Drama unei tragedii

O tragedie: prăbuşirea, în Carpaţii apuseni, a unui avion de mici dimensiuni şi de departe de-a fi nou, în care se aflau şapte pasageri. Aparatul de zbor făcea o cursă între Bucureşti şi Oradea spre a transporta ficatul unei persoane aflate în moarte cerebrală, în vederea unui transplant. Doar cinci dintre pasageri au supravieţuit, răniţi, ceilalţi doi, pilotul Adrian Iovan, personaj de-o anume notorietate, şi o studentă la medicină, avînd şi un grad ofiţeresc, pierzîndu-şi viaţa. Au fost necesare aproximativ şase ore pentru ca victimele să fie găsite şi alte ore bune pînă cînd cei rămaşi în viaţă să ajungă la spital. Găsite nu de către organele abilitate, ci de către nişte săteni inimoşi. De-o mînă de moţi care, aflînd de la televizor ce s-a întîmplat, au pornit, bătrîneşte, să caute locul cumplitului accident. Avioanele, elicopterele, maşinile de teren care se cuvenea să acţioneze au rămas imobile, în semn de laşitate fără cusur. Cum a fost cu putinţă aşa ceva? Pasagerii avionului aveau semnal GSM, dispuneau de telefoane mobile, au sunat disperaţi la 112. Dar, ca un făcut, localizarea n-a putut fi stabilită. Nici supraveghetorii zborurilor aviatice, nici alte servicii posedînd nume prescurtate, cu o alură ezoterică, nu s-au vrednicit a acţiona în timp util. Astfel că, foarte probabil, cei doi oameni care au murit au fost privaţi de şansele salvării. Mass-media au preluat îndată cazul, înghiontind în felul acesta autorităţile să dea explicaţii. Care explicaţii au sosit în rate, cu bîlbe, contradicţii, insuficienţe jalnice, aşa cum (să nu ne fie cu păcat) era de aşteptat. Premierul Victor Ponta, cu al d-sale zîmbet din ce în ce mai abstractizat, chinezesc, a anunţat că a primit un raport de la generalul Gabriel Oprea, al cărui chip seamănă cu un sunet puternic de trompetă ce nu mai conteneşte. Care raport s-a dovedit adînc deficitar. Au venit alte precizări şi o seamă de măsuri punitive, başca un număr de demisii “de onoare”. Cea a ministrului de Interne, Radu Stroe, s-a suprapus primelor reacţii ale înaltului demnitar, vizibil agasat de inopinata veste, căutînd să-i îndepărteze rapid efectul de pe fruntea d-sale, ca şi cum ar alunga cu mîna o insectă supărătoare…

Drama persistă însă. A ieşit la iveală din nou revoltătoarea incapacitate a exponenţilor statului de-a face faţă unor situaţii grave, improvizaţia, ca de carton, a măsurilor pe care le-ar putea lua în atari circumstanţe. Un amestec, în doze variabile de la un nume la altul, de nepricepere şi hahalerism. Indivizii în chestiune se ascund în spatele unor prevéderi (cu accentul pus, precum în graiul lui Ceauşescu, pe silaba a doua a cuvîntului) de ordin birocratic, a pasării răspunderii de la unul la altul, a unor îngăimări stupide ori a unor demagogice volute. Cei mai abili tac chitic, cei mai impudici, vîrîndu-şi iute vinovăţia sub preş, se lansează în tirade melodramatice. Atît. Nimic concret, nimic care să ne garanteze stoparea ticăloşiei. Căci putem vorbi neted despre o ticăloşie în ceea ce s-a întîmplat cu aterizarea forţată din Munţii Apuseni, în ceea ce se mai poate întîmpla într-un registru analog al nenorocirii (Doamne fereşte de un cutremur de mari proporţii, care deja se întrevede la orizont!). Şi, evident, amestecul politicului. Un eveniment de un atare gen constituie de regulă un alibi al unor răfuieli inter sau intrapartinice. Degetul care pe bune poate indica, la un moment dat, vinovăţia, e ispitit a se roti îndată către indezirabilii taberei opuse, cu care orice prilej de răfuială n-ar putea fi decît binevenit. Caragialescul “Ba pe a mătii!” răspunde la apel…

Dar mass-media? Aici lucrurile dobîndesc mai uşor aparenţa unei bune gestionări specifice, graţie (nimic de zis) promptitudinii, accesării detaliilor, accentului pasional cu care sînt abordate evenimentele nefaste (unele din ele). Cu ajutorul micilor ecrane, vedem, auzim, trăim asemenea răscolitoare fapte de viaţă din apropierea noastră temporală. Şi mai departe? Două constatări foarte la îndemînă. Urechile păpuşarului politic se văd şi aici prea adesea din spatele scenei. Spectacolul reality e dublat de unul de marionete întrupate în opiniile alese pe sprînceană, dirijate pe ici pe colo, în… punctele esenţiale. Nu o dată, să admitem, ele coincid cu bunul-simţ al omului de pe stradă, alteori apare însă dereglarea lor, fie şi sub înfăţişarea unor omisiuni ori insistenţe excesive, care bat la ochi. Şi apoi ratingul. Zeitate implacabilă a micilor ecrane, atît de generoasă cu prostul gust, cu trîndăvia minţii, cu mahalagismul. Cu blagoslovita inerţie a acestora. Zvonul ţine loc de cultură, îngroşarea vulgară a ştirilor rele ţine loc de atitudine. Un miros de casă neaerisită, plină de rufe murdare, de alimente rîncede, se degajă de pe sticla adorată. Senzaţionalul e veritabilă mană cerească. Elodia a devenit vedeta unei mentalităţi, sex-simbolul post-mortem al unei epoci în valul tulbure al căreia ne cufundăm cu voluptate, fără păs de trecut ori de viitor. Avionul căzut cu puţine zile în urmă s-a văzut preluat de îndată ca un număr “baban” al seriei cu pricina. Un negoţ cu nenorocirea, rentabil. Sinceră sau nu, deplîngerea celor dispăruţi face parte din scenariu. Se întîmplă însă ca necrologurile să prezinte disproporţii scandaloase. Cîte zeci, poate sute de ore de emisie au fost cu pioşenie închinate unui regizor, în fapt mediocru, precum Sergiu Nicolaescu, faţă de tăcerea compactă cum o stîncă de care a avut parte plecarea dintre noi a unui mare poet precum M. Ivănescu? Dar totul e să avem rating, nu-i aşa? Piară lumea, ratingul e mai presus de orice! Tragedia aviatică de care am făcut vorbire s-a dovedit a fi, pînă una-alta, o bună conducătoare de rating, precum un cablu solid e bun conducător de electricitate.

Gheorghe Grigurcu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.