De la pomenile lui Orban la economia subterană nevăzută de Cîțu

Pomeni! Așa numise premierul Orban dreptul românilor de a spera la un salar cât de cât apropiat de cel al celorlalți europeni, dreptul copiilor din România de a spera la un trai cât de cât similar cu cel al copiilor din restul Europei. Pomeni! Și cerea parlamentarilor să dea dovadă de responsabilitate și să nu mai voteze majorări! Motivul îl reprezenta presiunea la care este supus bugetul național și așa sărac. A doua zi, ministrul economiei, Florin Cîțu, îi dădea înainte cu Investițiile, cu necesitatea de a realiza investiții publice, motorul economiei. Cu necesitatea ca banii să curgă spre investiții și nu spre măriri de salarii și alocații pentru copii. De parcă până acum au crescut în neștire și salariile și alocațiile și acesta a fost motivul pentru care nu s-au putut realiza investiții…Apropos…în această perioadă în care nu au crescut salariile și indemnizațiile pentru copii, unde s-au scurs banii pentru investiții? Unde sunt investițiile realizate din banii economisiți de la stagnarea salariilor?! I-a păpat bau bau Dragnea și pe-se-de-ul !??!

Păi din 1990 încoace am avut 15 ani de guverne de stânga

Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu (1990-1996), Adrian Năstase (2000-2004),Victor Ponta (2012-2015) și Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă (2017-2019) și tot atâția ani de guverne de dreapta: Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu (1996-2000), Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu (2004-2012), Dacian Cioloș (2015-2017).

Dar, să revenim la lipsa banilor! Nu sunt bani, există presiune pe buget? Oare de ce atunci nu se caută soluții? Iar una din soluții se numește economia subterană. Care din 1990 încoace înghite an de an zeci de procente din PIB (peste 200 miliarde lei din PIB-ul României în anul 2016 (26,3%)!). acolo sunt banii noștri de majorări de salarii și de alocații pentru copii! Oare de ce clasa politică nu își dorește cu adevărat să oprească acest flagel, care plasează România pe podiumul evaziunii și valorii economiei negre în UE ?! Ar însemna un plus de 25-30% din PIB! Câteva sute de miliarde de lei! Berechet pentru majorări de salarii și alocații pentru copii ba chiar și de pensii! Și ar mai rămâne niște bani și de investiții! Dar ce credeați? Că a înebunit lupul ?! Dacă distrugem economia neagră, atunci din ce ar mai fi finanțate campaniile electorale ?!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Mihai Petean 155 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Constat că primii doi PM de stânga sunt astăzi doi vajnici liberali. Unul din ei, domnul Stolojan, a fost chiar și președinte al PNL. O fi ceva legat de burghezia roșie și de originile liberalismului contemporan românesc? Nu cred, cred că e doar o simpla coincidenta.

  2. Las-o că măcăne, Peteane! Nu de mărunțișul pentru campaniile electorale este vorba! Ci este vorba de legile care guvernează o colonie. Poate nu știai, dar evaziunea fiscală este de două tipuri: evaziune de îmbogățire și evaziune de supraviețuire. De la evaziunea de supraviețuire n-ai ce să culegi. Oricât de mică ar fi suma disponibilizată de la evaziunea de supraviețuire, aceasta duce inevitabil la dispariția activității economice. Se poate colecta doar de la reducerea evaziunii de îmbogățire dar această practică este interzisă într-o colonie, evaziunea de îmbogățire fiind apanajul capitalului străin. Cîțu știe foarte bine cum funcționează lucrurile într-o colonie, că doar a fost câțiva ani în bordul unei companii cu capital străin!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.