Diferențele între chirurgie și politică (video)

Atunci când PNL i-a propus celebrului neurochirurg Leon Dănăilă, cel mai îndrăgit academician, să candideze pentru prima poziție a liberalilor la Senat, iar acesta a acceptat, multă lume a fost luată prin surprindere. Omul care practic a salvat viața unui oraș întreg, deținând un record mondial pentru faptul că de-a lungul carierei sale a operat peste 40.000 de oameni, este decis să ofere un alt model actualei clase politice. Se oferă pe sine. Și pe alții care îi seamănă, dar care nu ajung în lumina reflectoarelor nicicând. Este o premieră pentru România. Ce promite omul care nu a făcut niciodată politică, dar și-a dăruit oamenilor dragostea sa? Să fie și mai mult de folos oamenilor decât până acum.

S.P.: Domnule profesor, cum este când intri în capul unui om, să-l operezi? Care este diferența între creierul unui om deștept și al unui om prost, vă dați seama de diferență?

L.D.: Știți, oamenii, la naștere, se nasc așa, cu diferite calități și defecte. Sigur, creierul ca atare nu are diferențe la un om adult. Eu când operez nu sunt diferențe mari, macroscopice, din punct de vedere al comportamentelor sau al stării profesionale a individului respectiv. Nu greutatea contează, ci mai mult conexiunile care se stabilesc între diferite celule ale creierului, cantitatea de neuro transmițători și partea fiziologică mai mult a substanței cerebrale ca atare. Sigur că în creier totul este legat cu totul, așa se spune. Fiecare celulă este legată cu foarte multe alte celule. O celulă care are până la 200 de microni, să zicem, are și până la 20.000 de conexiuni cu alte celule. Gândiți-vă, o celulă atât de mică, cu atâtea conexiuni, deci și cu o activitate atât de intensă.

S.P.: Și totuși, de ce creierele românești se conexează atât de greu într-o conștiință națională?

L.D.: Este o întrebare mai dificilă pentru mine fiindcă, totuși, creierele astea depind și de un istoric al dezvoltării și al culturii indivizilor unei țări. În Franța, de exemplu, între 1235-1237, s-a construit Sorbona. La noi, până la 1200, oamenii trăiau în bordeie, erau mult mai înapoiați. Gradul ăsta de cultură, care, sigur, s-a transmis, deși era o școală de preoți, totuși era o școală. La noi, primele școli au apărut pe la 1800 și ceva, adică după o perioadă mare de timp. Academia Franceză a luat naștere la 1635, iar Academia Română la 1866, astfel încât, sigur, noi suntem puțin în urmă, așa, din punct de vedere cultural. Și faptul ăsta se reflectă în activitatea indivizilor, în comportamentul lor, în starea lor de a reacționa la diferite situații diverse care apar în cadrul profesiei, în cadrul activității lor sociale, politice și așa mai departe.

S.P.: Care este diferența între a fi medic acum și a fi medic înainte de 1989? Și mă refer la diferență din punct de vedere al calității actului medical.

L.D.: Știți, eu când am venit la neurochirurgie, prin anii 1960-1961, nu mi-a plăcut tehnica operatorie. Nu mi-a plăcut pentru faptul că tumorile cerebrale se scoteau cu degetul. Se băga degetul în creier. Rămâneau în urma acestor operații hemoragii foarte mari de la care indivizii, majoritatea până la 50-60%, mureau sau rămâneau paralizați. Atunci când am făcut rost de microscopul operator, am venit în țară și am introdus și eu această tehnică. Am reușit să scad mortalitatea operatorie de la 50%, să zic, în medie, la 3–4%, exact ca și a ălora din Apus. Un chirurg totdeauna trebuie să aibă și talent, trebuie să aibă niște calități cu totul deosebite, trebuie să aibă un simț estetic, un simț inovativ, pentru că în timpul operației se pot ivi diferite situații. O reacție foarte promptă la diferitele complicații care pot apărea în timpul acestui act operator. Asta a fost valabil și înainte și după 1989.

S.P.: Și ce se întâmplă, să spunem, dacă chirurgul pățește ceva, dacă i s-ar face rău în timpul operației, cine preia, ce se întâmplă, cum se continuă operația?

L.D.: Noi lucrăm într-o echipă operatorie. Sigur că cel mai important este operatorul principal, dar și ajutoarele au un rol destul de important, dar nu atât de important ca cel al operatorului propriu-zis. Operațiile durează foarte mult în neurochirurgie. Ore întregi, patru, cinci, șase, șapte, opt, până la zece ore durează o operație. Depinde de gravitatea actului operator și de gravitatea procesului patologic asupra căruia noi putem acționa. Astfel, dacă în timpul operației se ivesc diferite complicații, trebuie să ai experiență foarte mare să le poți face față. Când îți spune anestezistul, de exemplu: mai sunt 200 de grame și bolnavul moare, mai sunt 150 de grame, bolnavul moare, mai sunt 150 de grame de sânge, opriți hemoragia… Ce se întâmplă? Și credința în Dumnezeu are un rol foarte important, te gândești atunci și, cu ajutorul Lui, care prin mâinile noastre acționează asupra bolnavului, reușești să faci. Nu mi s-a întâmplat niciodată să-mi moară vreun bolnav pe masa de operație, dar am reușit să salvez foarte multe situații din acestea critice din timpul actului chirurgical.

S.P.: Ați rămas în legătură cu pacienții dumneavoastră?

L.D.: Aaa… foarte des. Vin și acum operați de acum 40 de ani, de 30 de ani, de 20 de ani. Și îmi face o mare plăcere. Unii care au fost operați vin sau îmi dau telefon și am rămas foarte bun prieten cu ei. Ce este mai scump pe lumea asta decât viața? Să salvezi viața unui om, să-l redai societății, să-l redai familiei. Este un act foarte important pentru individul respectiv. Dar revenind la întrebarea dumneavoastră anterioară, dacă era diferență înainte de perioada de ’89 și după ’89, să știți că depinde de chirurg, depinde de mâna chirurgului, care are un rol foarte important în actul operator, și tendința, dragostea față de om. Chirurgul trebuie să aibă anumite calități deosebite pentru a obține niște rezultate deosebite.

S.P.: Care sunt diferențele majore între chirurgie și politică?

L.D.: În situația politică este complet invers față de oameni. Dacă tu ai prieteni și dușmani, sigur, cauți să-ți apropii pe prieteni, iar pe dușmani să-i înlături. Pe cei care n-au făcut nimic toată viața și, în sfârșit, pe cei răi, la fel. Deci situația este cam invers. M-am gândit cu ce s-ar putea compara inversarea aceasta a situației. Știți, se spune în popor că, pe malul lacului, Maria mulge vaca și în lac se vede invers. Cam așa se vede între chirurgie și politică. Politica este complet deosebită de meseria de chirurg, știți? Și trebuie să faci față, să te adaptezi la această situație, trebuie să ai o mobilitate a proceselor psihice în așa măsură, încât să-ți dai seama de ceea ce trebuie să faci în politică, de ceea ce trebuie să faci în meseria ta de chirurg.

S.P.: Vi s-a întâmplat vreodată să deschideți și cutii craniene în care creierele erau așa… mici, mici?

L.D.: Nu, creierele sunt cam la fel, să știți.

S.P.: Exodul medicilor trebuie oprit.

L.D.: Trebuie oprit, da. Acuma, sigur, există tendința aceasta materială față de cea spirituală. Eu, drept să spun, am ajuns la sfârșitul carierei ca cel mai sărac medic din lume, nu din România.

S.P.: Și ați operat peste 40.000 de oameni, un oraș întreg, aproape.

L.D.: Da, astfel încât activitatea mea este reflectată și cunoscută peste tot. Vin și acum diferiți pacienți din Franța, din Mexic, din America, din Canada, din Germania, din Anglia, din Italia, vin și mă roagă sau să-i operez, sau să-i consult. Sunt boli din-acestea care sunt foarte importante, astfel încât eu sunt cunoscut la ora actuală nu numai în România. Eu dau consultații în fiecare zi. Dimineața am o oră și jumătate, aproape două ore de consultații, după care îmi continui activitatea profesională, adică activitatea operatorie, activitatea din secție, care impune un anumit timp.

S.P.: Ce părere aveți despre medicii care operează pentru plic?

L.D.: Eu, drept să vă spun, fiindcă am ajuns în această situație, n-am fost materialist. Situația materială nu m-a interesat niciodată. Am pus pe ușă un afiș: Consultații gratuite. Am vrut să spun și operații gratuite, dar m-am oprit că știam că supăr pe colegii mei. Într-o zi am găsit rupt afișul respectiv. Acum există, dar l-am pus pe ușa…

S.P.: Pe interior?

L.D.: Pe interior, încât să nu poată să mi-l rupă. Cei care vin la consultație, după ce-i consult, cu mare atenție, desigur, le dau diferite soluții, tratamente și, în sfârșit, mă întreabă, cât mă costă consultația? Și le spun: uitați-vă pe ușă, scrie! „Hai, domnul doctor, nu se poate așa ceva, fiindcă eu m-am dus la cutare, m-am dus la cutare și mi-a cerut 600 de lei de o consultație, încât mă mir cum dumneavoastră, chiar așa, nu luați nimic?” Ce e scris acolo, așa rămâne, eu nu vreau să mă îmbogățesc pe suferința oamenilor, fiindcă eu iubesc foarte mult oamenii, că dacă nu ai iubire față de oameni, nici rezultate, după părerea mea, nu poți să obții atât de bune. Dar sunt și oamenii uneori vinovați, că ei se duc la cei care le iau bani foarte mulți pentru o operație și pentru consultație, zic că ăia sunt mai buni. Lucru care nu întotdeauna este adevărat, după părerea mea. E adevărat că toți colegii mei sunt buni și operează bine, n-am decât cuvinte de laudă de a le adresa.

S.P.: V-ați gândit vreodată că România ar putea să dezvolte o industrie a neurochirurgiei?

L.D.: Nu putem vorbi de așa ceva, pentru că neurochirurgia este dezvoltată și în celelalte țări, să știți. Dar medicii sunt de diferite categorii. În chirurgie, ca să operezi, totul e să ai talent, să ai har. Dacă nu ai har și nu ai talent și nu ai, în sfârșit, intuiție, simț estetic și alte calități, atunci degeaba ești neurochirurg. Nu se poate dezvolta o industrie fiindcă în fiecare țară și la noi, în fiecare oraș, în fiecare județ, există un centru de neurochirurgie. Sigur, ele sunt mai puțin dotate, există niște centre anume care sunt dotate și care fac anumite operații. Nu poți să te duci la un neurochirurg care, în sfârșit, abia e începător, dar care va deveni și el cu timpul o mare personalitate. Nu poți la început să ceri să te opereze și nici el nu s-ar băga să facă niște intervenții chirurgicale, de acestea foarte complicate.

S.P.: Cine sunt dușmanii chirurgului?

L.D.: Se spune că, în general, un chirurg are trei mari dușmani: în primul rând băutura, care îl distruge. Nu numai pentru chirurgi, dar vorbesc și în general. Burta, care îl depărtează de masa de operație, și primul său asistent, care caută să-i ia locul cât mai repede posibil. Așa că, sigur, când cineva este slab și când nu obține niște rezultate operative foarte bune și ăia din jur își pun întrebarea să-i ia locul, sigur că da. Dar când ești o personalitate și știi că ai posibilități de a obține unicat, aproape, pe țară, niște rezultate asemenea, nu ți-e frică de așa ceva.

S.P.: Munciți foarte mult, câte ore pe zi munciți?

L.D.: Doamnă, eu am spus de foarte multe ori că mă scol la ora 3.00. Dar nu este adevărat, eu nu mă scol la ora 3. Eu mă scol la ora 1.00, îmi fac toaleta, citesc. Dimineața am capul foarte limpede, pot să citesc. Eu n-am spus până acum că mă scol la ora 1.00, fiindcă nu vreau ca ceilalți să ia exemplul meu. Omul trebuie să doarmă obligatoriu șapte ore pe noapte. Nu doarme șapte ore pe noapte – creierul are nevoie de odihnă -, creierul se deteriorează.Dacă nu realizează acest interval de odihnă, atunci nu este bine și de-aia nici n-am spus, dar asta e realitatea.

S.P.: Drumul e deschis pentru toți?

L.D.: Oricine poate să ajungă de la coarnele plugului până la Academie. Adică drumul este deschis pentru toți, numai să-i placă, să dorească și să facă acest lucru. Dacă nu-i place să facă ceva… Eu toată viața am făcut ce mi-a plăcut. N-am făcut absolut nimic ce nu-mi place. Este foarte dificil. Eu am făcut și facultatea de psihologie și cunosc că în psihologie se spune că dacă mergi pe un singur drum și dacă greșești și nu ai succes, atunci ești un om pierdut. Dacă alegi mai multe căi de dezvoltare, dacă știi și matematică, știință, dacă nu-ți merge medicină sau științele naturii sau biologie, virezi în partea cealaltă și alegi mai multe căi de dezvoltare, e cu atât mai bine. Dar eu nu, dacă alegi o singură cale și mergi spre aia, poți să obții niște rezultate, sau fantastice sau cazi de nu te mai scoate nimeni din mocirla în care ajungi!

S.P.: Cine vă ajută acasă, știu și eu, la bucătărie, cine gătește, cine vă ajută în treburile personale?

L.D.: Acum unsprezece ani mi-a murit soția și am rămas singur. A fost o catastrofă pentru mine. Mănânc de unde apuc, așa, ce mai cumpăr de prin oraș. Eu nu mă pricep să gătesc. Mai fierb niște legume din astea, mai cumpăr de pe la piață, dar mai cumpăr și de pe la unele cantine niște mâncare gătită, când apuc. Curat îmi fac eu singur. Nu-mi place să vină cineva să-mi facă, să se amestece în cărțile mele, să le întoarcă pe dos. Chiar e și o relaxare pentru mine, după ce sunt obosit din punct de vedere intelectual, cu activită­țile astea profesionale, științifice, mă apuc să mai șterg praful, mai dau cu aspiratorul. Dau într-o zi într-o cameră, într-o zi în alta, așa încât e și o delectare pentru mine. Mai merg pe jos la serviciu și mă întorc pe jos de la serviciu. Mișcarea fizică ajută foarte mult, să știți, pentru un individ, este obligatoriu să facă pe zi cel puțin 4000 de pași. Îi încurajez și pe alții să facă multă mișcare fizică.

CARTE DE VIZITĂ

• 1 iulie 1933 – locul nașterii: Darabani, judeţul Botoşani
• 1958 – a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, Iaşi
• 1961 – devine medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Gheorghe Marinescu, Bucureşti
• 1966 – devine medic specialist neurochirurg, iar în 1972, doctor în medicină
• 1981 – înfiinţează Secţia VII de Neurochirurgie Vasculară şi Microneurochirurgie și introduce (în premieră în România), în sala de operaţii, microscopul operator
• 20 decembrie 2004 – devine membru titular al Academiei Române
• 18 brevete de inventator și 10 de inovator
• 54 de cărți și atlase de specialitate la care este autor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.