Festivalul Le temps d’aimer la danse (Vremea de a iubi dansul) de la Biarritz a devenit o întâlnire tradiţională de septembrie, care prelungeşte frumuseţea verii. În pieţe, în grădinile publice, pe promenada plajei Oceanului Atlantic se dansează. Se dansează pe poante sau fără, în faţa faţadelor imobilelor, peste tot şi tot timpul.
Festivalul a rămas credincios spiritului care l-a caracterizat încă de la înfiinţare lui, în 1991, de către bancherul, baritonul şi dansatorul Jacques Abeberry, zis Jakes: generozitate, dorinţa de a împărtăşi plăcerea dansului, curiozitatea şi eclectismul.
Programul reprezintă o panoramă coregrafică extrem de variată, reunind companii dintre cele mai prestigioase, unele rareori văzute în Franţa, alături de altele pe cale de afirmare.
Regina flamenco-ului, Mercedes Ruiz
Cu 44 de spectacole, dintre care 18 în sală, cu 26 de companii înscrise, cu accesul publicului la repetiţii, cu expoziţii şi un program de cinema legat de dans şi, nu în ultimul rând, cu un bal, Festivalul de la Biarritz se constituie într-o fereastră asupra acestei arte, fie ea locală sau internaţională.
Timp de 10 zie, din 12 în 21 septembrie, companii venite din toate zările vorbesc limba universală a trupurilor, în orchestrarea fină a programului datorată lui Thierry Malandain.
“Le Temps d’aimer înseamnă pur şi simplu timpul de a-ţi deschide inima. În pofida culorilor întunecate din jurul nostru, artişti în carne şi oase, adevăraţi binefăcători ai umanităţii, vor oferi lucruri încă nemaivăzute, frânturi de vis, toate minunile şi privilegiul de a deveni eroul unei aventuri amoroase, pentru că gustul dansului duce direct către iubire. Şi atunci de ce să rezistaţi? Lăsaţi-vă iubiţi!”. Aşa sună îndemnul lui Thierry Malandain adresat festivalierilor: obişnuiţi ai locului, tineri sau persoane mai în vârstă, turişti veniţi special sau din întâmplare.
M et Mme Reve al Companiei Pietragalla, inspirat de opera lui Eugene Ionesco
Unii doresc să descopere o istorie, alţii sunt încântaţi de o muzică specială, o parte doreşte să vadă dans angajat, cu o componentă socială, alta urmăreşte momentele de bravură tehnică…
Programul este gândit să satisfacă această diversitate a dorinţelor.
La această ediţie, organizatorii au pus accentul pe coregrafii europeni.
Sunt prezente mari formaţii clasice, cum ar fi Baletul Regal din Flandra, care a şi inaugurat Festivalul, sau Compania Naţională de Dans Contemporan a Norvegiei, până la hip hop, trecând prin flamenco-ul lui Mercedes Ruiz.
Frederic Werle în Nijinskoff
În prima zi a Festivalului au fost prezente 7.000 de persoane. Pentru unele spectacole, cum ar fi cel al Companiei Pietragalla, ce va încheia Fetivalul, sau pentru cel de hip hop al Companiei Dernière Minute a lui Pierre Rigal ori cel al lui Mercedes Ruiz, biletele s-au epuizat de mult.
Printre spectacolele de neocolit se numără Le retour d’Ulysse (Întoarcerea lui Ulise) de Christian Spuck, al Baletului Regal al Flandrei, sau Passo al Ambrei Senatore, pe muzică de Henry Purcell şi cântece ale anilor ‘40 şi ‘50. Dramaturgia este semnată de Jens Schroth. Spectacolul beneficiază de prezenţa sopranei Lenka Brazdilikova.
Coregrafa şi dansatoarea italiană a evoluat împreună cu patru dansatori, toţi purtând tocuri înalte şi rochii mulate, coafaţi cu peruci negre identice, făcând aceleaşi gesturi coregrafiate cu grijă. Iluzia a fost totală, publicul nereuşind să identifice pe nimeni. Ambra Senatore se amuză făcând publicul să piardă reperele.
Energia caracteristică Companiei Naţionale de Dans Contemporan a Norvegiei
Un cântec, o chitară, un dans. Noua regină a flamenco-ului, Mercedez Ruiz, dansează chiar astăzi la Biarritz, în Baile de palabra. Dansatoarea din Jerez respectă tradiţia, introducând însă, din loc în loc, elemente de modernitate. Este însoţită de Santiago Lara la chitară şi de cântăreţul David Carpio.
Standards, în coregrafia lui Pierre Rigal, explorează, prin intermediul hip hop-ului, problema identităţii naţionale, în timp ce Fulgurance du vivant de Claude Brumachon, prezentat de CCN de Nantes Brumachon – Lamarche, oferă ultimul volet al unui triptic creat de el. “După ce am explorat reminiscenţele sălbatice ce există în noi, cu Indicibles Violences, mă concentrez asupra unui lucru mai radical, un dans ce se exilează în zona mineralului şi vegetalului”, explică coregraful.
Dansatorii neidentificabili ai coregrafei italiene Ambra Senatore
Les incontournables Max – Sylvain Groud propun L’Oubli şi Bataille intime de Sylvain Groud, pe un text de Roland Topor. Sylvain Groud şi Bruno Bayeux realizează un duo dans/teatru. Pe de o parte, trivialitatea cuvântului adresat publicului subliniază violenţa exhibiţionistă a textului, pe de altă parte, poezia coregrafiei îi subliniază dimensiunea filosofică intimă şi umanistă. L’Oubli, coregrafiat de Sylvain Groud şi Vava Ştefănescu, pe muzica lui Arvo Pärt, Für Alina, pune întrebarea: ce s-ar alege dintr-un gest fără memorie, din mişcarea unui dansator fără memorie corporală.
Not here / Not ever, în coregrafia lui Sang Jijia, prezentat de Compania de Dans Contemporan din Norvegia, se anunţă o întâlnire uluitoare, sălbatică şi magică, provenind din multiple inspiraţii culturale. Un coregraf tibetan, fost dansator etoile al lui Forsythe, şi compania norvegiană reputată pentru intensitatea energiei ei.
Standards al coregrafului Pierre Rigal
În sfârşit, M. et Mme Rêve, de Marie-Claude Pietragalla, este o ficţiune coregrafică, între un imens joc video şi o saga fantastică, pe banda sonoră a DJ Laurent Garnier, inspirată din opera lui Eugène Ionesco.
Între Companiile de descoperit se numără Ex Nihilo, care prezintă piesa Loin de là. Şase dansatori şi doi muzicieni evoluează pe plajă, într-o producţie inspirată din scurtul moment în care mareea este staţionară. Ca şi cum s-ar ivi de nicăieri, dansatorii apar între flux şi reflux. Ei narează pe notele acordeonului o poveste despre vânt, despre o întoarcere de pe mare, despre comori aduse de maree.
Un concert dansat neobişnuit, rezultat al întâlnirii în ritmuri de rock a grupului Blérots de R.A.V.E.L. cu dansatorii Companiei Vilcanota, poartă numele L’homme d’habitude.
Într-un solo, strănepotul imaginar, inventat de Nijinsky, oferă un capitol univeral al dansului, în Nijinskoff, conceput şi dansatde Frédéric Werlé, în timp ce coregraful Kirsten Debrock propune Impostures, iniţial o lucrare realizată în mediul carceral, în sectorul pentru femei din închisoarea din Nisa. Un dans care chestionează de această dată “închisorile gestuale” ale lumii libere.
L’intrusion al Companiei Gilschamber este un elogiu adus dansului, care revizitează într-o gestualitate contemporană tradiţia academică. O aventură artistică în intimitatea dansului, cu o coregrafie precisă.
Diatiguiya sau ospitalitate, adus de compania La Bonne Etoile, este un spectacol ce traversează frontierele spaţiale, cele ale diferenţelor şi ale culturilor cu scopul de a oferi un moment poetic, susţinut de dansatorii şi actorii Timothé Mohamed Ballo şi Stéphane Fesnard.
Companie Samuel Mathieu prezintă La dynamique des émotions. Un parcurs prin operele lui Pierre Soulages şi Yves Klein, ca o explorare a emoţiilor, provocate de culori, într-un dans ritmat, intens şi ludic.
Interesantă ca propunere, din toate punctele de vedere, pare a fi Emzara a Companiei Maryse Delente. Coregrafia este gândită pe muzica Recviemului de Mozart. Emzara este numele dat lui Noe într-o scriere cenzurată a Bibliei, Cartea Jubileelor. Pentru Maryse Delente ne aflăm în timpul unui potop, cel al violenţei societăţii asupra ei înseşi şi asupra naturii.
Un alt capitol al Festivalului este dedicat tinerelor talente. În stiluri radical diferite, cei trei laureaţi ai Concursului (Re)connaissance sunt consideraţi coregrafii de mâine. Seara reuneşte Compania Tabea Martin, cu Duet for two dancers, Compania Betula Lenta – Maxence Rey, cu Sous ma peau şi Compania Dance development/Anu Sistonen cu Against the flow.
Spectacolelor li se adaugă Gigabarre, ce se desfăşoară în faţa Oceanului Atlantic. Pe zeci de metri, amatorii merg la bară pentru o lecţie de dans.
Iar Compania Entresols propune un bal contemporan, intergeneraţional, Rock’n Roll. Publicul este invitat să danseze, să se familiarizeze cu scurte coregrafii, în duo, singuri sau în grup, în sunetele unor standarde ale muzicii pop, rock sau funk.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.