De ce statele din Golf nu-i primesc pe imigranții musulmani

În timp ce sute de mii de refugiați din Orientul Mijlociu se îndreaptă spre țările bogate ale Europei, tot mai multe voci din UE aduc în discutie rolul pe care îl joacă în această criză statele arabe din Golf, Arabia Saudită și partenerii săi din Consiliul de Cooperare al Golfului. Sunt state bogate care nu doresc să primească valurile de refugiați coreligionari, preferând să le finanțeze șederea și adaptarea în Europa.

Monarhiile din Golf au primit o serie de refugiați sirieni (Arabia Saudită arată că a primit circa 500.000 de persoane începând din 2011, cand a izbucnit războiul civil), însă nu poate fi vorba despre o politică limpede a acestor state de a primi valuri mari de refugiați. Sirienii care au ajuns aici până în acest moment au făcut-o doar pentru a lucra.

Un motiv al reticenței statelor din Golf de a primi refugiați sirieni ține de stabilitatea politică din aceste țări și de beneficiile aduse de cetățenie.

Cum monarhiile salafiste s-au aflat în prima linie a statelor care au dorit răsturnarea regimului al-Assad, sprijinit de Iranul șiit, aceste state s-au temut de la bun început că ar putea fi ținta unor valuri de imigranti arabi printre care se vor afla numeroși agenți ai regimului rival. Prin urmare, începând din 2012 s-a recurs la studierea atentă a fiecarui caz în parte și astfel accesul sirienilor s-a redus drastic. Până acum nu a fost făcut public niciun amănunt despre vreo presupusă conspirație a unor susținători ai lui Al-Assad împotriva statelor din Golf.

Pe de altă parte, aceste monarhii au o balanță demografică foarte fragilă. În Qatar și Emiratele Arabe Unite cetățenii nu reprezintă decât puțin peste 10% din totalul rezidenților din aceste state. Marea majoritate este formată din muncitorii străini, care sunt acceptați pe teritoriul statului doar în baza unui contract de muncă. Ei nu pot ramane pe termen nelimitat aici fără un asemenea contract. Numărul mic al populației autohtone a dus la adoptarea acestei politici, care ajută la menținerea statutului dominant al cetățenilor statelor din Golf.

Având în vedere sporul demografic redus din aceste state, o deschidere a granițelor în fața acestui val de populație din Siria ar crea presiune mult mai mare decât cea a exodului palestinienilor, in 1948, scrie BBC. Cum presa și opinia publică sunt atent controlate în aceste monarhii, dezbaterea publică pe marginea crizei imigranților din Siria este aproape inexistentă. Cât despre presiunile diplomaților occidentali pentru ca o țară precum Arabia Saudită să primească refugiați sirieni nici nu poate fi vorba. Saudiții au fost de la început pentru răsturnarea regimului Assad și acuză puterile vestice că nu au făcut acest lucru la timp, creând astfel actuala criză umanitară.

Ce fac însă aceste state în privința imigranților este să pompeze sute de milioane de petrodolari pentru organizațiile de caritate arabe din Vest, care au grijă apoi să folosească fondurile pentru așezarea și integrarea musulmanilor pe pământ european.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.