Azerbaidjanul și separatistii armeni din Nagorno Karabah, susținuți de forțele Erevanului, și-au provocat pierderi mari în luptele care au început duminica seara și par să depășească în gravitate ultima mare escaladare a conflictului, cea in aprilie 2016 – așa-zisul ”război de patru zile”.
Mai mulți lideri străini au făcut apel la încetarea focului, iar Consiliul de Securitate ONU se va reuni, marți, pentru a încerca evitarea unui război direct între Armenia și Azerbaidjan. Implicațiile unei reizbucniri a conflictului pot depăși cu mult zona Caucazului, pentru că Azerbaidjanul se bucură de susținerea totală a Turciei, în timp ce Armenia este membră a Organizației Tratatului de Securitate Colectiva, dominată de Rusia, iar în Armenia sunt baze militare ruse. Ar putea fi un nou front, după Siria și Libia, unde Turcia și Rusia vor ajunge să lupte prin interpuși.
Autoritățile armene și azere au arătat că și-au pierdut viața circa o sută de militari armeni, respectiv aazeri, că au fost distruse tancuri și alte echipamente militare ale inamicului. Forțele sunt total disproportionate, câtă vreme Azerbaidjanul, profitând de exploatarea hidrocarburilor din Marea Caspica a investit peste 5 miliarde de dolari în armament în ultimii 15 ani, în timp ce Armenia, o țară cu mult mai săracă, dependentă de Rusia și izolată din cauza conflictului cu vecinii susținuți de Turcia, a făcut investiții de zece ori mai mici. Nu puține voci spun că Azerbaidjanul are forța necesară pentru a ocupa enclava Nagorno Karabah pierdută în războiul de la inceputul anilor 1990. De altfel, în ”războiul de patru zile” din 2016, Azerbaidjanul a reușit să ocupe câteva puncte strategice din terioriul enclavei, la fel întâmplându-se și acum, în cele câteva zile trecute de la reizbucnirea luptelor.
Reaprinderea conflictului din Nagorno Karabah vine la doua luni de la demiterea ministrului de Externe azer Elmar Mammadiarov, care deținea portofoliul de 16 ani. El a fost acuzat de președintele azer Ilham Alyiev că nu a fost suficient de gresiv în reacțiile sale la provocările Armeniei. De cealaltă parte, escaladarea conflictului vine la doi ani de la așa-zisa revoluție din Armenia, care a dus la demisia fostului președinte Serj Srgsyan, aflat la putere de un deceniu si care dorea sa se eternizeze la conducere din postura de premier. Sargsyan avea o abordare dură în ce privește Nagorno Karabah, era născut în capitala separatistă Stepanakert.
Pe valul așa-zisei revoluții a venit la putere un jurnalist, Nikol Pashinyan, cunoscut pentru criticile aduse regimului Sargsyan. Momentul a fost tratat în presa occidentală ca o deschidere a Armeniei. Pashinyan a adoptat o retorică pro-rusă, a făcut prima vizită la Moscova, nu în Vest, a menținut Armenia în Uniunea Economică Eurasiatică a lui Vladimir Putin. Însă, spre deosebire de precedentul regim, Pashinyan s-a îndepărtat de Rusia și nu și-a întărit pozițiile în disputa teritorială cu Azerbaidjanul. Cum Rusia este singurul garant al statalității armene în cazul unui conflict total cu Azerbaidjanul, politica noului regim ”colorat” a slăbit poziția Armeniei.
Pentru moment, autoritățile de la Erevan exclud invocarea clauzei de apărare colectivă din Tratatul de Securitate Colectivă și arată că nu vor cere sprijinul militar al Rusiei. Nici nu au cum să o facă, câtă vreme forțele azere nu au atacat Armenia, ci doar republica separatistă Arțah, denumirea armeană a Nagorno Karabah.
De cealaltă parte, regimul de la Baku a încercat să speculeze slăbirea poziției Armeniei în ultimii doi ani și apetența președintelui Turciei pentru aventuri militare. Reuters relatează deja că ambasadorul armean la Moscova a atras atenția că Turcia a trimis circa 4.000 de luptători din Siria în Azerbaidjan, pentru a lupta împotriva Armeniei. Nu ar fi ceva nou, pentru că militanții islamiști din Siria au devenit carne de tun pentru Ankara și în conflictul din Libia.
Dacă premierul armean Pashinyan a mizat pe faptul că deschiderea sa către Vest îi va aduce aliati, aparențele îi dau dreptate. Lobby-ul armean și-a făcut datoria și mai mulți congresmani americani au condamnat atacurile Azerbaidjanului în Nagorno Karabah. Însă strategia Washingtonului poate fi cu totul alta. De ce? Pentru că SUA au tot interesul ca Rusia și Turcia să se confrunte pe încă un front, să-și consume energiile militare și diplomatice, iar președintele Erdogan să renunțe la fronda sa antioccidentală din ultimii ani.
Cât despre Rusia, Moscova este implicată în conflict atât din postura de mediator (în cadrul Grupului de la Minsk, alături de SUA și Franța), ca și din postura de principal furnizor de arme pentru cei doi combatanți. Câtă vreme nu se ajunge la un război total, escaladările conflictului nu fac decât să sporească profiturile industriei militare ruse și să demonstreze cât de vulnerabile sunt rutele alternative de alimentare a Europei cu energie din Est.
Așadar, sunt toate premisele să continue războiul dintre petrodolarii azeri, lobby-ul armean, orgoliul lui Recep Erdogan și dorința lui Vladimir Putin de a aduce total sub ascultare un regim armean cu veleități ”colorate”.
De data aceasta Dl Marchievici demonstreaza ca nu are capacitatea interpretarii corecte a datelor problemei pe care s-a straduit sa le puna unele langa celelalte, multe dintre ele, daca nu cumva toate, necunoscute publicului romanesc, ceea ce
e un merit incontestabil! Numai ca subiectul conflictului Nagorno-karabah actual trebuia sa fie abordat incepand cu anii 1990 al imploziei URSS dupa ce Gorbaciov a deschis Cutia Pandorei, crearea silnica in anii 1920 a URSS. In anii 1990 acest
conflict a tinut prima pagina evolutia sa fiind schimbatoare dupa cum Cominternul se repozitiona! Un conflit indus de bolsevicii rusi pentru a struni veleitatile „nationaliste” ale agentilor sai bolsevici de nationalitate armeana si azera, acestia fiind fortati de popoarele lor aflate in plin proces de emancipare nationala! Rusificarea crease monstrii!
Resping total interpretarea actualului conflict rupta de imixtiunea Comintern, prin acreditarea ideii unui conflict de culise intre Rusia rasputinista si Turcia sultanului rasputinist Erdogan!!! Dar mai ales implicarea lui Trump ca pretins
interesat de un conflict intre Rasputin si Erdogan, sub explicatia deplasata a antioccidentalismului otoman, stiind ca cu alta ocazie ni-l prezenta pe Trump in conflict cu Colhozul Bolsevic european si atunci, ce interes ar fi avut Trump sa-l izoleze pe Sultanul care nutrea aceleasi „sentimente” si sa nu-l „azmuta” precum asupra Rusiei? Autorul se reabiliteaza in final recunoscand o realitate care-i contrazice analiza, Rusia a inarmat/inarmeaza ambele tabere ca sa se decimeze asa cum
a procedat in toata istoria marxist/bolsevica de crime contra umanitatii…
Turcii si rusii au acum interese strategice comune.
Va fi pace in zona.
Desi turcii ar trebui mutati in Turcmenistan de unde au migrat
Corectare: „asmuti”, nu „azmuti”! Prognozele in societatile marxist/bolsevice sunt intotdeauna false! Nu exista interese strategice Rusia-Turcia, ci simpla subordonare a lui „Sultanului” fata de seful Comintern!!! Un „sultan” fara imperiu, asa cum a fost cominternistul ALBANEZ Mustafa Kemal depa ce l-a fortat sa abdice pe Sultanul Imperiului Otoman transformand imperiul in „republica”!!! Inginerie cominternista…Sargsyan in varianta romaneasca e Sarchizian/Sarkizian…
Ignoranta crasa a comentatorilor in materie de politica externa, dar si dogmatizarea lor marxist/bolsevica fara exceptie este dovedita aici de absenta comentariilor…Tinand cont de faptul ca multi sunt TROLL-i seku si Söros nu e de mirare…
@Marchievici draga, Turcia-i în NATO. Imperiul Otoman a comis, în WW1, genocidul armenian. Nagorno Karabah fiind populat de armenieni, însa revendicat de Azerbaidjanul musulman shiit. Între turci si armenieni numai de rezolvare pe cale pasnica a unui conflict, dupa genocidul armenian, nu mai poate sa fie vorba. Erdogan ameninta, acuma, militar, Armenia (sustinuta de Rusia). Turcia fiind în NATO si sustinuta de … Iran, care, si el, sustine Azerbaidjanul. Asa ca situatia ar putea degenera-ntr-un WW3, fiindca … aliatele NATO, România, inclusiv, ar avea datoria sa sustina Turcia agresiva si genocidara. Toata lumea contând, actualmente si mai mult sau mai putin pe tacute, pe talentele de negociator ale lui Putin (fiindca de Stoltenberg si „negocieri” n-am auzit. Ori de SUA si „negocieri”, ori de UE si „negocieri”).
Azerbaidjanul nu este sustinut de Iran deoarece Israelul foloseste teritoriul azer pentru a spiona pe iranieni. In plus, evreii livreaza in draci armament azerilor prin spatiul aerian al Georgiei. Armenia primeste ajutoare rusesti prin Iran.