Brâncuși – Duchamp – Marthe, în intimitatea genialului sculptor

”Eu am voit să înalţ totul dincolo de pământ.

Cocoşii mei cântă !

Şi păsările mele zboară !”

„Spre imensitatea văzduhului” – aceasta este Pasărea mea.

Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri.

De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.

Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…

Nu cred că voi putea izbuti vreodată…

Dumnezeirea este pretutindeni;

şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil,

şi când te dăruieşti.

Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…”

„Jumătate zeu, jumătate ţăran”, „un om cu mult înaintea timpurilor sale” care a făcut „paşi pe nisipul eternităţii”, artist de geniu al secolului XX, Brâncuşi a exprimat în creaţia sa o viziune complet nouă asupra lumii.

S-au împlinit 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală. Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii, care îi era influenţată atât de Platon, cât şi de concepţia filosofilor orientali. Era considerat un inovator, împletind ca nimeni altul spiritul şi sensibilitata, exprimând însăşi esenţa lucrurilor, dinamismul formelor, combinând în operele sale simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Interesantă este şi existenţa sa, care ne arată simplitate, o muncă uriaşă, dar şi nenumărate poveşti de dragoste pe care titanul din Hobiţa le-a trăit.

Constantin Brâncuși, artistul care ”a făcut piatra să cânte pentru Omenire”, este unul dintre marii sculptori ai lumii, care a lăsat posterității o operă impresionantă, caracterizată prin combinarea simplității artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.

În opera sa, Brâncuși a renunțat la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidențierii esenței lucrurilor. După cum el însuși declara, ”Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporția interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile.”

Personalitate marcantă în mișcarea artistică modernă și unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, Constantin Brâncuși a acordat o importanță deosebită luminii și spațiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale. „Eu am vrut să înalț totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar și pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.”

Ziua naşterii lui Constantin Brâncuşi a fost sărbătorită ca o zi naţională, atât în ţară, cât şi în importantele Institute Culturale din străinătate.

„Sărbătorim astăzi un spirit mare, aşadar să spunem «La mulţi ani, Constantin Brâncuşi!». Îmi doresc mult ca toţi oaspeţii, prezenţi în număr foarte mare în această seară, să-şi aducă aminte de momentul acesta”, mărturisea preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, o împătimită de Artă, care participă la discuţii cu o deosebită eleganţă şi întotdeauna cu zâmbetul pe buze.

Sculptorul Constantin Brâncuşi a fost omagiat la sediul Institutului Cultural Român, printr-un eveniment intitulat Brâncuşi – Duchamp – Marthe, în intimitatea atelierului din Impasse Ronsin, ocazie cu care au fost lansate două volume dedicate artistului, albumele Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton și Correspondance Brancusi – Duchamp, urmate de o dezbatere între Doina Lemny, editoarea volumelor și Cristian Robert Velescu, istoric de artă.

Sala a fost arhiplină. La această prestigioasă manifestare a fost prezent şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.

Au participat, de asemenea, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Alexandru Pugna, secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale Ioan Ștefan Groza, rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (UNARTE) Cătălin Bălescu, Unda Popp, directorul departamentului  Modă din cadrul UNARTE, Eugen Gustea, prorector UNARTE, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), Petru Lucaci și vicepreședintele Gheorghe Dican, diplomatul Victor Micula, dar şi ambasadori, directori de Institute Culturale din Bucureşti, artişti, muzicieni, arhitecţi, jurnalişti şi admiratori ai lui Constantin Brâncuși…

Evenimentul a fost prilejuit de celebrarea celor 142 de ani de la naşterea sculptorului român Constantin Brâncuşi, în contextul celebrării Centenarului României moderne, dar şi a Sezonului România-Franţa 2019, a cărui desfăşurare coincide cu Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene.

Preşedinta ICR a apreciat că volume de felul celor lansate „sunt rezultatul unei munci desfăşurate cu asiduitate. Valoroase pentru istoria și înțelegerea artei, ele au, la rândul lor, și acest merit: ni-i înfățișează pe artiști ca oameni vii, în carne și oase”.

Totodată, a anunţat că lucrările editate de Doina Lemny – Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton şi Correspondance Brancusi – Duchamp – urmează a fi promovate de ICR şi cu ocazia evenimentelor organizate în cadrul Sezonului Cultural România – Franţa, dar şi cu prilejul altor proiecte şi programe care promovează cultura română la cel mai înalt nivel.

Domnia sa a înmânat, Distincţii de onoare Doinei Lemny, editoarea volumelor, cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă Centrul Pompidou din Paris, şi lui Cristian Robert Velescu, istoric de artă.

Proiecţia filmului Viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi a prefaţat dialogul incitant şi fascinant dintre Doina Lemny şi Cristian Velescu, acesta din urmă caracterizând-o pe interlocutoarea sa drept « o fină cunoscătoare a celor mai ascunse şi adesea neglijate aspecte ale arhivei Brâncuşi, păstrate la Centre Georges Pompidou ».

„A fost foarte dificil să publicăm cartea, deoarece editurile cer acordul oficial al moştenitorilor. Urmaşii Marthei erau de negăsit, iar cei ai lui Duchamp nu au acceptat. Abia anul trecut, cu ajutorul compatriotului nostru, Ionuţ Steianu, jurnalist la M6, din Paris, au fost găsiţi urmaşii Marthei Lebherz, (leur tante) care au acceptat cu bucurie publicarea poveştii de dragoste dintre predecesoarea lor şi marele Brâncuşi. În ceea ce priveşte descendenţii lui Duchamp, a fost nevoie de multă muncă de convingere şi curtoazie, reuşind într-un final să obţină semnătura acestora”, a povestit Doina Lemny.

Istoricul de artă Cristian Velescu a subliniat că Brâncuşi avea „nevoia şi obligaţia” să iubească pentru a-şi hrăni creaţiile, iar iubirea lui pentru Marthe era deopotrivă imaginară şi fizică, « ca şi cea a lui Don Quijote ».

Amănunte neștiute despre iubirea dintre marele sculptor român și dansatoarea elvețiană Marthe Lebherz, dar și despre prietenia acestuia cu Marcel Duchamp, precum și mărturii ”de culise” despre realizarea celor două cărți, au fost dezvăluite publicului.

Doina Lemny reunește în volumul  Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton  corespondenţa dintre Brâncuşi şi dansatoarea elveţiană Marthe Lebherz, venită la Paris să-şi desăvârşească studiile. Prietenă cu o altă muză a lui Brâncuşi, Lizica Codreanu, cunoscută acum datorită volumului “Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană”, scris tot de Doina Lemny, Marthe Lebherz a fost una dintre marile iubiri ale artistului. Devenită secretară a sculptorului, ea a gestionat atelierul acestuia în timpul în care Brâncuşi era în Statele Unite pentru a-şi pregăti expoziţia de la Brummer Gallery. Scrisorile, ilustrate uneori cu desene pe tema Sărutului, constituie şi o mărturie asupra activităţii artistice a artisului între 1925 şi 1927. Brâncuşi le-a reunit și le-a numerotat, având intenția să le publice sub forma unui roman de dragoste.

« Marthe era frumoasă, blondă, cu nişte cozi împletite, ca mocăniţele noastre. Marthe a sperat că ea şi Brâncuşi se vor căsători. În 1926, Brâncuşi a cumpărat un teren pentru o casă. Planurile lor s-au dus de râpă: Brâncuşi ar fi vrut să locuiască cu ea, nu neapărat să se însoare, deşi îi promitea la acea vreme. El era mai modern decât noi acum, voia o uniune liberă. Marthe s-a întors la Geneva, unde a şi murit, la 103 ani”, povestea Doina Lemny.

În septembrie 1926, Brâncuşi îi scria de la New York celei pe care o numea „blonda Isolda”:  „Îţi scriu câteva cuvinte, dragă Tonton, din ţara poveştilor cu zâne. E atât de frumos şi de inedit încât nu poţi să-ţi închipui dacă nu vezi (…) şi cu toate astea sunt ca o stâncă în exil“.

Între cei doi era o diferenţă de 30 de ani. El avea 50, iar ea 20 de ani.

O dovadă, de altă natură, a relaţiei dintre cei doi, este şi o fotografie cu Marthe Lebherz şi Constantin Brâncuşi pe plaja de la Nisa, la sfârşitul lunii februarie 1928, care a fost adjudecată la Christie’s din Paris, în noiembrie 2014, cu 4.375 de euro. Cartea Brancusi et Marthe – ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton a fost publicată iniţial, la sfârşitul anului trecut, la Editura Fage din Franţa.

Celălat volum, Correspondance Brancusi – Duchamp dezvăluie prietenia dintre cei doi mari artişti.

Discreţia lui Brâncuşi, care nu se afişa în seratele mondene, preferând să-şi primească prietenii în atelierul său, şi cea a lui Duchamp, care nu evoca niciodată în public relaţiile cu sculptorul român, a făcut să se aştearnă uitarea asupra prieteniei care i-a legat. Se ştia că Duchamp i-a deschis lui Brâncuşi uşile pieţei de artă americane, având nenumărate relaţii în lumea înaltă. Exista o înţelegere strânsă între cei doi artişti care au marcat arta secolului al XX-lea.

Doina Lemny prezintă integralitatea corespondenței lor, din care reiese atât relația „profesională”, cât şi prietenia profundă care i-a reunit. Adnotația reactualizată îmbogățește cunoașterea parcursului celor mai importante opere brâncușiene. Textul de introducere, Correspondance – Brancusi. Histoire d’une amitié relatează despre această prietenie, rămasă mult timp necunoscută.

Adnotaţia reactualizată îmbogăţeşte cunoaşterea parcursului celor mai importante opere brâncuşiene. Textul de introducere, Correspondance – Brancusi. Histoire d’une amitié relatează despre această prietenie, rămasă mult timp necunoscută.

Doina Lemny afirma : « Aproape nimeni nu se îndoia de capacitatea lui Brâncuşi de a emite sentinţe filosofice, dar ceea ce nu se ştia este că sculptorul îşi nota atât reflecţiile, cât şi fraze disparate pe fragmente de hârtie, pe care le păstra în atelier cu o grijă extremă ». Cercetătoarea se îndoieşte că aceste notiţe au fost păstrate de Brâncuşi cu gândul de a elabora, după modelul Rodin, o antologie a textelor sale.

Numeroase au fost adnotaţiile Prof. Cristian Robert Velescu între Brâncuşi şi Rodin. « Pentru Brâncuşi, matematica era cea mai înaltă artă, cea mai spiritualizată », adăugând : « să fie oare o simplă întâmplare că Brâncuşi însuşi nutrea o admiraţie ieşită din comun pentru arta meşterilor Goticului ? »

Profesorul Velescu rezuma că Brâncuşi a dorit să se manifeste în calitate de arhitect încă de la începutul carierei sale, marcate de originalitate. Aşa încât filiaţia Rodin-Brâncuşi  a meritat să fie urmărită.

« Nu există artă fără credinţă, ce monument poate fi mai admirat decât o catedrală gotică la care au lucrat atâţia oameni şi artişti şi totuşi niciunul nu este cunoscut », afirma adesea Brâncuşi.

Cristian Velescu analiza arcul Brâncuşi-Duchamp şi evoluţiile artistice convergente : « În opera lui Duchamp, alchimia joacă rolul pe care Brâncuşi l-a încredinţat platonismului prin ansamblul operei sale, apărând ca un fin cunoscător al sculpturii clasice. În timp ce Duchamp a ales o sintagmă alchimică extrem de tehnică. Acest detaliu tehnic poate să explice translaţia lui Brâncuşi de la lemn la marmură ».

Numeroase referinţe au fost făcute la Duchamp, care a căutat prin Le Grand Verre un raport ideal între principalele teme alchimice dispersate în picturile sale. Atelierul lui Brâncuşi a devenit încetul cu încetul un muzeu. Le Grand Verre punea în joc operele preexistente pentru a ajunge la o compoziţie mai vastă. S-ar putea adăuga multe despre influenţele reciproce ale celor doi artişti.

Doïna Lemny, doctor în istoria artei, este muzeograf-cercetător la Muzeul naţional de artă modernă, Centrul Pompidou din Paris, specialistă în sculptura din prima jumătate a secolului XX. Este co-curatoare a celor şapte expoziţii tematice de la Atelierul Brâncusi, din 1998 în 2002. A fost curatoarea expozitiei  Antoine Pevsner în colecţiile Centrului Pompidou (2001), Daţiunea Brâncuşi (2003), Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centrului Pompidou (2009) şi a coordonat cataloagele publicate cu ocazia organizării expoziţiilor.

Este autoare a mai multor volume: Brâncuşi inedit – însemnări şi corespondenţă românească (coeditor cu Cristian-Robert Velescu, Bucureşti, 2004), Brancusi, Paris (Oxus, 2005), Brancusi & Gaudier-Brzeska: points de convergence şi Henri Gauder-Brzeska: Notes sur Liabeuf et Tolstoï (Paris, L’Échoppe, 2009), Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne (Lyon, Fage, 2011), Brancusi, au-delà de toutes les frontières (Lyon, Fage, 2012), Brancusi (coll. « Monographies », Paris, éditions du Centre Pompidou, 2012), Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur «mort pour la France» (Lyon, Fage, 2015); Brancusi, an Artist without Frontiers (Bucharest, NoiMediaPrint, 2016); Correspondance Brancusi &Duchamp (Paris, Dilecta, 2017), Brancusi & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton (Lyon, Fage, 2017).

Cristian-Robert Velescu este critic şi istoric de artă, scriitor şi profesor de istoria artei la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. A publicat lucrări dedicate modernităţii româneşti şi europene, dar şi avangardei istorice: Brâncuşi iniţiatul (Editura Editis, Bucureşti, 1994); Concepte ale poeticii lui Constantin Brâncuşi (Edit. Univers Enciclopedic,  Bucureşti, 1999), Formă şi semnificaţie în  arta românească modernă –  exemplul lui Brâncuşi (Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002), Brâncuşi inedit – însemnări şi corespondenţă românească (coeditor cu Doina Lemny, Bucureşti, 2004 ); Victor Brauner d’après Duchamp sau drumul pictorului către un suprarealism „bine  temperat” (Institutul Cultural Român, 2007), Rodin, Meunier, Brâncuşi şi cultura clasică (ICR), Avant-gardes et modernités  – Brancusi, Duchamp, Brauner, Voronca, Tzara & comp. (Institutul Cultural Român, 2013).

În încheiere, ansamblul Imago Mundi a susținut concertul Isvor – Brancuși. Ansamblul Imago Mundi promovează o nouă viziune asupra muzicii vechi și tradiționale românești, un repertoriu foarte rar abordat de către muzicieni de factura clasică. Cel mai cunoscut program al lui, seria Isvor, a debutat cu un proiect dedicat lui Dimitrie Cantemir, urmat de George Enescu, iar mai apoi Constantin Brâncuși.

Imago Mundi se adresează unui public dinamic, care caută alternative la muzica de consum. Perspectiva din care este construit discursul muzical este aceea a omului contemporan care nu expune piese de muzeu, ci cântă o muzică vie.

Concertul a fost însoțit de video proiecții tematice.

La sfârşit, aplauze şi felicitări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.