CEI O SUTĂ SECRETUL FLORENŢA (77)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008

Aici trebuie făcută o precizare importantă. În memorabila scenă care urmează, Gianni Vengeri îl situează drept amfitrion pe Piero. Dar, în cazul acela, fie că episodul s-a petrecut mai devreme, fie că avem de a face cu unul dintre numeroasele anacronisme din relatarea cronicarului Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea, un povestitor pentru care exactitatea datelor n-a jucat niciodată vreo importanţă. În cazul următoarei întâmplări, însă, această inexactitate ne spune că descrierea povestirii a fost făcută mult după ce ea a avut loc. Dacă a avut vreodată loc…

Puternic afectat de gută – boala familiei -, mintea lui Piero compensa neplăcerile fizice. Nici Lorenzo n-a avut alt remediu în faţa maladiei moştenite odată cu prestigiul şi averea. La sosirea Celui de Al Şaptezeci şi şaptelea în Palatul Medici, nu numai fiul Nătăfleţului avea lecţia pregătită, ci şi gazda a ştiut cum să-l primească, luând la cunoştinţă, aparent surprinsă, spusele oaspetelui. Apoi, i-a cerut câteva zile pentru a analiza situaţia, rambursarea unei sume atât de mari neputându-se face pe loc. Între timp, l-a invitat pe Cavalerul Marchiz Umberto să participe la o serbare fastuoasă pe care „s-a întâmplat ca tocmai atunci s-o pregătească Giuliano”. Ba, mai mult, marchizului i se va oferi rolul de oaspete de onoare la acel eveniment.

Al Şaptezeci şi şaptelea putu constata, pentru prima oară cu adevărat, puterea banului şi consideră acea invitaţie drept o mare victorie personală. O beţie pe care nu a cunoscut-o niciodată până atunci i-a dezvăluit, cu acea ocazie, momentele cele mai ispititoare ale vieţii. Cavalerul Marchiz era în puterea vârstei, era bogat, era nobil, era puternic. Se afla, simţea el, la doar un pas de treptele abrupte ale scării succesului¹. Era sigur de itinerarul ce şi l-a hărăzit şi se purtă ca atare. Cu ocazia acelei petreceri gustă din toate ingredientele faimei. Şi nu uită să se uite spre cer, fiind sigur că mama îl vede şi este mândră de el.

Fără a o declara deschis, serbarea a fost organizată în cinstea primelor realizări în tratativele cu Sfântul Scaun privind comerţul cu alaun, tratative ce, puţin mai târziu, se vor finaliza într-un contract ce le va asigura Medicilor monopolul asupra acelui produs. Desigur, lucrurile nu erau încă parafate, însă totul arăta că se apropiau de un final mai mult decât favorabil. Aşa că, prilejul declarat al petrecerii era succesul într-o altă afacere, unul dintre primele succese în domeniu ale lui Giuliano. În grădina vilei Pandalini au fost ridicate mai multe corturi, iar pe gazon au fost întinse mesele cu bucate. Un mare număr de servitori a pregătit în amănunte fiecare colţ al peisajului, aşa că în mijlocul spaţiului a fost înălţată o scenă naturală pe o „stâncă înfricoşătoare”. Din fiecare colţ stânca oferea o altă privelişte: într-o parte se putea zări o cascadă abruptă, într-alta ruinele unei vile antice, iar dinspre clădire se lăsa admirată o scenă bucolică, unde fecioarele şi faunii îşi treceau vremea printre păuni uriaşi, capre de munte şi alte diferite animale nemaivăzute, majoritatea fiind plăsmuite din butaforiile cele mai fantastice şi aduse la viaţă de copiii aflaţi în interiorul acelor costume. Odată cu căderea întunericului, au început şi scamatoriile cu focul. Iar, peste toate, un grup de muzicanţi umplea atmosfera cu cântece cunoscute şi iubite de toată lumea – cu ceea ce am putea numi şlagărele vremii. O stare de dulce reverie îi copleşi pe oaspeţi în vreme ce se ospătau şi înainte de a se lăsa furaţi de nebunia simţurilor întărâtate de băutură şi de femeile îmbrăcate fiecare în cea mai frumoasă şi ispititoare costumaţie avută.

Grădina era suficient de mare pentru ca până la două sute de oaspeţi să se poată plimba lejer în ea, fără a se călca pe picioare. Tufişuri bine amplasate, filagorii şi ruine artificiale ofereau separeuri unde te puteai retrage fără a mai fi văzut de ceilalţi, iar aleile tocmai au început să fie ornamentate cu statui. Chiar şi o capelă se afla într-un colţ şi un preot era gata oricând să ofere asistenţă spirituală oricui i-ar fi cerut-o.

Pe lângă domesticii familiei Medici, la acel eveniment, la care au fost invitaţi nu numai oamenii puternici ai Toscanei, dar şi doi cardinali aflaţi în drum spre Bari, precum şi nobilii din suita care-i însoţea, au fost aduşi şi alţi servitori ai unor familii apropiate de clanul Medici. La care, adăugându-se trupele de muzicieni, cântăreţi, jongleri cu diferite obiecte, dar şi cu foc, saltimbanci de tot felul, acrobaţi, recitatori, uriaşa grădină fremăta de viaţă. La un moment-dat, fusese programată şi o luptă între câţiva spadasini de elită, însă, la sugestia tânărului Lorenzo, până la urmă s-a renunţat la ei². Încât, în seara convenită, în vila Pandalini s-au adunat peste patru sute de oameni³. Lumea a venit pe rând, iar drumul dinspre Florenţa părea să fie calea unui adevărat pelerinaj.

Cavalerul Marchiz a dorit să-şi respecte rangul, aşa că, deşi nestăpânit ca întotdeauna şi arzând de nerăbdare, şi-a făcut apariţia abia când soarele a început să apună. Şi, deşi şi-a pregătit în amănunte acea seară, odată ajuns, s-a lăsat iarăşi pradă impulsurilor. Doar vestimentaţia fără cusur, pe larg descrisă de Vengeri, mai trăda pregătirea de mai-nainte. Al Şaptezeci şi şaptelea a sosit călare, însoţit de doi paji în uniforma pe care a introdus-o pentru oamenii săi şi pe care ar fi vrut s-o impună şi servitorilor Palatului Bosci, doar că acolo n-a avut autoritatea s-o facă. Ajuns la vila Pandalini, a aşteptat să fie întâmpinat de gazde, s-a îmbrăţişat cu Lorenzo şi cu Giuliano şi, într-un semn teatral de prietenie, şi-a scos sabia şi preţiosul pumnal din aur cu mânerul ornamentat cu mari pietre roşii în orbitele ochilor capului de vultur. Arme preluate imediat de cei doi paji bine dresaţi. Apoi a venit să-l întâmpine chiar şi Piero şi, savurându-şi momentul de glorie, Cavalerul Marchiz a uitat cu totul comportamentul pregătit de acasă: după doar câteva minute, a început să fie tot mai interesat de nurii femeilor din jur. Şi, ca de obicei, s-a dovedit atât de eficient, încât ele, chiar de iniţial se opuneau, „nu ştiau după aceea cum de s-a întâmplat”.

Piero de Medici a gândit bine: s-a făcut târziu în noapte până să-şi aducă aminte tânărul filfizon de planurile pe care le-a pregătit de acasă, planuri istovite şi ele după toate câte i s-au petrecut în seara aceea fierbinte. Aşa că, retras într-o nişă iscusit ascunsă de un gard viu, pe fondul cântecelor şi sub ploaia de artificii, cu câte o cupă de vin dulce în faţă, cei doi, Piero şi fiul Nătăfleţului, au trecut la ceea ce îl interesa cu adevărat pe fiecare: pe gazdă să-l mai ducă o vreme cu zăhărelul pe tânăr, iar pe acesta, să obţină o poziţie decizională în marea afacere, o poziţie care să-i permită peste nu mult timp să se poată folosi de puterea imperiului bancar în conducerea lumii. Au vorbit, la început, despre nimic şi „Gutosul” nu putea decât să fie mulţumit de moleşeala ce părea să-l cuprindă tot mai mult pe preopinentul său. Doar că acesta, încă tânăr şi puternic, la fel ca la acea petrecere de pomină din Franţa, şi-a revenit brusc, parcă devenind subit alt om. Aşa că Piero trebui să-şi recunoască neliniştit că nu tratează cu un simplu fante fustangiu şi beţivan, ci cu cineva ce se trăda a fi ambiţia personificată. Iar ambiţia personificată este întotdeauna fanatică.

În plină zăpuşeală, frecându-şi degetele schimonosite de boală, şeful clanului Medici se străduia să elimine din vorbăria celuilalt ceea ce părea a fi doar fanfaronadă slujind drept argument pentru demonstraţia de putere. Însă de unde să ştii ce e laudă goală şi ce este adevărat din vorbele primului reprezentant din Palatul Bosci ieşit în vâltoarea intrigilor cetăţii? Mai ales că proaspătul Cavaler Marchiz nu folosea limbajul insinuant obişnuit al unor asemenea prilejuri, ci făcea afirmaţii ferme, chiar dacă multe greu de acceptat. Al Şaptezeci şi şaptelea pretindea că suma de 20.000 florini nu reprezintă mai nimic pentru neamul său, mai mult, că averea legendară pe care a adus-o cu sine Omul din fereastră ar fi putut să domine întreaga lume: şi pe papă, şi pe împărat şi pe toţi regii şi ierarhii mereu înglodaţi în datorii la cămătarii evrei. Averea colosală, inconştient imobilizată de către străbunic⁴, nu trebuia să rămână inactivă, fiindcă astfel aparţine mai mult de poveste decât de realitate. Nu, nici măcar strănepotul nu ştia exact unde se afla grosul comorii, a recunoscut acesta şi Piero încercă iarăşi să despartă pălăvrăgeala de adevăr: cu multă vreme în urmă, Sfinxul a venit la Florenţa cu un şir parcă nesfârşit de căruţe, însă nimeni n-ar fi putut pretinde că tot conţinutul acelora ar fi rămas depozitat în Palatul Bosci. Ba, dimpotrivă, nu puteai crede că există cineva atât de imprudent încât să rişte să piardă totul într-un singur atac. Dar nici n-a văzut cineva ieşiri evidente de valori de acolo, deşi posibilităţi de manipulare ale unei averi sunt destule, iar disponibilităţile Omului din fereastră păreau şi ele nelimitate. După care Al Şaptezeci şi şaptelea pălăvrăgi despre privilegiile în urma observării permanente a Florenţei de către Omul din fereastră şi povesti atâtea despre acest subiect, încât doar susceptibilitatea provenită din întrebarea de ce îşi dezleagă tocmai acum limba Cavalerul Marchiz mai temperă credibilitate celor povestite. Sfinxul şi-a amplasat astfel punctele de observaţie încât din fiecare dintre ele dispunea de direcţii de urmărire ce se strecurau iscusit printre cele mai înalte clădiri din cetate şi, cu ajutorul unor oglinzi speciale, provenind încă din moştenirea genială a lui Cossimo Locatti, reuşeau să străbată chiar şi trasee frânte. Încât, cunoscând în permanenţă tot ce se petrecea până hăt departe, străbunicul putea gestiona în siguranţă ceea ce se întâmpla aproape.

– De când intervine străbunicul tău în mersul lucrurilor?

– Dacă n-ar fi o teribilă blasfemie, aş spune că şi Dumnezeu priveşte şi vede tot, însă are grijă şi de rânduiala celor ce se petrec în spaţiul cel mic, la fel ca şi în spaţiul cel mare. Uneori, intervenţiile Sale cad ca nişte sentinţe fără drept de apel, însă au loc tot timpul, chiar şi când oamenii, în trufia lor, cred că ei au înfăptuit una sau alta.

Urmă un şir de dezvăluiri, acum mai degrabă insinuări decât vorbe precise. Al Şaptezeci şi şaptelea vorbi despre traseele vizibile şi despre cele ascunse ale lucrurilor şi ale faptelor, despre căile tainice ale Florenţei, căi ce pot prescurta cu mult drumul nu numai în cetate, nu numai în Toscana, dar şi în întreaga Europă. Povestind, reveni la tărâmul de origine al strămoşilor săi din răsăritul continentului, ca şi despre cum a reîntâlnit el acele meleaguri atât de stranii în răstimpul misiunii diplomatice întreprinse cu ani în urmă. Aminti despre personaje de mare importanţă în ţările lor şi aproape total necunoscute în Italia. Printre acestea, îl numi pe Bátyai Szilassy Vince, episcopul din Vac, o cetate la doar o zi de drum tihnit până la Buda. Acest prelat apare şi într-una dintre picturile din Palatul Bosci şi se află în relaţiile cele mai bune nu numai cu străbunicul, dar şi cu Al Şaptezeci şi cincilea, episcop şi acela. Dar nu pentru că erau episcopi aceia doi erau atât de apropiaţi, cum nu întâmplătoare a fost nici relaţia cu amiralul venet Pietro Mocenigo, cuceritorul Smirnei, transmisă lumii recunoscătoare prin pictura meşterului Veronese pe tavanului sălii Marelui Consiliu. Şi Cavalerul Marchiz a mai pomenit şi alte nume, unele puţin cunoscute de Piero, altele de care n-a auzit niciodată, însă păstrând totul ecoul unor vagi amintiri. Al Şaptezeci şi şaptelea numea personaje şi trasa cu linii palide, abia vizibile, căile intereselor, descifrabile, după cum pretindea, de la ferestrele străbunicului său. Când ajungea la personaje notorii, ascultătorul său sesiza relaţii pe care nu le bănuise, însă nu mai puţin probabile prin anumite întâmplări ce apăreau sub o nouă lumină, mult mai clară, în urma celor acum dezvăluite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.