Dîncu şi liberalii, ca-n Caragiale

UPDATE Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, îi recomandă lui Dîncu ca înainte de avea „ieşiri publice foarte agresive” să se consulte cu conducerea PSD. Stroe menționează că „secretarul de stat şi-a recăpătat atribuţii în cadrul Ministerului Educaţiei”, contrazicându-l astfel pe Dîncu.

„Nu e prima oară când domnul Dîncu nu este la curent sau nu e informat în legătură cu deciziile din cadrul coaliţiei. Situaţia reclamată şi acuzele domnului Dîncu s-au rezolvat de ieri seară de la şedinţa coaliţiei. E adevărat, domnul Dîncu nu a fost acolo, nu ştiu dacă a fost invitat sau nu, dar înainte de a avea aceste ieşiri publice foarte, foarte agresive, ar fi bine să se consulte cu conducerea PSD şi să se informeze în legătură cu anumite situaţii sau persoane pe care dânsul le aminteşte în această declaraţie publică. De altfel, sunt nişte reacţii resentimentare, aş putea spune, care nu îl ajută cu nimic pe domnul Dîncu şi, evident, nu ajută nici coaliţia”, a spus Stroe.

El a spus că Dîncu a avut „o solicitare individuală” sau a fost „un gând exprimat”.

Potrivit lui Stroe, „secretarul de stat şi-a recăpătat atribuţii în cadrul Ministerului Educaţiei”.

„Dar mult mai important decât situaţia aceasta, care, practic, e normal să facă presă, este faptul că, timp de câteva ore, legile educaţiei au fost subiectul coaliţiei. Acolo s-au purtat discuţii foarte serioase pe forma acestor legi, de idei, de lucrurile care vor fi cuprinse în această reformă amplă a educaţiei. Şi probabil că în curând vom ajunge şi la un acord politic general în cadrul coaliţiei să le putem promova şi în Parlament. Acesta este lucrul mult mai important decât situaţia reclamată de domnul Dîncu”, a adăugat Stroe.

El a apreciat că aceste legi ar putea fi definitivate până în 15 februarie.

„Putem să ne gândim că două săptămâni ar fi un timp suficient pentru a putea avea această formă definitivă a legii, probabil că 15 februarie este un termen rezonabil pentru acest lucru”, a adăugat Stroe.

UPDATE Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat joi că, în cazul în care ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu va reveni asupra deciziei de a retrage atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru, social-democraţii sunt „obligaţi” să ceară demisia ministrului şi să renunţe la colaborarea cu echipa sa.

„Am constatat cu stupefacție un comportament greu de înțeles al ministrului educației, doamna Ligia Deca, în ceea ce privește atitudinea față de partenerii de coaliție și față de beneficiarii și actorii din sistemul educațional.

La nivelul PSD, am avut încă de la început dorința de a lucra onest, într-un efort partenerial comun, în grupurile stabilite la nivelul partidelor din coaliție, la optimizarea proiectelor de legi ale educației. Încercarea de a trece legile printr-o consultare formală cu partidele din coaliție, ”în două zile”, ne-a pus în situația de a cere mai mult timp pentru analize aprofundate și pentru consultarea oamenilor și organizațiilor din sistemul educațional.
Cred că aceasta este calea responsabilă pentru aceste legi vitale pentru viitorul României și susținem, în continuare, că legile educației nu pot fi dezbătute, nici măcar în coaliție, în regim de urgență.
Nu pot înțelege secretomania legată de legile educației și nici disprețul pentru dialog și colaborare.
Acțiunea de retragere a atribuțiilor Domnului secretar de stat Florin Lixandru pentru delict de opinie, este un act de autoritarist și totalitar care aduce aminte de vremuri pe care le credeam demult apuse. Acest abuz de putere al unui proaspăt și în același timp tânăr ministru ne aduce în atenție necesitatea de a ne gândi inclusiv la modificări privind funcționarea guvernului și exercitarea răspunderii ministeriale. Exercitarea unei înalte demnități, cum este cea de ministru, are nevoie de exercitarea autorității, dar în același timp nu poate să se exercite de maniere discreționare sau după criterii de simpatii politice.
Cred că Doamna Ministru va avea înțelepciunea să revină asupra acestei decizii, altfel suntem obligați să cerem demisia ministrului și să renunțăm la colaborarea cu echipa sa, adică să-i retragem și noi – PSD – atribuțiile delegate prin votul pentru această echipă de guvernare.
Alături de colegii mei din PSD, am constatat că aprobarea urgentă, fără dezbatere, a acestor două legi este cea mai mare preocupare manifestă a ministrului, legând-o în mod fals de posibilitatea pierderii finanțărilor prevăzute de PNRR.
Cu tot respectul, vreau să-i amintesc ministrului educației că Planul Național de Redresare și Reziliență, unde România are prevăzută suma de 3,6 miliarde de euro doar pentru educație, nu cere noi legi ale educației. PNRR nu cere să bulversăm întreg sistemul, ci ne solicită, conform angajamentului nostru – exprimat de un guvern din care PNL a făcut parte și pe care l-a condus la nivel de Prim Ministru – să aducem ajustări legislative care să faciliteze realizarea reformelor și a investițiilor, având ca termen trimestrul III din anul 2023, în domenii precum: infrastructura de digitalizare rezilientă, cariera didactică, finanțarea sistemului, digitalizare, educație incluzivă etc”, a scris Dîncu, pe Facebook.

UPDATE Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru (PSD) căruia ministrul Ligia Deca i-a retras miercuri atribuţiile, printr-un ordin de ministru, va fi repus în drepturi, dar va avea alte atribuții, au spus surse politice.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut în ședința coaliției ca Florin Lixandru să fie repus în drepturi, Totul ar fi pornit de la o opinie a secretarului de stat despre legile educației.

Florin Lixandru a declarat că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru, iar ulterior a anunțat.

”Am avut o discuţie cu doamna ministru în dimineaţa acestei zile, urmare a postării pe care eu am făcut-o aseară, postare care reprezintă poziţia Partidului Social Democrat vizavi de pachetul legilor educaţiei. Practic, din punctul nostru de vedere, noi considerăm că aceste legi de maximă importanţă pentru societatea românească ar trebui să fie suficient de bine dezbătute cu toţi factorii interesaţi şi apoi luată o decizie. (…) Nu am exprimat o nemulţumire, am exprimat poziţia potrivit căreia este nevoie de dezbatere, am menţionat câteva aspecte pe care noi, Partidului Social Democrat, le considerăm esenţiale în acest pachet legislativ şi, totodată, am menţionat câteva puncte care ar trebui să fie discutate în urma prezentării proiectelor de legi”.

Declarațiile inițiale făcute de secretarul de stat

„Momentan sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie. Eu aveam atribuţii pe învăţământ preuniversitar şi pe relaţia cu Parlamentul şi s-a abrogat ordinul prin care mi s-au atribuit acele atribuţii, momentan, până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară”, a afirmat secretarul de stat.

El a spus că i-au fost retrase atribuţiile pentru un „delict de opinie”, precizând că legile Educaţiei sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute „temeinic, pe îndelete”.

„Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuţiile. Perspectiva PSD asupra legilor Educaţiei este că sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea Educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a scris Lixandru pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege „concepute de ministerul Educaţiei a evidenţiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor”.

Lixandru afirmă că, în ceea ce priveşte admiterea în liceu, PSD nu va accepta o formulă „care restrânge drastic” accesul copiilor la educaţie de calitate. În opinia sa, este „cel puţin discutabil” dacă liceele pot avea dreptul să-şi organizeze propriile admiteri, pentru că „ar creşte riscul practicii neloiale” a meditaţiilor şi al „corupţiei”.

Totodată, susţine Florin Lixandru cu privire la probele de bacalaureat, PSD „priveşte cu multă rezervă” înmulţirea probelor de examen, aşa cum e propusă în proiect.

„Eliminarea specializării învăţător/învăţătoare din cadrul liceelor pedagogice şi modificarea formării învăţătorilor; nu e o soluţie, mai ales în condiţiile lipsei acute de profesori dedicaţi. Învăţământul special, care, după opinia noastră, ar trebui să ţină cont inclusiv de realitatea bazei materiale şcolare. Nu în ultimul rând, Legea Educaţiei trebuie să cuprindă şi prevederi în ceea ce-i priveşte pe copii din diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă, trebuie să găsim soluţiile corecte pentru integrarea copiilor născuţi şi crescuţi în diaspora”, mai arată Lixandru.

El declară că au fost multe modificări ale Legii Educaţiei, „fără efectul scontat”.

„Doar în ultimii 11 ani, Legea Educaţiei a suferit 112 modificări. PSD insistă ca de această dată să fie o dezbatere temeinică! România poate aloca anul 2023 pentru a analiza cu întreaga societate (factorii interesaţi din educaţie, sindicate, dar şi cu părinţii şi asociaţiile de elevi) pachetul legilor educaţiei şi apoi pentru a le dezbate şi adopta în Parlament până la trimiterea cererii de plată 5, adică până cel târziu în martie 2024”, afirmă secretarul de stat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ministrul Educaţiei, Ligia Deca, trebuie să explice în interiorul coaliţiei de guvernare de ce a suspendat atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, ce părere are de suspendarea atribuţiilor secretarului de stat din Ministerul Educaţiei pentru că ar fi criticat noile legi ale Educaţiei, Ciolacu a spus: „E prima oară când aud acest lucru. (…) Vom vedea explicaţiile doamnei ministru. Cum e normal, o să explice în interior. Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că domnul Lixandru a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen, eu credeam că e uitat, arată a ceva, eu am trăit înainte de ’89. (…) S-au mai întâmplat modificări de atribuţii, dar nu într-un astfel de context”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

15 Comentarii

  1. Nenea secretar de stat, dumneavoastra nu ati inteles principiul de baza: Nu se contrazice Sistemul (sri)! Romania este condusa doar de Sistem! Atat!

  2. Legea Educației are ca obiectiv principal ALBIREA PLAGIATELOR lui Bode și măCiucă (desființarea CNATDCU, prescrierea după 3 ani samd).
    Restul e praf în ochii GENIILOR !

  3. Oooo, dacă îndrăznești să ai păreri personale, să critici ministrul vremelnic al educației, nou sau vechi, nu pupi nicio funcție, chiar dacă meriți, ai rezultate foarte bune la clasă, proiecte, procent mare de promovare la bac !Am trecut de 2 ori prin mizeria asta în care se practică OMERTA!Ai vorbit, ai criticat, canci funcție!Vine o nulitate, care cică te evaluează!Nulitatea nu are nici jumătate din punctajul tău dar de, e slugă umilă, supusă, tăcută!

  4. Nu este prima data cand se intampla acest lucru. Si la cercetare, delictul de opine este dat la cos.

  5. Sa-l faca „vesnic” pe proful de fizica, e proiectul lui „Romania educata”. de 25-30 de ani nu a fost la catedra asa cum ”navigatoarea”, pardon ministrul educatiei nu cunoste scoala decat de la nivelul de elev/student…a facut haz domnul Cristoiu de planul prezentat de presedinte:”Trebuie o lege a educatie adaptata la noile domenii pe care nu le cunoastem” citat aproximativ…

  6. Ministerul ” Educatiei ” are un deca de prostie si incompetenta. Tuta a fost adusa din Marte si infipta la minister de catre cel mai limitat suplinitor si hot de case. In acest minister ar trebui intrat ca la Charlie Hebdo, sa nu scape unu`.

  7. Stați liniștiți la locurile voastre! La sparanghel nu trebuie carte!Oricum,școala românească scoate numai filozofi și doftori în științe!

  8. Tocmai la educatie, unde comunicarea si exprimarea cuvantului obligatoriu trebuie sa fie libere? Pute a cenzura uriasa si nu numai, e demonstratie clara ca se vrea executarea spre prapastie a invatamantului, educatiei si libertatea de opinie! Felicitari, leprelor din politica!

  9. La putere sunt interlopii sefii de ckanuri traficantii hotzii de lemne demolatorii de fabrici traficantii de copii. Astia au facut bani cu carte putzina.Aveam la mine pe strada o fata care a ramas rèpetenta de 3 ori.
    Da avea 2 masini in curte. Mama imi zicea. Uite tu inginer nu ai nici ce manca.

  10. De un penibil absolut aceasta Deca Ligia. Pe lângă ea pana și Aneta Spornic era mai competenta.

  11. @Sparanghel: am mai avut un președinte care vedea în învățământ numai ospătari și tinichigii (nu că astea nu ar fi meserii bune!!!). Fiecare cu ce îl „pasionează”/

  12. Nevoia de oameni pregatiti vine cand ai locuri de munca bine platite.
    Da pe cine intereseaza. Au venit la putere sa distrufa Romania sa fure si sa jefuiasca. Pacat de Couca ca e milurar si sta ca ciuca de paie sau coceni.

  13. Saracu,i-au luat atributiile Daca mai are carnetul de conducere se poate angaja la Bolt

  14. Eu am zis si nu ma dezic, Sistemul trebuie resetat la anul 1989. Manualele alternative eliminate. Sistemul de admitere si evaluare era perfect, intr-un stat care a lucrat la cizelarea invatamantului de zeci de ani. Scoase din programă economia politica a lui ceasca, scoasa din programe religia, scoase bazaconiile de saptamana verde, saptamana altfel etc (toate lungind anul scolar aberant si numarul de ore zilnice la 7 ore inca de la clasa a 6-a), optionalele si eliminata studierea limbilor straine de inca din clasa a 2-a (scopul lor este de a ii pregati sa paraseasca tara cat mai devreme posibil pentru a duce valoarea in tarile vestice).
    accent pe cantitate putina calitate maxima. Rarefiata materia de matematica abstracta fara apblicabilitate practica in viata curenta, dar care faulteaza viitorul atator mii si mii de copii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.