Motto: „Iar cei ce-ţi fac rău nu te uită, ei vor să te anuleze şi să devină ei cei ce s-au sacrificat, iar dacă scenariul e perfect, tu te trezeşti «turnător» şi «nimenea» în locul lor” (Cezar Ivănescu, Stela Covaci, „Timpul asasinilor”, Editura Libra, 1997, p. 317).
Revoluţia a fost un eşec. Paradoxal, istoria continuă să fie scrisă de ipoteticii „învinşi”, care s-au substituit învingătorilor. Oficial, poporul este învingător! Dar realitatea îl arată perdant! „Învinşii” ne râd în faţă, îşi bat joc de suferinţa noastră, marginalizează valori, siluiesc moralitatea, distrug deliberat şi planificat ţara construită de străbunii noştri, aservesc poporul unei sclavii economice şi unei obedienţe sociale fără precedent!
Tovarăşul Duminică, secretar de partid mutat dintr-un judeţ într-altul în anii ’80, a descris plastic lovitura pregătită nouă de ipoteticii „învinşi”. Tovarăşul Duminică spunea la vremea sa: „Cum îi păcăleşti pe proşti? Mai întâi ridici un balon uriaş, pe neaşteptate, iar proştii vor privi uimiţi la balonul ăla în timp ce se ridică. Pe el va fi scris «libertate» pentru ca uimirea să fie deplină! Şi în timp ce prostimea urmăreşte balonul şi bate din palme, noi, băieţii deştepţi, îi facem pe toţi la buzunare! Furăm tot ce se poate găsi!”.
Partidul a ştiut! Partidul este la putere! Potentaţii de azi îl slujesc încă din vremea semnării pactului, atunci când erau mai tineri şi erau fie în fruntea Asociaţiilor studenţilor comunişti sau ale tineretului comunist, ale sindicatelor sau pur şi simplu în biroul politic şi alte structuri.
Unde ne sunt „învinşii”? Rânjesc democratic pe micul ecran, sunt formatori de opinie, analişti politici şi economici, deputaţi şi senatori monocolori, europarlamentari, politruci ai culturii cu adeziuni semnate la securitate şi în vigoare până la catafalc!
Unii, mai de la vârful Partidului, au ajuns bogaţi şi influenţi precum familiile nomenclaturiştilor Dincă şi Postelnicu. Alţii şi-au continuat urcuşul social şi după 1989, pe structura nestrămutată a Partidului.
De pildă, Cristian Unteanu, născut la Dorohoi în anul 1950, a fost începând cu anul 1972 redactor la Radio România, iar mai apoi realizator de emisiuni la TVR. După 1990 îl găsim la Antena 1, B1 TV, Prima TV. A fost cel dintâi purtător de cuvânt în guvernul FSN condus de Petre Roman. A fost de asemenea comentator şi editorialist la „Ziua” pe probleme de integrare europerană şi, probabil, pe acest considerent a fost trimis corespondent la Bruxelles în anul 1998, pe afaceri europene şi NATO pentru „Curentul” şi „Curierul Naţional”. Realizator al emisiunii „Orizonturi europene” la Prima TV. Orizonturile sale optzeciste arătau însă altfel:
„(…) Aceşti ani de lumină – «Epoca Nicolae Ceauşescu» – înseamnă totodată perioada în care vocaţia paşnică şi constructivă a partidului nostru a cunoscut şi cunoaşte afirmarea sa plenară (…). Un principiu al dialogului reflectând înalta sorginte umanistă a concepţiei politice inovatoare pe care o reprezintă gândirea şi acţiunea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, dialog însemnând prevenirea oricărui act ce aduce prejudiciu fiinţei umane (…)”. (Cristian Unteanu, „Conlucrare pentru o politică a speranţei şi construcţiei”, „Viaţa Studenţească”, anul XXIX, nr. 28, 10 iulie 1985, p.12).
„(…) Este de remarcat primirea deosebită pe care o are în rândul specialiştilor din întreaga lume sistemul românesc iniţiat de preşedintele Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului nostru, de integrare cu cercetarea şi producţia, garanţie pentru formarea unor specialişti policalificaţi” (Cristian Unteanu, „Educaţia – o prioritate la nivel internaţional”, „Viaţa Studenţească”, anul XXIX, nr. 42, 16.X.1985, p.12).
Octavian Ştireanu, n.1952, absolvent de matematică (1975) şi filozofie (1982), a lucrat în presă începând cu 1979, la revistele „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru” (până în 1985) şi, apoi, la revista „Flacăra”, până în 1990, iar din acest an publică ziarul „Azi”. Octavian Ştireanu a fost senator, secretar al Comisiei de Politică externă a Senatului României (1996-2000); deputat şi, după scurt timp, consilier prezidenţial, coordonator al Departamenttului de Politică internă al Administraţiei Prezidenţiale (2000-2004); deputat, Comisia de Politică Externă a Camerei Deputaţilor (2004-2008).
Urcuşul social-politic al dlui Ştireanu a început în anii ’80, slujind Partidul: „(…) Succesele deosebite înregistrate de chimia românească (…) sunt indisolubil legate de activitatea teoretică şi practică a tovarăşei academician dr.inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, ctitor de şcoală ştiinţifică, într-un domeniu fundamental al cunoaşterii umane şi cu multiple implicaţii în continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei industriale din numeroase domenii conexe” (Octavian Ştireanu, „Ştiinţa – valoare tensionantă a edificiului societăţii noastre socialiste”, „Viaţa Studenţească”, anul XXXIX, nr. 1, 9 ianuarie 1985, pp.1-2).
„Constituie un merit istoric al secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a fi dat încă zorii noii epoci inaugurate de Congresul al IX-lea al partidului o atenţie deosebită şi o preocupare explicită pentru fundamentarea pe baze cu adevărat revoluţionare a întregii politici referitoare la ştiinţă” (Octavian Ştireanu, „Concepţia revoluţionară a secretarului general al partidului la baza noului edifciu al ştiinţei româneşti”, „Viaţa Studenţească”, XXIX, nr. 3, 23 ianuarie 1985, p. 8). „(…) unitatea organică dintre socialism şi democraţie a fost puternic marcată anul acesta de actul istoric, expresie a voinţei întregii naţiuni, al realegerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu în funcţia supremă de preşedinte al Repubicii Socialiste România” (Octavian Ştireanu, „Clasa muncitoare, apărătoare de nădejde a intereselor întregului popor”, „Viaţa Studenţească”, XXIX, nr. 18, 1 mai 1985, pp. 1-2).
Dintre vechii comunişti, mulţi s-au metamorfozat în parlamentari. Deputatul şi profesorul Ion Stoica a fost în anul 1982 preşedintele Consiliului Uniunii Asociaţiilor Stundenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. Liderul politic de atunci era pe deplin angajat obiectivelor Partidului: „(…) răspunsul prin muncă, prin fapte reprezintă pentru noi unicul mod prin care ne putem ridica la înălţimea atenţiei şi grijii pe care ne-o acordă partidul, personal secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu” (Ion Stoica, „Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1982, p. 3).
Un alt politician reformatat ca democrat este Ioan Rus din Cluj-Napoca, fost preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Cluj-Napoca, la mijlocul anilor ’80. În acele timpuri, conform directivelor Partidului Comunist, dl Ioan Rus susţinea că „asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Cluj-Napoca s-au preocupat – sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid – pentru formarea tinerei generaţii universitare în spiritul tradiţiilor revoluţionare ale partidului şi poporului nostru”. Pentru activistul Ioan Rus, „dr. inginer Elena Ceauşescu este un pilduitor exemplu de dăruire pentru cauza partidului, pentru afirmarea cu putere a geniului creator al poporului roman” („Viaţa Studenţească”, anul XXIX, 4 ianuarie 1989, nr. 1, p. 6).
Comentând o carte despre Elena Ceauşescu apărută la finele anului trecut, Ion Cristoiu scria astfel într-un comentariu din ziarul „Adevărul”: „(…) Nu ştim cum a fost Elena Ceauşescu, zisă şi Tovarăşa, ca politician, demnitar, conducător de institut, om de ştiinţă. Cel puţin până când or să apară pe piaţă alte memorii” (Ion Cristoiu, 21 noiembrie 2010, „Adevărul”).
Dar acelaşi Ion Cristoiu a scris un articol cu multe amănunte despre „omul de ştiinţă”, „omul politic”, „omul de cultură” Elena Ceauşescu, nu departe de anul 1988. Iată ce scria dl Ion Cristoiu la deplină maturitate jurnalistică: „Oamenii de ştiinţă şi cultură, toţi lucrătorii din domeniul spiritual văd în personalitatea tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu întruchiparea exemplară a trăsăturilor înaintate ale intelectualului român dintotdeauna. (…) Căci în realitate, în personalitatea tovarăşei Elena Ceauşescu, savantul nu poate fi despărţit de omul politic şi omul politic nu poate fi despărţit de savant. Cele două ipostaze se completează reciproc şi se unesc strălucit într-o exemplară personalitate a României de azi. (…) Strălucitele rezultate ale savantului Elena Ceauşescu, obţinute în fruntea unor colective de cercetare, îşi au explicaţia, nu numai în calităţile savantului, ci şi în bogata experienţă de om politic” (Ion Cristoiu, „Două ipostaze indisolubile: omul politic şi omul de ştiinţă”, volumul „Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia artistică închinată tovarăşei Elena Ceauşescu”, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988, pp. 120-121).
Păi dacă „în personalitatea tovarăşei Elena Ceauşescu, savantul nu poate fi despărţit de omul politic şi omul politic nu poate fi despărţit de savant. Cele două ipostaze se completează reciproc şi se unesc strălucit într-o exemplară personalitate a României”, atunci cum poţi să spui „nu ştim cum a fost Elena Ceauşescu, zisă şi Tovarăşa, ca politician, demnitar, conducător de institut, om de ştiinţă”?!
„România are un sens întrucât o începem”, se spunea în anii ’20. România se goleşte de sens întrucât o pierdem, putem spune astăzi. Trebuie să ne trezim din privitul balonului, care se va sparge curând deasupra noastră. Buzunarele ne sunt oricum deja goale, iar speranţa ne este închisă cu forţa în cutia ei mitologică. Ce mai avem de pierdut? Schimbarea radicală oricum va fi considerată de Partid ca ilegală, atentat la siguranţa statului, după cum a fost considerată şi schimbarea din decembrie 1989! Riscul rămâne pentru fiecare dintre noi, însă putem opri acest risc de moarte numai în generaţia noastră, fără să o mai lăsam moştenire şi copiilor noştri! Să nu lăsăm povara schimbării radicale pe umerii lor, când noi încă o mai putem face! „Învinşii” trebuie să plece din funcţiile decidente, din toate poziţiile publice şi să părăsească rolul meschin de moralizatori ai neamului!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.