Dacia a devansat Renault pe piaţa europeană

Numărul autoturismelor noi marca Dacia înmatriculate în luna ianuarie în Uniunea Europeană a fost mai mare decât cel al autoturismelor marca Renault, conform cifrelor publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că în prima lună din acest an grupul Renault a înmatriculat în total în Uniunea Europeană un număr de 86.071 de autoturisme, în scădere cu 2,9% comparativ cu luna ianuarie 2023. Însă în interiorul grupului Renault, înmatriculările Dacia au crescut cu 7,9% în ritm anual, până la 49.078 unităţi, adică mai mult de jumătate din totalul întregului grup francez, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 2,9% până la 36.828 unităţi.

Conform aceloraşi date, înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) şi s-au apropiat la un pas de înmatriculările Peugeot (50.865).

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a mai informat că piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,1% în luna ianuarie 2024, însă piaţa auto din România a înregistrat o creştere modestă de doar 3,8%.

Un număr de 851.690 de autoturisme au fost înmatriculate în luna ianuarie 2024 în Uniunea Europeană, graţie faptului că toate marile pieţe au înregistrat creşteri semnificative, în frunte cu Germania (19,1%), urmată de Italia (10,6%), Franţa (9,2%) şi Spania (7,3%).

Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 42,3% comparativ cu nivelul din luna decembrie, până la 92.741 de unităţi, dar sunt mai mari cu 29% faţă de situaţia din luna ianuarie 2023. Acest trend s-a manifestat în special în Germania şi Franţa, primele două mari pieţe auto din blocul comunitar, unde vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 59%, respectiv 46% comparativ cu luna decembrie, dar au crescut cu 24%, respectiv 37% în ritm anual.

În cazul României, datelor centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) şi citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% faţă de acelaşi interval din anul anterior, până la 12.733 de unităţi.

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia – cu 3.948 de unităţi, urmată de Toyota – cu 998 de unităţi, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) şi Ford (417).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Mda,.. Și purdanu a vrut să tragă o beșhină mai mare ca tac-su și s-a bălegat in opinci..

  2. O masina franceza, facuta in uzine franceze, ptr ca noi am fost niste idioti si le-am vandut.
    Este motiv de plnset, nu de mandrie……[Rumburak]

  3. Aiasta-i dicăt că să mai fabrică Dustăru’ dizăl, uai! Da’ nu disperaț’ l-or scuati și pi ăsta din gamă…C-așe-i rumânu’ i place să-ș’ deie sângur la gioali…

  4. Nu pe unul l-am auzit, mai ales din cei cu mașini comerciale, că mai bună ca Dacia n-am avut. O fi strategie Renault de a impune Dacia și scăpată de sub control cum, după al doilea război mondial, au scăpat apariția în occident a unei clase de mijloc? Vom vedea de-acum încolo.

  5. Normal, in UE s-a prabusit nivelu’ de trai. Daca in colonie s-ar mai fi fabricat Dacii 1300, in UE ar fi fost bataie pe ele.

  6. Ce e de mirare? Evident că în recesiune se cumpără cele mai ieftine produse. Să mulțumim Ursulei că sărăcim!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.