Dotarea satelor cu ambulanțe, o idee nerealizabilă pentru Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține că una din promisiunile făcută în mod repetat de către PSD în campania electorală este „nerealizabila și duce la cheltuieli total nejustificate”. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Arafat susține că ideea de a dota fiecare sat cu câte o ambulanță comportă mai multe aspecte ce nu au fost luate în calcul.

„Cât despre cele 3.000 de ambulanţe, una în fiecare sat, trebuie să spun că cei care au propus o astfel de soluţie decidenţilor politici au făcut acest lucru fără a lua în considerare mai multe aspecte. În primul rând, dacă vorbim de 3.000 de ambulanţe în sate, deci suplimentare, înseamnă personal suplimentar, iar ca să avem în fiecare ambulanţă măcar un ambulantier şi un asistent, înseamnă că va trebui să angajăm un număr de 30.000 persoane noi la serviciile de ambulanță, 15.000 ambulanțieri şi 15.000 asistenţi pe considerentul că pentru fiecare post permanent trebuie 5 persoane ca să acopere şi concediile şi să asigure o activitate continuă. De unde vom angaja 15.000 asistenţi că să deservească cele 3000 ambulanţe? Și de unde cei 15.000 ambulanțieri? Și cum îi instruim într-un timp atât de scurt ca să lucreze pe ambulanţe? Și ce facem cu înlocuirea parcului actual de ambulanţe din municipii, oraşe şi sate unde avem deja staţii şi echipaje? Acest proiect ar însemna că ne vor trebui în jur 1.400 de ambulanţe ca să înlocuim ce avem învechit la care să adăugăm 3.000 de ambulanţe suplimentare. În total 4.400 ambulanţe, la care să suplimentăm paralel personalul ambulanţei de la 12.000, cât este actualmente, la 42.000!”, a scris Raed Arafat.

Aceasta a spus că trebuie mai multă responsabilitate în analizarea acestor propuneri care „sunt nerealizabile şi care pot duce la cheltuieli total nejustificate pentru că nu este realmente nevoie de un astfel de număr de ambulanţe în România”.

„Sistemul sanitar are nevoie de personal în secţiile de terapie intensivă, în UPU, în chirurgie şi nu numai la ambulanţă şi SMURD. De aici vine de fapt necesitatea unei viziuni responsabile pe dezvoltarea mai departe a sistemului integrat de urgenţă luând în considerare toate aspectele şi nu numai ce solicită reprezentanţii unor servicii de ambulanţă. Dacă cineva pretinde că am neglijat serviciile de ambulanţă vreau să vină şi să spună acest lucru cu probe clare şi să explice această neglijenţă când pe lângă dotările alocate începând cu 2007 numai în ultimii doi ani am reușit să dotăm şi să acredităm centrele de formare ale serviciilor de ambulanţă iar în cursul acestui an am finalizat traducerea şi publicarea manualului pentru asistenţii medicali de urgenţă în vederea începerii formării lor în acest domeniu şi acordării atestatului în domeniul asistenţei medicale de urgenţă asistenţilor de la serviciile de ambulanţă şi UPU.

Deci, dacă voiam să subminăm ambulanţa sau să o defavorizăm, nu procedam la dezvoltarea segmentului de pregătire a personalului din cadrul acestor servicii!”, a mai spus Arafat.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus la mijlocul lunii decembrie că la 1 aprile vor demara procedurile necesare pentru realizarea programului de achiziționare a 3.000 de ambulanțe, pentru fiecare sat din România. Postarea de pe Facebook vine însă ca urmare a unui răspuns dat de Dragnea la Antena 3 în care a vorbit despre sistemul medical de urgență și despre persoana lui Raed Arafat. La întrebarea adresată de Mihai Gâdea despre sistemul de urgenţă şi despre posibilitatea menținerii lui Arafat în funcție la DSU, răspunsul lui Dragnea a fost următorul: „Acesta este un subiect care trebuie tratat cu mult mai multă responsabilitate şi cu mult mai puţină imagine. Serviciul de Ambulanţă are mari probleme din cauza unui personal insuficient şi din cauza unor dotări insuficiente.

Trebuie găsită relaţia corectă şi funcţională de lucru între Serviciul de Ambulanţă şi SMURD. Acesta este cel mai important lucru, dincolo de persoană. Dincolo de imagine, este foarte important ca sistemul, care trebuie să funcţioneze integrat, să devină eficient. De aici plecăm. Abia după aceea discutăm despre persoane”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.