Dragu, prima reacție după apariția proiectului privind Codul Fiscal

Ministerul Finanțelor Publice dă asigurări, prin intermediul unui comunicat, că nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an.

Precizarea vine în contextul apariției pachetului de măsuri pentru modificarea Codului Fiscal.

„Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri. În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente’, a declarat Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice.

Potrivit comunicatului, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo măsură de creștere a taxării.

„În egală măsură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete. De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale. Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioadă de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice. Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii’, menționează sursa citată.

Contribuțiile de asigurări sociale ale unui angajat vor crește de la 10,5%, cât sunt în prezent, la 21,7%, iar cele pentru sănătate de la 5,5% la 8,9%, conform unui proiect de ordonanță de urgență de modificare a Codului Fiscal aflat în circuitul de avizare. Modificări vor avea loc și pentru angajator.

Astfel, acesta va plăti CAS 4,2% pentru condiții deosebite de muncă și 8,2% pentu conduții speciale de muncă, în timp ce pentru șomaj va achita 0,8%.

Liderii sindicali ameninţă cu proteste dacă Guvernul va aproba proiectul de ordonanţă transmis spre avizare de Ministerul Finanţelor.

„Această măsură nu va face decât să accentueze şi, în acelaşi timp, va crea tensiuni sociale suplimentare între sectorul economic şi public. Luni ne întâlnim pentru a analiza acest lucru, dar cel puţin eu personal eu sunt împotrivă, rămâne decizia colegilor mei ca să o ia, dar probabil întrucât îi va afecta direct la valoarea salariilor nete pe marea majoritate, întrucât încă o dată se face o discriminare între politica pentru capital şi structura respectivă, întrucât se va pune sub semnul întrebării viitorul sistemului de pensii pilonul I şi a sistemelor de asigurări sociale în general, ne vom opune probabil la un asemenea mecanism. Mai mult, vom ieşi în stradă pentru că, de fapt, acest lucru va afecta profund sistemul şi viitorul nu numai pentru persoanele de acum, dar mai ales pentru generaţia următoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

Specialiştii fiscali transmit că românii care vor fi afectaţi de această măsură sunt cei care desfăşoară activităţi independente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.