Nu mi-a plăcut niciodată David Popovici. Nu mi-a plăcut deloc. Când am aflat anul trecut că a câștigat prima medalie de aur la Campionatul Mondial de natație, mi-am spus: ”-Hei, ia uite trăznaie!”, neașteptându-mă la așa ceva. Firește, m-am bucurat puțin, deși, în general, sunt aproape insensibil la succesele din sport. După a doua medalie am aplaudat reținut.
Însă, imediat, mi-am reținut laudele. Ca la moment, s-a pornit o adevărată campanie de imagine, de p.r., de puteai chiar identifica elementele: Ce spune, ce mănâncă, ce gândește, pe ce parte se culcă seara, și tot așa.
Imediat au apărut și contractele de publicitate și pentru el n-a fost rău deloc. Când și când, mecanismul de imagine era pus din nou în mișcare, în folosul său. Oricât de mulți bani ar avea părinții lui, mai trebuie și recuperat ceva din investiție, nu-i așa!?
Cel mai mult, m-a enervat faptul că a primit o medalie de la Johannis. Până la el, gândeam că o asemenea recunoaștere o primești după o carieră întreagă de succese, eu încă mai credeam că mari sportivi sunt Pataichin, Lipă, Nadia, Maricica Puică, Gabriela Szabo, Anișoara Cușmir, Iolanda Balasz, Doina Melinte și alții ca ei.
Să nu mă înțelegeți greșit, nu faptul în sine m-a iritat, că Popovici a fost onorat de președintele României, ci faptul că avem atât de puține succese în sport încât punem pe piedestal pe oricine, pentru oricât de mică performanță.
Suntem atât de săraci în exemple pozitive, încât ne aruncăm avizi asupra oricui, pentru a-l face idol. Mă rog, dacă ”idolul” și anturajul său au banii cu care să plătească pr-ul de rigoare. Păi, știe, cumva, cineva, cum se numesc cele două minunate românce care au luat aur la Cupa Mondială de canotaj, de anul ăsta (Ancuța Bodnar și Simona Radiș)?
Cum să știe, dacă ele nu au pe cine să pună să sune la presă, fie ea de specialitate, generalistă sau de mondenități? Astfel de sportive, astfel de sportivi sunt condamnați la anonimat, în ciuda performanțelor.
Să aplaudăm ce e de aplaudat dar să recunoaștem cu realism că până acum, acest înotător, David Popovici, nu se poate lăuda decât cu o performanță notabilă și atât, cu medaliile de anul trecut. În Japonia, ce era de dovedit a fost dovedit: Marea performanță nu se menține doar cu campanii de imagine.
Merită ținută minte și morala: Nu vă faceți idoli doar pe baza unor promisiuni! Vă vor înșela așteptările.
In „cazul” David Popovici, nu e exclus ca performanta sportiva sa fi fost afectata de multipla intepare, mai ales ca plamanii au un rol decisiv in natatie la acest nivel! Caderea a fost prea abrupta si nu cred ca se poate pune problema unui dopaj administrat gresit sau a lipsei de pregatire la un sportiv atat de serios! Asta e parerea mea si voi continua sa-l sustin pe acest roman exceptional, dar cred ca trebuia sa se gandeasca de doua ori inainte de a refuza ofertele unor universitati americane de prestigiu, care i-au stat la picioare! E vorba de o decizie care ii poate schimba viata si performantele viitoare! E doar un punct de vedere.
„Probabil, autorul isi aduce aminte de anii, 70-90”
Atunci era razboi rece intre doua mari blocuri militate, banii si dopajul nu erau o problema. Si acum ii exclud pe sportivi (?!) de la multe competitii, pentru ca anumite forme de sex si mandria de al practica omoara performanta. Asta este problema in realitate. Unii mai stoiani, asa, canta toata ziua imnul „Ona-ni, Ona-na”. Duamne ajuta !
Probabil, autorul isi aduce aminte de anii, 70-90, cand Romania avea sportivi de marca internationala la toate sporturile. Ca dupa 90, au disparut finantarile, motivatia, asta e alta poveste