Crește producția de petrol din Marea Neagră

OMV Petrom, companie controlată de austriecii de la OMV, a început producția la o nouă sondă offshore LVO7, forată pe zăcământul Lebăda Vest. LVO7 este prima sondă multilaterală forată în România.
Lucrările de foraj au demarat în februarie, în cadrul campaniei offshore anunțată în septembrie 2017. ”Forajul multilateral este o nouă tehnologie care ne permite să accesăm zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde. Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature și să creștem producția, însă în condiții de control al costurilor. Sunt mândru că această nouă tehnologie a fost implementată cu succes în OMV Petrom”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream.
Investițiile pentru forajul sondei și pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. Sonda are două ramuri care au fost forate pe o lungime de aproximativ 3.200 de
metri, respectiv aproximativ 2.200 de metri, sub fundul mării. Cu o producție inițială de 1.700 bep/zi, LVO7 se află în top zece sonde cu cea mai mare producție din portofoliul OMV Petrom. Lebăda Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de țiței offshore din România aflat în producție. A fost descoperit în 1984 și este deja exploatat de zeci de ani, confruntându-se cu provocările și necesarul ridicat de investiții specifice unui zăcământ matur.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep). Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producţia grupului în România. Producţia anuală de ţiţei și gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme. Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1980), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Ce păcat că România primeşte doar mărunţiş!
    În loc să ne exploatăm singuri petrolul, ca înainte de 1989, l-am dat pe mâna unor… ”petrolişti” de apartament din Austria!
    Nu ne dă UE anual atâţia bani câţi ne ia OMV.
    ”Nu ne vindem ţara…”

  2. Tradatorii au nume si prenume. Au semnatura pe contractele de jefuire a Romaniei.Nicio televiziune nu ataca direct si deschis problema.A3-tvtribunal o arde zi de zi cu statul paralel,cu cat de bun e PSDragnea,cat de rau e Iohannis ,etc. Dezolant!

  3. acest articol pare scris de PR de la OMV… în schimb articolului dlui Pam Matei despre măsurile fiscale ale guvernului pare scris de acelaşi autor de la OMV

  4. Bravo desteptilor,inainte de 89 puteati fora in Marea Neagra,descoperi si exploata zacamintele iar acuma nici sa mai fabricati o scobitoare nu mai sunteti in stare. Autorule,forarile laterale nu este tehnologie noua,stiu de sistem de cel putin 40 ani in folosinta pe teritoriul american si de 30 pe plan international —ai uitat probabil furtul de petrol din Iraq de catre Kuweit tocmai prin acest sistem.In principiu forezi vertical dupa care la o anumita adancime capul de foraj o ia pe orizontala si furi de la vecin…este putin mai complicat si complex toata extragerea titeiului/gaz dar nu vad de ce nu mai puteti sapa un put ca parintii vostri.

  5. Oana,tu cati anisori ai fetito? Gunguresti cumva cu suzeta in botic,fara sir?Pune mana pe presa de acum 14-15 si o sa afli cum s-a facut privatizarea Petrom,cu votul quasi-unanim al Parlamentului,in frunte cu distinsii PDL-sti de astazi,inclusiv la lui Beshinescu,ce era senator pe vremea aia.Asa ca NU trebuie sa mai cercetam nimic,se stie tot!Intrebarea pentru generatia voastra : daca tot sugeti pixul corporatistilor,de ce acuma brusc vi se scoala voua ,#rezistenti tfl-isti,parerea de rau legata de Petrom? Desigur,in speranta ca mai puteti da o copita in PSD,dar altfel,ce aveti de gand?Sunteti de acord cu denuntarea acordului cu OMV si nationalizarea Companiei? Atunci iesitit pe strasse si dunati semnaturi,cum ati facut liste cu’fara penali’ si o sa-mi scot palaria in fata voastra!Insa 1000 % NU VA FI CAZUL!Pentru ca voi,inconstientilor,sunteti platiti pentru altceva,anume pentru distrugerea economiei Romaniei,nu pentru consolidarea ei !!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.