Cum vede Dan Tănase mesajul „Kosovo este Serbia”, de la meci

Deputatul AUR Dan Tanasă consideră că afişarea unor bannere inscripţionate cu mesajele „Basarabia e România” şi „Kosovo este Serbia” nu pot fi catalogate în niciun fel gesturi extremiste sau golăneşti. Formaţiunea pe care o reprezintă doreşte ca autorităţile statului român să ia atitudine şi în privinţa afişării unor simboluri „separatiste” sau „secesioniste”.

„Vrem să semnalăm un nou episod din domeniul acesta hilar în care adversarii noştri politici şi o parte a mass media încearcă să lipească incidentele care ar fi avut loc la meciul România – Kosovo, în care mai mulţi membri ai galeriei au afişat şi au scandat două mesaje: „Basarabia e România” şi „Kosovo este Serbia”. Încercări ridicole ale presei din nou de a cataloga AUR ca fiind extremist, cu gesturi golăneşti. În realitate, dincolo de faptul că „Basarabia e România” este crezul nostru politic, pentru care preşedintele George Simion militează de peste 20 de ani, „Basarabia e România” este şi un adevăr istoric, pe care şi cei mai slabi cercetători şi profesori de istorie îl susţin. Nu poate fi contestat de nimeni”, a declarat deputatul AUR, într-o conferinţă de presă.

Totodată, susţine Tanasă, „Kosovo este Serbia” este un adevăr pe care şi l-a asumat statul român, prin politică oficială publică în acest moment”.

„România, la fel ca şi Spania, nu recunoaşte Kosovo. Ca atare, afişarea unor bannere cu inscripţia „Kosovo is Serbia” şi „Basarabia e România” nu sunt şi nu pot fi catalogate în niciun fel ca gesturi extremiste sau golăneşti, decât poate de cei rău intenţionaţi sau de către cei ticăloşi. Ne dorim aceeaşi unitate de măsură şi în cazul afişării unor simboluri separatiste, secesioniste, cum ar fi steagul aşa-zisului ţinut secuiesc, intonarea unor imnuri separatiste, secesioniste, pe stadioanele din România. (…) Ne dorim ca autorităţile să fie la fel de energice şi de atente şi la astfel de detalii. (…) Aceste mesaje sunt fireşti, este ca şi cum ai afişa mesaje „Afară este cald”. Este exact acelaşi lucru”, a transmis parlamentarul AUR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

62 de Comentarii

  1. „Basarabia este Romania” este un mesaj antikosovar, asa cum mesajul „Kosovo este Serbia” este unul antiromanesc. Romania a devenit un stat orto-dos !

  2. Domnule Dan Tănase bine spus. Ai gură de AUR. Kosovo este Serbia, Basarabia este România, Ardealul este Ungaria. MULȚUMIM.

  3. interesele rusesti, britanice si americane de-a lungul timpului au sfisiat lumea, au tocat-o pina au desfigurat-o. i-au distrus traditiile, au infometat-o, o dispretuiesc, si o folosesc asa cum cred ei de cuviinta, mintind, furind, omorind.

    nu avem nevoie nici de rusia si nici de sua pentru a merge pe drumul nostru!

  4. Bravo, (editat) din satul Kosovo au fluierat imnul național al României în tur ,dar gestul de golan al portarului kosovar nu s-a văzut,Slava Ukraina asta merge nu?

  5. „Kosovo este parte a Serbiei” este scris în Rezoluția O.N.U. nr. 1244:
    https://reliefweb.int/report/serbia/un-sc-resolution-1244-confirms-territorial-integrity-sovereignty-serbia-kosovo
    Aaaaaa, că S.U.A. au ANEXAT Kosovo în urma bombardamentelor sălbatice din 1999 asupra Serbiei cu proiectile cu plutoniu sărăcit, ca să construiască acolo cea mai mare bază militară amerlocă din Europa,
    https://www.youtube.com/watch?v=AJOC6nLars4
    asta e o altă poveste, ce ține de CRIMELE IMPERIALISMULUI AMERLOC DIN ULTIMII 200 DE ANI……[Rumburak]

  6. cu nadragii rupti in tur dar facem politica externa.
    Deh si cocalarii au sarit din cotiga in BMW…

  7. Omul are dreptate. Peluza de Sud nu a facut nimic huliganic-doar a afisat o optiune politica legitima.

  8. am inteles, ai pantalonii rupti un dos… esti pregatit in orice moment…

  9. În caz că dl deputat nu știe, Basarabia este un teritoriu care face astăzi parte din cadrul statului Ucraina și care a făcut parte în trecut din statul Moldova (chiar și în perioada în care România a anexat ilegal partea de est a acestuia el făcea parte tot din statul Moldova).
    Deci mesajul respectiv este împotriva acordurilor de recunoaștere a granițelor, semnat de România cu Ucraina, împotriva tratatului de la Paris și a celui de la Helsinki și este împotriva realității demografice potrivit căreia ucrainenii formează cea mai mare comunitate etnică, urmați de bulgari, ruși și moldoveni (românii fiind înregistrați la „și alții” și având un procent subunitar) și trebuie semnalat ca atare.

  10. Bre, Tanase, crezul tau politic nu intereseaza pe nimeni. Nu il poti afisa pe strada decat atunci cand prevede legea. Altfel iei amenda….La concret, daca crezul tai este ..Basarabia e Romania…crezul meu este ca …Basarabia NU este Romania…dar nu il afisez ca primesc amenda…..Daca Kosovo o fi inima Serbiei asa cum stim, Basarabia NU este inima Romaniei….Inima Romaniei este Valahia. In jurul Valahiei s – a invartit si se invarte romanismul….Valahia este substanta, constanta Romaniei, intr – o multime de variabile, nici macar Transilvania nu este astfel, darmite Basarabia cate a trait afara 500 de ani si traieste inca afara…

  11. Prin sloganul puturos si foarte smecheros politic si geo- strategic….Basarabia este Romania….AUR este cea mai ATLANTISTA forta politica din Romania….Pentruca.. NATO vrea sa moara Rusia…Simion si AUR vor sa moara Rusia ca sa ii luam Basarabia…..Deci NATO si AUR au un scop comun….NU este intamplator ca shmenarul George Simion a venit cu sloganul in primii ani dupa 1990….

  12. Astia au venit la noi cu pasaport sau cu buletinul ? Or fi si in Schengen ?!

  13. Nu numai ca banner-ul cu „Kosovo je Srbjia !” oglindeste o realitate contestata doar de catre criminalii care au dat nastere acestei monstruozitati „statale”, dar si cirpele galben-albastre trebuiesc date jos de la anumite scoli, primarii sau alte cladiri publice, de acolo unde au fost arborate de catre niste slugi imbecile, si calcate in picioare !

  14. Totul e corect în bannere…
    După logică și Ucraina este ….sau invers…
    Sa sperăm că totul se va întoarce cum a mai fost..

  15. …inca mai exista libertatea de exprimare!…tanasa are dreptate 100%…trolii in leafa degeaba o freaca…baieti, dupa alegeri stiti ce urmeaza, nu?…

  16. Un exponent tipic al partidului rusofon ,,Aur “ acest Tanasa. Este identic ca si cazul multor romani care au căzut in plasa lui WC .Vadim Tudor si a partidului ,,România Mare” , un partid care alunecase la aspecte fasciste, dar in realitate servea Moscova si interesele ei. Prin ceea ce s- a întâmplat aseară in tribunele ,,Național Arena” cu ieșirile naționaliste ale galeriei nășită de Simion , romanii au recunoscut încă o ,,sonda “ a rusofonilor , lui Simion de a testa reacția romanilor la subiectul ,,Kosovo” vis a vis de Serbia prorusa. Acest aspect va tine departe România de intrarea in programul Visa Waver al SUA , alături de Bulgaria si Cipru , care nu sunt acceptate nicu in spațiul Schengen atragând de la sine atitudini in consecință ale SUA si UE.Astfel , MAPN desi a alocat aproximativ 1 miliard Euro pentu achiziționarea a 1059 blindate de la compania americană OSHKOSH, aflam ca acestia nu au primit acordul Congresului SUA sa transfere tehnologie in Romania, care pierde ocazii unice de a schimba ceva in țara.

  17. „Totodată, susţine Tanasă, „Kosovo este Serbia” este un adevăr pe care şi l-a asumat statul român, prin politică oficială publică în acest moment”. Intradevar, Romania nu a recunoscut STATUL Kosovo, dar nu pare sa aiba ceva impotriva ciuntirii Serbiei de catre NATO si UE.

    In schimb „Basarabia e România” NU este un adevăr pe care şi l-a asumat statul român, prin politică oficială publică în acest moment.
    Romania a recunoscut granitele actuale ale Ucrainei, cu Basarabia in Ucraina.

  18. @ics:

    Intii de toate, ca un trisor si mincinos ordinar ce esti, uzezi de dublul sens al termenului Basarabia. In sens restrins, istoric, el corespunde aproximativ cu Bugeacul. Insa in sensul de azi, cu mult mai larga utilizare, corespunde cu teritoriul dintre Prut si Nistru, ocupat, legal n’asa, de Rusia prima oara in 1812.

    De parca aceasta enormitate de cap de lemn, invechit in prostie si ura fata de romani si Romania, nu ar fi deajuns, vorbesti de anexarea ilegala a partii de est a statului Moldova. Cind si ce a anexat ilegal Romania din ‘statul Moldova’ mincinos ordinar? Teritoriul dintre Prut si Nistru, adica Basarabia de azi, a fost intr-adevar partea de est a statului Moldova pina in 1812, cind a fost anexat de Rusia.

    Vorbesti apoi de demografia Bugeacului. Totul ar fi in regula din punctul de vedere a compozitiei etnice de azi daca nu ai propaga minciuna ruseasca a distinctiei dintre moldoveni si romani. Impreuna, asa cum trebuie daca nu ar exista inca bocancul rusesc, procentul este de aproape 15%, fiind a 4-a nationalitate, oricum mult peste foarte zgomotosii gagauzi, pe care Rusia ii tot zgindara, si care nu sint decit 4%.

    Bugeacul a fost supus unei crunte purificari etnice, din cauza indelungatei ocupatii turcesti, urmata de cea ruseasca. Nici ucrainenii nu s-au lasat mai prejos. Acest fapt nu trebuie trecut sub tacere cind vorbim de romanii de acolo. Insusi numele de Reni are rezonanta stravechi romaneasca, fiind derivat dintr-un cuvint care odinioara insemna nisip. Un cap de lemn, impuiat de minciuna propagandei rusesti, fuge insa de adevar ca Dracul de tamiie.

  19. @Flor:

    Cumva SUA refuza viza si tehnologie avansata si Spaniei, Greciei, Slovaciei?

  20. …pt x… ba da, prin ajutoarele nerambulabile oferite de peste 30 de ani…esti prea mic pt un razboi asa de mare-pastreaza-ti nick-ul, nu mai pacalesti pe nimeni…tot pt tune, flor… habar nu ai despre ce a fost vba cu fenomenul romania mare, in primul rand…esti prea limitat, nu poti gandi in context, dar nu stricam orzul pe gaste…cat priveste transferul de tehnologie, sarman streptocop, afla ca avem tehnica mult superioara produselor de marketing, dar, ghinion, aceasta poate fi produsa pe cocioc, nema parandarat…

  21. Tocmai pe un nenorocit de pacient ai găsit de întrebat bre ? Încă nu te-ai prins de capacitatea intelectuală a tipului mizer ?

  22. Va salut ! Ics și Flor = Ics și Zero…… I_ati făcut arshice , băieți ! Respect patrioti romani, oriunde v_ati afla ! Seara perfecta tuturor !

  23. ISC… cât de …„neinformat” poți să fii?! Basarabia face parte din Ucraina!? Poate în visele tale umede cu Zelenski, individ fără de neam! Basarabia este Republica Moldova de astăzi, n-a fost și (sper) nu va fi niciodată la Ucraina! Acum, că te-am luminat, pot să-ți dau un sfat? Uite, chiar dacă este liber la comentarii, poate facun efort și te abții, este multă prostie pe net și fără tine!

  24. FELICITĂRI SUPORTERILOR ,Editat REGIUNII MAFIOTE KOSOVO

  25. AUR ar trebui să fie NUMAI ALIANȚA pentru UNIREA tuturor ROMÂNILOR, nu și ALIANȚA pentru INTEGRITATEA SERBIEI! Asocierea
    ideii apartenenței indiscutabile a BASARABIEI la ROMÂNIA cu ideea apartenenței sau neapartenenței KOSOVO la Serbia este o mare eroare! Sunt două cazuri total diferite. Cine pune egal între ele dă dovadă de o judecată complet imatură.
    Gestul alăturării celor două bannere este o prostie. EL nu va aduce NICI UN BINE rumânilor Timoceni, însă va face mult RĂU Rămănilor din Albania! AUR ar trebui să urmeze dictonul; „Îmi pare rău de mantia ta, dar mai tare de cămașa mea”!

  26. @Victor Grigor: Cu atit mai mult cu cit sirbii nu ii trateaza corect pe romani. Ei fac la fel ca rusii in privinta romanilor din Basarabia, pretinzind ca nu sint romani ci moldoveni. Dupa sirbi si bulgari, romanii de la sud de Dunare nu sint romani ci vlahi. Vechea cunostinta, ics cap de lemn, le cinta in struna la tustrei.

  27. @mircea,
    Puține state își educă poporul în direcția adevărurilor știute.
    RUSIA este cea care a dat numele de Basarabia întregii regiunii care cuprindea partea de est a Moldovei; dta ești liber să preiei mesajul rusesc și să-l susții, însă eu eu prefer să folosesc denumirile Moldovenești pentru teritorii și nu pe cele rusești.
    Republica Moldova de astăzi este… Moldova, iar România ar fi obligată – potrivit rezultatelor decise de adunarea Moldovei în sec 19 – să facă astăzi un referendum cu privire la autonomia regiunii Moldova.

  28. @ics:

    Ai fost, ai ramas un mincinos ordinar, animat de rea credinta fata de romani.

    Azi, Republica Moldova este Republica Moldova, altceva decit Moldova, daca e sa folosim corect termenii. Basarabia nu este un termen moldovenesc ci muntenesc, derivind de la domnitorii Basarabi, care au stapinit cinva Bugeacul.

    Divanurile ad hoc, inclusiv cel al Moldovei, au decis in 1859 unirea si formarea a unui singur stat, cu numele de Romania.

    Conventia de la Paris a acceptat mult mai putin, o uniune formala, fapt evitat de romanii din ambele principate prin dubla alegere a lui Cuza in 1859.

    Acesta purcede in 1862 la unificarea reala a tarii si introduce in uzul curent numele de Romania. Legile unificatoare sint votate de Parlament, in care activau si deputati din Moldova. Noua stare de fapt este fixata in Constitutia lui Cuza din 1864, accepata international in acelasi an.

    In 1866, se adopta o noua constitutie in care se spune clar si fara echivoc ca fostele Principate Unite sint un stat unitar, cu numele de Romania. In aceasta calitate, Romania isi obtine independenta in 1877-1878 si intregeste teritoriul in 1918.

    Nimeni, niciodata, nu a pus la indoiala unirea din 1859 si 1918, in afara de dusmanii inraiti ai Romaniei, intre care te afli, prin aberatiile pe care le sustii ori de cite ori ai ocazia.

  29. Rectificare: Divanurile ad hoc se intrunesc incelind cu 1857. Oricum, pentru un cap de lemn, obisnuit sa sustina tot felul de aberatii, acest detaliu nu conteaza.

  30. citez: ”Teritoriul dintre Prut si Nistru, adica Basarabia de azi, a fost intr-adevar partea de est a statului Moldova pina in 1812, cind a fost anexat de Rusia.”
    Ai baut samagon? Nu stii ca inca de pe vremea lui Stefan Cel Mare acea zona pe care o numim Basarabia a fost cucerita de turci si mentinuta de ei pana la 1812, cand rusii au preluat-o de la ei in urma unuia din multele lor razboaie (12)? Rău intentionatule, la capitolul onoare si sinceritate esti la genunchiul broastei, oricat te-ai da de mare.

  31. @Anonimule:

    Samagon ve fi baut tu, ignorantule.

    Ce au ocupat turcii pe vremea Marelui Stefan a fost doar Bugeacul, adica sudul Basarabiei in intelesul de azi al termenului. Spre sfirsitul domniei lui Stefan, turcii cuceresc cetatile Chilia si Cetatea Alba. Atunci, dupa cum i-am explicat si celuilalt cap de lemn, Bugeacul se numea Basarbia.

    Restul teritoriului dintre Prut si Nistru, ceea ce azi se intelege prin Basarabia, a fost ocupat de Rusia in urma razboiului din 1806-1812, prin care Rusia dorea ocuparea ambelor Principate si stabilirea frontierei cu Imperiul Otoman pe Dunare. Jocul de interese ale marilor puteri au facut-o sa-si limiteze pretentiile doar pina la Prut, desi, reducindu-si oarecum pretentiile de la inceput, ceruse Siretul. Pina atunci, Moldova stapinise, temporar pe vremea luiDuca Voda, si teritoriul de dincolo de Nistru, pina la Bug, locuit, dupa sursele timpului, in majoritate de romani.

    Intentia de ocupare a Principatelor da pe fata ipocrizia Rusiei, care pretindea ca lupta pentru eliberarea popoarelor crestine din Imperiul Otoman. Ei bine, aceasta lupta a inceput prin jertfirea primului popor crestin, care le statea in cale spre Constantinopole si Strimtori.

  32. Puțină istorie:
    „Basarabia” este un cuvânt care apare pentru prima dată în scrieri străine de Moldova (și de Valahia) în perioada cartografierilor făcute de vest-europeni (sec 15-16), și mai ales după preluarea sa de către otomani, pentru a desemna partea de SE a Țării de Jos; Costin – cronicar care a dovedit cunoașterea temeinică a istoriei Moldovei – a respins explicit existența vreunui teritoriu cu acel nume (de altfel, nu există nicio dovadă că ar fost vreodată sub stăpânirea valahă) iar Cantemir îl folosește pentru a se referi la teritoriul găsit pe hărțile europene dar despre care precizează că poartă numele de Bugeag.
    În sec 18-19 numele de „Basarabia” a devenit unul recunoscut pentru teritoriul situat în SE Moldovei, între Prut, mare și Nistru, însă nu era folosit și mai ales nu era un nume administrativ; abia după ce Moldova de est intră în posesia Rusiei, numele va fi folosit cu înțeles administrativ pentru întreg teritoriul.
    Astăzi el beneficiază de același tratament în Moldova: este un exonim – folosit deci de străini – care desemnează teritoriul Moldovei (libere în antiteză cu regiunea Moldova, aflată sub ocupație/administrare – până la un referendum nu vom ști cu adevărat care este situația reală – românească).

  33. @ics:

    Multa istorie, dar si multa onestitate, ti-ar trebui tie – ceva totusi imposibil de aflat la un mincinos ordinar ca tine, invechit in ura fata de romani.

    Numele de Basarabia apare in secolul 14, intr-un document din 1396 al lui Vlad, domnul Tarii Romanesti, desemnind insa Tara Romaneasca, cea intemeiata cindva de Basarab. Acesta, dupa victoria asupra trufasului rege ungur, si-a consolidat domnia si si-a intins stapinirea spre Est, cuprinzind sesul Brailei si trecind dincolo de Prut, in ceea ce azi se considera a fi Bugeacul. In titlul lui Mircea, acest teritoriu poarta numele de partile tatarasti – Nicolae Iorga, Istoria Romanilor, Editia a II-a volumele I si II, , Bucuresti, 1935, 1937. Printr-un tris grosolan, termenul este extins de rusi asupra intregului teritoriu ocupat de acestia in 1812.

    Sa spui ca Basarabia este un teritoriu liber, cind el a fost ocupat de Rusia si dus in pragul deznationalizarii, sfisiat prin frontiere aiurea, ba inca sa pretinzi ca Moldova de la Vest de Prut este sub ocupatie si sa pretinzi referendum este o timpenie.

    Pentru mancurtul cu cap de lemn, mincinos pina la patologic, nu imi ramine decit sa repet:

    Divanul ad hoc al Moldovei, alaturi de cel al Tarii Romanesti, a cerut unirea, nu federalizarea si formarea statului Romania;
    Programul unificator, inceput de Cuza in 1862, a fost votat in Parlamentul unic si de deputatii din Moldova. Numele de Romania intra in circuitul oficial incepind cu acel an;
    Deputatii din Moldova voteaza in acelasi Parlament Constitutia lui Cuza din 1864, care consfinteste unificarea;
    Constitutia din 1866, votata si de deputatii moldoveni, afirma clar si fara echivoc ca Romania este un stat unitar. Aceeasi consitutie stabileste Romania ca numele oficial al tarii.

    Cu aceste documente se termina orice discutie despre ocupatia, anexarea, autonomia Moldovei. Pentru orice minte sanatoasa, nu pentru cei bolnavi de mitomanie patologica.

  34. Revin cu 2 precizări.
    Răspunsul pe care l-am pus anterior se referă strict la teritoriul aflat în partea de SE a Moldovei de Jos (~Bugeacul de astăzi).
    Termenul „Basarabia” este un termen din limba moldovenească, folosit pentru a desemna teritoriul Munteniei pe vremea casei Basarab, însă nu avem nicio dovadă că aceasta a stăpânit și Bugeacul (regele ungar Sigismund de L. folosea titlul de stăpânitor al Bulgariei și al Galiției pe timpul când prima era sub stăpânire otomană iar a 2-a sub cea polonă – însuși Iorga admite faptul că titlul luat de un conducător nu poate fi privit ca o dovadă); avem însă o sursă bizantină de la începutul sec 15 din care aflăm că împăratul trece din „Valahia Mare” pe la Chilia or numele respectiv era purtat de Moldova (Muntenia fiind numită V Mică) – deci Bizanțul ar fi avut la Chilia granița cu Moldova, nu cu Muntenia – ca și cronici moldovene care spun că Petru a cedat Ungariei așezări din acel teritoriu.

    Divanul Moldovei a acceptat formarea unei uniuni între Moldova și Valahia (acela era numele oficial al statului la momentul respectiv) în care cele 2 state componente își PĂSTRAU AUTONOMIA; realitatea formată ulterior (un stat unitar) constituie o realitate care s-a transformat în stare de drept, însă adevărul istoric are nevoie să fie stabilit printr-un exercițiu democratic, chiar dacă poporul moldovean din România a suferit un proces violent de românizare.

  35. @ics:

    Minti porceste.

    Amindoua Adunari (Divanuri) au hotarit unul si acelasi lucru in privinta unirii: unirea, nu federalizarea, Principatelor intr-un singur stat cu numele de Romania. Proclamatia Divanului ad-hoc al Moldovei, din 9/21 octombrie 1857:

    „Astăzi 9/21 Octombriu, Annulu 1857. Adunarea ad-hoc, adunăndu-se în salla ședințelor salle, a votatu în unanimitate următoarea formulă:

    Ne unim în principiu cu următorele patru puncturi, adică:

    I. Kiezăsuirea Autonomii și a drepturilor noastre internaționale dupe cum sunt hotărâte amândouî prin capitulațiile din anii 1393, 1460 și 1513, încheate între Țerrile Române cu Î. Poartă suzerană precum și neutralitatea teritoriului Moldo-Român.
    II. Unirea țerrilor România și Moldavia într-un singur Statu și subt un singur Guvernu.
    III. Principe streinu cu moștenirea tronului, allesu dintr-o dinastiă domnitoare d-alle Europei, ai quărui moștenitori născuți în țerra, amu dori să fiiă crescuți în religia Țerri(i).
    IV. Guvernu constituționalu represintativu; și, dupe dattinele quelle vekki alle țărri(i), o singură addunare obștescă, quare va fi întocmită pe basă electorală largă înquâtu să represinte interessele generale alle Populații Române.”

    Deci, autonomia este fata de Poarta, nu intre Principate. Nici vorba de distinctia ca nationalitate moldovean – roman ci de o singura populatie, cea romana. Nici vorba de federalizare ci de un singur guvern si o singura adunare obsteasca.

  36. @ics:

    Conventia de la Paris din 1858 da proritate intereselor marilor Puteri si respinge unirea deplina, propunind doar un simulacru, fara insa a vorbi de federalizare, asa cum bati tu cimpii.

    Romanii din amindoua Principatele dribleaza cu eleganta hotaririle Conventiei si il aleg pe Cuza domn in amindoua Principatele. Nu a existat nici o opozitie din partea moldovenilor la aceasta dubla alegere. Daca intr-adevar curentul separatist moldovean ar fi fost unul puternic, cu priza la mase, moldovenii ar fi protestat fata de aceasta dubla alegere si ar fi cerut propriul domnitor, in acord cu ceea ce stipula Conventia.

    Or, nu a fost deloc asa, ceea ce arata ca numai culturnicii cu scoala pe la Comrat si Tiraspol bat apa in piua cu autonomia Moldovei. Din contra, moldovenii au fost cei mai activi si ardenti unionisti, dejucind comploturile antiunioniste sustinute din afara, prin boierii Bals si Vogoride, in chiar Moldova.

    In final, programul unificator, pus in opera de Cuza, se va concretiza in Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris (Constitutia lui Cuza), adoptat prin plebiscit in 1864 si aprobat in acelasi an de Marile Puteri prin Protocolul Conventiei de la Paris.

    S-a creat astfel cadrul de drept al starii de fapt: acelasi popor locuind in entitati statale diferite, ceea ce, in Secolul Natiunilor, nu mai era de acceptat. Mihail Kogalniceanu a spus-o clar cu 2 zile inainte de aceasta Proclamatie.

  37. @ics:

    In Sedinta Adunarii Ad-Hoc a Moldovei de pe 7 octombrie, Mihail Kogalniceanu propunea:
    „Luând în privire că dorința cea mai mare, cea mai general […] este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem același început, același nume, aceiași limbă, aceiași religie, aceiași istorie, aceiași civilisație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit.
    […]
    Adunarea ad-hoc a Moldovei, […] începând a rosti dorințele țării, […] neavând în privire decât drepturile și folosul nației române, declară că cele întâi, cele mai mari, mai generale și mai naționale dorinți ale țării sunt:
    1. Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor Capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634.
    2. Unirea Principatelor într-un singur Stat sub numele de România.
    3. Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare de ale Europei, și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării.
    4. Neutralitatea pământului Principatelor.
    5. Puterea legiuitoare încredințată unei obștești Adunări, în care să fie representate toate interesele nației.”
    Deci, unirea Principatelor intr-un singur stat este fireasca, pentru ca in amindoua Principatele traieste acelasi popor, omogen si identic, cu acelasi nume si aceeasi limba, Adunarea ad-hoc a Moldovei proclamind aceasta in folosul ‘natiei romane’.

    Erau spusele unui moldovean. El nu se temea de romanizare violenta, moldovenii fiind tot romani.

  38. @ics:

    Dupa cum vezi, dar nu pricepi, pentru ca este dincolo de puterea unui cap de lemn imbibat cu propaganda mancurtista, nu exista nici un motiv pentru a face acum referendum pentru autonomia Moldovei, situatia juridica fiind rezolvata demult, in concordanta cu dorintele nu atit ale ‘valahilor’ cit in primul rind ale locuitorilor din Moldova.

    Nu a existat, de la Unirea din 1859 pina azi, nici cel mai mic separatism moldovean, desi tara a trecut nu odata prin cumpene grele. Aceste cumpene au insemnat ocuparea tarii de armatele Rusiei, inamicul ireductibil al Romaniei. Daca Moldova voia sa se separe, o putea face in 1877-1878, 1916-1918, 1944-1958. O putea face chiar si in 1989-1990, dar aceasta ideie nu bintuie decit in mintile searbede ale mancurtilor moldovenisti, hraniti si doxati cu propaganda rusa. Ei nu sint altceva decit veritabili agenti de coloana a 5-a rusa, care au iesit ca serpii in drum, odata cu campania lui Putin, semn ca Putin, in caz de victorie in Ucraina, nu se va multumi doar cu atit.

  39. @ics:

    Din cele de mai sus, mai poti observa ceva, asta numai daca chingile care iti incing capul de lemn ar slabi cit de cit. Slabe sperante, dar sa incercam. Am citat din documente redactate la Iasi, in capitala Moldovei, de o institutie a Moldovei acelui timp, si totusi limba moldoveneasca, pentru care tu nu ai stare, nu se vede deloc in acele texte. Nu se vede nici in scrierile vechilor cronicari din Moldova. Ei nu utilizeaza, in scris cel putin, graiul moldovenesc. Oare de ce? Daca intr-adevar exista o constiinta identitara moldoveneasca, distincta de cea romana, trebuia sa se vada in scris. Or, şî, cî, pi, di, ci, etc. nu sint de gasit in acele scrieri. Asta sugereaza fara doar si poate ca respectivii autori priveau graiul moldovenesc ca o forma ‘corupta’ a limbii romane, indiferent de farmecul farmecul sau. Nu mai spun de diferentele de gramatica, de care faceai caz.

    Insistenta pe aceasta cale, a moldovenismului, te pune nu numai in situatia de ignorant, ridicol prin insistenta sa, dar si cea de trisor ordinar de spelunca, de ins dus rau cu capul, asemenea celor care sustin ca Pamintul e plat. Daca acestia nu fac, in esenta, rau la nimeni, nu este insa si cazul tau. Ceea ce sustii tu denota o viscerala ura fata de romani si Romania, la carei distrugere te osirdesti.

  40. @ics:

    Era bine sa nu fi revenit cu nici o precizare, daca nu esti in stare de buna credinta.

    Rea credinta este sa extinzi asupra lui Mircea faptul ca Sigismund se impopotona cu posesiuni pe care nu le avea. Este o mare diferenta intre faptele lui Sigismund si cele ale lui Mircea, posibil si intre moravuri. Rea credinta este sa spui ca nu exista nici o dovada ca Tara Romaneasca sub Basarabi a stapinit si teritorii la Nord de Bratul Chilia.

    Or, Mircea a stapinit Dobrogea cu Bratul Chilia, cu cetatea Licostomo, dar chiar si dincolo, cetatea Chilia. Nu este deci deloc exclus ca zona adiacenta a acestor cetati sa fi fost sub stapinirea Basarabilor. Chiar daca efemera, stapinirea la Nord de Bratul Chilia va fi fost suficient de consistenta incit sa dea regiunii numele de Basarabia. Insusi numele pledeaza pentru stapinirea Basarabilor a acestei regiuni. De ce nu poarta un nume derivat din vreo dinastie moldoveana, tatara sau rusa?

    Faptul acesta este remarcat de insusi Nicolae Iorga: „Cu mult cel mai important din argumentele ce se pot aduce pentru stăpânirea Munteniei în partea de sud a Moldovei, e chiar numele persistent de `Basarabia` pe care-l poartă în mod exclusiv aceasta până foarte târziu. Pentru ca acest nume să se fi încetăţenit atât de bine, în însăşi ţara denumită şi la vecini, domnia băsărăbească în aceste regiuni a trebuit să fie altceva decât un accident trecător”.

    Nu vad insa curatenia ta, nici cunostintele. Dai insa dovada de crasa ignoranta, speculind ca, la inceputul secolulului 15, Bizantul ar fi avut frontiera pe Bratul Chilia. Atunci, Bizantul pierduse demult Dobrogea. Termenii de Valahia Mare si Valahia Mica sint ambigui. Ei se aplica si comunitatilor de aromani din Balcani. Cum insa nu dai si numele acelui imparat, precum si sursa, se prea poata sa fie doar una dintre mult prea numeroasele tale baliverne – singurul aspect la care excelezi.

  41. Am arătat suficient de clar că „Basarabia” nu a fost folosit niciodată de moldoveni sau de valahi pentru a desemna Bugeacul.

    Mircea a anexat doar pentru scurt timp Dobrogea (teritoriu istoric al neamurilor turcești); cunoaștem stăpânirea muntenească a Brăilei însă nu avem absolut nicio dovadă – părerile istoricilor mizerabili naționaliști (în special cele din jurul întemeierii României) nu reprezintă o dovadă – că ar fi stăpânit și zone din stânga Dunării; teoria potrivit căreia teritoriul a primit numele de Basarabia, pentru că a fost stăpânit de Muntenia, pică fiindcă GL, Covurlui, VN, BC – despre care valahii afirmă că și ele ar fi aparținut Munteniei lui Mircea – nu au primit niciodată același nume; găsim însă în cronici un numele simplu, moldovenesc: „Moldova de Jos”.

    Aș fi foarte curios să aflu în ce moment din anii „1393, 1460, 1511 și 1634” cele două state, distincte în cam toată istoria lor, au fost același stat și au semnat același tratat (capitulație) cu Poarta (aș fi la fel de curios să știu de unde cunoșteau Adunările conținutul unor acte despre care nici măcar Poarta nu avea habar și care au fost numite „falsuri patriotice” de către istoricii români, dar asta e altă discuție).
    Nu vorbesc nici de faptul că textul final este diferit.
    Amintesc doar că textul Convenției de la Paris – devenit „Constituție” pentru Principate – prevedea autonomia celor 2 țări și, contrar părerii naționaliștilor valahi, nu permitea alegerea aceleiași persoane ca hospodar în ambele state.

    Despre limbi: moldoveneasca nu avea de ex cratimă (cuvintele se scriau precum în italiana de astăzi), aceasta fiind introdusă abia în sec 19 de nou inventata lb. română, și formulări pe care astăzi le considerăm greșeli („vroia”) erau corecte.

  42. @ics:

    Tii cu tot dinadinsul ca nu poti fi nimic altceva decit un badaran (pentru ca ii faci pe istoricii romani nationalisti mizerabili) si un mincinos ordinar.

    Articolul 3 din Conventia de la Paris din 1858 nu impune alegerea a doi domni diferiti: „Puterile publice voru fin încredinţate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenţie cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate.”. Nicaieri in Convetie nu se interzice alegerea aceluiasi domn. Acest fals grosolan este doar produsul mintii tale de mancurt. Prevederile Conventiei, care limitau unirea reala, au fost eludate cu timpul, pe masura ce situatia internationala se schimba si ea, de drept si de fapt, si azi nu mai pot fi invocate ca baza juridica.

    Cu usoare diferente de redactare, adunarile ad hoc din amindoua Principate au cerut acelasi lucru: unirea intr-un singur stat cu numele de Romania. Nu se specifica autonomia Principatelor unul fata de altul ci fata de Poarta. Vor fi fost Capitulatiile falsuri ‘natinaliste’, dupa cum te exprimi tu in mojicia ta, dar ele sint mentionat in Conventia de la Paris, sub auspiciile Marilor Puteri de atunci. Cu multi ani in urma, am vazut ca un cercetator roman ar fi dat totusi de urma lor in arhivele otomane. Cert este ca Principatele s-au bucurat de o autonomie, pe care popoarele din jur nu au avut-o.

    Cu stapinirea Bugeacului, pentru insi de teapa ta, nici macar o harta de cadastru nu ar fi o proba. Covurluiul si Bugeacul (Basarabia) sint entitati geocrafice distincte, cu evolutie istorica diferita, deci numele unuia nu putea fi extins la altul. Moldovenul Cantemir foloseste frecvent in opera sa numele de Basarabia, cu sensul de Bugeac.

    Usoarele variatii de ortografie nu inseamna limbi diferite, mai ales in epoca de inceput. Faptul ca exista variatia centre – center nu inseamna ca exista o limba americana.

  43. @ics: Trebuie sa fii rau dus cu capul ca sa spui ca limba romana a fost inventata in secolul 19, cind exista documente scrise din secolul 16, mentionind acest termen.

    Aceasta arata nu numai un caracter murdar, de farsor si mincinos de duzina, dar si grave carente de inteligenta. Nu poti minti de la ochi si sa ceri sa fii respectat. Insa, pentru un mancurt, un cap de lemn inchinat moldovenismului bolsevic, orice este posibil.

  44. „în numele Hospodariloru”, „Investitura va fi data Hospodariloru”, „Hospodarii voru fi represantati” ș.a. – ce au în comun toate acestea?
    (PS: în textul original formularea este ”Hospodar et à une a Assemblée” nu ”ou”)
    Vlahii au ÎNCĂLCAT ordinea de drept (traduc ce zici matale prin „au fost eludate”), transformând uniunea de state autonome în stat unitar; în cazul statelor dreptul trebuie să urmeze voința populațiilor (și dacă moldovenii din Moldova anexată de România vor astăzi să-și piardă identitatea în favoarea celei românești, este dreptul lor să o facă) însă asta nu înseamnă că eu ar trebui să accept denaturarea adevărului istoric.
    Încă o dovadă că nici măcar la mijlocul sec 19 „România” nu se referea la grupul etnic al valahilor ci la naționalitatea rezultată din uniunea a 2 state autonome în care ar fi trăit 2 popoare distincte, urmaș fiecare al „românilor” de la Roma.
    (PS: dl. Iorga este „mojicul” care le numește falsuri :)) )

    Încă o dată: nu există nici măcar o singură dovadă că Moldova de Jos ar fi fost stăpânită vreodată de Valahia; pentru că nu există dovezi nici că n-ar fi fost stăpânită de valahi, eu păstrez un ton neutru.
    Cantemir spune că moldovenii vorbeau limba MOLDOVENEASCĂ pe care de fapt valahii o copiau și tot el zice că numele de B. provine de la tribul besilor; ori luăm tot ce spune un individ ca adevăr, ori trecem absolut totul prin filtrul critic și credem doar ce poate fi probat.

    Majoritatea limbilor germane sau slave sunt simple „variații de ortografie”…

  45. @ics:

    Care este articolul din Conventie care interzice alegerea aceluiasi domnitor in amindoua Principatele?

    Daca moldovenii insisi au acceptat cu entuziasm alegerea lui Cuza si la Bucuresti (observa ca in documentele Divanului ad-hoc din Tara Romaneasca numele tarii apare destul de des ca ‘Romania’, de exemplu articolul II din rezolutie. Ai deci dovada ca ‘Romania insemna o tara si un grup etnic.), alegere acceptata si de Marile Puteri, discutia este inchisa. Mai exact, dreptul a urmat vointa popolatiilor. Acelasi lucru se va petrece cu legile unificatoare promovate de Cuza incepind cu 1862, necesare deoarece Conventia nu a respectat dorinta poporului exprimata de Divanurile ad-hoc. Odata fixate prin Constitutie, votata de Parlamentul compus din deputati din amindoua fostele Principate, Constitutie la rindul ei recunoscuta international, Conventia de la Paris din 1858 si-a pierdut orice forta juridica. A o invoca acum ca baza juridica pentru un referendum pentru autonomia Moldovei nu este nimic altceva decit o prostie.

    Tot prostie este sa spui ca Moldova a fost anexata de ‘Valahia’ cind rezolutia de unire a fost votata cu majoritate absoluta, 80 de voturi pentru fata de 2 contra. Prostie este si ideia ca moldovenii si-au pierdut identitatea in favoarea celei romanesti. In cursul dezbaterilor din Divanul ad-hoc al Moldovei, identiatea romana a moldovenilor este afirmata fara echivoc. Deci moldovenii nu aveau ce pierde pentru ca ei se considerau romani.

    Cantemir afirma clar ca moldovenii sint romani, chiar daca ocazional foloseste teemenul de ‘limba moldoveneasca’. Cu alta ocazie, ti-am dat si citate. Degeaba, pentru un cap de lemn.

    Moldovenii au folosit deci termenul dw Basarabia. Tu insa spuneai ca nu, deci minteai. Din moment ce originea sa este si azi neclara nu vad de ce i s-ar imputa asta lui Cantemir.

  46. @ics:

    Iorga exagereaza cind sustine ca ar fi falsuri si tu te bucuri mojiceste. Faptul este ca Tarile Romane au avut o autonomie pe care altii nu au avut-o. Aceasta autonomie era cu necesitate fixata in documente scrise, in capitulatii, ale caror originale au fost pierdute. Documentele, pe care Iorga le numeste falsuri, spre bucuria nulitatilor patentate, sint de fapt reconsttuiri, pe baza a ceea ce s-a putut gasi. Oricum, ele nu au fost contestate de Poarta, ceea ce face si mai hazardata afirmatia lui Iorga.

    Exemplul cu limbile germanice si slave este tot o prostie. Diferentele dintre ele sint infinit mai mari decit dintre vorbirea din Moldova si cea din Muntenia sau Transilvania. Ti s-a mai explicat –
    degeaba, cap de lemn.

  47. @ics:

    La fel ca intotdeauna, si la acest articol, ai spus numai prostii, falsuri gosolane, rauvoitoare la adresa romanilor si a Romaniei.

    Ai spus ca termenul de Basarabia nu a fost niciodata utilizat in Moldova. Totusi, Cantemir, in Descrierea Moldovei, il utilizeaza ca unitate teritoriala distincta, alaturi de Moldova de Sus si Moldova de Jos. Aceasta arata ca, pe timpul lui, termenul, cu toata originea sa incerta si discutabila, era larg incetatenit si cunoscut. Cronicarul Costin nu ii contesta uzanta ci doar o considera neadecvata. E o simpla disputa de termeni, precizind ca nu ii cunoaste originea, aceasta fiind in dezbatere si azi.

    Spui ca Divanul ad-hoc al Moldovei propune doar o uniune cu ‘Valahia’. Termenul de ‘Tara Romaneasca’, chiar cel de ‘Romania’, prezenti in documentele Divanului ad-hoc de la Bucuresti, iti repugna visceral. Or, Divanul ad-hoc al Moldovei, prin articolul 2, cere unirea Principatelor intr-un singur stat cu numele de Romania. Nicaieri in lucrarile sale, Divanul Moldovei nu cere autonomia fata de Tara Romaneasca, ci amindoua divanuri cer autonomia fata de Poarta.

    Mai spui ca Moldova a fost anexata de Valahia. Cum poti sustine o asemenea enormitate, cind Divanul Moldovei voteaza unirea cu 80 contra 2 voturi contra? Singurul care, in dezbaterile Divanului, s-a opus unirii a fost boierul Bals, numit logofat si cavaler.

    Opozitia sa nu a fost pe motiv de identiate moldoveana diferita de cea romana, o alta prostie pe care o sustii cu tupeu de agitator bolsevic, ci pe motiv ca Moldova va deveni doar o parte a unui alt stat. Ca sa isi arate atasamentul sau fata de Moldova, logofatul si cavalerul Bals invoca posesia a 80.000 de falcii in Moldova. Kogalniceanu ii raspunde ca tara cuprinde 800.000 de falcii si ca dorinta ei este cea de unire.

  48. @ics:

    Spui ca moldovenii si-au pierdut identitatea sub presiunea romanizarii fortate. Divanul Moldovei este insa de cu totul alta parere. In cursul dezbaterilor, se afirma repetat identiatea moldo-romana si se vorbeste de prosperitatea natiei ronane. Nu exista nici macar o singura luare de pozitie in a sustine identitatea distincta a moldovenilor fata de romani. Din contra, Kogalniceanu spune ca, in Moldova si Valahia exista acelasi popor, omogen si identic ca nimeni altul. Deci identiatea etnica romana nu era o gaselnita de data recenta (o alta timpenie, pe care o sustii cu aceladi tupeu de mancurt), daca tot spui ca identiatea moldoveana este straveche.

    Asa stind lucrurile, a invoca azi Conventia de la Paris ca baza juridica pentru un referendum de autonomie a Moldovei este o imensa prostie, nascuta exclusiv din dusmanie fata de romani si Romania. Conventia de la Paris nu a respectat hotaririle Divanurilor si a fost depasita de evolutia evenimentelor ulterioara. Oricum, separatismul moldovean nu s-a manifestat niciodata, indiferent vicisitudinile care au urmat unirii din 1859. Fac abstractie de razmerita instigata de Rusia in 1866, cu ecou doar in capeye infierbintate de bautura si fumuri de marire.

    Toate cele de mai sus te discrediteaza ca interlocutor onest si arata exact ce esti: un dusmanos agent de propagnda a intereselor straine, care vizeaza distrugerea tarii.

  49. Ar fi culmea să polemizez cu privire la faptul că pluralul implică automat mai multe persoane…
    Tratatul țărilor („Constituția”) nu permitea decât uniune de state autonome, deci Constituția de la 1866 – votată sau nu – a fost ilegitimă fără validarea semnatarilor Tratatului; dacă dăm prioritate voinței parlamentelor locale, înseamnă că și votul parlamentelor republicilor din Donbas trebuie să beneficieze de același tratament juridic și deci să-i vedem pe cei care susțin legalitatea statului unitar România de la 1866 că susțin legalitatea statelor DPR și LPR și condamnă atacurile „neprovocate” ale Ucrainei.
    Până la anexare, moldovenii formau un popor cu identitatea proprie: vlahi din Balcani, vorbitori ai lb moldovenești – dialect al latinei orientale, la fel ca lb românească, lb ardelenilor, lb vlăhești și cele armāneaști – locuitori ai Moldovei și organizați (la fel ca vecinii slavi) într-un principat multicultural; la nici câțiva ani după anexare valahii și-au însușit toată cultura moldovenească, denaturând înțelesul cuvântului „român” și impunându-l ca identitate etnică în toate teritoriile ocupate (însăși refuzul românilor de a recunoaște etnia moldovenească este o dovadă a genocidului cultural la care a fost și este supus acest popor).

    Costin: „Giurgiul și Brăila sînt amintiri veșnice ale domnilor munteni, Basarabii. De la dînșii si-a luat numele în aceste locuri Basarabia… deși această provincie a glorificat pe nedrept numele lor prin autorii mapelor geografice” – deci nici vorbă de SE Moldovei ci de zona de graniță – Brăila – și nici aceea nu a fost recunoscută de Costin (care exprima ideile din Moldova) cu numele de Basarabia decât cu referire la scrierile străinilor.
    Iar Cantemir scrie atâtea lucruri preluate din cărțile străine, încât orice cuvânt al său trebuie supus verificărilor – iar în cazul B orice spune acesta pică.

  50. @ics:

    De acord cu formularea la plural dar unde este totusi articolul care interzice expres alegerea aceluiasi domn in ambele Principate?

    Sa spui despre Constitutia de la 1866 ca este ilegitima pentru ca nu a fost votata de semnatarii Tratatului (care Tratat ?? ) este o timpenie de mancurt. Constitutia din 1866 apare in conditiile create de indepartarea lui Cuza si inlocuirea sa cu un domnitor strain. Noua realitate cerea o noua lege fundamentala. Ea nu face decit sa preia prevederile Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris, Statutul lui Cuza sau Constitutia lui Cuza, din 1864.

    Statutul a fost votat in Parlament. Acesta era compus din deputati din amindoua fostele Principate. El este apoi supus plebiscitului, prin care primeste aproape 700 de mii de voturi pentru, 1300 voturi contra si vreo 70 de mii de abtineri. Puterile Garante accepta Statutul cu oarecare modificari in acelasi an. Statutul foloseste destul de des si termenul de Romania pentru a numi tara. Aceste fapte anuleaza orice prevedere a actelor anterioare, inclusiv cele ale unui pretins Tratat al tarilor, probabil una din improvizatiile tale fantasmagorice, dupa cum este si divagatia cu situatia din Ucraina.

    Aceeasi timpenie cu limba si identitatea moldoveneasca, despre care ti s-a tot raspuns, precum si despre anexarea Moldovei de catre Valahia. Despre ce anexare poate fi vorba cind Divanul Moldovei voteaza covirsitor pentru unire? Despre ce romanizare fortata poate fi vorba, cind nici un cronicar si nici un intelectual modern din Moldova nu foloseste in scris subdialectul (graiul) moldovenesc si cind moldovenii insisi vorbesc de identitatea romana a moldovenilor? Baliverne de mancurt ratacit pe cimpiile minciunii.

  51. @ics:

    Si mai ratacit, in prostie, trebuie sa fii ca sa sustii despre Cantemir ca avea nevoie sa fie invatat de straini despre realitatile din tara peste care domnea. El nici macar nu se avinta in a discuta pe larg originea numelui de Basarabia sau Bugeac, ci pur si simplu utilizeaza termenul ca atare, ceea ce arata vechea sa incetatenire.

    Tot ratacit pe aceleasi cimpii esti si cind il invoci pe cronicarul Costin. Ion Turcanu, de unde te-ai grabit sa citezi dar incomplet, arata mai apoi ca exprimarea ca Basarabia s-ar referi la Giurgiu si Braila este confuza si nu se poate sustine. Nu se poate sustine nici daca ai fi citit atent textul, ceea ce, limitat cum esti, nu ai facut. Costin vorbeste imediat de glorificarea nedreapta a numelui Basarabilor prin mentionarea pe harti, spunind ca Basarabii au stapinit efemer doar regiunea de la sud de bratul Chilia, Mizia in exprimarea sa.

    Costin respinge numele de Basarabia vazut in hartile straine dar nici nu explica de ce apare atribuit unui teritoriu totusi din Moldova. Astfel, problema stapinirii de catre Basarabi la Nord de bratul Chilia ramine deschisa. La urma urmei, disputa asupra acestui termen si a stapinirii insisi este sterila. Cert este ca atit stapinira Tarii Romanesti, daca aceasta va fi fost totusi vreodata, dar si aceea a Moldovei, asupra a ceea ce azi se numeste Bugeacul, a fost efemera, provincia cunoscind o crincena purificare etnica, din partea turcilor, rusilor, acum a ucrainenilor.

    In aceeasi ratacire, nu vezi ca basarabeanul Ion Turcanu numeste Moldova si Muntenia tari romanesti. El spune de asemenea ca intre ele nu au fost divergente teritoriale serioase, nici ca ar fi fost adevarate ostilitati si confruntari de anvergura. Este deci contrar a ceea ce latri tu repetat despre dusmania dintre ele.

    Falsul, improvizatia mitomaniaca nu sint insa de mirare la un ins certat cu bunul simt si adevarul, pe scurt un mancurt, de la care nu este nimic bun de asteptat.

  52. Legile au prevederi explicite („declarația se completează cu culoare albastră”) și implicite („declarația se depune până la data” – ceea ce implică și completarea); atât timp cât Tratatul (Convenția era un tratat) prevede o pluralitate de hospodari, înseamnă că trebuia să fie minim 2.
    Tratatul (la fel ca aquisul comunitar astăzi) avea precedență asupra legilor interne deci structura de uniune (federație) a celor 2 state autonome nu putea fi schimbată decât cu acordul semnatarelor și deci Constituția de la 1866 trebuie considerată ilegitimă, indiferent cine și cum a votat-o pe plan intern (este exact ce ne spune lumea – pe care eu o consider imbecilă sau ticăloasă – despre statele care formează astăzi Noua Rusie); nu vă doare creierul să susțineți dreptul vlahilor de a se rupe de otomani dar să nu recunoașteți FIX ACELAȘI DREPT rușilor ucraineni sau albanezilor kosovari?!

    Atât timp cât moldovenii vorbesc despre LIMBA moldovenească, explică diferențele față de cea românească (diferențe care există și astăzi), eu am să consider că limba nativă a moldovenilor (chiar dacă cei din RO au fost obligați să adopte noua limbă română) este moldoveneasca.

    Singurul motiv pentru care am reacționat la ce ai scris este faptul că măcar te-ai chinuit să fii mai puțin neinformat.
    Discuția despre nume este irelevantă, el fiind pentru moldoveni un exonim care se referă la zona din SE Moldovei care se află astăzi în Ucraina și orice folosire a numelui Basarabia pentru R.Moldova înseamnă preluarea și folosirea nomenclaturii rusești.

  53. @ics:

    Tu nu te stradui deloc sa fii informat dar nici nu judeci. Ce spui tu este demn de abisul unei minti mai intunecate decit cea mai neagra noapte. Pur si simplu, un delir care ar necesita atentia unui psihiatru.

    Chiar daca Basarabia si Bugeacul sint denumiri cu etimologie straina, fiind intrate demult in uzul curent al romanilor (inclusiv moldovenii), nu prea mai pot fi denumite exonime decit strict din punct de vedere etimologic. Chiar daca extinderea termenului de Basarabia isi are la origine inselaciunea ruseasca, in acceptia incetatenita azi, el acopera teritoriul dintre Prut si Nistru, care in mare parte coincide cu cel al Republicii Moldova.

    Conventia nu era un tratat (intre cine si cine?) ci o conventie, o intelegere intre Marile Puteri ale timpului, privind organizarea viitoare a Principatelor Romane. In textul ei, nu apare nicaieri termenul de ‘tratat’ ci doar conventie. Acceptia de tratat este improvizatia ta.

    Conventia vorbeste la general de doi domnitori, deoarece se refera la doua principate, dar nu interzice nicaieri dubla alegere. Interpretarea ta, adica interzicerea expresa nu a fost insusita de semnatarii Coventiei, care au acceptat prin vot dubla alegere a lui Cuza, tot la Paris, pe 26 august 1859. In consecinta, Cuza purcede imediat la unificarea in fapt a tarii. Marile Puteri o recunosc prin Conferinta de la Constantinopol si firmanul sultanului din 22 noiembrie 1861. Cuza proclama unirea la 11 decembrie 1861 si desfiinteaza Comisia centrala de la Focsani pe 9 februarie 1962. Aceste fapte sint acceptate de semnatarii Conventiei, facind-o nula de fapt. Va fi nula si juridic prin Statutul din 1864, daca nu cumva era deja odata cu firmanul sultanului. A vorbi azi de valabilitatea ei este doar o timpenie, produsul nu atit al unei minti rauvoitoare cit al uneia bolnave, in total dezacord cu realitatea.

  54. @ics:

    Despre limba moldoveneasca, merita citate cuvintele lingvistului Carlo Tagliavini:

    „De altfel, analizând una dintre sintezele gramaticale a aşa-zisei „limbi moldoveneşti” […] citind de asemenea producţia literară din R.S.S. Moldovenească şi urmărind revista filologică Limba şi literatura moldoveneaskă (Chişinău, 1959 ş.a.), m-am convins din ce în ce mai mult de ceea ce am afirmat la Congresul de Romanistică de la Florenţa din 1956: pretinsa „limbă moldovenească” nu este de fapt decât româna literară, scrisă cu un alfabet rusesc uşor modificat (adică în litere chirilice moderne, diferite de chirilicele vechi din paleoslavă, folosite timp de mai multe secole de toţi românii), cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldoveneşti, cunoscute de altfel şi în interiorul graniţelor României”

    Chiar daca, ocazional in scrierile vechi, apare denumirea de limba moldoveneasca, nu exista nici un autor care sa sustina ca este o limba diferita de limba romana, cu structura diferita, etc., din contra. Singurii care inca sustin aceasta ineptie sint mancurtii inchinatori catre Moscova. Chiar si acestia insa, in scrierile lor, nu utilizeaza graiul moldovenesc, ci tot limba romana, ceea ce da in vileag si mai mult impostura pretinsei limbi moldovenesti, artificiu exclusiv politic, nascut sub ocupatie ruseasca.

    Moldovenii din Romania (nu RO, cap de lemn revoltat de pasareasca de internet) nu aveau de ce sa fie obligati sa vorbeasca romaneste, pentru ca ei insisi se considerau romani – vezi sedinta a VIIa a Divanului Moldovei, prin care se cere unirea.

    Paralela cu situatia din ucraina nu merita luata in seama, fiind, in cazul tau, de resortul psihiatriei.

  55. Pentru mine – cunoscător al istoriei – este clar că orice folosire a termenului Basarabia pentru a te referi la teritoriul de astăzi a statului național Moldova este împrumutarea nomenclaturii rusești.
    Dat fiind faptul că nu avem nici măcar o singură dovadă (părerile unor cartografi vest europeni valorează fix cât un găinaț de porumbel) cu privire la existența vreunei „Basarabii” în SE Moldovei, numele corect al teritoriului este Bugeac sau, dacă vrem să mergem mai departe în timp, Moldova ori Dacia – singurele state despre care avem dovezi (dovezi, nu păreri) că au stăpânit teritoriul respectiv.

    „convenție” (potrivit DEX) = denumire dată unor TRATATE internaționale.
    Nu-mi mai bat gura să spun că ești analfabet, pentru că ar însemna să încep și să termin cu această realitate.

    Dacă Tratatul zice 2, trebuie să fie 2; transformarea ar fi fost legitimă doar după abrogarea Tratatului – ceea ce nu s-a întâmplat; încă un aspect care arată ilegitimitatea: Poarta a acceptat uniunea (uniune – acesta este numele instituției juridice – și nu unire) doar pe durata vieții monarhului; după, lucrurile trebuiau să revină la starea inițială; și al 3-lea aspect: toate semnatarele trebuiau să fie de acord or nu a existat acest acord.

    Dl T vorbește despre limba moldovanilor și nu despre limba moldovenească – a moldovenilor, deci este complet irelevant.
    Toși – adică TOȚI – cronicarii moldoveni numesc limba moldovenilor cu numele de „moldovenească” și spun că muntenii au copiat vorbirea moldovenilor; niciun cronicar moldovean nu afirmă că vorbește limba valahilor ci că vorbește latina orientală, adică limba romanilor din Bizanț/Romania sau „limbă romānească”; moldovenii nu sunt și nu s-au considerat niciodată valahi.

    Adică dunărenii de ce au avut dreptul să se rupă de otomani, vlahii de unguri, ucrainenii de ruși, însă rușii n-au avut fix același drept?!

  56. @ics:

    sint opiniile tale. Tu nu esti cunoscator ci falsficator de istorie, mintind porceste.

    Cartografii fixeaza un termen cunoscut in epoca, avind cu siguranta o geneza mai veche. Fiind in uz de secole, doar un cap cu gainat poate postula ca doar Bugeac este corect. Nimeni, daca tine la rigoare, nu utilizeaza Basarabia pentru Republica Moldova, chiar daca se suprapun teritorial in mare masura.

    Minti porceste cu definitai din DEX. Conventia nu este definita ca denumire data unor tratate internationale si nici nu este sinonima cu tratatul. In DEX: Conventie – „Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective.” Aceeasi definitie o da si Dictionarul Universal Ilustrat al Limbii Romane. DEX defineste tratatul mai coplet. De aceea, intelegerea incheiata la Paris se numeste Conventie si nu Tratat. Tu insa te scalzi in gainat.

    Conventia, nu Tratatul, mincinosule, nu spune ca trebuie sa fie neaparat 2 domni diferiti. Ca aceasta interpretare este doar gainatul mintii tale, o arata faptul ca semnatarii Conventiei accepta dubla alegere a lui Cuza (Paris, 26 august 1859), precum si masurile unificatoare luate de Cuza (Constantinopol, 22 noiembrie 1861). Unificind administratia, armata, telecomunicatiile, parlamentele si desfiintind Comisia Centrala de la Focsani, este vorba de unire, nu de uniune, asa cum gainateaza mintea ta. Aceeiasi semnatari au validat si Statutul lui Cuza, in 1864, anulind deci si juridic Conventia din 1858, care nu tinuse cont de dorinta de unire, exprimata de Divanurile ad-hoc.

    Nimeni nu a contestat Statutul lui Cuza sau Constitutia din 1866. Numai un mancurt poate pretinde ca documentul din 1858 ar avea azi forta juridica. Nu a existat niciodata nici cel mai mic separatism moldovean, cu exceptia efemerei razmerite, pusa la cale de Rusia in 1866. Rusia se fripsese odata si nu a mai insistat. Insista insa mintile pline de gainat.

  57. @ics:

    Exact de limba moldoveneasca vorbeste Carlo Tagliavini. As spune ca ai orbul gainii dar e cel al gainatului. Tot gainat este pretiozitatea ta de a i te adresa cu domnule, nemaifiind demult printre noi. Faceai, in mod ipocrit, mare caz cindva de pasareasca de internet, dar acum o folosesti – tot gainat.

    Carlo Tagliavini; „m-am convins din ce în ce mai mult de ceea ce am afirmat la Congresul de Romanistică de la Florenţa din 1956: pretinsa „limbă moldovenească” nu este de fapt decât româna literară, scrisă cu un alfabet rusesc uşor modificat […], cu unele concesii în favoarea unor forme dialectale moldoveneşti, cunoscute de altfel şi în interiorul graniţelor României”. Deci el se refera exact la ‘limba moldoveneasca’, nu a ‘moldovanilor’, termen care lipseste din textul sau. Acesta este doar gainatul mintii tale.

    Daca moldovenii nu s-au considerat niciodata valahi, de ce, in sedinta Divanului ad hoc al moldovei, Kogalniceanu spune „dorința cea mai mare […] este Unirea Principatelor într-un singur stat […] pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popul, omogen, identic ca nici un altul, pentru că avem același început, același nume, aceiași limbă, aceiași religie, aceiași istorie, aceiași civilisație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri” si de ce el vorbeste de interesele natiei romane, nu ale celei valahe si moldovenesti?

    De ce, in aceeasi sedinta din 7 octombrie 1858, Vornicul Constantin Hurmuzachi, vorbeste de drepturile seculare a 5 milioane de romani, nu de romani si valahi, care primesc dreptul de a se pronunta asupra viitorului patriei lor, stralucitii Monarhi primind recunostinta eterna a Romanilor Moldovei, nu a moldovenilor? In cuprinsul dezbaterilor, alaturi de termenii Moldova si Valahia, care desemneaza statele, se utilizeaza termenul generic de Principatele Romane, ceea ce implica identitatea ca popor a locuitorilor lor, aceasta fiind cea romana.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.