BREAKING Crește vârsta de pensionare pentru toți

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene o serie de principii şi criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numără creştere vârstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru „fiecare om care lucrează în România”, majorarea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru anumite categorii şi a perioadei de contributivitate.

„Astăzi am prezentat celor doi lideri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi premierul României şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute în cadrul Comisiei Europene, pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. Amendamentele depuse la Senatul României şi aprobate şi trecute de Senatul României au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială, care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja, după cum ştiţi. Reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate. S-au mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor jalonul să fie îndeplinit”, a declarat Marius Budăi, luni, la Palatul Victoria.

El a precizat că, dacă aceste criterii vor fi îndeplinite, jalonul este considerată îndeplinit, „aşa cum este trecut el în descrierea din cadrul PNRR”.

Budăi a anunţat că s-a stabilit cu Comisia Europeană creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la 65 de ani.

„Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii”, a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut şi în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade să se ajungă treptat ca raportarea să fie făcută la întreaga perioadă.

„Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă”, a punctat Marius Budăi.

Un alt principiu este creşterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, deoarece, în proiectul iniţial au fost anumite raportări la un anumit stagiu minim de cotizare.

Ministrul Muncii a mai menţionat că un alt principiu vizează eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii stabilite şi plătite în baza unor legi speciale.

„Şi acest lucru se face şi s-a făcut prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum ştiţi, în lege este exemplul cu magistraţii, cărora nu li se mai permite asimilarea, ci 20 de ani cel puţin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicţii şi limitări ale unor drepturi. Şi de asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcţionarii publici parlamentari de la acest de la acest aspect. Acestea sunt, sunt principiile agreate”, a spus ministrul.

El a precizat că o parte din amendamente deja sunt gata şi au fost prezentate liderilor Coaliţiei, primind „dispoziţia” ca până miercuri seara toate amendamentele să fie gata scrise şi discutate cu sistemele şi cu miniştrii de resort, împreună cu specialiştii din ministere, aceştia să vină cu input-ul lor şi amendamentele să fie terminate şi finalizate şi joi Coaliţia politică să le poată depune în Parlament.

„Pentru mine a fost îmbucurător faptul că am reuşit să obţin de la comisii aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit”, a subliniat ministrul Muncii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

31 de Comentarii

  1. Am inteles! Prostimea va iesi la pensie la 65 de ani pana in 2035.Magistratii care vor intra in sistem incepand cu 2018 vor iesi treptat la pensie pana la calendele grecesti. Primii magistrati pensionati la 65 de ani vor fi cei intrati in magistratura in 2018. Daca in 2018 aveau 30 de ani, in 2053 vor avea 65 de ani. Doar ca, probabil, vor iesi la pensie la vreo 50 de Ni, fiindca la ei este”treptat”. Cine are tupeu ca Budai si minte cum respira, ajunge ministru psd.

  2. Atita timp cit sintem sclavii Bruxelului, trebuie sa executam tot ce ne dicteaza ei.Deocamdata sa spunem mersii ca nu sintem obligati de Bruxelles ca virsta de pensionare sa nu fie la fel ca in Germania ,unde virsta de pensionare este mult mai tirziu de 65 de ani.

  3. Asta crește acum peste 20 de ani ajungem la 75 de voie … trebuie să facem condiție fizică să putem supraviețui ..

  4. Ionescule, stii care este speranta de viata in Germania? Dar speranta de viata sanatoasa? Dar rata somajului? Dar cuantumul ajutorului social? Esti si tu dintre ei?

  5. Nimic nu este mai „înălțător” decât privelistea oferită de un amărăștean peste 60 cu o sapă-n mână sub un soare torid la dracu-n praznic pe o autostradă-n construcție luat la trei păzea de un milițian pensionar beamwist de 42 cu o pensie cât salariul a cinci lopătari și realizări ce tind asimptotic spre zero.Nu că vreun procuror ridicat de vreun klan ar fi diferit.Ce spuneați despre migrația forței de muncă? Când se vor prinde tinerii că-i fraieriți și toată povestea asta e o potlogărie ordinară(și se vor prinde curând) va fi sfârșitul politicii cu tot cu stat, bănci și „elite”.Țineți-o așa, că ăsta-i drumul corect spre dezastru.Semne sunt cam peste tot.

  6. Sa dus bou și a venit vacă,tot ce a discutat cu birocrații de la UE este tot împotriva prostimii specialii rămân bine mersi,acest Budăi este un mare măscărici.

  7. Sclavi in propria tara la coporatiile multinationalele si bancile occidentului imperialist iudeomason…alte 5 milioane plecati in „o tara ca afara” sclavi la acelasi occident imperialist…aici ne-au adus alogenii paraziti care au ocupat institutiile statului prin minciuna viclenie si „valori” occidentale !!!
    Trezeste-te !!! Ridica-te !!!

  8. Cu iesitul la 45 de ani la tinerii pensionari speciali cu 5000 de i€puroi pensia la ei trebuie sa scazuta varsta de pensionare la 35 de ani.

  9. Traducere: Am furat. nu fam banii innapoi da promitem ca nu vom mai fura. promitem doar stiti ca noi nu mintim. am mintin noi vreodata?

  10. Iesiti in strada. 50% din PIB datori si scosi la pensie la 67 de ani, sau nici macar sa aveti parte de pensii. Si voi mai stati Inca in case? Iesiti peste ei. Comunistii v-au lasat cu o tara fara datorii si va scoteau la pensie la 57-62 ani, si i-ati linsat. Astora ce le faceti? Cat ii mai suportati?

  11. sigur…uite acusi…legea lui BUDI-GAI…
    neica nimeni cu vointza de fier si PNRR-uri semnate de altzii si nevotate de nimeni din popor..
    pe baza PNRR-urli si-au asigurat sprijinul tiparnitzei de bani si directionarea tzutzuroiului in buzunarelelLOR cele LARGI

  12. Ăștia sunt umaniști, curând veți putea opta pentru eutanasiere dacă nu mai faceți față la 63 de ani să vă găsiți un loc de muncă. La câte lipsuri și stres este supus omul în ziua de azi , se pune întrebarea care mai apucă pensia.

  13. Unii nu inteleg ,nu varsta de pensionare ste problema.Catr lucrezi o faci pentru tine.Iti tii organismul viu,sociaizezi,esti eficient,ai activitate si primesti bani.Odata ajunsi la pensie, multi clacheaza,devin izolati,ineficienti siesi.Ce sa mai spui de satenii care si la 80 sau 90 de ani inca lucreaza.Ei nu se pensioneaza.De asta spun,lucrezi pentru tine .Organismul se va simti mult mai tanar si mai bine facand miscare,activitate intelectuala.

  14. Numai că în Sistemul Energetic Național și altele, te dau afară după 60 de ani dacă ai lucrat 40 de ani ca inginer , ca să angajeze *specialiști tatuați și coafeze . Poți băga CV-uri la toate firmele private din domeniu , poate ca *portar ( n-am încercat) Ai vreo propunere în afară de falsificare CNP sau de *înscriere la LGBT ?

  15. @ Probabil că ăștia vor să îl pună pe Mugur Isărescu să restituie banii din pensie, că s-a declarat împotriva cumulului pensiei cu salariul până a făcut vârsta de pensionare, ?

  16. & Budău zice că a agreat cu reprezentanții Comisiei Europene să ”relanseze” femeile până la 65 de ani, ?

  17. @1unu, ce-ai zice dacă ai fi instalator și te-aș chema să-mi pui un calorifer iar când să-ți dau banii pe ce-ai făcut, îți mai aduc și o chiuvetă în aceeași bani? Eu am avut firmă și nu mă plâng;sunt rentier, dar am lucrat cu oameni bătrâni și disperați și nu sunt absolut deloc încântat de jamanfișismul potlogarilor ăstora și de argumentele lor șchioape.Ce și cât lucrez după 62 ESTE OPȚIUNEA MEA ȘI NUMAI A MEA.Asa cum mi-am respectat partea mea de contract, tot așa mă aștept și de la tine s-o faci! Altfel, nu mai avem contract și nici ce discuta, ești un mincinos de rahat și ți-ai pierdut fața pentru mine.@Asa e…nu e numai în ce a mai rămas din sistemul energetic național, deprofesionalizarea, amatorismul cras și formalismul gol au atins cam toate meseriile.Cu câte”minuni” mi-au fost date să văd aș putea scrie câteva manuale despre cum nu se face.Și că tot e grevă-n învățământ,parcă ar trebui facute si alte lucruri pe acolo înafară de cresterea salarială.

  18. ii vad mecla de tractorist a lui budau, mai ca-mi vine sa renunt la pensie.
    Daca astia sunt oamenii pesedeului, chiar ca au ajuns la drojdie…

  19. Banuiesc ca e vorba de reforma lunara a sistemului de pensii. Alturi de reforma lunara a sistemului de invatamant si de reforma saptamanala a justitiei! Important este sa se ajunga la 105 ani expresie a societatii multilateral sorosiste in care nivelul de trai scade proportional cu reducerea libertatilor cetatenesti si a democratiei pana la victoria totala a dictaturii.

  20. Principii si criterii pentru sclaveti ! Doar ei au facut Pamantul, astia de la UE-MU !

  21. Asta înseamnă că gunoaiele societății româneṣti,leprele neproductive ( MAGISTRAȚII, POLITICIENII, MILIȚIENII, ARMATA) vor fi obligați să „muncesacă” pentru pensie specială până la 41-42 de ani ???????

  22. Budai isi face treaba cu profesionalism si corectitudine. La adapostul reglementarilor CE a avut curajul de a propune masuri impotriva specialilor pe care le-a inaintat conducatorilor actuali ai guvernului. Decizia este la ei. Dar sa nu fie o decizie indreptata impotriva lui Budai prin darea sa afara din noul guvern.

  23. cam asta se intampla cand dormim. de 33 de ani. paaas-cu-paaas saracirea romanilor, distrugerea Natiei. urmeaza eradicarea dreptului de proprietate. stati un pic numa’ ca ordinele de afara vin in valuri. cel putin o luna trebuie discutata in dezbatere publica orice interventie legislativa! opriti ordonantele facute pe „genunche” si la shpaga si/sau santaj de catre o t re pele ticaloase si criminale care s-au asezat confortabil in fruntea Romaniei! TREZESTE-TE GHEORGHE! TREZESTE-TE IOANE!

  24. Bei Gudurel, te dai de gol. Parazitii ca tine dorm acum linistiti dupa ce si-au batut joc de sute de mii romani pe care i-au platit ani la rand cu salariul minim pe cartea de munca dandu-le un plus de maruntis la negru. Toti oamenii astia de ‘afaceri’ au fost militieni sau securisti lacomi.

  25. totusi unde sunt sindicatele in aceasta chestiune foarte importanta?

  26. …un om cu salariu minim pe economie contribuie, in 40 de ani de activitate cu vreo 360000 lei…avand salariu minim, are si pensia minima, sa fim generosi si sa spunem ca aceasta este 1500 lei/luna…practic, omul isi recupereaza contributia in vreo 21 de ani de pensie…acum, speranta de viata a barbatilor cociocari este de putin peste 70 de ani-cu cateva luni…practic, iesind la pensie la 65 de ani si terminand la 70, omul recupereaza vreo 90000 lei…dupa, raman la stat vreo 260000 lei…nu mai punem la socoteala banii ramasi in urma celor care decedeaza inainte sa iasa la pensie…inca o problema: pib de 1500 miliarde lei…sa spunem ca pensiile, 10% din pib, adica 150 miliarde lei…hai sa punem si salariile bugetarilor 200 miliarde lei-sunt 110 miliarde dar poate nu cuprind specialii…deci ajungem la 350 miliarde lei…unde sunt restul de bani, adica 1150 miliarde lei?…bani de pensii, nu, podurile cad cu noi, trenuri si cai ferate nu mai avem…unde sunt acesti bani?…de 33 de ani asistam pasivi la propria noastra exterminare…

  27. Oare de ce mai avem guvernul Romaniei.Legile si directivele se fac la Bruxssel.pregatirea militara si inarmarea etc,vin de la Washington,finantele sunt dictate de FMI,BM.Nicicind Romania nu a fost mai „ocupata” si turcii cind eram pasalic ne dadeau mai multa libertate.Si ii injuram pe rusi ca ne-au tinut sub opinca comunista 50 ani.Bai, Ceasca i-a spus categoric NU lui Bresnev in 67, Dej i-a scos din tara pe rusalai in 62 sau cind dreack au plecat.Astia noii stapini „democrati”ne dau libertate si democratie pe pine de ni se incretesc gurile.Iar pe romanii de rind ii doare sub coada de asta.

  28. ce va tot complicati atata bah nene… ziceti pe sleau, nu avem bani de pensii pentru toata lumea, asa ca o sa va muncim pana la 70 de ani, ca sa ne asiguram ca munciti pe plantatie si toti banii pe care i-ati cotizat timp de 30-40-50 de ani „pentru pensie” o sa intre frumos in buzunarul statului de unde o sa platim elitele. Oricum, la speranta de viata din ziua de azi, daca ai iesit la pensie la 70, nu o mananci mai mult de 5 ani. Asa ca ridicati direct varsta de pensionare la 72-75, stagiu MINIM de cotizare la vreo 45 de ani… mai amagiti oamenii aiurea cu sperante

  29. @ Că unii iau și pensii și salarii s-a propus, ca metodă de ”corectare” a ”chestiunii”, să nu mai se plătească pensii, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.