Legea pentru fugarii condamnaţi, primul pas

Proiectul iniţiat de Ministerul Justiţiei, care prevede că persoanele condamnate la închisoare, care au fugit din ţară, vor suporta costurile aducerii lor în România, a fost adoptat joi în şedinţa de Guvern şi trimis în Parlament pentru a fi aprobat în procedură de urgenţă.
„Este vorba de un proiect de lege adoptat de Guvern în procedură de urgenţă, care presupune un lucru de bun-simţ şi absolut normal într-un stat de drept: dacă ai fugit din ţară şi ai avut bani să eviţi executarea pedepsei în penitenciarele româneşti, atunci când eşti adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, prin punerea în aplicare a mandatului de extrădare, vei scoate bani din buzunar. Se referă strict la persoanele urmărite internaţional şi această iniţiativă îmbunătăţeşte cadrul legislativ existent în domeniul cooperării judiciare internaţionale”, a declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, după şedinţa de Guvern.

Ea a explicat că sunt două situaţii pe care le prevede legea, respectiv când fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată şi a doua situaţie – când fugarul se sustrage de la executarea pedepsei, având o condamnare definitivă în instanţă.

*În primul caz, când fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată, cheltuielile care revin statului român vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare de către instanţa de executare, conform prevederilor Codului de procedură penală.

„Practic, aceste cheltuieli din cauza respectivă devin cheltuieli de judecată şi se suportă de inculpat prin hotărârea definitivă de condamnare. Care sunt aceste cheltuieli? În art.16, completat cu cele trei alineate prin proiectul de lege, avem deja tipurile de cheltuieli. Ele se referă nu doar la acest capitol strict al fugarilor, se referă la cooperarea judiciară penală internaţională în tot ceea ce înseamnă domeniul penal, adică reglementează cum se procedează şi cum se cooperează judiciar pentru audierea unui martor, care se află în străinătate, de exemplu, sau dacă este nevoie de o audiere prin videoconferinţă. Revenind la aceste cheltuieli care pot fi ocazionate de transferul persoanelor de pe teritoriul statului în care a fugit, avem următoarele categorii: indemnizaţii şi remuneraţii ale martorilor şi experţilor, cheltuielile de călătorie şi şedere; cheltuieli ocazionate de remiterea anumitor obiecte; cheltuieli ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autorităţi judiciare; cheltuieli ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi judiciare către un stat terţ; cheltuieli ocazionate de recurgerea la o videoconferinţă pentru a duce la îndeplinire o solicitare de asistenţă judiciară sau orice altă cheltuială considerată drept extraordinară de statul solicitant, în funcţie de mijloacele umane sau tehnologice pe care le-am utilizat pentru a îndeplini această cerere”, a explicat Gorghiu.

*Al doilea caz este cel în care fugarul, care are o condamnare definitivă, se sustrage de la executarea pedepsei şi a fugit din ţară.

„În această situaţie, cheltuielile cu aducerea fugarului condamnat definitiv vor fi recuperate printr-o acţiune separată în instanţă civilă, iar titularul acţiunii va fi ministerul care a formulat cheltuielile. Vreau să vă dau cu titlul de exemplu tipurile de cheltuieli care vor fi suportate de fugar în această ipoteză: costul biletelor de avion, cazarea escortei şi cheltuieli de transport, cazarea la sediul autorităţii judiciare străine, cheltuieli generate de aeroport”, a mai spus Gorghiu.

Ea a precizat că, în anul 2023, statul român a achitat 10 milioane lei pentru aducerea în ţară a 803 de fugari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Alooooooo !… madam, în afară de achitarea cheltuielilor de fugar pentru aducerea lui
    în țară, tot atât de important este și adăugarea la anii de pușcărie 50% din
    anii de pușcărie. În plus acești nenorociți să fie scoși la muncă, indiferent de
    anotimp ca să își achite întreținerea în pușcărie.

  2. @ Probabil că se lucrează pentru Mircea Geoană ,pentru aducerea în țară a românilor cărora le-au promis 20.000 de euro, ?
    CCR ar fi aprobat și ”împrumuturi” de 1.000.000 de euro , pentru evaziune fiscală, după ce s-a propus și 100.000 de euro pentru abuz în serviciu, ?

  3. Te-ai trezit tarziu madam. In Turcia e de 50 de ani cca asa ceva.Infractorul plateste masa, transport,traducator, expert, zi de lucru la politie si toti implicatii in aducerea lui. De ce nu-i duceti la munca,sa-si plateasca cheltuielile cu bulaul:Il tineti pe banii alora care munceste? Fura milioane,isi pune familia la belsug si bunastare,nu-i confiscati nimic.sta ca boierul la parnaie ca e din gasca voastra.Pe asta de la Prahova cat ai de gand sa-l tineti in cantonament, acasa la ascuns si numarat milioanele furate?

  4. @ Au reglementat ăștia în Constituție că se aplică legea penală mai favorabilă, ?

  5. Sa li se dubleze pedepsele daca fug, plus plata cheltuielilor ptr investigatiile si aducerea lor in Romania. Doar asa le taiati pohta de fugit……[Rumburak]

  6. IO as fi MUUUUU … … … UUULT mai DURRRR!
    NU pot sa va spui CE si CUM, da’ sunt fff SIGUR ca stiti CE as face ….:_):):)
    NU numai Astora, alde Bica, Udrea, CE se da Voie sa SE VAZA… …
    Apropo, UNDE sunt Vremile de Alt’DAT cand din DOAMNA Bica, DOAMNA Udrea NU le scotea Jigodia DIN Pressa?
    S-au DUUUUS, ca SI Zapezile de AltaDATA …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.