Debandadă la Antifraudă: Sancțiuni pentru fapte prescrise, amenzi date greșit

Un raport privind misiunile de audit la autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală pe anul 2020, elaborat de către Curtea de Conturi, relevă foarte multe ciudățenii în activitatea Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. Referitor la întocmirea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor (PVCSC) și/sau aplicarea sancțiunilor s-a constatat existența unor situații precum:

– au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru fapte prescrise la data aplicării sancțiunii;

– stabilirea eronată a calității de subiect activ al contravenției, în cazul unor PVCSC întocmite la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;

– nerespectarea prevederilor Legii prevenirii nr. 270/2017 în cazul constatării săvârșirii uneia dintre contravențiile stabilite prin HG nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere;

– faptele sancționate au fost încadrate în mod eronat din punct de vedere juridic;

– cuantumul sancțiunii aplicate nu a fost corelat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite;

– întocmirea PVCSC pentru fapte contravenționale reținute în sarcina contravenienților care nu întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor;

– practică neunitară cu privire la aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru aceeași faptă.

Referitor la întocmirea actelor de sesizare penală s-a constatat că:

– în unele situații, sesizările penale au fost întocmite fără ca la fundamentarea acestora să se țină cont de toate prevederile legale din domeniu;
– nu au fost respectate termenele de întocmire a proiectelor actelor de sesizare a organelor de urmărire penală și trimitere a acestora către structurile competente, respectiv întârzierea față de termenele prevăzute în procedura operațională (PO-44.07);
– nu a fost analizate, întotdeauna, de către personalul de conducere din cadrul DGAF, criteriile de oportunitate în organizarea activității, respectiv prioritizarea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală în funcție de gravitatea faptelor sau de valoarea prejudiciilor aduse Bugetului consolidat al statului.

Referitor la programarea/pregătirea acțiunilor de control tematic, operativ și inopinat s-a constatat:

– nefinalizarea unor acțiuni de control incluse în Planul de control încă din anul 2014;
– nerealizarea în toate cazurile a unei documentări, înaintea deplasării în teren, asupra situației fiscale și a riscului fiscal asociat agenților economici care urmează să facă obiectul controlului operativ și inopinat.

Referitor la efectuarea acțiunilor de control tematic, operativ și inopinat s-a constatat că:
– nu în toate cazurile a fost precizat, în conținutul procesului-verbal, obiectivul controlului sau descrierea faptei (motivului de fapt) constatate de către inspectorii antifraudă;
– deși în unele acte de control a fost menționat că au fost întocmite procese-verbale de ridicare de înscrisuri, în fapt, acestea nu au fost întocmite și nici nu au fost ridicate înscrisuri;
– au fost identificate situații în care, în procesele-verbale încheiate, la „Capitolul II – Prevederi legale încălcate” au fost menționate acte normative care nu pot fi imputate societăților comerciale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Cosmin Pam Matei 4596 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Știți câți sri-iști activi sunt detașați la ANAF? Unde intră securiștii se vede!

  2. Păi bre.. Evident că nu sunt patrioți. Evident uzurpă o funcție, unde nu are habar de mersul corect al unei proceduri.. Evident e parașutat, fiind rudă, sau ”român bun”, cum ar zice un canibal..Devreme ce nu există nici o măsură punitivă, de sancționare severă a celor incompetenți, astfel de patriotisme vor dăinui, continua și boii care ies la pensie la 45 de ani , continuă imbecilitățile patriotice la ANAF..De ce nu le vezi ??

  3. dr. poanta s-a laudat intr-un interviu ca a creat Antifrauda cu personal din sri

  4. Asta se demonstreaza inca odata cat de bine si legal este administrata Romania. Haos, debandada, dezordine si orice doar in rau.

  5. Instituția asta trebuie desființată .Nu sunt decât o banda de bandiți și de jepcari . Indiferent cat de corect ești ,când vin in control imposibil sa nu găsească ceva și dacă nu găsesc , inventează ceva și tot te amendează .

  6. DeNeAua să caute ȘPĂGILE date la angajarea în A.N.A.F., că alea sunt cauza incompetenței!
    Da’ DeNeAua n-are timp de așa ceva…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.