Când depăşeşte euro pragul de 5 lei

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la 74,5 puncte, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte). Analiștii financiari apreciază că euro va trece de 5 lei în următoarele 12 luni.

“Pe fondul prudenței generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o ușoară scădere, prima din ultimele 12 luni. De asemenea, pe fondul majorării ratei inflației, rată anticipată de dobânda de piață monetară, ROBOR 3M, implică cel puțîn două majorări de dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

Scăderea s-a datorat componenței de anticipații a indicatorului. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanți anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rată inflației înregistra valoarea de 3.94%).

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.

Este de remarcat faptul că 91% din participanții la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobânda de piață monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar 85% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobânda pentru scadențele de 5 și 10 ani. Peste 63% dintre participanți anticipează majorarea prețurilor proprietăților rezidențiale în următoarele 12 luni, cel mai mare procent de la introducerea acestei întrebări.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna iulie 2021 relevă:
• Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este 6.6%;
• Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +6,9%;
• Datoria publică că procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%;

În contextul atenției sporite a autorităților europene cu privire la protecția mediului înconjurător, atenție concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali și de guvernanță) de către instituțiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conștientizarea de către instituțiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituțiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum și suportul oferit clienților pentru asigurarea respectării lor.

Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau știu de existența reglementarior europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienților în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorității Bancare Europene către bănci și firmele de investiții, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare și invesții, și deja au planuri de implementare a acestor recomandări

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Toate cifrele prezentate in articol sunt irelevante pentru ca Romania va avea un an agricol exceptional! Estimarile privind productia de porumb si floarea soarelui, produse care vor infuenta masiv balanta externa, sunt atat de eronate incat si copii de doi ani ai fermierilor vor rade de analisti! La floarea soarelui productia se va apropia de 4 milioane de tone (cam 2 miliarde de euro, din care 1 miliard export suplimentar) in timp ce la porumb ar putea ajunge, sau chiar depasi!, 20 de milioane de tone, exportul suplimentar (cantitate plus pret) urmand a fi de vreo 2 miliarde de euro! Cumulat cu aproximativ 2 miliarde de euro in plus la exportul celorlalte cereale si oleaginoase, Romania va inregistra o crestere cu aproximativ 5 miliarde de euro, comparativ cu 2020, doar la aceste doua tipuri de produse. Daca asta nu influenteaza cursul de schimb (si/sau alti indicatori), atunci nu mai stiu ce-ar putea avea vreo influenta!

  2. eu zic sa investiti si in yeni japonezi, rmb chinezesti si niste rupii indiene ca nu se stie cum le sare cursul in aer daca devin niste popoare mega vaccinate si care vor rupe industria pe genunchi la nivel global…
    ca sunt multi care vor sa rupa europa si o sa scada inapoi vertiginos pe vertigo

  3. Bre,euroiul e deja la 7-8 lei ,da e ,,acoperit,,de Citu-Mitu la 5 lei prin imprumuturi externe inrobitoare.Ghinion.E la mintea cocosului ca stam cu fundurile sub o mega-inflatie ascunsa ca pisica in nisip de ,,specialistul,,Citu-Mitu si gasca lui de neterminati.Care e destupat la minte cumpara ACUM euro,imobiliare sau pamant ..sa nu piarda banii munciti din greu cand inflatia ne v-a exploda in fata atunci cand NIMENI nu v-a mai imprumuta Romania cu bani.Tic-Tac..Tic-Tac..Mai mult ca sigur o amarata de franzela o sa coste 10 lei cand ne v-a lovi in fata ,,vremurile fantastice,,promise de nea Citu-Mitu.Pas cu Pas.

  4. Ce rosta avea ca Belzebutul Soros sa investeasca 500 milioane de dolari incepand cu cativa ani inainte de Dec. 89 si pana astazi in Romania??? Deschizand ONG Soros in care sa-i scoleasca pe cei alesi sa ocupe functiile cheie din SRI, SIE, MAI, MAN, DNA, ICCJ, DIICOT, Presidentie, Guvern, Parlament, Partide de dreapta, Mass-media romaneasca ……. A facut toate acestea pentru a ne ajuta benevol, dezinteresat si nepecuniar pe noi romani??? Sau el practic a investit in Romania ca odata oamenii scoliti de el ajunsi sa conduca economic-politic-financiar Romania sa indrepte tara spre derapaj economic si indatorire masiva a finatelor tarii pe Piata de Capital Extern pana cand datoria Romaniei va depasi PIB??? Ca odata Romania adus in imposibiliatea de plata, cumparand Datoria Externa a tarii Belzebut Soros sa distruga mai apoi Romania, ca tara si popor. Vanzand tara pe bucati. Romania si noi poporul roman fiind in final sterse de pe harta. Belzebutul Soros facand acesta investitie de 500 milioane dolari ca sa castige mai apoi mii si mii de miliarde de dolari de pe urma vanzarii si distrugerii Romaniei. Acum v-ati prins ca Petre Roman a facut afirmatia cum ca „industria tarii e un morman de fiare vechi” chiar de la Brucan via Belzebutul Soros???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.