Președinția e a lui! Parlamentul e al lui, Guvernul e al lui! E mare și tare, cine mai e ca el, uite-l, fălosul, aroganțosul, fiorosul, hai sifon! Are o armată-ntreagă, extrem de periculoasă de-ai lui, cititori cu simbrie, pe veresie, cu tichie, toți. Spionii lui sunt pretutindeni, la citeală vomitătoare, nu te îmbăta cu apă rece, sunt în travesti, cu țâțe și cu aplomb, păzea, o să cazi în plasa lui, căci asta vrea, siluitor și vast, își pune cititorii agramați la treabă, nu te lăsa păcălit, niște marțafoi, cu toții.
Îl avertizez pe Bebe de la Arsenal, păzea, Dictatorul a pus ochii pe noi, nu e scăpare, nu te lăsa păcălit. Trec spre Parlament, Dictatorul cu ochii pe mine, privindu-mă de sus, batjocoritor. Trec spre piață, Dictatorul e cu ochii pe mine. Mă privește, de sus, batjocoritor. Chipul lui e pe toate afișele, pe toate bannerele, pe toate totemurile, pe ecranul telefoanelor, pe ecranul televizoarelor și pe rețelele de socializare, pe toate străzile. Și la wc-urile publice, acolo unde își aruncă din el tot putregaiul lui de cititor înrăit, chipurile, hai sifon.
În benzinării, aruncând priviri îmbățoșate pompagiului benzinar, că cine mai are ca el merțan. În gară, grăbind hamalul umil și parșiv. În portofelul tău, printre chipurile nației care se lăbărțează pe bancnotele murdare. În portofelul meu, la fel. Pe cardul tău, la fel. Pe cardul meu, la fel. Bebe de la Arsenal face ochii mari, chiar așa? Păi da. Îl trag de mânecă, lasă că te înscrii mâine la socialiști, apoi te înscrii joi la liberali, lunea viitoare te înscrii la conservatori și tot așa. Parcă mai are vreo importanță? Tot un drac.
Un drac împelițat. Taci din gură, Dictatorul e cu ochii pe noi. Bebe de la Arsenal se joacă el cu focul, se vede de la o poștă. Îmi tot zice bancuri. Vrea să candideze la Senat, se face senator, să vezi că, el cum ajunge senator, nici în clin nici în mânecă nu mai are el cu mine, să știi. Dar vine potopul, el potopul, mofluzul, îi potopește pe toți dictatorii, potop e, potop să fie, sus, în colț la băcănie. Asta-i o spusă metaforică de la radio șanț, asta cu personificarea personificării, tehnică literară slabă, puerilă, bună numai pentru cititorii tembeli, fraieri și cu gura mare, din ăștia care își varsă puroiul din creier sub pseudonim, sub acoperire, vitejii vitejilor, niște marțafoi cu aere de semidocți, da, potopul e potop nene și când o să vină vă ia apa cu totul, de cititori îngâmfați și cretini ce sunteți, zice bebe de la Arsenal.
Eu zic, băi Bebe de la Arsenal, ce-ai cu cititorii, pe mine mă doare fix în cot de cititori, toți o apă și-un pământ, dictatorii, scriitorii, cititorii, comentatorii se duc nene când vine potopul, nu rămâne nimic din ei, nici fala, nici ocara! Hai la băcănie, așadar, sprințar, zice Virginia Wolf, lasă-i pe cititori, lasă-i pe comentatori. Albert Camus trage un șobolan de urechi, Marcel Proust trage ceasul de urechi, Salvador Dali trage girafa de urechi. Dar nu e nici șobolan, nici ceas, nici girafă. E chiar Dictatorul în carne și oase.
Și la băcănie, toți grămadă, cititori sicofanți și berbanți, scriitori geniali sau cretini, artiști geniali sau cretini, toți trăgând pârțuri ca și politicienii noștri cei dragi, pârț, pârț, pardon musiu, oameni suntem, comentatori zbenguitori. Băi, oameni suntem, nu statui, zice Salvador Dali răsucindu-și mustățile și prinzând în răsucirea asta fala întregii Europe Reunite. Europe Reunion, asta e beton. La băcănie, ce să vezi, iese de subt tejghea însuși Dictatorul, cititorul îngălat, comentatorul înfocat. Cu ce vă servim doamnelor și domnilor?
Și dă-i și ne servește cu o bombă, cu o rachetă, cu DNAS sau cu ISUAS sau cu PASUAS, c-un război, c-un măturoi, vrăjitoare e Dictatorul, ce vrăjeală. Deci? Păi nu e deci. Vezi că mi-ai stâlcit numele, zice bebe de la Arsenal, cui zice el asta, însuși Dictatorului, da, băi, ai scris bebe-cu-litere-mici. Da, el, Dictatorul semnează cu nume false, cretine, îngălate, pe la toate comentariile din toate gazetele, el se semnează așa și înjură pe toată lumea, el, Dictatorul, vălurit sub mii și mii de identități false și idioate, el și numai el, îi drăcuiește și-i zevzecește pe ăia care au curaj să semneze cu numele lor întreg așa, ca în buletin, el, Marele Cititor Satanic, el și numai el, idiotul, în idioțenia lui imundă și hâdă, proletcultist, securist, bonjurist, gargarist, halucinogen, cititor entuziast, comentator acrit, înrăit de propria lui vomă, el care papagalicește ficțiunile crezându-se talentat, cu har, vai și amar, să-l dăm cu var.
Dictatorul se holbește la noi, tinerește-moșnegește, se bâțâie pe picioroangele lui satanice, da, el Marele Cititor Satanic, el, zeul absolut grohăind dictatorial, hai sictir! Hai, după el, la Parlament, păi e parlamentar, ce credeai?! Bebe de la Arsenal să moară de uimire, trage potopul de moț, hai cu noi, potopule, potopul nici, una, nici alta, se sumețește și-și trage pseudonim de Capitală și hai cu noi la Parlament. La Parlament, mii de cititori de pe planeta Venus, de pe planeta Marte, toți răcnind ca niște sparți, să pună laba, ei și numai ei, pe fondurile fondistice europene, într-o blegeală totalitaristă, antipopulistă.
Și Dictatorul ia formă sub formă de senator și se repede la microfon, e aici domnul potop, protopop, stafilococ, pardon, stafilopop, ura, ura și la gară, urlă întreaga suflarea senatorială, vrem lovele, euroi, suntem niște baroi. Dictatorul comentește de te zdrobește, cu nume false savante, el și numai el, are o oarecare diaree, e dus cu capul, otrăvitor, teribil de otrăvitor. Întregul parlament otrăvitor, orbitor. Întreaga suflare e cuprinsă de entuziasm, senatorii-cititori se reped la comentat gazete, se lipesc de gazete sub pseudonim și înjură pe toată lumea, semnatarii, editorii, redactorii, aruncă perdele de fum, ah ce anotimp dictatorial.
Dar să vezi că deputații-cititori sunt și mai abitir, și mai și, umflându-și burdihanele lor pline de pârțuri lumești, cu ghiuluri grase pe degetele groase, extratereștrii și iar extratereștrii. Să vină neamurile, urlă Dictatorul în marele circ parlamentar satanic, să vină rudele, frații și surorile, să ocupe funcțiile, gările și ministerele. Bebe de la Arsenal se ia cu mâinile de cap, apare și Temistocle Popa, el, silnicul, schivnicul, paralelipipedul, conicul și tronconicul. Temistocle Popa mă trage de mânecă, ce te-ai aprins așa bre, pune naibii punct la toată drăcovenia asta, ăștia vor doar să te furuiască, să te enervească, să te babardească, îi doare la bască de teoriile tale, vezi de treabă, nici nu exiști pentru ei.
Dar nu e Temistocle Popa, e însuși Dictatorul însoți de armata lui de pipițe dictatoriale. Asta era, pipițele astea semnează cu pseudonim pe la comentarii, ele și numai ele, pipițele, drăgălașele, pentru pipițele astea se omoară dictatorii întrei ei, pentru ele ne omoară dictatorii și pentru ele îi omorâm noi pentru dictatori. Pe la ora nu știu care, după prânz, apare madam Calomfirescu, mă trage și ea de mânecă, fi mai calm, așa, nu te înfierbânta, ți-am adus piramidon c-ai ajuns neom. Să-ți dau de pandemie, hai, sus, la berărie.
Mama, da ce picioare strambe au mai toate pipitele din foto!
Super tare! Mi-a placut! Bravo!
La asa picioare, asa Sf.