Explicații de la BNR despre deprecierea leului

Deprecierea de vineri a leului poate fi pusă pe seama faptului că, la final de an, avem mai puţine tranzacţii pe piaţa valutară, dar şi a încercărilor de poziţionare pe piaţă pentru „partida viitoare”, din 2018, susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).

„La sfârşitul anului sunt tranzacţii mai puţine. Sunt foarte mulţi operatori din piaţă care nu scot leii ca să îi schimbe pe valută, aşteptând anul viitor. Sunt alţii care vin aici cu valută, o pun în depozite, depozite în valută, aşteptând anul viitor. Pe de altă parte, sunt situaţii de încercări de poziţionare sau de antrenament pentru o nouă poziţionare în partida viitoare, partidă care va începe la 3 ianuarie. Astăzi suntem în ultima zi bancară a anului 2017, iar 3 ianuarie va fi prima zi bancară a anului 2018. Sunt încercări de poziţionare cât mai bune pe piaţă”, a declarat vineri, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu.

De asemenea, acesta a precizat că deprecierea de vineri este una de dimensiuni reduse dacă este comparată cu cea dintre „cursa euro-dolar”, unde uneori sunt schimbări de 1% într-o zi.

Banca Națională a României (BNR) a afișat vineri o cotație de 4,6597 lei/euro, un nou maxim al tuturor timpurilor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. Asta nu explica nica . BNR , este inaintasul Noii ordini . Din momentul ce si BNR , FACE POLITIE ( ANCHETA ) politica inseamna ca sistemul a intrat in colaps si cauta scaparea , ori care ar fi ea . Am o intrebare : An glia esind din UE. , BNR. a adus de la Londra tezaurul Romaniei : 102 tone de aur si 35 miliarde de euro ?

  2. adica sa fim multumiti, ca se poate sa fie si mai rau … intre timp, lefurile lor le merg in continuare …

  3. Este doar,parerea mea!!!!In aproape 30 de ani Romania se chinuieste cu acest „Domn”.Nu s-a mai putut gasi un inlocuitor in trei zeci de ani ? El ar putea intra in pensia aia „speciala” ? Sau poate ca MOSIERUL Isarescu nu se poate deslipi de el.Cand scrii „MOSIER” stii ce scrii azi in Romanica!!!!

    • Deja situația PUTE ȘI E CIUDATA rău de tot având în vedere faptul ca acest personaj nu este schimbat de zeci de ani. Probabil ca dacă ar veni cineva nou și curat ar face infarct pe loc la cate măgării și ilegalități se vor descoperi. Dar ce BNR e instituție privata???? Parca trebuia sa fie banca națională a României!!! E clar ca e doar cu numele

    • Respect pentru opinia dumneavoastră ..e clar că Isărescu este o persoana cu un spate uriaș…rău o fi cu Isărescu …dar cum noi mergem din . rău în mai rău …tare îmi e teamă că vine unul mai rău …in fond Isărescu nu l-am prins cu minciuni doar ne mai uităm așa în dunga fie că nu pricem noi sau nu ne explica sa intelegem parte și mai tine parte unor bănci private …PS..datoria băncilor este sa ne stoarcă că noi sa muncim …iar din munca vine și progresul tehnologic evoluția…este clar că băncile sunt super puteri și trebuie să existe o centralizare a lor ..nu este Isărescu este altul pe același post …trebuie

  4. Hienele astea de la BNR fac jocul celor care vor dărâmarea unui guvern rezultat în urma unor alegeri libere şi pentru că le convine şi lor ridică euro în slăvi sărăcind românii de rând ! Până nu pleacă şleahta asta alogenă, care-şi face de cap de peste un sfert de secol fără a fi de nimeni controlată România va continua să sărăcească metodic ! P.S. Au acum norioc cei care vin în ţară de sărbători, pentru că nu mai pot la fel ca-n fuecare an sp scadă euro ca să-i priveze de un curs bun ! Până acum, de sărbători euro se deprecia şi imediat se scumpea după voia unui guvernator străin intereselor României, nu doar bancare, ci şi naţionale ! Am ajuns de fapt ca-n SUA unde FED este bancă privată şi dispune cum vrea de un stat care se dă atât de mare ! Aiurea !

  5. adrian MINCIUNA de minune
    acum 20 de ani mintea,ca un nesi ca nu creste marca si dolarul
    SI AU CRESCUT
    si altele
    un basinos care ar trebui sa stea acasa cu pensie de 1000 ron maax

  6. Vasilescu ,acest „Gica Petrescu”al BNR a fost contemporan cu Tutankamon!Dar e un bun roman….

    • @ Ion,Gheorghe si Maria,cei mai prosti din Romania . Aveti dreptate! E bun , precum berea si soacra : rece si pe masa!

  7. Omul a explicat ca pentru copii cu nevoi speciale. Ce n-ati priceput???

  8. Vasilescu ăsta pare mai „rezistent” decât Agamiță Dandanache ?

  9. Toata lumea din domeniu stie ca multe reglementari ale anului urmator se fac in baza cursului din ultima zi a anului precedent. Asa ca BNR stie foarte bine ce face. PSD-ul s-a pus in gura cu Isarescu si ciracii lui si acum primeste rasplata. Multe miscari subtile stau in pixul lui Isarescu si asta e una dintre ele.

    • Citeste historia adevarata despre FED.Analizeaza DATI-MI CONTROLUL MONEDEI SI NU MA INTERESEAZA CINE FACE LEGIILE.Restul ce zice asta si ITZAKrescu is vrajeli pt idioti.

  10. Considerați că persoanele din conducerea BNR ar trebui acționate în instanță pentru plata de despăgubiri, datorate ca urmare a nerealizarii obiectivului din legea de organizare și funcționare a BNR,de asigurare a stabilității prețurilor,celor afectați de nerespectarea legii, de către cei anterior menționați,eventual împreună și cu aceia ce exercită guvernarea ?

    • Un in instanta ci in piata si spanzurate pt tradare si confiscate toaaaaaate bunuriile.

  11. atacul BNR la leu e raspunsul la afirmatia lui tudose ca nu ia imprumut de la FMI. intreb de ce nu ia statul imprumut de la cetatenii sai, asa ca pe vremea lui Florin Georgescu la MF. asta este singura chestie reala din politica monetara : de la cine iei imprumt! ala va castiga intotdeauna, ca si banca la cazinou.in rest e poveste, ca treaba merge singura si aleatoriu. toti se dau vrajitori.parlamentul ar trebui sa legifereze prioritatile in politica de imprumut.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.