Elena Udrea, eroarea de care cadastriştii trebuie să ţină cont la măsurători

La Facultatea de Geodezie, una dintre materiile importante în formarea viitorilor „cadastrişti”, cum ar zice Elena Udrea, este teoria erorilor. Şi dacă până acum acestea erau cunoscute, iată că odată cu trecerea Agenţiei de Cadastru la Ministerul Dezvoltării a mai apărut una: Elena Udrea.

„A venit ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, n.r.), de aici creşterea la bunuri şi servicii, este o agenţie cu 3.000 de angajaţi. O să ne uităm anul acesta să vedem dacă 3.000 de angajaţi sunt chiar utili, sau mulţi dintre ei freacă… sau sunt angajaţi degeaba… menta, mă rog”, a declarat zilele trecute Elena Udrea la prezentarea bugetului pe 2011 în Parlament.

Practic, după mintea lipsă a Elenei Udrea, la Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sunt prea mulţi angajaţi. Şi toţi ar fi cadastrişti. Ceea ce este o mare eroare. Dacă şi-ar fi făcut bine temele, Elena Udrea ar fi aflat că la Agenţia de Cadastru se află şi birourile de carte funciară. Iar aici majoritatea angajaţilor sunt jurişti. În plus, o statistică a ANCPI, dată publicităţii zilele trecute, relevă faptul că în perioada ianuarie-octombrie 2011 numărul operaţiunilor de cadastru şi publicitate imobiliară a fost de 3.765.337 faţă de 3.079.752 în intervalul similar al anului trecut. Deci, dacă facem o împărţire la cei 3.000 de angajaţi, rezultă 1.255 de operaţiuni de cadastru şi publicitate per angajat. Adică peste 5 operaţiuni pe ziua de muncă. Aş putea spune că nu-i puţin deloc. Mă refer aici la intabularea imobilelor, a ipotecilor şi privilegiilor, dezmembrărilor etc. În plus, anul trecut din Agenţie au mai plecat câteva sute de oameni.

În concluzie, nu cred că majoritatea angajaţilor de la cadastru freacă menta în Agenţie. Or fi şi din aceia, dar cu siguranţă sunt piloşi sau, cum se spune prin instituţia amintită mai sus, portocalii. Iar dacă s-ar mai face o restructurare la ANCPI, tocmai aceştia nu ar fi trimişi acasă. Drept urmare, Elena Udrea a vorbit în faţa comisiilor parlamentare precum o eroare. Dar ce pretenţii să ai de la un ministru care taie frunză la câini (sau lipeşte frunze).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.