Criză la Spitalul Gomoiu: ”E jale” la Camera de Gardă

Managerul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Maria Enescu, atrage atenţia asupra situaţiei dificile de la Camera de gardă a unităţii medicale, în condiţiile în care lipsa de personal este „foarte mare”, iar asistentele sunt epuizate.

Enescu a precizat, miercuri, că şefii de secţie au transmis un memoriu prin care au cerut închiderea Camerei de gardă, dar se caută soluţii pentru evitarea acestei situaţii, în contextul în care există mulţi copiii bolnavi de gripă sau rujeolă.

„Da, există riscul (închiderii Camerei de gardă), pentru că nu ne-au deblocat posturile. Noi am făcut eforturi şi am acoperit Camera de gardă, deocamdată, dar asta nu o să ţină la nesfârşit, pentru că personalul este epuizat. Trebuie să facem din nou memorandum, ca să deblocheze posturile. Dar, situaţia aceasta nu se întâlneşte doar în spitalul nostru, ci în toate spitalele care aparţin de Primărie. Şefii de secţie au făcut un memoriu către manager ca să închidem Camera de gardă, dar vă daţi seama că în perioada asta de pandemie, cu rujeola şi cu gripele sezoniere, era crimă să o închidem. Fetele fac eforturi şi vin la ture în plus, dar nu o să putem la nesfârşit să facem chestiunea aceasta, pentru că şi ele sunt epuizate. Lipsa de personal este foarte mare”, a explicat Maria Enescu.

Ea a menţionat că la nivelul spitalului există numărul necesar de medici, dar din schema de personal lipsesc peste 70 de asistente.

Potrivit managerului Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, situaţia este tensionată şi în rândul părinţilor care trebuie să aştepte la Camera de gardă. În prezent, există o singură asistentă pe tură la nivelul fiecărei secţii, în care sunt internaţi între 25 ţi 31 de copii. „Spitalul e plin”, iar personalul medical ajunge „la epuizare”, a completat Enescu.

„Asistentele, în mod normal, lucrează 12 cu 24, iar ca să asigurăm turele la Camera de gardă am mai dat asistente de prin secţii, unde s-a mai putut, dar şi acolo nevoia este destul de mare. Pentru început, am mai limitat, mai comasăm nişte secţii. Vedem ce-o să facem. Eu, ca manager, nu pot lua hotărârea să închid Camera de gardă şi să las pacienţii să stea cu zecile de ore la un triaj. Dacă aş închide Camera de gardă la ora 19,00, până a doua zi dimineaţă vă daţi seama ce ar fi. Nu suntem spital de urgenţă, dar la spitalele de urgenţă se stă deja cinci-şapte ore la coadă. Dacă am închide şi noi, timpul de aşteptare ar fi groaznic. Spitalul e plin de copii, nu pot să fac aşa ceva. Datoria noastră, ca manageri, e să găsim soluţii. Trebuie să găsim soluţii, să trecem hopul acesta. Mai ales acum, în perioada sărbătorilor, e jale. Şi acum stăm cu Poliţia aici, pentru că unii părinţii sunt foarte recalcitranţi şi agresează personalul medical; după ce că e puţin, mai e jignit, înjurat şi aşa mai departe”, a transmis Maria Enescu.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a cerut de patru ori deblocarea posturilor pentru spitalele din Capitală, în memorandumuri transmise Guvernului pe parcursul anului trecut.

Enescu a informat că în următoarele zile vor avea loc întâlniri la nivelul ASSMB şi se va lua o decizie privind transmiterea unui nou memorandum. De asemenea, spitalul a informat Primăria Capitalei asupra situaţiei existente.

„E curtea plină. În spaţiul în care trebuie să stea salvările am pus aer condiţionat şi căldură să nu stea copilaşii în frig. Dar, la triaj e curtea plină”, a menţionat Enescu.

În noiembrie 2023, directoarea generală a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Oana Sivache, atrăgea atenţia asupra lipsei personalului din unităţile sanitare, subliniind că a solicitat de patru ori deblocarea posturilor.

Potrivit acesteia, spitalele nu mai au suficienţi medici şi duc lipsă de personal TESA, fiind „în pericol însăşi funcţionalitatea şi continuitatea” activităţii medicale.

„Am încercat să deblocăm posturile din spitale printr-un memorandum, urmat de trei reveniri. Fără răspuns! Toate demersurile noastre au fost ignorate de Guvern, fiind, probabil, şi insuficient susţinute de ministrul Sănătăţii sau de cel al Dezvoltării. E regretabil că pacienţii sunt împărţiţi în mod discriminatoriu (cei din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii versus cei din spitalele din subordinea Primăriilor sau Consiliilor judeţene). Majoritatea oamenilor nici nu ştiu ce instituţie administrează spitalul în care ei solicită ajutor medical! Nici nu ar trebui să conteze”, susţinea Sivache, conform unui comunicat transmis de ASSMB.

Situație paradoxală în spitale: Rafila cere o soluție

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

18 Comentarii

  1. mai e si Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Maria Sklodowska Curie Bucuresti fost Budimex
    -cadou de la poporul polonez-
    dar in general situatia e comparabila cu Gaza de acum cateva luni….

  2. Aceeași situație și la alte spitale cu pretenții din tara. În zilele de sărbătoare, fără medici de familie, Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj avea UN SINGUR MEDIC în tot spitalul (în sezon de viroze) și unul singur la camera de garda care deservește și ambulantele. Bolnavii așteaptă 3-4 ore sa fie băgați în seama. Posturile sunt BLOCATE. Bine ca trimitem medicii gata școliți în alte tari.

  3. Care spital?…Care copii?…curios că încă în românia se mai nasc copii!…
    Când or dispare oamenii ce vor face medicii?…

  4. Obisnuiti sa nu fie deranjati prea mult, cand ii cauta oamenii, mor de extenuare unii!
    Faceti-va datoria!
    Medicii buni cu suflet mare, cu aplecare profesionala nu ar face atata tam tam.

  5. Aia 2 tzoparlani de mai sus par fani de-ai lui volodea jelenschi, dupa vorba, dupa port…

  6. sta minte in loc cat minte asta -are niste obligatii de angajat,a luat banii in avans???

  7. UNDE-S MEDICII ȘI ASISTENTELE CARE S-AU PREGĂTIT ÎN ROMÂNIA?-CÂȚI DIN CEI AJUNȘI LA URGENȚĂ AU PLĂTIT CONTRIBUȚIA PE SĂNĂTATE -EI SAU PĂRINȚII LOR? NORMAL RAFILA E DE VINĂ -CĂ FIECARE ȚINE POSTURI PENTRU NEAMURI?? ZGHIARIȘTILOR -INTRAȚI UN PIC MAI ADÂNC ÎN SISTEM ? FACEȚI O STATISTICĂ CORECTĂ A CADRELOR MEDICALE CARE SE „EPUIZEAZĂ” ÎN SPITALELE STATULUI DAR MAI ALES ÎN CELE PRIVATE!!

  8. Si cat ziceati ca a cheltuit marele vostru presedinte pe vizitele la safari park, NAI.ROBI, prin Asia, America de Sud? Cate asistente se puteau angaja pt a avea grija de copii Romaniei? Unde sunt banii pt sanatate? Cat costa armamentul cumparat de la americani? Nu putea si prioritara viata unui copil de roman? ASTA NU E GENOCID IMPOTRIVA ACESTUI POPOR? Daca l-ati impuscat pe Ceausescu cu astia ce aveti de gand sa faceti?

  9. Medicii care au facut Facultatile de Medicina la Stat, pe banii publici, sa fie obligati prin Lege (Parlamentul s-o voteze urgent) sa restituie intreaga suma investita din banii publici – pt studiile lor, in cazul in care parasasesc Romania si se angajeaza sa lucreze in strainatate. Toate Tarile cu regim capitalist consolidat- SUA, ANGLIA, FRANTA, GERMANIA, ITALIA, etc. urmaresc pana-n panzele albe recuperarea banilor investiti in studiile medicilor. Refuzam sa mai platim din taxele si impozitele noastre formarea medicinilor in Romania, pt ca ulterior sa ne sfideze si sa se care in strainatate.

  10. Intre doctorii plecati in alte tari emigranti si aia care au murit Sau au fost scosi pe dreapta de ,,,BEN3FICIILE VACCINULUI EXPERIMENTALA,,cred si eu Ca Intra sistemul in colaps.Romania nu.i unica tara cu astfel de probleme!

  11. fost medici destui dar SISTEMUL ROMANESC le cere spaga pentru un post in spitale din care se cam fura.
    Asa ca aia mai curajosi, mai cu scoala sau mai fara obligatii, au emigrat. Am o ruda medic in Germania, o duce prost acolo, in 20 de ani a primit doar o cutie de ciocolata si o data flori!!!!
    Si are cateva mii de anestezii la activ…

  12. In spitale mari din Bucutesti e jale, in orase mai nevoiase ce-o fi.

  13. Parca Rafila se lauda ca a rezolvat sanatatea in favoarea cetatenilor din Romania! Fratilor, gasiti asidtenta de urgenta la orice ora din zi si noapte in strainezia, cu medici profesionisti reali, dar romani! Aveti nevoie de asigurare sau cardul european si se rezolva totul!

  14. La pariu ca daca posturile ar fi deblocate ati cere cate 30.00-80.000 euro spaga oricarui medic ce doreste sa aplice?
    Sunt pline localitatile de spitale ce „nu gasesc medici sa se angajaze” dar care cer spaga la angajare.

  15. posturile? Nu cumva este o intelegere intre clinicile private si primarii/Guvern ca sa oblige cadrele medicale sa se angajeze la privat, sau sa plece din tara. Privatii nu au camera de garda, nu preiau cazurile grave ci doar ce le convine si pt care Statul deconteaza, lasand spitalele fara resurse umane si financiare. Justitia de ce nu-i intreaba: primesc sau nu mita primari si cei din Ministere de tin blocate posturile? Pt ca Statul incaseaza tot mai multi bani pt sanatate pt ca salariul minim a crescut de la 1900 in 2018 la 3000 in 2023 iar mediu 4357 in 2018 la 7290 in 2023 deci o crestere de 67% a veniturilor, dar nu si a calitatii actului medical.

  16. @ABCD…Asa proceda Ceausescu, cu cei ce emigrau: le cerea banii pe ceea ce statul Roman investise in ei. Sanatate gratuita, vaccinati cu vaccinurile copilariei fabricate la Institutul de stat Cantacuzino. Scoala primara, secundara, liceu(colegiu), post liceala, facultate, doctorat. LOCUINTA CU DOBANDA FIXA. SLUJBA SIGURA PE TOATA DURATA VIETII.
    Toate aceste facilitati gratuite trebuiau platite inapoi catre statul Roman pt cei care cereau sa emigreze. Ce ii astepta? Sa le ascultati povestile. NU LE VENEA SA CREADA CA TREBUIE SA PLATEASCA ASIGURARE DE SANATATE IN AMERICA. SOCUL VIETII PT.UNII. PAI CUM SA PLATEASCA EI ASIGURARE DE SANATATE IN MAREA AMERICA CAND IN ROMANIA LUI CEAUSESCU NU EXISTA ASA CEVA? Sa vedeti plansete pe unii.
    Asa trebuie sa le faca si acum. Pai stiti cu cat ramane dator statului American un student ce termina medicina? Sute de mii de dolari.DATOR! STITI CU CAT ERA DATOR UN STUDENT ROMAN CE TERMINA MEDICINA SI PROFESA IN TARA? CU NIMICCCCC! Treziti-va!

  17. Intrebati-o pe Doina Anca Pleșca. Ea stie exact care este cauza acestei situatii, parerea mea

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.