ENERVANT (14)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020

28.

Întotdeauna când e foarte bine, în mod sigur urmează prăpădul. Dulăul n-a lătrat de pomană! Gustav se ia după câine și iese din nou pe hol: un vânt puternic, iscat din senin și anunțând o furtună de vară, a izbit și a spart geamul rămas deschis, geamul prin care a privit printre jaluzele la incidentul de pe stradă. Probabil că din cauza ploii a și adormit în jilțul din spatele biroului. Pe jos e plin de cioburi.

Un tunet străpunge „prea multa liniște”, iar fulgerul îl face pe Miky să se lipească de Gustav, după care o zbughește înapoi în birou. Miky e un câine inteligent și știe că nu are voie acolo decât atunci când și stăpânul e în cabinetul său, dar acum nu-i pasă, acum e panicat și el, el care nu se sperie de nici un personaj în carne și oase, oricât de fioros ar fi acela.

Și Gustav este panicat: de unde să ia acum un geamgiu? Afară s-a dezlănțuit potopul și bineînțeles – bineînțeles! – ploaia bate printre jaluzelele doar pe jumătate trase chiar înspre geamul spart. Gustav fuge, călcând pe cioburi, și lasă jaluzelele până jos. Bun! Acum măcar nu mai intră apa în casă. Dar, încă o dată, de unde să aducă la ora asta un geamgiu? E aproape seara, cerul s-a ascuns după norii negri care explodează aproape ritmic, cu jaluzelele trase în hol e întuneric. La fel ca în dispoziția lui Gustav. Tot călcând pe cioburi, ajunge mai mult pe dibuite până la comutator. Văzând pe lumină dezastrul, îi vine să dea cu pumnii în pereți. Pe deasupra, simte că un ciob i-a străpuns talpa papucilor de casă. Se așază în fotoliul său, se descalță și-și examinează piciorul. Slavă Domnului, nu simte durere și, după ce-și scoate și ciorapul, nu vede nici sânge. Măcar atât!

Rămâne pe fotoliu cu un picior descălțat și cu ciorapul în mână. De unde să aducă acum un geamgiu? Printre nenumărații săi clienți și prezumtivi viitori clienți, nu-și aduce aminte să figureze și un geamgiu. Sau măcar fiul, fratele ori tatăl vreunui geamgiu. Măcar tatăl vitreg… Niciodată nu s-a gândit că geamgiii ar fi atât de cinstiți încât să nu aibă nevoie de avocat. Meșterii se cunosc între ei și ar putea să-l sune pe instalator, dar acesta – fire-ar să fie! – se întoarce abia marți de la sanatoriu sau de unde o fi. Marți, mâine, asta înseamnă că abia miercuri, poimâine, va fi disponibil… Să-l sune și să-l întrebe dacă nu… În timp ce pune mâna pe telefon, îl străfulgeră că nimeni dintre ai lui nu este acasă. Cine știe unde i-a prins potopul? Ploaia cade în rafale și, pe lângă întuneric și „prea multa liniște”, s-au spart și norii în mii de bucăți, asemenea geamului de pe hol. Tună prelung. Miky scheaună și se lipește de piciorul stăpânului. „Nici nu știi la cine să te gândești în primul rând: la copiii, care, ca de obicei, habar n-ai pe unde bântuie? Nu poți decât să speri că sunt undeva sub un acoperiș și nu cumva în Pădurea Stromberg, unde oricând poate lovi un fulger. Iar în legătură cu Doamna, trebuie să nădăjduiești că a oprit undeva și că nu conduce mașina prin potop – câte accidente nu au loc când furtuna, bătând în parbriz, îi face pe șoferii imprudenți să se încăpățâneze să circule fără să vadă pe unde înaintează? Păi, n-a avut el un caz când…, un caz terminat atât de tragic? La ce să fie în primul rând atent? Gustav se enervează tot mai tare, geamul spulberat trece pe planul doi, iar faptul că dulăul l-a trezit tocmai când Gustav – de – afară era pe punctul de a da de Gustav – din – scorbură îl macină acum doar în subconștient. Când va trece și episodul acesta, în mod sigur că o nouă întrerupere a visului eliberator va deveni și mai enervantă: A CÂTA ÎNTRERUPERE?

29.

Când aude poarta scârțâind și, apoi, ușa de la intrare, Gustav se află tot pe fotoliul său, cu un picior descălțat și cu un ciorap în mână. (Poarta o lasă dinadins să scârțâie: în felul acesta orice intrus trebuie să știe că e auzit.)

– Ai grijă la cioburi! strigă chiar dacă încă nu știe cine din familie a venit acasă. Poți să te tai urât, adaugă. Oricine din familie venit acasă reduce cercul îngrijorărilor. Deși și cel ce tocmai a intrat în hol poate veni cu o veste proastă. Chiar și cu una foarte proastă. Gustav simte că trebuie să se scoale și să ia un calmant. Între timp, rotițele minții i se învârt cu mare repeziciune. Dacă e Fidelio, în mod sigur e leoarcă de apă, neavând cum să nu răcească. Dacă e Leonora, ar fi bine de știut unde a fost că a trebuit să vină acasă pe o asemenea vreme. Mai ales că nu e deloc sigur că va spune adevărul UNDE a fost și, mai ales, cu CINE a fost! Da, dacă a venit pe ploaie, e clar că s-au certat sau, cine știe, a pățit ceva. Dar, da, există și o variantă bună, poate că a folosit un taxi. Dar și atunci rămâne întrebarea de ce a fost obligată să vină acum și să nu aștepte până ce trece furtuna – furtunile de vară trec repede… Dacă e soția, rămâne problema cu șofatul sub o rupere de nori. Oricum, în orice variantă, se confirmă că „întotdeauna când e foarte bine, în mod sigur urmează prăpădul”: holul plin de cioburi poate să nu reprezinte mai nimic pe lângă ce ar fi putut să se întâmple cu copiii și/sau cu soția. (Asta deși nici trista realitate după care se pare că geamgiii reprezintă singura categorie socială care nu are de a face cu legea nu rezolvă o problemă care ar trebui să fie foarte simplă.)

Cel ce a sosit e Fidelio. E într-adevăr ud leoarcă, dar pare de-a dreptul încântat că a venit pe furtună.

– Am fugit tot drumul. Să vezi mutrele tipelor când trecea câte o mașină pe lângă ele și le stropea de jos până sus. O babalâcă, care se credea foarte isteață, s-a pus sub o poartă și și-a ținut umbrela în față ca pe un scut. Numai că o mașină tot a stropit-o, și ea, în loc să-și vadă de treabă, a făcut un pas înainte să strige după șofer. Mașina a trecut vâjâind, iar ea s-a împiedicat și a căzut cât e de lungă – mai bine zis, cât e de grasă! – în baltă. Și stai că asta n-a fost totul…

– Du-te imediat de te schimbă! Și fă un duș fierbinte!

Fidelio face o mină deznădăjduită și dispare bombănind. Gustav ciulește urechile să audă dacă băiatul a intrat în baie. Cum nu percepe apa curgând, se încalță și merge în camera lui Fidelio: acesta trântit pe pat cu hainele ude, povestește cuiva la telefon ce a pățit babalâca și alte două femei. Între timp, râde și se enervează că taică-său insistă să meargă în baie. Până la urmă, trebuie să se supună, dar continuă să vorbească la telefon și în baie. Ceea ce înseamnă că nici n-a dat drumul la apă. Între timp, Miky țâșnește spre ușă, latră de două ori și vine imediat înapoi lângă piciorul stăpânului. Peste un minut, poarta mai scârțâie o dată și după un alt minut apare și Leonora. Și ea pare să fie în regulă. Mai rămâne doar Doamna. Îngrijorător! Gustav ar vrea să-și apeleze soția, dar nu știe dacă ea nu se află tocmai în acele clipe atât de periculoase la volan. Păi, se cunoaște că poți să-ți pierzi carnetul de conducere, dacă ești prins vorbind la telefon în timp ce conduci. Dacă asta i s-ar întâmpla și soției, ar fi mai degrabă un lucru pozitiv: măcar o vreme n-ar mai putea risca să aibă alte evenimente cu mașina. Numai că pe vremea asta e puțin probabil ca un agent de circulație să se afle pe traseu, așa că pericolul real rămâne tocmai posibilul eveniment rutier. Chiar Maestrul Doctor Gustav R. Propp a reprezentat în instanță un inconștient care a ucis un om în timp ce a fost văzut conducând și vorbind în același timp la telefon. În Gustav îngheață sângele.

– Ce s-a întâmplat aici? întreabă Leonora, văzând grămada de cioburi de pe podea.

Tatăl ei o privește și constată că nu e udă, că nici o picătură nu se prelinge de pe pe ea. Vine și îi pune mâna pe păr: și părul îi e perfect uscat! Chiar dacă ar fi venit cu un taxi, din mașină și până în casă tot trebuia să se ude. Întredeschide puțin jaluzelele și constată că iar are dreptate: afară continuă să „plouă cu găleata”, așa că fata n-a avut cum să nu se fi udat. „Ceva nu este în regulă!” își spune și o privește sever: Gustav nu suferă să fie dus de nas! Și nici nu este multă lume care să îndrăznească să-l ducă de nas! Doar adversarii din instanță își permit să încerce câte o minciună, dar acolo acesta este jocul: acolo fiecare parte spune ceea ce pare a fi în folosul mandantului. Însă nici adversarii din instanță nu cutează pur și simplu să mintă, atunci când îl au în față pe Maestrul Doctor Gustav R. Propp, așa că doar spun fragmente de adevăr, exagerări sau omisiuni. Dar pur și simplu să mintă nu îndrăznește niciun avocat în dispută cu Maestrul Doctor Gustav R. Propp!

– De unde vii prin ploaia asta?

Leonora se preface că n-a auzit întrebarea.

– Mă duc să fac un duș.

– Ce duș?! Fratele tău e în baie. El a sosit ud leoarcă și… și nu aud să fi dat drumul la apă! Gustav simte că sosirea acasă a copiilor nu face decât să-i ofere un respiro enervării care se tot acumulează. Domnișoară, te-am întrebat de unde vii!

– S-a întâmplat ceva? Evită iarăși răspunsul Leonora și privește la cioburile din hol.

– În mod sigur s-a întâmplat ceva, dacă vii pe o asemenea ploaie fără să te fi atins și o singură picătură! Își amintește, ca de atâtea ori, scena din copilărie când tatăl lui Bruno a exclamat în ziua când a asistat profund uimit la modul cum îi descoperea Gustav pe copii la „v-ați ascunselea”. Și cum argumenta piciul atât de logic modul cum a procedat: „Tu sigur vei fi un detectiv mai mare chiar decât Sherlock Holmes!”. Da, Doctorul Propp își amintește cu mândrie uimirea tatălui lui Bruno, atunci când toată instanța e cuprinsă de admirație că Maestrul, pornind de la amănuntele cele mai mărunte, relatează – cu argumente! – faptele pe care partea adversă încearcă să le ascundă. „Maestrului Propp nu poți să-i ascunzi nimic!” se tot repetă pe coridoarele tribunalului și nu numai pe coridoarele tribunalului… Dacă la scena din holul plin de cioburi ar fi asistat cineva, în mod sigur ar fi urmărit, plin de curiozitate, ce va descoperi Maestrul pornind de la faptul că fiica sa a venit acasă fără să fie udată de ploaia căzând în rafale.

Tatăl se pune în fața fiicei și o privește lung în ochi:

– Cu cine ai venit?

– Trebuia să vin cu cineva?!

– Pe mine să nu mă minți! Uite, îi explică Sherlock Holmes, Miky, deși e atât de înspăimântat de tunete, a fugit la ușă, când te-a simțit. Dar a mai durat cel puțin un minut până ai intrat în curte. Pe urmă a mai durat și până să intri în casă. Asta explică de ce nu te-a udat ploaia?

– ?!

– Dacă n-ai intrat când te-a simțit câinele, înseamnă că ai mai stat afară, își continuă raționamentul Maestrul. Ai mai stat afară, dar ploaia tot nu te-a udat. Și nici nu văd să fi avut o umbrelă cu tine. Înseamnă că altcineva te-a condus, cineva cu care a trebuit sau ți-a făcut plăcere să mai stai, cineva care a avut el o umbrelă.

– Dar de ce n-a putut fi acel cineva o ea? De ce a trebuit să fie un el?

– Pentru cât ești de îmbujorată: nu a putut fi decât un el. Cine te-a condus acasă, Domnișoară?

Leonora nu răspunde și fuge în camera ei.

– Câteodată ești imposibil, îi mai strigă din ușă.

„O să aflu și cine te-a condus acasă, Domnișoară, își spune Maestrul. Iată, și de data asta a intuit exact, fapt care îl umple iarăși de mândrie. O să-i spună și soției, aceasta va afla, ca între femei, cu cine se întâlnește adolescenta, și, în funcție de răspuns, va decide și tatăl dacă va trebui să ia o măsură. Adică în mod sigur va trebui să ia o măsură: la vârsta Leonorei, când încep să se simtă femei, fetele devin extrem de vulnerabile. Este vârsta când riscă să facă tot felul de lucruri necugetate cu consecințe grave pentru tot restul vieții. Gustav își notează cu carioca albastru închis nesubliniat, adică la prioritățile posibile, „Leonora”, dar își dă seama că biletele cu carioca albastru închis nesubliniat se referă de fapt la prioritățile puțin probabile. Iată un lucru pe care va trebui să-l lămurească, întrucât pentru prioritățile posibile nu a stabilit o formă distinctă de punere în pagină. Da, dar până să afle soția cu cine a venit acasă fata, mai înainte trebuie Doamna să ajungă. Gustav merge la fereastră și mai crapă puțin jaluzelele: ploaia s-a mai domolit, dar încă nu de tot. Aceasta este perioada cea mai periculoasă: văzând că rafalele nu mai bat atât de agresiv în parbriz, un șofer superficial – asemenea soției! – crede că nu mai e niciun pericol și uită că șoseaua e umedă și, deci, alunecoasă. Gustav rămâne la fereastră cu urechile ciulite și cu privirea la mașinile ce trec stropind.

În casă e liniște, nici din baie nu se aude dușul, nici din camera Leonorei nu răzbate nicio vorbă, deși în mod sigur fata stă acum cu telefonul în mână și vorbește în șoaptă. Poate trimite un mesaj, dar totuși mai degrabă vorbește cu cel care a condus-o acasă. Tipul sigur are mașină, dar remarcabil cum a reușit s-o ferească de ploaie în drumul din mașină până la poarta casei și de acolo până la ușa de la intrarea în apartament. Nu, în mod categoric, va trebui să noteze problema cu carioca albastru închis – prioritatea probabilă. „Un tip cu mașină este pentru o adolescentă… Păi, că a avut un caz și cu un tip cu mașină care a ademenit o adolescentă…, ba chiar mai multe fete…, iar consecințele s-au adunat într-un dosar penal!”

Gustav rămâne la fereastră cu urechile ciulite și cu privirea la mașinile ce trec stropind. Mașinile trec una după alta, doar cea a soției nu apare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.