Dispar 2,1 miliarde de euro din PNRR: Explicația MIPE

România a reuşit redresarea economiei şi a înregistrat creştere în 2021 faţă de 2020, iar Guvernul este în situaţia de a propune diminuarea alocării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cu 2,1 miliarde de euro, deci nu se pierde din suma pe care trebuie să o primească pentru că nu s-au îndeplinit reforme ori nu s-au realizat investiţii, precizează sâmbătă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în urma unor informaţii apărute în spaţiul public.

„Conform Regulamentului European 241/2021, statele membre au avut o alocare aferentă finanţării nerambursabile (granturilor) stabilită la nivelul anului 2020, din care 30% din valoarea acesteia a fost actualizată în iunie 2022, conform comunicării Comisiei Europene de la momentul respectiv, în conformitate cu prevederile articolului art. 11, alin (2): ‘Calculul contribuţiei financiare maxime prevăzute la alineatul (1) litera (b) se actualizează până la 30 iunie 2022 pentru fiecare stat membru prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective în ceea ce priveşte variaţia PIB-ului real în 2020 şi variaţia agregată a PIB-ului real în perioada 2020-2021’. Astfel, Comisia Europeană a publicat în iunie 2022 sumele actualizate ale granturilor pentru toate statele membre în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Această actualizare are loc deoarece 30% din valoarea maximă iniţială a grantului s-a bazat, parţial, pe creşterea PIB-ului real estimată în previziunile economice din toamnă 2020 şi, conform Regulamentului European, aceasta a trebuit actualizată pe baza datelor Eurostat actuale, până la 30 iunie 2022. Pentru a intra în vigoare aceste modificări, pentru toate statele membre vor trebui adoptate noi decizii de punere în aplicare a Consiliului actualizate, în conformitate cu prevederile articolului 18, alin. (2) din regulamentul 241/2020: ‘După ce Comisia pune la dispoziţie pentru alocare cuantumul menţionat la articolul 12 alineatul (3), un stat membru poate actualiza şi transmite planul de redresare şi rezilienţă menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol pentru a ţine seama de contribuţia financiară maximă actualizată calculată în conformitate cu articolul 11 alineatul (2)'”, se spune în comunicat.

În acest sens, pentru 21 de state membre ale UE, din perspectiva creşterii economice reale, Comisia Europeană a redus alocările, rezultând scăderi de până la 23,4% din valoarea granturilor aferente PNRR-ului iniţial, cum este cazul Belgiei. În iunie 2022, pe fondul creşterii economice reale mai ridicate, în raport cu cea estimată, valoarea actualizată în conformitate cu regulamentul european, publicată de Comisia Europeană pentru România, a fost diminuată cu 2,1 miliarde euro, respectiv o scădere de 14,87%. Astfel, de la o valoarea iniţială a componentei de grant de 14,2 miliarde de euro, s-a ajuns la o valoare actualizată de 12,1 miliarde de euro.

„Aşadar, este o măsură ce se aplică tuturor statelor membre, dat fiind că mecanismul de Redresare şi Rezilienţă a fost conceput pentru a sprijini pentru investiţii şi reforme esenţiale pentru a trece cu bine peste toate tipurile de provocări generate de criza COVID-19”, subliniază MIPE.

Întrucât a reuşit redresarea economiei şi creştere în 2021 faţă de 2020, Guvernul este în situaţia de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro, astfel că a mandatat MIPE să efectueze propuneri către reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica cea mai bună opţiune, dar nu este definitivată o listă finală în acest sens. Aşadar, nu se pierde din suma pe care România trebuie să o primească din PNRR pentru că nu s-au îndeplinit reforme sau nu s-au realizat investiţii, adaugă ministerul.

Astfel, în urma mandatului primit, MIPE a elaborat propunerile de ajustare a sprijinului financiar aferent PNRR care să nu crească riscul de implementare a investiţiilor din cadrul PNRR. Pentru ca selectarea investiţiilor care să fie cuprinse în diminuarea de grant să fie cât mai puţin intruzivă asupra implementării Planului, s-a ţinut cont de următoarele aspecte: să nu se elimine reformele din plan; să nu afecteze priorităţile specifice ale crizei actuale în următoarea ordine de prioritate: energie, transport, educaţie, sănătate, digitalizare şi mediul de afaceri; să nu afecteze contribuţia la recomandările specifice de ţară (RSŢ), să nu afecteze procentele minime de contribuţie la tranziţia digitală (20% din total alocare) şi neutralitatea climatică (37% din total alocare); să fie diminuate investiţiile care pot fi transferate/continuate în cadrul programelor din Politica de Coeziune; să nu afecteze capacitatea de implementare/maturitatea investiţiilor.

În altă ordine de idei, MIPE atrage atenţia că, în cadrul procesului de avizare a unei cereri de plată, Comisia Europeană poate solicita clarificări suplimentare faţă de documentaţia prin care un stat membru justifică realizarea ţintelor şi jaloanelor, această practică fiind una obişnuită în procesul de analiză.

„În vederea clarificării tuturor aspectelor necesare, Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a răspuns de fiecare dată prompt, împreună cu toţi coordonatorii de reformă şi investiţii, tuturor cererilor de clarificări ce au apărut din partea Comisiei Europene. Guvernul României şi reprezentanţii Comisiei Europene sunt într-un dialog permanent cu scopul ca cererea a II-a de plată să fie achitată integral, iar la acest moment aceasta este singura opţiune luată în calcul. Rolul MIPE este de a oferi predictibilitate printr-o relaţie apropiată cu Executivul European şi de a sprijini instituţiile responsabile pentru implementarea în bune condiţii a Planului”, conform documentului.

La sfârşitul lunii februarie 2023, a fost aprobat noul Regulament European privind amendarea regulamentului iniţial al Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Această modificare vine în contextual noilor realităţi de la nivel european, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, cu scopul de a realiza investiţii verzi.

În luna martie 2023, CE a publicat un set de orientări privind planurile de redresare şi rezilienţă în contextul planului REPowerEU, recomandarea fiind ca modificările planurilor în contextul introducerii capitolului dedicate REPowerEU să se realizeze concomitent cu alte actualizări necesare ca urmare a diminuării alocării aferente componentei de grant, dar şi a ajustărilor de preţ din cauza creşterii preţurilor, respectiv inflaţiei, aspect ce conduce la necesitatea redimensionării unor ţinte asumate în cadrul planurilor.

Conform orientărilor CE, printre exemplele de tipuri de modificări care ar putea fi propuse, se numără: creşterea cuantumului sprijinului sub formă de împrumut sau al transferurilor pentru a compensa o scădere a contribuţiei financiare; creşterea sau reducerea ţintelor sau a unui set coerent de ţinte, împreună cu modificarea proporţională a costului estimat al măsurii (măsurilor) în cauză; adăugarea sau eliminarea de măsuri legate de modificarea contribuţiei financiare; modificarea calendarului jaloanelor şi al ţintelor sau adaptarea descrierii măsurii şi a jalonului/ţintei afectate de modificarea contribuţiei financiare.

Potrivit calendarului de implementare a PNRR, România a avut de îndeplinit 51 de jaloane şi ţinte cu termen de realizare trimestrul I şi trimestrul II 2022, care au fost incluse în cea de-a doua cerere de plată, transmisă CE la finalul anului 2022.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. De la startul implementării şi până la finalul lui 2022, România şi-a asumat îndeplinirea a 151 de ţinte şi jaloane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

22 de Comentarii

  1. Deci pănă la urmă acoperiții din vârful politicii românești, din Guvern și din Parlament, au făcut-o! Au inventat printr-o metodă securistică de rit vechi o creștere economică pe cât de înmărmuritoare, pe atât de mincinoasă, pentru a camufla faptul că miliardele de euro din tranșa a doua a PNRR nu se pierd, vezi Doamne1 din cauza neamputării pensiilor speciale și a celor de servici nesimțite(atenție! nu mă refer la cele rezonabile, ci la cele de zeci de mii de lei!) ci din cauza duduirii economiei românești. Dacă mai era cazul de demonstrat caracterul infect de secătură ordinară a prim-ministrului Ciucă, aceasta este demonstrația. Pentru că n-au de gând să taie nici o centimă din pensiile lor speciale, deși îi obligă CE, chit că se pierd miliarde de euro pentru dezvoltarea României. Trebuie doar să inventeze o perdea de fum pentru proști. Oricum, ceea ce fac se încadrează la infracțiunea de trădare de țară. Înaltă trădare, mai precis!

  2. cresterea salariilor cu 50% a celor angajati la aceasta fantoma parata de minister pierzator ,cum se justifica ? cohortele de angajati cu asemenea salarii incasate pentru ? alo? ciuca? matale cu pensie speciala, indemnizatie marita cu 10% de la 1 ianuarie si recompensa financiara lunara pentru plagiat – in conformitate cu cerintele euroatlantice ?

  3. Mda,. Un inceput timid, dar promițător,..Deci dai explicații, dar rezultate palpabile,. ioc..Banii se topesc, dezvoltarea și procentele cresc ca burta unei gravide cu cvintupleți..oficial pe hârtoe.. E românia bre.. E țara mea unde fac ce vreau.. patriotic..

  4. … Ukraina 😉 ! (LA FEL … de ce deodata-straniu probleme cu pensiile-n UE ? )

  5. 3.Aprilie.1973….dupa 50 de ani,inventatorul TELEFONULUI MOBIL,Martin Cooper are astazi 94 de ani si a declarat pentru The Asoociated Press: ” Parerea mea negativa este ca nu mai avem intimitate,folosind telefonul mobil,deoarece TOTUL despre noi este acum INREGISTRAT undeva in Statele Unite si accesibil cuiva care are o dorinta destul de puternica sa obtina acea informatie.Nu aveam sa stiu acum 50 de ani ca acesta a fost momentul istoric”. Cooper a facut primul apel public folosind un telefon mobil pe o strada din Manhattan pe 3.Aprilie.1973 folosind un dispozitiv prototip proiectat de echipa sa de la Motorola. Cooper a folosit telefonul Dyna-TAC pentru a-si suna faimosul rival de la Bell Labs,detinut de AT&T.A fost la propriu primul telefon caramida din lume,cantarind peste un kilogram si masurand 27 cm. Primul telefon portabil celular pus in vanzare a fost modelul Dyna-TAC 8000X in anul 1984,cu o greutate de 790 gr.la pretul de 3.995$,echivalentul a 11.000$ azi.

  6. tineti cont ca asta este a „doua intrare in UE” cu PLan facut de ei-
    ca ei cica tin la curent „planul” si-l fezandeaza cum vor-
    „plan”de care”Romania nu are habar fiind SECRET!
    Cum a putut un parlament al unei tari asa zis democratice sa-l aprobe- dar stie stie cineva cind l-au aprobat si au discutat conditionalitatile,necesare sau nu pt.Tara ?
    deci suntem intr-o vagauna a unui plan imens,cetos si cu „jaloane” de inrobire ,fara folos pt.tara.
    din 51 de jaloane şi ţinte -De la startul implementării şi până la finalul lui 2022, România şi-a asumat îndeplinirea a 151 de ţinte şi jaloanedin care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.
    adica la imprumutrile existente se mai aduga 14,94 miliarde euro?!

  7. Fratilor nu se pierde niciun ban pentru ca ii refuzam de la bun inceput! Pai daca asta ne-au cerut stapanii colhozului mondial asta facem!

  8. PSD+PNL+UDMR=FSN.Cei care si in anii 90 au distrus sperantele acestei tari.

  9. Leoveanu Ileana Esti pe campuri tanti.Secret l-au facut pesedistii.El a fost public .Pentru conspirationisti este „la secret” Acest PNNR este planul Marschal 2,plan de salvare prin care tarile foste comuniste din Estul Euopei sa ajunga la nivelul celor din vest.Poate ne desprindem odata p[entru totdeauna de influienta ruseasca.Ce zici? Fara narative si conspiratii te rog. Gandeste-te la generatiile viitoare.Nu la tine.Poate ca si voi ati meritat mai mult,dar nu ati avut curaj.Ati fost poate lasi sau fricosi.

  10. Klaun Da tantalaule.Si s-a gasit guvernul PSD+PNL+UDMR sa distruga totul.

  11. conteaza cati bani pierdem, important este mentinerea privilegiilor.
    Pana nu vom da faliment, poporul nostru va trai din mistocareala si gura cascata pe la tv- uri.

  12. Explicatia e ca santem jefuiti si exploatati la sange de UE, de babilonia satanica neocomunista UE, de corporatiile multinationalele si bancile occidentului nelegiuit „civlizat”, patronate de iudeomasonii satanisti globalisti !
    Roexit urgent !
    Jos cu UE!

  13. @ piticul cu doi neuroni cracanati- Ce plan Marshall visezi ubiguitate ? Adica „va dam „cu o mina si va luam cu amindoua ? Si da , aici ai dreptate cumva . Tarile foste comuniste sa ajunga „macar”la nivelul anilor ’50 ale tarilor din occident

  14. Poate n-ati auzit de noua lege a „puscariei-oras” de 15 minute, asumata de guvern pana in 2026. E in PNRR. Eu cred ca e prevazuta si eugenia si eutanasia pentru „necredinciosi” da’ inca n-a iesit la iveala. Traiasca valorile oiropene!

  15. LA Tzutzuroiul de bani…stau gusile nominalizate…
    cica-i economie de piatza, capitalizdm…
    si aia sint bani TIPARITZI…
    totul la misto..totul pentru victorie
    pina vine resterarea…si se pare ca vine mai repede decit credem

  16. @piticul cracanat. Inainte de a fi un dusman al rusilor Dumneavoastra sunteti un dusman al gramaticii. Scrierile corecte sunt urmatoarele:
    – Marshall si nu Marschal
    – influentei si nu influientei
    Cred ca ar fi bine sa va puneti la punct cu lucruri de genul acesta inainte de a da sfaturi altora

  17. Ne conduce putzopalmistii de liberali, dottori in ale jmaglelei din fonduri UE sau Buget, nu conteaza, cifra care0i defineste este ZERO ! PNL un partid de nultiati absolute !

  18. Din 70 de mild de euro anunțați de inutilul Werner cu 7 case și 600 de BMW urî, au rămas 30 din care numai 15 nerambursabil, din care până acum au reușit să cheltuie doar 700 mil???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.