DOMENIUL FLORICA- FERMA, CONACUL ȘI CAPELA ȘI BRĂTIENILOR (II)

În 15 ianuarie 2020, de ziua Culturii Naționale, într-un gest simbolic și reparatoriu, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care promulga legea privind înființarea Muzeul Național Brătianu în conacul care a intrat în istorie sub numele de Florica și care a fost – pentru aproape un secol – oaza de liniște a familiei Brătianu. Potrivit legii, unul dintre obiectivele Muzeului este „aducerea în atenția publicului a figurilor marcante ale familiei Brătianu, a contribuției acestora la cultura și istoria românilor, respectiv formarea României Moderne și a României Mari”. În avanpremieră, prezentăm un scurt istoric al acestei importante reședințe, textul făcând parte dintr-o amplă monografie în curs de apariție, intitulată Florica. Amintirea unei mari iubiri. Conacul, capela și ferma Brătienilor, lucrare ce vine să însoțească, în cursul acestui an, inaugurarea muzeului dedicat acestei mari familii de oameni politici. Fotografiile cu care am ilustrat acest articol provin din fondul de Colecții Speciale al Bibiliotecii Naționale a României, căreia îi adresăm mulțumirile noastre și pe această cale.

Biblioteca unicat de la Florica

Sabina Cantacuzino, sora lui Ionel Brătianu, ne descrie biblioteca de la etajul al doilea şi camera tatălui: „Biblioteca de la al doilea cat, [era] într-adevăr frumoasă şi cu o vedere largă pe vale. Ionel, în nemărginita lui iubire de cărţile care «îl goneau din casă», cum zicea, făcuse o cameră mare, îmbrăcată în lemn, şi aşezase acolo primul dulap făcut de mama, pe care îl scoase din casă după cererea Elizei. (…) Camera tatei rămăsese intactă ca monument istoric, în dulap se aşezaseră ultimele lui haine, uniforma de junker şi rochia mamei de logodnă. Camera lui de baie, aşa de primitivă, neatinsă. Cultul lui Ionel pentru tata fusese intransigent”.

Din cele aproape patruzeci de camere ale conacului, se remarcă prin bogata lor decoraţia interioară (plafoane sculptate, lambriuri) bibliotecile de la parter şi etaj, care – deşi astăzi sunt aproape goale – impresionează pe orice vizitator. Biblioteca de la Florica a fost, fără îndoială – prin colecţiile sale de cărţi rare, incunabule, reviste – una dintre cele mai importante din România, cu ea putând rivaliza doar biblioteca lui George Sturdza din castelul de la Miclăuşeni sau cea a Roznovanilor din castelul de la Stânca-Iaşi. Un cunoscător în domeniu, Constantin Argetoianu, şi el mare bibliofil, o socotea „cea mai însemnată bibliotecă particulară din România”.

Structura bibliotecii de la Florica o putem afla graţie altui bibliofil, I.G. Duca, fidel colaborator a lui Ionel Brătianu, care i-a dedicat mentorului său politic şi cărţilor sale un studiu special. „Cercetătorii bibliotecii lui Ion I. C. Brătianu – scria Duca – vor găsi într-însa o mare diversitate de cărţi, dovadă a vastei sale culturi şi a interesantului său eclectism. Dar, fără îndoială că ceea ce predomină sunt cărţile de istorie şi îndeosebi cele ce se referă la trecutul neamului nostru. Colecţia aceasta, în unele privinţe mai bogată şi mai complectă chiar decât colecţia Academiei Române (subl. ns.), a fost începută de Ion Brătianu, în marea lui dragoste de a cunoaşte originea şi viaţa sbuciumată a ţărilor româneşti şi continuată apoi de fiul său Ionel, întâiu dintr-un sentiment de filială pietate şi pe urmă din interesul tot mai viu şi tot mai pasionat ce el însuşi purta istoriei noastre”.

Cât a trăit Ionel Brătianu „nimeni nu s-a atins de stocurile de la Florica”, după 1927 din bibliotecă fiind mutate 6 000 de volume – pe care acesta le lăsase, prin testament, fraților săi, Dinu și Vintilă – în Biblioteca Fundaţiei „Ion I.C. Brătianu”. Ca mai toate bibliotecile din conacele boiereşti, după 1948 biblioteca de la Florica a fost risipită şi distrusă, doar o parte infimă din cărţi fiind donată Academiei Române şi altor biblioteci. Mii de volume au fost arse în parcul conacului, în 1949, timp de mai multe săptămâni.

Nici biblioteca Fundaţiei „Ion I.C. Brătianu” nu a avut o soartă mai bună. Deşi a fost donată de către Eliza Brătianu, la 17 iunie 1946, Academiei Române „biblioteca a fost pur şi simplu spulberată, zestrea ei de cărţi fiind împrăştiată prin alte biblioteci. S-a mers până acolo încât lucrări în mai multe volume au ajuns în diferite biblioteci, împărţite frăţeşte pentru a nu fi cineva neîndreptăţit”. Sugestivă pentru soarta bibliotecii Brătianu este întrebarea retorică a doamnei Elisaveta (Safta) Varlam, nepoata Elizei Brătianu: „Ce s-o fi întâmplat cu colecţia pe 100 de ani a cunoscutei publicaţii Revue des Deux Mondes? Dar cu atâtea manuscrise şi cărţi rare, strânse cu grijă şi iubire în familia Brătianu”?.

Pe lângă cărţi, biblioteca şi conacul de la Florica mai deţineau o colecţie rară: fotografiile familiei Brătianu. „În afară de cărţi – îşi amintea Constantin Argetoianu – podoaba cea mai interesantă a casei de la Florica era nesfârşita colecţie de amintiri fotografice, instantanee din viaţa lui Brătianu cel bătrân, dar mai ales din a lui Ionel, încadrate – fie câte una, fie mai multe la un loc – şi agăţate pe toţi pereţii, în locurile pe care dulapurile cu cărţi le mai lăsau disponibile, dar mai ales de-a lungul scărilor şi a coridoarelor”.

„Grădinile Semiramisei”

Remarcabil este şi parcul conacului de la Florica, pe care bătrânul Brătianu îl numea „grădinile Semiramisei” și de care avusese grijă împreună su soția sa Pia. Iată-l în descrierea inegalabilului memorialist Constantin Argetoianu: „Nu fusese croit după un plan iniţial, grija perspectivelor sau a efectelor neprevăzute fusese cu totul lăsată la o parte. O şosea care urca spre casă, alta care ducea la capelă în serpentine mai mult sau mai puţin calculate, apoi poteci care toate duceau undeva sau la ceva, pe firul cel mai scurt, ca şi lipsa totală a unei preocupări estetice – mărturiseau drepturile democraţiei până şi în fasonarea priveliştilor care înconjurau «coliba» omului de la paşopt”.

La realizarea parcului o contribuţie majoră a avut şi Eliza Brătianu, a doua soţie a lui Ionel, care îşi mai pusese amprenta asupra altui parc celebru în epocă – devenit azi parc public –, acela al Vilei Albatros de la Buzău, proprietatea lui Alexandru Marghiloman, primul ei soţ. „Fără să schimbe nimic esenţial, fiindcă n-ar fi lăsat-o «dinastia» – relatează Constantin Argetoianu – [Eliza Brătianu] s-a mulţumit cu cârpeala, a aşezat câţiva stei de piatră aici, a croit o terasă sau a ridicat o boltă dincolo, a zugrăvit în roşu şi în alb, pe treptele succesive, partere miraculoase de trandafiri, a deschis privelişti largi doborând câţiva arbori, a aruncat pe unde a putut pete de lumină, semănând cu profunzime flori de munte, flori de câmp şi flori din glastre cărora toate nu le cere decât un lucru: să fie veşnic înflorite”. În spatele parcului, în zăvoi, Ionel Brătianu a construit un bazin cimentat, cu apă curgătoare, care cu aninii dimprejur forma un frumos parc.

Capela Brătienilor și bisericuţa lui Horea

O altă componentă a ansamblului rezidenţial de la Florica este biserica în care sunt înmormântaţi majoritatea membrilor familiei Brătianu. Situată pe un platou din dreapta parcului, la marginea pădurii şi în apropierea fermei, capela Brătienilor – cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” – a fost construită în anul 1898 după planurile arhitectului francez Emile André Lecomte du Noüy. Biserica a fost sfinţită la 19 mai 1921, în vederea translării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă, ceremonie ce a avut loc trei zile mai târziu. Cu acest prilej, Ionel Brătianu a prezentat membrilor familiei darurile ce le primise pentru biserică: o faţă pentru masa altarului, dăruită de Lydia Philippescu; un potir oferit de regina Elisabeta în 1915; o Evanghelie legată în argint primită de la Alecu Constantinescu; Evanghelia lui Şerban Cantacuzino, din partea lui P. Garboviceanu și o icoană de la Al. Plagino.

Ion C. Brătianu – decedat în 4 mai 1891 – fusese înmormântat în parcul conacului, pe deal, într-o criptă construită sub supravegherea lui Eugeniu Carada, lângă mormântul Floricăi, primul lui copil, pe care o boală necruţătoare o răpise din sânul familiei în iarna anului 1865. La 5 mai 1891, la conacul din Florica a sosit regele Carol I, care „se aplecă de-i sărută tatei mâna şi zise plângând: «Am pierdut pe cel mai bun amic ce aveam»”. La înmormântare, pe 7 mai 1891, regele Carol I a fost reprezentat de principii Ferdinand şi Wilhelm de Hohenzollern. Treizeci de ani mai târziu, la 22 mai 1921, ceremonia translării osemintelor lui Ion C. Brătianu în noua capelă a fost onorată, din partea Familie regale române, de principele Carol, moştenitorul Tronului. Slujba a fost oficiată de mitropoliţii Miron Cristea (din 1925 devenit primul patriarh al României) şi Nicolae Bălan al Sibiului. Sarcofagul din marmură neagră în care a fost depus sicriul lui Ion C. Brătianu a fost amenajat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu.

A doua înmormântare solemnă ce a avut loc în capela de la Florica a fost cea a lui Ionel Brătianu, răpus fulgerător de o infecţie a amigdalelor, la 24 noiembrie 1927. Întreaga ceremonie a înmormântării celui care realizase întregirea României Mari este emoţionant descrisă de fidelul său colaborator Ion G. Duca: „La Florica, sicriul a fost aşezat într-un car tras de boii aceia minunaţi pe care Brătianu îi creştea cu atâta dragoste şi de a căror rasă şi înfăţişare era atât de mândru. În după-amiaza de iarnă întunecoasă şi ceţoasă, convoiul – urmat de o mare mulţime de prieteni, de autorităţi şi de săteni – urca încet şi jalnic dealul până la capelă. Acolo, o ultimă şi scurtă rugăciune după datinile bisericii noastre şi corpul lui Brătianu a fost depus provizoriu în cripta laterală din dreapta, alături de locul unde este îngropată mama sa, doamna Pia Brătianu, rămânând ca în urmă să fie aşezat în cripta centrală, într-un sarcofag identic cu acela al tatălui său şi alături de dânsul. Regina [Maria] cu fiicele ei şi cu principele Nicolae ţinuse să asiste la punerea în mormânt a ilustrului colaborator al soţului ei, pe deplin conştientă, de altfel, de însemnătatea acestei dispariţii şi adânc afectată. Mărturisesc că această parte a ceremoniei, deşi mai puţin impunătoare, a fost totuşi cea mai mişcătoare. Brătianu se ducea să doarmă somnul de veci după o viaţă atât de strălucită în istoria neamului său, pe acelaşi deal pe care, cu şaizeci şi trei de ani înainte, văzuse lumina zilei. Se născuse la Florica în vremurile României vasale, se odihneşte în pace tot la Florica, dar în vremurile României întregite”.

Corpul neînsufleţit al ilustrului dispărut a fost depus într-un sarcofag identic cu cel al tatălui său, construit pe cheltuiala fratelui său, Dinu Brătianu (care a vândut pădurea din Valea Mare pentru a achita lucrarea şi a pava cu lespezi de piatră în jurul bisericii). Peste numai trei ani, la 22 decembrie 1930, Vintilă Brătianu (decedat la conacul său din Mihăeşti, judeţul Vâlcea) va fi coborât în cripta de la Florica, alături de părinţii şi fraţii săi. Dinu Brătianu şi Gheorghe I. Brătianu – fiul Mariei Moruzi şi al lui Ionel Brătianu –, decedaţi în închisoarea comunistă de la Sighet (în 20 august 1950, respectiv 24 aprilie 1953), vor fi depuşi, peste ani, în capela familiei.

Pasionat de arhitectura tradiţională, Ionel Brătianu adusese la Florica, în anul 1907, bisericuţa lui Horea din Albac. Entuziasmat de salvarea acestui lăcaș încărcat de simboluri, poetul Octavian Goga a scris o minunată poezie închinată acestui lăcaş de cult şi intitulată Bisericuţa din Albac: „Bisericuţă din Albac, / Tu eşti al vremurilor semn, / Tot bietul nostru plâns sărac/ E-nchis în trupul tău de lemn // Din ce-am cerut, din ce-am gândit, / Atâtea rugăciuni cuprinzi, / Şi-atâta vis neizbândit, / Sub vechiul tău tavan de grinzi // Tu ştii cum ne-am trudit stingher / De-a pururi fără crezământ, / La Dumnezeu acolo-n cer / Şi la-mpăratuʼ pe pământ. // De-aceea ostenită acum / De zile rele câte-au fost, / Bătrână te-ai pornit la drum / Să-ţi deie fraţii adăpost…// Rămâi aici, fă-ţi un popas, / Fii sfetnic bun din veac în veac, / Şi spune-acasă ce-a rămas, / Bisericuţa din Albac!”. Biserica avea dublu hram – „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” – şi fusese clădită, conform pisaniei, „din evlavia şi cu obolul crdincioşilor ţărani români din satul Albac, din Munţii Apuseni, în anul de la Cristos 1746”.

După exproprierea conacului de la Florica, în 1949, bisericuţa lui Horea a fost lăsată în paragină, timp de cinci ani, până în 1954 când Patriarhul Justinian şi episcopul Iosif al Argeşului au cercetat lăcaşul de cult şi au decis mutarea acestuia la Olăneşti, unde a fost reclădită din temelie, împodobită cu pictură nouă şi înzestrată cu sfinte odoare, cu cheltuiala Sfinei Patriarhii, resfinţindu-se la 6 octombrie 1958. În anul 1996, cu prilejul aniversării a 250 de ani de atestare documentară, Bisericuţa din Albac a fost resfinţită de către episcopul Gherasim al Râmnicului, în urma lucrărilor de consolidare, conservare şi restaurare generală a monumentului.

Ionel Brătianu şi ferma sa

A treia componentă de bază a ansamblului de la Florica o reprezintă ferma, situată chiar la intrarea în parc, pe partea stângă. Monumentala clădire a fermei este opera arhitectului Petre Antonescu din anii 1905-1925, fiind construită pe două nivele în stil neoromânesc. Semănând izbitor cu marile noastre ansambluri monastice, ferma de la Florica formează, prin cele patru laturi ale sale, o curte interioară, în mijlocul căreia se află o fântână arteziană. „În monumentalele clădiri ale fermei de la Florica – îşi amintea C. Argetoianu – Ionel adunase ca într-o adevărată corabie a tatălui Noe toate neamurile de lighioane domestice. De la cornute şi cabaline, trecând prin ovine, porcine şi canine şi până la păsările de tot soiu – acestea din urmă puse sub speciala oblăduire a doamnei Eliza Brătianu, care avea o slăbiciune specială pentru ele – toate rasele posibile şi inposibile, şi mai ales corciturile, erau reprezentate”.

În mărturisirile sale, Ionel Brătianu îşi amintea începuturile fermei de la Florica, legate de primile animale de rasă pe care Teodor Brătianu le-a trimis tatălui şi mamei sale: „Cu atât mai mare ne-a fost senzaţia tuturor şi a părinţilor când [Teodor Brătianu] a trimis finei sale două iepe din herghelia de la Tigveni, iar tatii o vacă şi un taur şviţo-olandez de la Corbeni şi trei purcei din prăsila sa, care introdusese pentru prima oară rasa mangaliţa de la contele Tisza din Ungaria. Iepele şi vacile au fost început prăsilelor de la Florica. Toţi caii noştri, până la războiul mondial, se trăgeau din aceste iepe şi din acea Liza – dăruită mie la 1869 de Ion Fălcoianu şi pe care am învăţat noi toţi copiii călăria”.

După moartea lui Ionel Brătianu (24 noiembrie 1927), soţia sa Eliza, căreia îi fusese lăsat prin testament uzufructul proprietăţii, a fost de acord cu propunerea cumnaților săi, Dinu și Vintilă Brătianu, să închirieze, cu titlu gratuit, ferma Ministerului Agriculturii și Domeniilor, până în 1947. După exproprierea domeniului Florica, în martie 1949, în clădirile fostei ferme a Brătienilor a funcţionat o stațiune zootehnică și, ulterior, Staţiunea de Cercetări Vitivinicole Ştefăneşti. Retrocedată urmașilor familiei Brătianu în 2011, după un lung proces, și vândută unor antreprenori din Pitești, clădirea fermei a suferit în ultimii ani devastări și vandalizări rușinoase, deși este clasată monument istoric.

Alături de fermă, Ionel Brătianu a mai construit la Florica şi alte dependinţe, cu destinaţiile cele mai variate. „Unele adăpostesc florile iarna, altele maşinile pentru electricitate sau pentru pompat apa, ateliere de tot felul, până şi un observator cu telescop, un telescop nenorocit ce nu putea servi la nimic fiindcă, în frigurile construcţiei, Ionel îl aşezase deasupra motorului pentru lumină şi vibraţiile maşinii pământeşti stânjeneau precizia observaţiilor cereşti” – după cum remarca sarcastic Constantin Argetoianu.

Untul invidiat de rege

Întreg domeniul de la Florica era înconjurat de sute de hectare de viţă-de-vie, de cultura căreia s-a ocupat în mod deosebit Ion C. Brătianu. Via constituia o sursă importantă de venit pentru familie. În 1888 de pildă, Ion C. Brătianu a făcut 3 000 de vedre de vin. Vinul era vândut fie în ţară (de la podgoriile Florica, Drăgăşani şi Măgura, ziarul „Românul” făcând o asiduă reclamă produselor, fermei Brătianu), fie în străinătate (în 1890, Ionel Brătianu acceptând propunerea unui francez de a cumpăra minimum 1 000 de vedre de vin la preţul de 8 lei/vadra, obţinând şi monopolul vinderii în butelii). De asemenea, ferma Florica mai producea pentru piaţă unt, brânză şi smântână de calitate superioară, apreciate chiar de regele Carol I (care spunea: „Cu toate insistenţele mele la toate domeniile şi fermele regale, nu pot obţine untul de la Florica”) sau de Dimitrie Sturdza (în opinia căruia „brânza cu smântâna de aici te duc în păcatul lăcomiei”).

După exproprierea din martie 1949, ultimul proprietar al conacului de la Florica, Dinu Brătianu, a fost arestat (va muri la Sighet pe 20 august 1950, fiind ulterior reînhumat în capela familiei), iar întregul domeniu rezidenţial al Brătienilor a trecut în proprietatea statului, care – după ce a distrus tot ce amintea de Brătieni, de la cărţi şi obiecte de artă până la mobilier, azi păstrându-se doar o masă din lemn masiv şi un scrin – a organizat în conac o casă de oaspeţi iar în fermă o Staţiune de Cercetări Vitivinicole, în timp ce în capelă se mai oficiau unele ceremonii religioase.

„Mecca liberalilor”, cum a numit-o inspirat Constantin Argetoianu, conacul de la Florica, intrat în istorie şi graţie poetului Ion Pillat (care – încântat de peisajul muscelean – a scris multe poezii pe terasele sale), merită a fi vizitat de orice iubitor al istoriei noastre. Aceasta cu atât mai mult cu cât – aşa cum scria Sabina Cantacuzino – Florica „nu era numai cadrul în care se evoca întreaga viaţă aşa de dulce a copilăriei, aşa de veselă a tinereţii, dar uneori mi se părea că trăieşte, că are un suflet plămădit din sufletele noastre ale tuturor, ale celor morţi şi ale celor vii”. O vizită la Florica Brătienilor va fi pentru oricine o întâlnire cu istoria însăşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.