Avalanşă de noutăţi şi prieteni vechi la Bookfest

Salonul Internaţional de Carte “Bookfest”, aflat la a VIII-a ediţie, va avea loc în perioada 29 mai-2 iunie, la Romexpo, în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5.

România faţă în faţă cu marea literatură germană

În 29 mai se deschide “Bookfest”, care întruneşte la această ediţie peste 200 de expozanţi, peste 300 de evenimente, sub sloganul ”Trei ţări, aceeaşi limbă”. Peste 20 de oaspeţi din ţări de limbă germană vor veni pentru a participa la evenimentele culturale. Va fi un stand comun al Germaniei, Austriei şi Elveţiei, unde cei interesaţi vor găsi o bogată ofertă în limba germană, precum şi ediţii în limba română ale unor cărţi germane cunoscute. La acest stand vizitatorii vor avea prilejul să-i întâlnească pe Cătălin Dorian Florescu, scriitor elveţian de origine română, laureatul “Cărţii 2011” din Elveţia, autor al mai multor romane, printre care “Jakob se hotărăşte să iubească”, vândut în peste 50.000 de exemplare. Anul trecut i-a fost decernat premiul literar german “Josef von Eichendorff” pentru întreaga operă literară. Va fi prezentă şi laureata “Premiului Naţional al Cărţii” din Germania, Katharina Hacker, care a studiat istoria şi iudaistica la universităţile din Freiburg şi Ierusalim. Anul trecut, la Editura RAO, a fost publicat romanul ei “Suflete pustii”. Renate Habinger, ilustratoare de carte pentru copii, se mândreşte cu atelierul său numit “Căsuţa croitorului”. Trebuie amintiţi doi dintre cei mai importanţi prozatori ai momentului, Michael Stavaric, apreciat pentru romanele sale “Stillborn” şi “Termifera”, şi Saasa Stanisic, laureat al mai multor premii literare, printre care “Adelbert-von Chamiso”. În 2007, romanul său “Cum repară soldatul gramofonul” a fost editat la Editura “Polirom”. Romanul de debut “Menschenkind”, al lui Joseph Winkler, reprezintă prima parte a trilogiei “Carinthia sălbatică”, o reflecţie critică asupra patriei sale.

Nu poate fi omis Jan Koneffke, din Germania, prozator, poet şi jurnalist. A debutat cu romanul “Înaintea premierei”. Romanul care s-a bucurat de aprecierile criticii, dar şi ale cititorilor a fost “O iubire la Tibru”. În 2011 publică fascinantul roman despre România interbelică, “Cele şapte vieţi ale lui Felix Kannmacher”. Christian Haller este prozator elveţian de limbă germană. Romanul său “Muzica înghiţită” a apărut la Editura “Polirom”. Totodată, publicul se va putea întâlni cu trei dintre reprezentanţii tinerei generaţii de prozatori de limbă germană: Julia Rabinowich de la Viena, care pentru romanul de debut “Cap despicat” a fost răsplătită cu premiul “Rauris”. Dintre cele mai recente lucrări ale sale amintim “Nuvela inimii”, nominalizată pentru “Prix de Livre Europeene” şi romanul “Mâncătoarea de pământ”. Primul roman al Jolandei Pinel din Elveţia se intitulează “Exilul”. Boris Buden, cunoscut ca scriitor, filosof şi teoretician, născut în Croaţia şi stabilit la Berlin, se află, de asemenea, pe lista invitaţilor de onoare. Simon Geissbuchller, istoric, specialist în problematica celui de al Doilea Război Mondial, îşi va prezenta la “Bookfest” două cărţi traduse în limba română.

15 ani de “Curtea Veche Publishing”

Noutăţi la Curtea Veche Publishing

În 2013, “Curtea Veche Publishing” sărbătoreşte 15 ani de existenţă. Cititorii de Curtea Veche sunt aşteptaţi cu reduceri de preţ de până la 70%, cu premii, cadouri de 1 iunie pentru copii, lansări de carte şi o zi specială cu reduceri de preţ importante la toate cărţile de la stand – “Black Sunday”.

“Privind în urmă la aceşti 15 ani, sunt momente frumoase pentru care a meritat să depunem efort îndelungat. Echipa «Curtea Veche» a reuşit să se menţină şi să crească un brand pe măsura numelui ales, onorându-l. Aprecierea publicului pentru selecţia titlurilor noastre şi pentru colecţiile pe care le propunem ne oferă o mare satisfacţie”, mărturisea Iren Arsene, Manager “Curtea Veche Publishing”.

Pentru a sărbători împlinirea a 15 ani de activitate alături de cititorii de la târg, editura a pregătit noutăţi editoriale alese. Mai mult, toţi cititorii sunt aşteptaţi să participe la tombola aniversară cu premii speciale: un weekend la Domeniul Greaca, dulciuri şi băuturi rafinate de la Heinrig, invitaţii la Terra Park, vin de la Cramele Halewood, vouchere la ceainăria “Infinitea”, pachete pentru copii cu produse de birotică Herlitz şi Pelikan. De 1 iunie, orice carte pentru copii achiziţionată va fi însoţită de cadouri. Ultima zi de târg, duminică, 2 iunie, va aduce reduceri de 50% la toate cărţile de la standul editurii.

Aspectul standului va aduce în prim-plan cel mai bine vândute cărţi ale editurii, de la primul titlu publicat – “Secretele succesului” de Dale Carnegie – la titlurile de succes actuale, datorită cărora editura se plasează constant în ultimii ani între primele cinci din România.

Printre evenimentele care vor avea loc la standul editurii se numără şi lansarea colecţiei “Cărţile copilăriei”, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu al României (vineri, 31 mai, ora 18.30). Colecţia este sprijinită de Casa Regală a României şi prin ea editura propune un program de lectură în rândul următoarelor generaţii de cititori.

Jan Koneffke oferă o lectură din Cele şapte vieţi ale lui Felix K

Cu prilejul salonului de carte, publicul va putea asista şi la prezentarea celor mai noi titluri din colecţia “Casa Regală”, incluzând volumul “Monarhiile secolului XXI” de Sandra Gătejeanu Gheorghe şi Ioan-Luca Vlad.

Pentru că în acest an invitatul de onoare al Salonului de Carte va fi literatura germană, “Curtea Veche Publishing” a pregătit evenimente prin care îşi va prezenta autorii care au scris în această limbă: Joachim Gauck (Preşedintele Germaniei), Uwe Tellkamp, care îşi va prezenta volumul “Turnul”, Eugen Ruge, cu “Vremea luminii care păleşte”, Dagmar Dusil, cu “Privind înapoi prin fereastra bucătăriei”, dar şi o antologie a scriitorilor de limbă germană, semnată de Olivia Spiridon. Moderator, Miruna Meiroşu.

Un eveniment incitant va fi dezbaterea “Abordarea trecutului comunist: Germania vs România”, în jurul volumului “Iarnă-n Vară, Primăvară-n Toamnă” de Joachim Gauck, la care participă ES Andreas von Mettenheim, Michael Astner, Ana Blandiana, Adrian Cioflâncă, Ioan Stanomir. Moderator: Doina Jela.

Lansări de carte vor fi pregătite şi pentru noi volume semnate de Lucian Croitoru (“Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator”), Teodor Baconschi (“Legătura de chei. O mărturie diplomatică. Theodor Baconschi în dialog cu Armand Goşu”), Adrian Mociulschi (“Artă şi Comunicare”).

Franţa aduce “Premiul Goncourt” la “Bookfest”

Scriitorul elveţian de origine română Cătălin Dorian Florescu

Împreună cu Editura “Trei”, Institutul Francez îl aduce la Bucureşti pe laureatul din 2012 al acestui premiu, Jérôme Ferrari, cât şi prima traducere din lume a romanului elveţianului Joël Dicker, distins cu “Premiul Goncourt pentru liceeni” şi unul dintre cele mai fulminante succese literare ale anului trecut.

Tot la “Bookfest”, la îndemnul “Academiei Goncourt”, Institutul Francez inaugurează prima ediţie a “Listei Goncourt”, care creează cadrul pentru ca tineri studenţi români să-şi exprime opţiunile în privinţa propunerilor pentru prestigiosul premiu. Preşedintele de onoare al “Goncourt”-ului românesc este scriitoarea Gabriela Adameşteanu.

Printre ceilalţi invitaţi ai Institutului Francez se numără Philippe Forest, profesor de literatură comparată la Universitatea din Nantes şi autor “Gallimard”, publicat la noi la Editura “Nemira”, şi Florence Noiville, jurnalistă şi redactor şef-adjunct la “Le Monde des livres”, autoare a două romane, care va reveni asupra prezenţei României la Salonul de carte de la Paris, cu o serie de invitaţi români şi francezi. Devine ziarist, critic literar la ziarul „Le Monde”, unde lucrează din 1994. Simultan scrie şi, în 2003, publică prima biografie în franceză a scriitorului american Isaac Bashevis Singer, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură, primind “Premiul pentru naraţiune biografică” în 2004. Primul său roman apare în 2007, “La Donation” (Stock). În anul 2012 scrie al doilea roman, “L’Attachement” (Stock), şi conduce monografia critică consacrată lui Singer, în colecţia “Cahier de l’Herne” (condusă din 1972 de Constantin Ţacu/ Tacou, iar din 2000, de fiica sa Laurence Tacou). Florence Noiville este şi autoarea a douăsprezece cărţi pentru tineret, unele apărute sub numele Florence Hirsch (în urma căsătoriei). Cărţile sale sunt traduse în 13 limbi. Între 2007 şi 2010 a fost moderatorul emisiunii literare „Le Monde des livres”, transmisă de canalul de televiziune LCI, şi a realizat cronici consacrate cărţilor apărute în “Livre de Poche” pe postul LCIRadio. În 2007-2008 a fost membră a juriului “Independent Foreign Fiction Prize” sub egida “British Council” din Londra.

Romanul Katharinei Hacker

Miercuri 29 mai, la ora 18.30, la Librăria “Kyralina”, Philippe Forest va fi în dialog cu Georgeta Cristian în jurul romanului “Au siècle des nuages” (În secolul norilor, Gallimard, 2010) şi cu Fanny Chartes în ceea ce priveşte “Le chat de Schrödinger” (Pisica lui Schrödinger, Gallimard, 2013).

Joi 30 mai, la ora 11.00, la Biblioteca Academiei Române, are loc conferinţa de presă cu ocazia lansării “Listei Goncourt” în România, în prezenţa lui Jérôme Ferrari, urmată de vernisajul expoziţiei de carte rară “Inédits de la littérature française en Roumanie”. Iar la ora 15.00, la Facultatea de Ştiinţe Politice, este programată întâlnirea cu Jérôme Ferrari, pe tema “Utopia în Predică despre căderea Romei”. La ora 18.30, la Librăria Kyralina, Jérôme Ferrari va dialoga cu Sidonie Mézaize şi cu Bertille Détrie despre romanul “Predică despre căderea Romei” (Actes Sud, 2012, Trei, 2013). Jérôme Ferrari a declarat că acest roman e „o parabolă despre disperarea contemporană a cărei morală este optimistă: sfârşitul unei lumi nu înseamnă sfârşitul lumii“.

Philippe Forest, absolvent al Institutului de studii politice din Paris şi Doctor în Litere, a predat timp de şapte ani literatura franceză la prestigioase universităţi din Anglia (Cambridge, Saint-Andrews…). Din 1995, este profesor de literatură comparată la Universitatea din Nantes. Colaborator al revistei “Art Press”, este de asemenea critic literar, critic de film şi artistic.

Opera sa, exigentă şi lucidă, este puternic înrădăcinată în lumea contemporană şi abordează teme precum cea a memoriei, a fidelităţii faţă de cei decedaţi, a continuării vieţii şi a sensului acesteia după pierderea unui copil.

Jerome Ferrari, laureatul Premiului Goncourt, va fi prezent la Bucureşti

Revenind la un stil mai romanesc, în special în ultima sa carte, autorul nu ezită să abordeze mai multe problematici existenţiale, care pot fi regrupate sub termentul de etică, în sens larg al conduitei existenţei. Opera sa realizează cu curaj portretul destinului unui om, care nu pare a avea decât literatura pentru a-şi umaniza experienţa. Cărţile sale scrise la persoana întâi abordează într-un mod foarte personal relaţia între părinte şi copil, dintre bărbat şi femeie, dintre scris şi ceea ce poate să spună el despre propria viaţă.

Vineri, 31 mai, la ora 10.30, la Romexpo, are loc o Masă rotundă, unde se discută despre cum este cotată literatura română în Franţa, la două luni după invitaţia de onoare a României la Salonul de carte de la Paris. Unde îşi găsesc locul operele române proaspăt traduse în limba franceză? În acest sens, Florence Noiville face un bilanţ al prezenţei României la Salonul de carte de la Paris”. Invitaţi: Jérôme Ferrari, Philippe Forest, Sidonie Mézaize, Gabriela Adameşteanu, Răzvan Rădulescu şi Adina Rosetti.

Lista Goncourt. La începutul lunii noiembrie 2013, un juriu format din tineri ce studiază literatura şi civilizaţia franceză, proveniţi din şase universităţi din România, va decerna premiul pentru cel mai bun roman francez ales din prima selecţie de romane a Academiei Goncourt, ce va fi publicată pe 6 septembrie 2013. Opţiunile tinerilor români pentru Lista Goncourt vor fi anunţate oficial joi, 31 mai, în cadrul conferinţei de presă la care va participa Jérôme Ferrari, laureat al Premiului Goncourt 2012.

Grupul Editorial “Trei”, cu titluri noi ale autorilor preferaţi

Valentin Uritescu povestindu-şi amintirile

Cărţile editurilor “Trei”, “Pandora M” şi “Lifestyle Publishing” au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei.

Vineri 31 mai 2013, ora 18.00, sunteţi invitaţi să-l întâlniţi pe laureatul Premiului Goncourt 2012 – Jerome Ferrari – la standul Grupului Editorial “Trei”. Autorul francez va lansa volumul “Predica despre căderea Romei”, pentru care a fost recompensat cu prestigioasa distincţie. Alături de Jerome Ferrari se vor afla Svetlana Cârstean (scriitor), Tania Radu (traducător) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei).

“Predica despre căderea Romei” relatează povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire. Titlul cărţii face trimitere la faimoasa predică a Sfântului Augustin – “Lumea este ca omul: se naşte, creşte, apoi moare”. Un scriitor-filosof, cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

La standul Grupului Editorial “Trei” veţi întâlni titluri noi ale autorilor dumneavoastră preferaţi: “Adevărul despre cazul Harry Quebert” de Joel Dicker, roman recompensat cu “Marele Premiul al Academiei Franceze” şi cu “Premiul Gouncourt al Liceenilor”, ambele în 2012.

“Fata dispărută” de Gillian Flynn, bestseller internaţional, este un roman cu o structură ingenioasă, care manipulează în mod inteligent cititorul. Un thriller psihologic neconvenţional cu o intrigă spectaculoasă.

“Zeiţa oarbă” de Anne Holt – primul roman dintr-o nouă serie semnată de mult îndrăgita scriitoare norvegiană, apare în seria “Hanne Wilhelmsen”.

Larry Watts, mai mult decât o simplă dezvăluire a unor informaţii secrete

Să mai adăugăm un nou thriller psihologic al Camillei Lackberg – “Sirena”, care face senzaţie nu doar în Suedia, ci peste tot în lume!

În “Testamentul lui Nobel”, Liza Marklund jonglează cu istoria, politica şi prezentul Suediei, reuşind să păstreze intactă coerenţa personajelor.

Noua colecţie “Young Fiction Conection” vine în forţă cu trei titluri, bestseller-uri internaţionale: “Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky, “Sub aceeaşi stea” de John Green şi “Starters” de Lissa Price.

“Jurnalul unui adolescent timid” a dobândit statutul de carte cult, fiind vânată asiduu de adolescenţi. “Sub aceeaşi stea” este un amestec de melancolie, duioşie, înţelepciune şi umor. Îmbinând literatura science-fiction cu o viziune fantasy asupra viitorului, “Starters” reprezintă un debut de senzaţie al Lissei Price, în care miza e tot mai mare pe măsură ce suspansul creşte. Un roman de care fanii seriei “Jocurile foamei” se vor îndrăgosti.

Colecţia “Epsilon – SF” continuă publicarea celor mai bune texte SF şi fantasy votate de “Science Fiction and Fantasy Writers of America” în “Antologia Nebula 2012”. Volumul conţine câştigătoarele premiilor “Nebula” din cele trei categorii de ficţiune scurtă, un fragment din romanul premiat, câştigătoarele premiilor “Rhysling Solstice”, “Dwar Stars” şi un fragment din romanul câştigător al premiului “Andre Norton”.

Editura Humanitas, cu peste 1.000 de titluri

Lucian Boia lansează două cărţi la Bookfest

Dintre volumele propuse amintim: “Gustul, mirosul şi amintirea” de Anamaria Smigelschi, ce va fi lansat vineri, 31 mai, la ora 16.00, “Evadarea tăcută” şi “Evadarea imposibilă” de Lena Constante, “Amintiri şi portrete literare” sub semnătura lui Gabriel Dimisianu, “Despre eroi şi morminte”, romanul lui Ernesto Sabato, amintirile lui Valentin Uritescu, “Să ai grijă de cel bun din tine”, “Caietul Mayei” de Isabel Allende, “Corabia timpului” de Monica Pillat. Cu siguranţă un interes deosebit vor stârni volumele lui Lucian Boia, “Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine” şi “De ce este România altfel?”.

Vă recomandăm şi volumele “Cele mai frumoase povestiri din Biblie”, traduse din ebraică, aramaică şi greaca veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu, cu un cuvânt însoţitor de Andrei Pleşu, “Cartea ca destin. Dan C. Mihăilescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache”. Nu pierdeţi nici bestsellerurile “Humanitas Fiction 2013”: Yasushi Inoue, “Puşca de vânătoare”, Yasunari Kawabata, “Frumuseţe şi întristare”, Amos Oz, “Soţul meu, Michael”, Vanessa Diffenbaugh, “Limbajul florilor”, Kate Morton, “Orele îndepărtate”.

Larry Watts va fi prezent la standul Editurii RAO

Analistul Emil Hurezeanu va fi prezent la acest volum

Printre volumele incitante ce vor fi lansate se numără “Spionii. Cine sunt, ce fac?” şi “Ars Analytica. Provocări şi tendinţe în analiza de intelligence”, în prezenţa coordonatorilor George Cristian Maior şi Ionel Niţu, “Marea ecuaţie: Afganistan”, în prezenţa autorului, Doru Claudian Frunzulică, “Strigăte în pustiu”, de Eugen Mihăescu, “Recviem pentru nebuni şi bestii”, de Augustin Buzura, “Artemis sau uzurparea sentimentului”, în prezenţa autorului Dumitru Popescu.

O operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre este “Cei dintâi vor fi cei din urmă”, lansată în prezenţa autorului Larry L. Watts, istoricul care a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. În perioada 1980, după ce două decenii a fost considerată de departe cel mai apropiat şi de încredere partener al Occidentului de dincolo de Cortina de Fier, România a fost transformată într-un paria al blocului sovietic, ţara cel mai puternic înstrăinată şi izolată faţă de Vest. Volumul explică motivele şi modul în care Statele Unite ale Americii s-au înşelat constant în privinţa comportamentului şi intenţiilor României. De asemenea, analizează cum şi de ce s-a străduit Kremlinul cu atâta obstinaţie să implice România cât mai puternic în cadrul alianţei sovietice, la mult timp după ce Bucureştiul începuse să obstrucţioneze capacitatea Moscovei de a folosi alianţa ca pe un instrument de proiecţe a puterii sovietice. Autorul evaluează impactul politicii româneşti asupra confruntării dintre Est şi Vest.

Evenimente Polirom şi Cartea Românească

La Bookfest vă aşteaptă multe surprize

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte “Bookfest”, cele două edituri vor fi prezente cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii târgului vor putea găsi pachete promoţionale, peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei, dar şi cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, cca 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a târgului).

Dintre cărţile ce vor fi lansate, spicuim: “Şacalul Securităţii. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc”, de Liviu Tofan, “Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” de Mircea Carp, “Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea” de Mircea Anghelescu , “MISA. Radiografia unei represiuni” şi “Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii”, de Gabriel Andreescu. Interesantă va fi şi lansarea antologiei de poezie “Născuţi în ‘58”, coordonată de Adrian Alui Gheorghe. Invitaţi: Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu, Varujan Vosganian. Un interes deosebit va trezi şi volumul “Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică”, de Vintilă Mihăilescu. Invitaţi: Dan C. Mihăilescu, Cristian Teodorescu, Călin-Andrei Mihăilescu.

Sâmbătă, 1 iunie, Excelenţa Sa Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone în România, Maja Wawrzyk, Directorul Institutului Polonez din Bucureşti, Stejărel Olaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Marius Oprea, preşedintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, participă la prezentarea volumului “1989. Toamna naţiunilor”, de Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Pawel Ukielski.

Atrage atenţia şi “Memorii din biblioteca ideală”, semnat de Bogdan Suceavă, apărut recent în colecţia „Ego-grafii”. Eseurile ce compun “Memoriile din biblioteca ideală” spun povestea unor întâlniri prilejuite de matematică: întâlniri intermediate de cărţi cu ideile unor oameni de ştiinţă dispăruţi (Huygens, Newton, Meusnier, Euler, Sophie Germain, printre alţii), dar şi întâlniri directe cu persoane ce au marcat evoluţia autorului. Figuri emblematice ale dezvoltării studiului matematicii la Universitatea Bucureşti (Gh. Ţiţeica, Dan Barbilian, Nicolae Teodorescu) completează tabloul.

„Dacă visul matematicienilor pur sânge e să demonstreze teoreme care să le poarte numele, visul meu a fost să înţeleg până la ultima consecinţă nu doar anumite idei matematice, ci şi de unde provin aceste idei, filiaţia lor istorică, evoluţia lor în timp”, scrie Bogdan Suceavă. Moderator: Claudia Fitcoschi.

În cadrul “Seriilor de autor” Polirom reţinem: Marta Petreu, cu “Jocurile manierismului logic”, Ruxandra Cesereanu cu “Un singur cer deasupra lor”, Nora Iuga cu volumul de poezie “cîinele ud e o salcie”.

Fanii colecţiei sunt invitaţi să aducă o carte mai veche din „Biblioteca Polirom” şi vor primi la schimb un titlu din noile serii ale colecţiei. Cărţile primite de la cititori vor fi donate Fundaţiei “World Vision România”, pentru proiectul „Cu o carte schimbă o viaţă”, ce are ca scop popularea bibliotecilor din mediul rural.

Nu pierdeţi întâlnirea cu Radu Beligan

Un eveniment, lansarea ultimului volum semnat Radu Beligan

Editura ALLFA lanseaza sâmbătă, 1 iunie, la ora 11.00, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, cartea “Între acte”, a maestrului Radu Beligan. Evenimentul va avea loc în prezenţa autorului şi va fi urmat de o sesiune de autografe.

Potrivit editurii, “Între acte” este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări şi comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei şi filosofiei teatrului. Fie că istoriseşte o anecdotă, fie că povesteşte o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuieşte tablouri succinte şi grăitoare ale monştrilor sacri ai scenei româneşti, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil.

Şi poate că nu există o confirmare mai bună a acestui verdict decât candida interpelare pe care ne-o dezvăluie autorul: „Un ţigănuş de vreo zece ani se apropie de mine în târg la Bolintin: «Nu eşti dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?»”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.