Daea: Am două genți cu programe, una pe 2017, alta pe 2018

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat luni, la ZF Agribusiness, că anul agricol 2017 este foarte bun, datorită faptului că subvențiile s-au dat la timp. „Am două genți cu date și programe, una pe 2017 și alta pe 2018. Pe 2017, rezultatele sunt bune”, a spus ministrul.

„Eu urmăresc aici, în această geantă a ministrului, toate programele, pentru a putea să le raportez țării”, a precizat Petre Daea.

„Din bugetul de stat au plecat către fermieri 860 de milioane de euro, practic 80% din fermieri au primit subvențiile într-o perioadă de timp cân câmpul o cere. Iar acum, când vorbim, 85% din suprafețe sunt însămânțate Trebuie știut că banii aceștia se dau mai întâi din bugetul statului, și apoi se restituie de la UE, dacă sunt respectate regulamentele și procedurile”, a spus ministrul Agriculturii.

Petre Daea a arătat că „în 2017, un an bun din punct de vedere climatic, cu unele mici excepții în vest și în sud-vestul Olteniei”, au fost realizate producții mari, chiar unele recorduri. „Ca exemple, au fost obținute 10,1 milioane de tone de grâu, cu 4,8 tone la hectar, și 1,7 milioane de tone de rapiță, cu 2,8 tone la hectar – ambele fiind recorduri”.

„Randamentele sunt bune, la floarea-soarelui România este pe locul 1 în UE ca producție, dar din nefericire în zootehnie suntem departe față de ce ne-am propus și față de alte țări”, a mai spus Petre Daea.

Oficialul a precizat că „România are cea mai mare resursă din UE”, referindu-se la pajiști, pășuni și fânețe, respectiv 4,8 milioane de hectare – „cât suprafețele similare din Elveția, Olanda și Belgia la un loc”. Aceste amenajamente „trebuie pășunate rațional, lăsându-se și o perioadă de liniște pentru plantă”, a mai spus Petre Daea.

„Trebuie asigurată și infrastructura necesară pe aceste amenajamente, apa trebuie adusă lângă animal, pe pășune, nu să se ducă animalul la kilometri, la zeci de kilometri după apă. De asemenea, trebuie asigurate și umbrare, că animalele au și ele nevoie de umbră în acele zice cu 40 și ceva de grade”, a menționat Petre Daea. El a precizat că în acest domeniu a demarat un program de sprijin pentru amenajamentele pastorale, de care beneficiază deja 1.000 din cele 3.000 de localități înscrise.

Referindu-se la programul de sprijin pentru producătorii de tomate, ministrul Agriculturii a menționat că proiectul s-a construit „foarte greu”, dar primele rezultate sunt încurajatoare. „Una vorbeam cu specialiștii, alta se realiza în spatele celor stabilite. Nu mă așteptam ca unii specialiști să nu aibă încredere în acest program. Este, dacă vreți, regretul profesiei mele”, a spus Petre Daea. El a arătat, însă, că „în prima etapă a programului peste 4.800 de beneficiari au primit deja banii, iar în a doua etapă, încheiată la 23 octombrie, sunt mai mult de 4.000 de beneficiari care au cultivat, au produs, au vândut și urmează să-și primească banii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Te lauzi cu munca altora, sa zici mersi ca Ciolos s-a zbatut sa introduca programul de accesare a fondurilor in agricultura 2016-2017, el stie cum, a fost comisar pe agricultura . Te anunt cu tristete ca acesta va functiona doar anul acesta , de la anul trebuie sa-l restartati , mai Zaroni . Ia sa vad cum veti face ! Poporul cretin au pus botul la propaganda mincinoasa, cand au avut in Ciolos cel mai competent si corect roman. Popor sinucigas.

    • Mai bine taceai!
      Ciolos o nulitate probabil ca si tine!
      Acest ministru chiar ca este bun!

  2. Daea este un ministru excelent, arata cat de valoroasa este scoala veche, bravo Daea!Agricultorii de Bruxelles, fugiti de meserie nu fac doi bani.

  3. Considerați că ministrul Daea a indicat ,alturi de programe , și sursele lor de finanțare ,așa după cum solicită și legea pentru aceia care au astfel de inițiative ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.