Unul dintre fenomenele care motivează cel mai mult îndoiala faţă de ce apare scris în dosare este obiceiul ofiţerilor de securitate de a le da persoanelor investigate identitatea de informatori. Când cercetezi un dosar, e obligatoriu să verifici aşa-zisele probe. Iau exemplul adeptului yoga Nicolae Catrina, căci e spectaculos. Securitatea îi făcuse o fişǎ de colaborator încă din perioada în care era militar în termen. În luna martie 1982, un raport anunţa o altă recrutare a numitului Catrina Nicolae. Însă în dosarul de reţea nu apar note informative.
Totul se clarifică când ajungi la documentul Inspectoratului Judeţean Argeş-Securitate, din aprilie 1987, care se adresează Securităţii Municipiului Bucureşti pentru a o anunţa: „În urma mai multor contactări de către organele noastre, cel în cauză nu a fost de acord să colaboreze în mod secret, afirmând că acest lucru l-a comunicat încă în procesul recrutării … şi că dacă constată vreo problemă ce interesează securitatea statului ne va informa ca orice cetăţean al RSR”.
Atribuirea fictivă a unui statut de colaborator a fost denunţată şi verificată în cazul lui Neculai C. Munteanu, Mihnea Berindei şi al altor admirabili opozanţi ai regimului Ceauşescu, care s-au trezit puşi la stâlpul infamiei de ziarişti superficiali sau răuvoitori. În cazul informatorilor fictivi, dosarele lor de reţea declarau, an de an, corectitudinea şi valoarea informaţiei primite de la aceştia. An de an, ofiţerii de legătură cereau sǎ se aprobe continuarea colaborǎrii. Ca în final aşa-zişii informatori să fie acuzaţi de neseriozitate, căci realitatea îi obliga pe securişti să facă rapoarte de abandonare.
O victimă a acestei proceduri de atribuire fictivă este şi soţia lui Adrian Marino, Lidia Bote. Despre ea, Mirela Corlăţan a susţinut, în „Evenimentul Zilei” din 30 aprilie a.c., că a fost recrutată ca informatoare în luna mai 1962. Ziarista a luat ca atare ce scriu ofiţerii de securitate, fără să fi verificat ce spune ansamblul documentelor. Ar fi găsit în dosarul de urmărire informativă a lui Adrian Marino o notă relevantă, din septembrie 1962, care indică în susul paginii „sursa Lia Pop”.
Printre altele, documentul bătut la maşină îi face lui Adrian Marino următorul portret: „Mi-a răspuns [AM] că fiind absorbit de pasiunea lui de cercetător istoric-literar, concret, el nu ar putea să lucreze în domeniul lui şi în acelaşi timp să circule, să observe, să pună întrebări, să descopere, să descrie, să dea informaţii despre oamenii care îl înconjoară”.
Dacă ar fi fost o autentică notă de informatoare, ar fi fost semnată la sfârşit cu numele de cod: „Lia Pop”. Apar în loc numele „Lidia Bote” şi un comentariu al ofiţerului ce o redactase: „Agenta este logodnica sus-numitului.… Apreciem aceste relatări ale agentei ca fiind făcute cu rezerve şi prezentate în favoarea celui urmărit. S-a discutat această problemă cu agenta şi i s-a atras atenţia asupra felului de a colabora cu organele noastre”.
Contrar tipicului, nota nu indică locul întâlnirii. Referirile exclusiv la Adrian Marino, stilul arată că era vorba despre un interogatoriu la care Lidia Bote răspunde exprimându-şi simpatia faţă de logodnicul aflat atunci în domiciliu obligatoriu în comuna Lăţeşti. Clarificatoare este şi nemulţumirea ofiţerului faţă de colaborarea cu „organele noastre”. În sfârşit, se arată că la întâlnire a participat cpt. Căbulea Traian, ofiţerul de securitate de la Lăţeşti. Or, dacă Lidia Bote ar fi fost recrutată ca informatoare, aceasta ar fi dat note la Cluj, unde avea ea domiciliul.
Ne aflăm în faţa unui caz tipic de atribuire din oficiu a unui nume de cod şi statut de informator. În cel mai bun caz, ziarista „Evenimentului Zilei” face abstracţie de faptul că interpretarea sa îi face Lidiei Bote o mare nedreptate. Şi nu doar ei. Titlurile pe care le foloseşte, „Marino, turnătorul lui Eliade şi Lovinescu”, „Două decenii de spionaj”, mustesc de plăcerea de a macula memoria importantului cărturar.
Ce scriu ofiţerii de securitate în dosarele lor pare mai atrăgător şi mai credibil decât viaţa uneia dintre victimele reprezentative ale regimului. În realitate, portretul oferit de „Evenimentul Zilei” opiniei publice este foarte diferit de cel pe care îl desenează implicit, lui Adrian Marino, dosarele din Arhiva CNSAS.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.