Cum stăm cu roboții industriali. Comparația cu Europa

România are o densitate de 21 de roboți la 10.000 de angajați, de cinci ori mai puțin decât media europeană, de 114 unități la 10.000 de angajați, conform Universal Robots. În urmă cu doi-trei ani, în țara noastră operau 3.555 de roboți industriali, marea majoritate dintre aceștia, specific 2.155, fiind integrați în aplicații de operare mașini-unelte, preluare și plasare, paletizare, înșurubare, inspecția calității și testare. Alți 630 desfășurau activități de sudare și lipire, restul fiind angrenați în procese de asamblare, procesare și distribuire. Din totalul de roboți operaționali, 3.174 erau activi în zona de fabricație din diferite industrii, după cum urmează: 1.843 în industria auto, 693 în industria chimică și a maselor plastice, 234 în industria metalurgică, 173 în industria sticlei și a ceramicii, 80 în industria alimentară și de băuturi, 13 în industria lemnului, 22 în industria electronică și 101 în alte zone de fabricație.

În România cererea pentru roboți colaborativi este determinată în principal de industria auto, cu o cotă de peste 55% din numărul total de instalări. Alte industrii de pe plan local care folosesc coboți sunt cea alimentară, electronică, metalurgică, logistică și farmaceutică.

Roboții folosiți în industria auto din România sunt integrați în aplicații de preluare și plasare, testare, operare mașini-unelte, inspecția calității, înșurubare și șlefuire. În industria alimentară sunt folosiți în procesele de preluare și plasare și paletizare, în cea electronică pentru testare, asamblare și operare mașini-unelte. Companiile care activează în industria metalurgică locală au integrat coboți care efectuează aplicații de sudare și șlefuire sau sablare, în timp ce în industriile logistică și farmaceutică aceștia efectuează sarcini de preluare, plasare și paletizare.

Utilizarea roboților colaborativi (coboți) ca soluție pentru automatizare a devenit tot mai populară în ultimii ani în rândul afacerilor din industrii tot mai variate, indiferent de dimensiunea acestora. Nevoia de a crește productivitatea și eficiența operațiunilor pentru a deveni mai competitive a îndreptat atenția companiilor către automatizarea colaborativă care s-a dovedit alegerea optimă atât la nivel de implementare, cât și la nivel de costuri, datorită prețului redus de achiziție. Roboții colaborativi pot fi integrați rapid și utilizați cu ușurință în procesele de lucru existente, iar recuperea investiției în aceștia este foarte rapidă, fiind obținută undeva între 6 și 15 luni.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4568 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Avem destui roboti mergatori la furat in tari straine! Se face o campanie contra romanilor in elvetia, daca nu ma insel, in zilele urmatoare incepe dar in forta! Din 800 migranti hoti in 2021, 600 sunt romani: hoti din buzunare, hoti de si din genti, hoti din magazine, hoti din conturi, hoti de orice si traficanti de orice! Un ziar tiparit a publicat informatia, nu stiam de ce politia e in actiune pe strada!

  2. Clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de roboți industriali pe cap de locuitor este condus de Coreea de Sud, cu 631 de roboți la 10.000 de angajați industriali. Locul doi este Singapore (488), iar al treilea este pentru Germania (309). Japonia este a patra țară în acest clasament (303) și Suedia a cincea (223).
    Media pe mapamond de de 74 la 10.000 de angajați industriali ! Noi in Romania suntem intr-o zona cu Turcia si Argentina

  3. Ce facem cu atatia roboti? Industrie nu mai avem, agricultura nu presupune cine stie ce robotizare. Si asa romanii din tara nu prea mai sunt interesati de munca, iar majoritatea celor care pleaca nu sunt calificati. Doar sa inventam un robot care chiuleste, bea bere si asculta manele.

  4. Înlocuirea salariaţior umani cu roboţi şi inteligenţă artificială, nu este doar benefică pentru economie,este absolut necesară. Existenţa salariaţilor bipezi generează pierdrei imense pentru companii, nu doar datoritî costurilor astronomice cu salarizarea lor, dar mai ales datorită faptului că productivitatea salariaţior bipezi este egală cu zero. întreaga economie se va restructura, vor dispare bunurile create pentru bipezi, acestea vor fi înlocuite cu bunuri create pentru roboţi şi inteligenţa artificială. Vor dispare activităţi deosebit de poluante, precum agricultura şi zootehnia, vinovate de dezastrul climatic. Se preconizează ca pînă cel mai tîrziu în 2050, planeta să fie în întregime robotizată, numprul de bipezi fiind astfel redus la minim. asta este singura şansă de salvare a planetei.

  5. N-avem noi de lucru darămite robotu’ ! Am văzut cu ochii mei o fabrică din tară, investiție franceză, in care lucrau la munca de jos numai roboți de sudură, dar a dat faliment ca oricare alta.

  6. Se fac Roboti Industriali , la Autoturisme , la Sudura , la Vopsitorie in locuri foarte nocive pentru Angajati . Probabil sunt Roboti Industriali si pentru Asamblat Autoturisme , la strans Suruburi .

  7. adica nr. de roboti/cap de locuitor. Japonia, care are mai multi roboti decat toata lumea la un loc, tara unde s-a inventat MECATRONICA, adica tehnologia robotilor si a liniilor automate nu se compara, auzi, cu Singapore… Ce produce Japonia si ce produce Singapore… Si de ani buni Japonia nu prea mai producw roboti, ”plinul” fiind facut demult.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.