Majoritate confortabilă, Parlament dedicat reformelor și reparării legilor justiției, politicieni fără privilegii, lozinci lătrate, înmuiate de ploaie. Cine să le mai scandeze?
Este o poveste de partid, mizerabilă în toată istoria sa postdecembristă. Se împarte ciolanul în funcție de putere și de banii investiți în campanie (oficial sau cu sarsanaua)
Încerc să răspund și eu la cîteva întrebări care privesc apariția neașteptată a Alianței pentru Unirea Românilor. Multe dintre afirmațiile și speculațiile de acum sunt halucinante
În seara alegerilor, imediat după ora 21, oră la care s-au anunțat primele rezultate ale singurului exit poll făcut de o firmă, ziariștii români s-au aruncat în tot felul de speculații
Așa că soluția aducerii lui Traian Băsescu în Parlament ar mai rezolva, măcar în parte, din dificultatea în care președintele a împins partidele de dreapta.
În loc să demisioneze, îl cheamă la el pe Ludovic Orban și îi cere să își depună mandatul. Ceea ce Ludovic Orban, un an și o lună, preș prezidențial, a și făcut. Nici o pagubă!
Fac pariu că președintele o să apară în fața camerelor cu o falcă mai căzută și cu cocoașa mai ridicată.
Cine i-ar putea comanda asemenea preocupări neconstituționale președintelui României? Și în ce scop?
Tradus în termeni de flecăreală la cîrciumă sau de discuție la portiță, afirmațiile judecătoarei ar putea suna și așa: „Mă, Sulică! Ce te amesteci unde nu-ți fierbe oala?“
Mă așteptam la o ofensivă PSD. Klaus Iohannis și PNL o cer! Din păcate, cu războinici de plastelină la conducere, PSD-ul le ține hangul și face același tip de politică.
De unde știe președintele Romaniei că PNL și USR-PLUS vor guverna împreună? A citit dînsul în stele vizibile deasupra Palatului?
Se aglomerează trucurile electorale. Culmea, partidele nu sunt capabile să scoată din pălărie nimic nou. În schimb, președintele României recurge la cele mai jenante lucruri
Prostirea celor de la USR-Plus este voluntară și pe cont propriu! Ridiculizarea Parlamentului și a condiției parlamentarilor este cauză sigură a decăderii României
Maradona este modelul și idolul și răzbunarea supremă a copiilor copleșiti de privațiunile sărăciei din toate țările lumii.
Singura sa soluție este fuga la „recomandarea experților“. Experții recomandă Iohannis, iar Iohannis se folosește de experți. Proverbele noastre au o vorbă scurtă. „Cine zice ăla e!”
Rînd pe rînd, toate comunele au fost introduse în carantină, în așa fel încît în data de 6 decembrie, începînd de la ora 5, carantina să fie încheiată și ilfovenii liberi să meargă la vot.
Am început să înțeleg de ce președintele României n-a redactat și n-a inițiat nici un proiect de țară. Nu știe și nu poate. Și nu-i pasă!
Am stat cîndva la masă în fața unui actor cunoscut. Jucase mai mult roluri negative. Într-un film făcuse un rol de groază, în altul, de ofițer fascist
Premierul și Klaus Iohannis joacă spectacolul vaccinării și al vindecării și împart fiolele, înainte ca acestea să existe.
Noua stea politico-interlopă de pe plajele Mediteranei începe să atragă atenția căutătorilor de oameni cu pile și deschizători de uși pe la București.
Extinderea „capacității de terapie intensivă” a fost decisă la Cotroceni. (…)Pe baza unei „discuții aplicate”, în care președintele Klaus Iohannis a devenit un fel de medic șef de țară. Nu cumva ar trebui să răspundă și el?
Asta nu-i campanie electorală cum nu-s eu popă! Partidele se rezumă la înșirat de liste cu dorințe și propuneri, care mai de care mai de prins populația în cîrligele promisiunilor.
Cu un guvern de netoți în preajmă, președintele a devenit un fel de stăpîn al jocului. S-a așezat în fruntea țării și ia decizii ca un administrator de bloc.
„Dragi români” este doar un apel care trădează prefăcătoria politicianului de azi, pudrată cu un iz nationalist, un discurs de om care spală putina de îndată ce și-a încheiat discursul.
Instrumentul (organul) său de măsură și control, adică spatele, mai pe românește cocoașa îi dictează ce și cum și cînd este bine.
În România, materia cenușie gîlgîie și la proști. Nenorocirea noastră vine de la faptul că nu ne strîngem împreună, că nu considerăm solidaritatea o valoare socială.
