Controlul judiciar, neconstituţional

Potrivit Curţii Constituţionale, controlul judiciar este neconstituţional. În lipsa unui termen maxim prevăzut pentru această măsură, spun judecătorii, măsura nu se poate aplica.

Într-o atare situaţie, este de aşteptat ca organele de urmărire penală să-şi regândească strategia şi să evite controlul judiciar. Cum însă vor rămâne fără control este de aşteptat să asistăm la mai multe arestări preventive care să compenseze lipsa acestei măsuri.

Joi, CCR a luat în dezbatere o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art.211-217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune.

Potrivit unui comunicat al CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.211-217 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât încalcă art.53 din Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art.23), la libera circulație (art.25) și la viața intimă, familială și privată (art.26).

„În pronunțarea acestei soluții, Curtea a constatat că, deși noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepțional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reținut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar și ale controlului judiciar pe cauțiune pentru perioade nelimitate contravin exigențelor art.53 din Constituție”, declară CCR.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoriei Satu-Mare — Secția penală.

Argumentațiile reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate, pe larg, în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.