Doi iluștri precursori, trecuți sub uitare

Actul medical, așa cum îl cunoaștem astăzi, se datorează și lor și totuși vremurile i-au trecut, nemeritat, în uitare deși s-au remarcat creând noi dispozitive care să ajute omenirea dându-și viața pe altarul științei.

Dacă în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din întreaga lume este banal să vedem astăzi cum un pacient este ajutat să respire cu ajutorul „Plămânului Artificial”, normalitatea actuală se datorează și lui Rudolf Eisenmenger, care, în 1900, a construit un aparat de respirat artificial, numit de el „Biomotor”, fiind brevetat în multe țări (Austria, Germania, Italia, SUA, Anglia, Belgia, Franța). Biomotorul a fost produs în serie, fiind considerat predecesor al resuscitării cardiopulmonare compresive-decompresive active.

Dar cine a fost Rudolf Eisenmenger?

Rudolf Eisenmenger s-a născut la Alba Iulia, în 1871. A urmat gimnaziul la Colegiul Kun din Orăștie și Facultatea de medicină la Cluj, obținând doctoratul în 1896. A  practicat medicina la Orăștie, până în 1918.

Autorul și-a perfecționat în continuare aparatul, ajungând până la un model de respirator cu acționare electrică. Rudolf Eisenmenger și-a publicat cercetările cu privire la respirația artificială și a aparatului inventat de el în patru articole apărute în Austria și Germania, primul în 1904, iar ultimul în 1934.

De altfel, după Primul Război Mondial, românul s-a stabilit la Viena, unde s-a axat în principal pe perfecționarea aparatelor cu acționare asupra cutiei toracice și abdomenului până la moartea sa în anul 1946. În 1955, a și fost publicat un articol într-un ziar vienez cu titlul „Ideea plămânului artificial – născută la Viena!”. De fapt, ideea s-a născut la Orăștie, unde Rudolf Eisenmenger a practicat medicina timp de 22 de ani și unde a și construit primul astfel de aparat. Din analiza documentelor se pare ca Rudolf Eisenmenger a experimentat acest aparat, la Orăștie, pe voluntari sănătoși.

Aparatul său a fost primul care a propus resuscitarea cardio-pulmonară activă, denumit mai târziu Biomotor. Aparatul a avut cel puțin o resuscitare, documentată, reușită în stop cardiac. Experimentele pe animale din 1929 au arătat că dispozitivul generează nu numai tensiunea arterială, ci și fluxul sanguin, așa cum reiese din exhalarea dioxidului de carbon și transportul colorantului injectat intravenos în toate părțile corpului.

Eisenmenger a lucrat și a publicat informații despre ACD-CPR din 1903 până în 1942.  Astfel, a susținut resuscitarea cardiacă externă în „epoca întunecată” dintre cele două războaiele mondiale. Deși dispozitivul a fost folosit ca ventilator în mai multe spitale, câțiva contemporani au luat în serios ideea resuscitator cardiac. În 1994, Smithline et al., folosind un oscilator Hayek (Breasy Medical, Londra, Marea Britanie) ca un substitut pentru Biomotor, confirmând concluziile lui Rudolf Eisenmenger. . Mai mult, el a fost primul care a propus „teoria pompei cardiace”.

Johann Carl Henning

Chirurgia plastică este arhicunoscută zilelor noastră, puține fiind „vedetele“ care nu au recurs la „beneficiile“ acestei ramuri a medicinei moderne. Deși mediatizată pe deplin datorită personalităților publice, chirurgia plastică, în cazul nostru cea facială, are totuși un aport deosebit și în alte cazuri. Pacienți cu arsuri sau cu leziuni provocate de accidente, soldați mutilați pe câmpurile de luptă, etc, s-au numărat printre beneficiari.

Printre pionierii acesteia îl găsim și pe orăştianul Johann Carl Henning. Eminentul medic Henning s-a născut la 14 februarie 1860 la Orăștie, jud. Hunedoara, unde tatăl său era consilier financiar. După anii de liceu din Timișoara, unde tatăl său a avansat în funcția de șef al Biroului Taxelor Regale din Ungaria, a studiat medicina la Viena. În 1888, Henning și-a luat doctoratul în medicină.

El a descoperit în cursul studiilor sale că, la oameni, intestinul este de zece ori mai lung decât lungimea corpului. El a publicat concluziile sale în „fișa centrală pentru științele medicale“ din Berlin, sub titlul „La măsurarea comparativă a lungimii intestinale“.

În urma cercetărilor sale, Henning a publicat un „Atlas sistematic-topografic al anatomiei umane”.

A fost angajat ca chirurg chirurgical de către renumiți chirurgi vienezi Theodor Billroth și Carl Gussenbauer . Henning specializat în chirurgie plastică. Face o perioadă de studiu la „Hopital St Louis” din Paris care avea un celebru „Muzeu al mulajelor”.

În 1893, devine conducătorul  primei Clinicii Universitare pentru piele și bolile venerice, prin înaltă tehnică, Henning a obținut o vindecare extrem de realistă a multor boli.  În 1897, locul de muncă al lui Henning a fost extins pentru a deveni „Institutul Mulajelor, iar Henning devenit  primul medic primar plastician. Aici ilustrul om de știință a inventat substanța „elastina“ și așa-numita „proteză Henning elastică“. Această nouă metodă de recuperare a susținut o mulțime de soldați mutilați pe fronturile Primului Război Mondial, ajutându-i să-și recapete aspectul fizic și în mod special fața.

Trece în eternitate la 05 septembrie 1946 în Viena, decesul a survenit datorită intoxicării treptate cu diferitele substanțe pe care le-a folosit în cercetare. O altă jertfă pe altarul științei.

În Muzeul de Istorie Naturală din Viena, a fost creată o cameră separată „Henning” în cinstea lui Carl Henning, ca parte a colecției patologice-anatomice.

Resurse:

http://www.medfam.ro/rudolf-eisenmenger-1871-1946/

https://anesthesiology.pubs.asahq.org/article.aspx?articleid=1946610

https://www.geschichtewiki.wien.gv.at/Karl_Henning

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.