Dacă facem regionalizare doar pentru că aşa zice Bruxelles-ul, n-am rezolvat nimic!

Domnule preşedinte, ne „paşte” regionalizarea. Cum se vede viitorul privind de la judeţ spre regiune?

Din punctul meu de vedere, proiectele mari de dezvoltare şi asigurarea unor servicii pentru populaţie s-ar contura mai bine pe areale mari, pe regiuni. Regionalizarea nu înseamnă un transfer de putere de la judeţ către regiuni, înseamnă transfer de prerogative şi competenţe de la ministere la regiuni. Statul trebuie sa aibă rol de reglementare și de control şi să rămână cu Apărarea, Justiţia şi politica externă, şi-atunci tot ceea ce înseamnă dezvoltare şi relaţia cu omul rămâne la nivel local şi zonal, localitate şi regiune.

Regiunile sunt o necesitate, însă depinde cu ce începem dezbaterea. Dacă o începem cu funcţiunile unei regiuni, este în regulă. Dacă adoptăm din nou varianta dâmboviţeană „hai s-o facem şi pe-asta că aşa trebuie”, că aşa ni se comandă de la Bruxelles, n-am rezolvat nimic. Oamenii nu înţeleg acum ce înseamnă regiunea pentru democraţie. Regionalizarea, în mod uzual, se face cu un popor care are o anumită cultură politică. Dacă oamenii nu-şi cunosc drepturile individuale şi colective, ce pot face ei cu aceste drepturi, atunci conducătorii locali, regionali sau naţionali devin dictatori.

Şi uitaţi-vă, cu părere de rău o spun, că sunt multe primării unde primarii sunt adevăraţi dictatori. În multe localităţi îi întrebi pe oameni ce rol are Consiliul Local şi dau din umeri. Dacă începem dezbaterea publică cu rolul şi rostul regiunii pe plan naţional, va fi în regulă, dacă nu, nu!

Dăm apă la moară regionalizării pe criterii etnice?

Reprezintă o dezbatere faptul că facem 15, 16, 7 sau 9 regiuni ? Cu siguranţă, nu! Haideţi să discutăm despre regiune; dacă-i stabilim rostul, la ce mai purtăm discuţiile privind constituirea ei pe criterii etnice? De fapt, trebuie să facem o împărţire administrativă a ţării care să conducă la o administrare mai bună a avuţiei şi a resurselor naţionale astfel încât deciziile să fie luate rapid, iar cetăţenii acestei ţări să trăiască mai bine. Nu ăsta-i rostul? Bănuiesc că pentru asta o facem, nu pentru că aşa vor „ăia” sau „ăilalţi”…

Suntem într-o etapă de dezvoltare, la stadiul unor proiecte, care, pentru a fi mai bine derulate, avem nevoie de o administrare a lor la nivel regional. Şi-atunci iese din joc discuţia privind numărul regiunilor, unde-i capitala, cine o conduce, cum o conduce… Sunt lucruri care vin de la sine, se ajunge şi acolo, o să afle şi Uniunea Europeană câte regiuni sunt, cum sunt. Nu înţeleg de ce începem acum, în grabă, cu hărţi colorate.

Până la regiune ne „mănâncă” judeţul. Ce se mai întâmplă cu Ilfovul când trebuie să „slalomeze” printre datorii?

Nu aş dori să discut acum „greaua moştenire”, ci încerc să fac lucrurile să funcţioneze normal. Suntem în plin proces de elaborare a strategiei de dezvoltare – care din păcate a lipsit până acum – şi a planului de dezvoltare a teritoriului. Nu poţi lucra după ureche. Din păcate, sau din fericire, Ilfovul are marele avantaj că este aproape de Bucureşti şi creează disponibilităţi de dezvoltare economică mari, dar şi marele dezavantaj că pe fondurile europene, fiind într-o euroregiune bogată, cu PIB-ul peste media celorlalte euroregiuni, nu are prioritate la atragerea acestora. Noi suntem săracii de lângă bogaţi. Oricum Bucureştiul va trebui să ţină din ce în ce mai mult cont de Ilfov.

Şi-ajungem şi la Zona Metropolitană…

Eu cred că e o urgenţă! I-am spus domnului primar general că am ajuns la punctul în care trebuie să apară zona metropolitană şi l-am asigurat pe domnul Sorin Oprescu de toată disponibilitatea mea în acest sens. Iar cu ceea ce-am spus despre regionalizare revin şi în această discuţie. Haideţi prima dată să vedem ce trebuie să facă această zonă, cum poate deveni mai dinamică şi-apoi să vorbim despre număr de sectoare, de primari…

Şi-am venit cu un prim pas; transportul în comun, de la care am „primit moştenire” o datorie de o mie de miliarde. Domnule, cei care merg în Bucureşti produc în Bucureşti, aduc plusvaloare. Ilfovul n-are resurse să susţină un transport judeţean propriu, nici măcar parţial. Cum măsurăm noi cât produc ilfovenii pentru Bucureşti şi cât trebuie să plătim pentru transportul lor? În mod natural, firesc, RATB ar trebui să ia măcar prima zonă din jurul Bucureştiului şi s-o deservească cu linii proprii, într-un transport civilizat. V-aduceţi aminte de Videanu, care spunea de ţânţarii care traversează Ilfovul şi atacă Bucureştiul, că degeaba dă el cu insecticid în Bucureşti dacă nu se dă şi în împrejurimi? A doua necesitate ar fi întocmirea unor proiecte comune. N-a existat o strategie coerentă Bucureşti-Ilfov. După părerea mea, s-a pierdut startul din perioada 2005-2008, perioadă fastă care cu siguranţă nu va mai reveni curând.

Totuşi, trebuie pornit de undeva! Un proiect al meu de suflet este înfiinţarea a patru parcuri industriale. Le spun investitorilor: „Veniţi cu o afacere clară şi vă punem la dispoziţie toate utilităţile şi terenul gratuit”. Astăzi e mai greu, dar pe fonduri europene, pe dezvoltare integrată, sperăm să aducem bani, să putem oferi facilităţile despre care vorbeam, să atragem investiţiile, să creăm locuri de muncă. Vreau să facem măcar patru parcuri în prima fază. În rest, trebuie să folosim eficient atuurile de care dispunem. Avem acum un spital judeţean modern pe care l-am adus la standarde europene şi să nu uităm de marele proiect al celui mai puternic laser din lume, de la Măgurele.

În mare măsură totul depinde de politic. Sunteţi unul dintre liderii „cu greutate” în Partidul Naţional Liberal, partid în care în ultima vreme s-au spălat nişte rufe în public, fiind atacat Crin Antonescu. Ce se întâmplă?

Atunci când a apărut USL s-au vizat preluarea guvernării şi înlocuirea preşedintelui Traian Băsescu. Primul act s-a încheiat, urmează preluarea preşedinţiei. Miza este enormă, e mai mare decât la locale sau parlamentare – şi vorbesc în calitate de liberal -, după 22 ani, avem ocazia să avem un preşedinte al României un liberal, după ce am avut în 2005-2008 un prim-ministru.

Dacă prim-ministrul e mai uşor să-l schimbi prin negocieri, prin jocuri politice, un preşedinte de ţară e mai greu. Nu ştiu când PNL va mai avea şansa aceasta, şi-atunci cred că ţine de noi să ne ducem la îndeplinire obiectivul.

Dacă sunt oameni în PNL care nu-l doresc pe Crin Antonescu, şi vorbesc de jocurile care se fac în interiorul partidului, nu de acţiuni externe, haideţi să-l facem preşedinte şi rezolvăm două probleme; pentru prima oară liberalii ar atinge această demnitate în stat şi „scăpăm” şi de Crin, n-ar mai fi nimănui incomod! E de datoria noastră ca membri de partid să dăm un preşedinte liberal.  Acest om şi-a asumat o mare responsabilitate faţă de oameni, dar şi faţă de noi, forţa motrică ce l-a propulsat, aşa că orice discuţie este inutilă.

A făcut Puiu Haşotti o remarcă ce mi se pare mai mult decât de bun-simţ: „N-avem nevoie acum de nu-ştiu-ce alegeri interne, Crin e pe val”. Eu nu zic că este omul perfect, nimeni nu-i perfect pe lumea asta, dar deocamdată el a adus PNL la cota la care este astăzi. Avem nişte congrese care s-au exprimat în acest sens, avem angajamente față de parteneri, avem contracte şi, mai ales, un liberal trebuie să ştie să şi le respecte. …Şi mai spun că, personal, mi se pare că ar fi cea mai mare prostie să introducem în Congres teme false sau care n-au niciun rost în această perioadă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.