e nici ordine, nici autoritate” (p. 9).

În naivitatea lor, foştii profitori ai regimului Iliescu-Constantinescu cred că pot păcăli mulţimea furioasă, venind alături de ea în ultima secundă. Oamenii nu mai sunt dispuşi să accepte demagogia lor ieftină. A sosit timpul ca magnaţii de paie gen Patriciu, Ludovic Orban, Ţiriac şi mistreţii lui, Dan Diaconescu, Cocoş, Sorin Ovidiu Vîntu, Viorel Lis, Videanu, […]

Motto: „Nebunia se moşteneşte, doar că noi ne punem pe cap o şapcă nouă” (Ernst Jünger, „Eumeswill”) În anul 1951, pe când Braşovul de azi se numea Oraşul Stalin, se năştea Vladimir Tismăneanu. A primit prenumele „Vladimir” deoarece părinţii lui doreau să păstreze în apropierea lor renumele marelui Vladimir Ilici Lenin. Iar tânărul Vladimir, născut […]

Cât de ticălos poate fi regimul clientelar Băsescu?! Cât de obedienţi au ajuns să fie unii absolvenţi de Medicină precum Vlădescu sau Ciuhodaru? Medicina românească este distrusă sistematic pe mâna unora ca aceşti oportunişti de notorietate luată cu forţa şi carierişti de partid. Îşi bat joc de colegii lor, îi umilesc pe cei tineri şi […]

Motto: „Ne vom înţigăni chiar dacă ne vom plimba în limuzine şi vom mânca numai icre negre” (I.D. Sîrbu, 1956) Treizeci de ani mai târziu, I.D. Sîrbu scria speriat în jurnalul său: „Mă tem de o haitizare a ţării mele”! Înţigănirea structurilor sociale româneşti şi substituirea instituţională a cutumei de şatră erau în plină desfăşurare, […]

Puţini mai sunt aceia care îşi amintesc de copilărie şi primii ani de şcoală, când învăţau pe băncuţe improvizate şi pe tăbliţe individuale, foarte scumpe de altfel. În anii puterii populare s-a reuşit un deziderat secular pentru învăţămîntul românesc, şi anume mobilarea tuturor şcolilor cu un mobilier uniform, chiar dacă, în multe cazuri, el nu a mai fost schimbat sau modernizat vreodată. Dar povestea lui conţine aceeaşi discrepanţă între ceea ce ar fi trebuit să fie şi realitatea care refuza să semene cu teoria.

România începutului de an 2012 se află sub zodia unei anarhii prost camuflate de guvernanţi. Sentimentul general este de prăbuşire. Un sentiment însă abia disimulat, printre manelele folclorice şi amantlâcurile stupizilor de la putere. Faţă de 1989 s-a pierdut şi speranţa liderului salvator, iluminat! Atunci oamenii spuneau, „să vină cine o veni numai să scăpăm […]

După cum baza etnică determină o posibilă modificare a frontierelor (vezi Kosovo), tot aşa, baza inter-dinastică determină fragmentarea teritorială (vezi Somalia).

Motto: „Iar cei ce-ţi fac rău nu te uită, ei vor să te anuleze şi să devină ei cei ce s-au sacrificat, iar dacă scenariul e perfect, tu te trezeşti «turnător» şi «nimenea» în locul lor” (Cezar Ivănescu, Stela Covaci, „Timpul asasinilor”, Editura Libra, 1997, p. 317). Revoluţia a fost un eşec. Paradoxal, istoria continuă […]

Era la începutul anilor ’80. Auzeam în jurul meu, aproape zi de zi, vorbele „Bun ce-o fi, mâncăm ce-o fi!”. Alimente se găseau doar ca premii speciale după câteva serii de turnire şi lupte corp la corp, pentru mărfuri alimentare, vestimentare etc. În acest timp, secretarul de partid trecea, cu maşina fabricii pe care o […]