În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant– sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
30.
Sună telefonul. Sună telefonul și soția încă n-a ajuns aca-să! Și nici nu poate s-o sune: dacă tocmai e la volan? Sângele îngheață în Gustav. Mai ridică o dată jaluzelele: ploaia s-a oprit și un aer curat pătrunde în hol. Stă o vreme la fereastră și pân-dește mașinile. Circulația este din nou alertă, dar automobilul roșu pe care-l așteaptă nu se arată. Oftând, stinge lumina, o aprinde din nou și merge în debara după mătură, făraș și gă-leată. Bineînțeles că toate astea nu sunt la locul lor, așa că tre-buie să caute după ele. Când le găsește și le aduce în hol, înce-pe să adune cioburile, dar se oprește și se duce în camera Leo-norei: măcar atât să facă și ea. Numai că Leonora nu este în camera ei. Tatăl o caută în toată casa, intră și la Fidelio, unde găsește hainele ude aruncate peste tot și în sfârșit aude apa curgând în baie. Fata nu-i niciunde și tatăl nu pricepe pe unde a plecat. În curte totul e ud, ce să caute Leonora acolo? Doar dacă a ieșit prin verandă și s-a furișat de acolo în stradă…
Gustav revine în cabinetul său, se așază în fotoliul lui, face un bilanț al celor rezolvate și al celor ce rămân de rezolvat. Și simte că începe să se enerveze tot mai tare. Acum chiar că nu-i capabil să adune dezastrul din hol. În fond, nici măcar nu-i de datoria lui să adune cioburile, ajunge că el va trebui să rezolve problema cu geamul. Și celelalte probleme. (În general, pentru lucrurile acestea are omul lui, în special instalatorul care nu se va întoarce decât marți, adică nu va fi disponibil decât înce-pând de miercuri, de poimâine. Instalatorul acesta este con-știent – foarte conștient! – că oricând poate avea iarăși nevoie de Maestru, așa că a devenit omul bun la toate, iar unde nu se pricepe el, are pe alții care se pricep. Numai că varianta cu „al-ții” este un lucru la care Gustav nu vrea să recurgă decât în ul-timă instanță, fiindcă nu dorește să fie el îndatorat cuiva, ci acel cineva să-i fie mai înainte îndatorat lui. Da, dar acum omul bun la toate nu este disponibil! Și – ca să vezi! – dintre sutele de pârâți pe care i-a apărat, nu-și amintește să fi fost și un geamgiu. Chiar să fie toți geamgiii „curați”?)
Și nici automobilul roșu nu-și face apariția. Gustav stă în fotoliul său și se simte ca în coșmar, adică se simte ca și cum s-ar afla în scorbura copacului. Unde e tot mai strâmt și tot mai întuneric. Analizându-se, Gustav nu-și amintește că va fi avut vreodată un acces de claustrofobie: mijlocul pădurii nu e un spațiu închis, însă adevărul e că nici nu s-a aflat vreodată în-tr-o situație care să-i provoace o spaimă de acest tip. Însă ade-vărul că bine de tot nu se simte niciunde decât acasă, mai ales în încăperea unde totul este mereu orânduit așa cum își doreș-te. „Poate, își spune, dacă și acest loc l-aș găsi pângărit, proba-bil că n-aș putea să mai trăiesc.” Da, câteodată se simte bine și în sălile de ședințe de la tribunal, mai ales când se încheie un proces dificil cu victoria sa. Și de obicei se încheie procesele cu victoria sa. (Păi, i-a parvenit și un zvon mizerabil cum că Maes-trul Doctor Gustav R. Propp ar ști să mijlocească favoruri din partea mandanților săi către judecători, ba chiar mai mult, că Maestrul Doctor Gustav R. Propp ar face parte dintr-un grup constituit pentru așa ceva. Bineînțeles că rivalii, perdanții, in-capabilii, invidioșii nu au cum să-și explice excelența unui Ma-re Avocat. A „celui mai mare avocat din regiune”…)
În timp ce are senzația tot mai apăsătoare că se sufocă în tulpina copacului, nu se poate elibera nici de gândurile sum-bre în legătură cu soția care întârzie atât de alarmant, cu fata care a dispărut de sub nasul său, de fereastra spartă. „Poate că e mai bine așa, își mai spune, măcar grijile acumulându-se, spaimele se împart între ele.” Ar trebui să ia un calmant, dar nu se simte în stare să se ridice din fotoliu. În încăpere se lasă în-tunericul, strânsoarea din scorbură e tot mai apăsătoare, gân-durile i se rotesc tot mai repede în cap și… Gustav adoarme.
31.
Sună telefonul! Parcă a mai sunat și mai devreme. În în-căpere e întuneric și câteva fracțiuni de clipe Gustav are im-presia că se află în scorbura copacului, impresie ce o are tot mai des și tot mai apăsător. Se scutură și bâjbâie spre telefo-nul fix de pe birou. Deși a avut grijă la fiecare detaliu când și-a amenajat camera de lucru, totuși se lovește cu genunchiul de măsuță. În timp ce scapă o înjurătură, mai apucă să-și audă soția vorbind în bucătărie, probabil, la telefonul ei mobil.
„Bun, își spune, măcar a trecut pericolul cu mașina con-dusă prin furtună. Deși…, deși neauzind cu cine vorbește doamna, n-ai certitudinea că n-a făcut iar o boroboață… Dar Leonora? S-a întors și ea?”
Din telefonul de pe birou aude o voce cât se poate de ce-remonioasă care-i comunică solemn că boardul Fundației Barberidi a votat în unanimitate acceptarea Domnului Avocat Doctor Gustav R. Propp drept membru onorific. Maestrul nu-și dă seama dacă apelul acesta este o farsă sau o prostie gogonată. Așa-numita Fundație Barberidi tocmai a fost citată în instanță pentru fals și escrocherie. Folosindu-se de un nu-me celebru doar puțin modificat, ceea ce inspiră un aer de mare onorabilitate, pârâții sunt suspecți că ar atrage persona-je cunoscute și potent financiare pentru „acțiuni de încurajare a excelenței în artă”, doar că sumele încasate de la donatori n-au ajuns niciodată la cei pe care ar fi trebuit să-i sprijine. Păi, chiar atât de proști să fie încât să încerce să escrocheze pe cineva aflat în structura unde se află dosarul? După ce au reu-șit să păcălească numeroși fraieri, să se fi molipsit și ei în-tr-atât încât să devină și ei fraieri?
Enervant!
– Dacă acest mesaj este pentru a-mi cere să vă reprezint în instanță, ați greșit enorm!
Gustav pune receptorul în furcă, se mai miră o dată cât de proști pot fi unii escroci – cei ce se lasă atât de lesne prinși în plasă – după care, revenind la filmul întrerupt de somn, vrea să meargă în bucătărie să afle ce necazuri a mai provocat soția și dacă Leonora a sosit acasă. Dar abia ajuns la ușă, telefonul de pe birou sună din nou. „Chiar așa?! Chiar atât de proști să fie indivizii care…?” Dar nu sunt indivizii de la așa-zisa Funda-ție Barberidi, ci vocea obraznică a lui Edi (Eduard) Portal, ne-potul lui Roman Bășică.
Enervant! Foarte enervant!
– Ce faci, bătrâne? Să nu-mi spui că iarăși zaci cu capul printre hârtii, că tocmai ai un caz extrem de complicat, că… (Gustav vrea să întrerupă convorbirea, însă știe că Edi nu se va lăsa și va suna din nou și din nou.)
– Ai ghicit, chiar că studiez o speță complicată pe care…
– Lasă că te descurci tu! Că nu există o speță atât de com-plicată căreia să nu-i dai tu de capăt. Nu există! Că nu degeaba se spune că tu ești chiar dracul gol!
– Da?! Cine spune asta?
– Las’ că știi tu! Nu mai face pe modestul! Sau, dacă tot vrei să faci pe modestul, fă-o la un pahar cu licoare nobilă! Ui-te, eu sunt la LIDO și te aștept cu drag.
– Nu, Edi! Îmi pare rău, dar chiar sunt cu capul între hâr-tii, cum bine ai spus. („Asta ar mai lipsi că fiu văzut cu interlo-pul ăsta chefuind la LIDO! Și cine știe cu ce hahalere m-aș mai pricopsi acolo… Insistențele astea sunt în mod sigur aperiti-vul pentru a-l apăra într-un nou proces. Bătrânul Gustav are nasul fin!”)
– Fii sigur că dacă nu vii tu aici, unde te așteaptă ceva cât se poate de fin, o să tăbărâm noi la tine și va trebui să desfaci tu o butelcă! Bineînțeles că nu vom veni nici noi cu mâna goa-lă!
– „Veți tăbărî?” Sunteți un întreg comando?
– Un comando întreg! Dar prietenii noștri sunt toți gentl-emeni adevărați!
– Gentlemeni ca tine?!
– Și mai!
– Uite ce e, Edi: e clar că ai intrat iarăși în bucluc și vrei
să…
– Ha, ha, ha! Da’ de unde! Eu nu vreau decât să mă simt bine cu un vechi prieten.
– Numai că nu pricep cum de te-ai întors aici, unde toată lumea știe câte parale faci.
– Păi, dacă sunt celebru… Ha, ha, ha! (Pauză) Hai, te rog! Nu pot să-ți spun la telefon decât că e în joc o afacere foarte, foarte mare.
– Nu, Edi, pe mine să nu mai contezi!
– Te rog, Gusti, tu ești singurul om care poate… Ce nu poți tu?
Brusc, zgomotul de fond se amplifică, și prin telefon răz-bat glasuri tot mai agitate. Pe urmă țipete. Gustav aude zgo-mote, țipete, o bufnitură. Probabil că telefonul lui Edi a căzut pe jos. Asta înseamnă că acolo s-a trecut de la simple vorbe la o încăierare sau… Dar aparatul nu s-a spart și transmite în continuare ce se întâmplă. „O să vină poliția și o să vadă în te-lefon cu cine a vorbit pentru ultima oară înainte de scandal
Eduard Portal, nepotul lui Roman Bășică. Asta îmi mai lipseș-te!” Gustav vrea să întrerupă convorbirea, dar își dă seama că și dacă-și închide telefonul său, pe cel al lui Portal tot se va vedea cu cine este în legătură. Așa că mai bine ascultă în con-tinuare. Până ce legătura se termină brusc. Gustav nu poate decât să spere că aparatul căzut pe jos a fost călcat în toiul în-căierării. Călcat și distrus. Astfel să nu se mai poată vedea pe cine a apelat derbedeul. „Să sperăm că așa e!” își spune Gustav și se duce din nou spre ușă: din bucătărie își aude soția vorbind în continuare.
O privește și vede că nu este rănită, iar din discuție înțe-lege că vorbește despre un film cu una dintre veșnicele ei con-fidente. Înseamnă că a fost la cinematograf, își spune și o întreabă dacă Leonora a sosit acasă. Doamna îi face semn că vorbește la telefon și că nu are de gând să se întrerupă. Mare minune că măcar i-a făcut acel semn: de obicei, când o femeie vorbește la telefon vreme de un minut sau de o oră, este im-posibil să-i poți atrage în mod civilizat atenția. Ceea ce este în-totdeauna enervant. Gustav ridică tonul și repetă întrebarea, dar prin ușile rămase deschise, aude din nou telefonul de pe biroul său.
Asta-i culmea! E tot Eduard Portal, tot indecent de bine dispus, zgomotele de doar cu câteva clipe mai înainte parcă nici n-au fost.
– Te rog, Gusti, tu ești singurul om care poate… Ce nu poți tu, Gusti? (Parcă e un film întrerupt și reluat din momen-tul în care a fost suspendat!) Zău, Gusti, dacă nu vii tu la niște licori atât de fine, venim noi peste tine, că știu că ești o gazdă bună!
Asta, totuși, e mai mult decât enervant! Chiar enervant spre gradul III!
– Uite ce este, Eduard Portal, tu tot nepotul lui Roman
Bășică ai rămas. Te rog să nu mă mai deranjezi niciodată. Iar dacă vii – sau veniți – aici, vă promit că las dulăul să vă pri-mească!
Trântește receptorul în furcă, mai rămâne câteva clipe să vadă dacă nu cumva obraznicul va mai suna încă o dată, tele-fonul tace și Gustav poate reveni în bucătărie. Roman Bășică a fost parcă bunicul și nu tatăl lui Edi… Sau nu?
Doamna vorbește acum cu altcineva. Cu cine? Păi cine alt-cineva putea suna la o oră atât de târzie? Bineînțeles că Isabel – Antigona. Asta înseamnă cel puțin încă o jumătate de oră cât Gustav nu va putea discuta cu proaspăta a treia oară mătușă.
Pe masă sunt tacâmurile folosite ale copiilor. Înseamnă măcar că și Leonora este acasă. DAR UNDE A FOST? ȘI CU CI-NE?
Maestrul Doctor Gustav R. Propp se uită la ceas și consta-tă că e trecut de ora nouă. Prin fereastra bucătăriei vede că afară s-a întunecat. „Înseamnă că totuși am dormit. Bine, să zicem că până la zece nu-i chiar atât de grav, dacă sună cei apropiați” își spune și se așază la masă. În timp ce stă cu telefo-nul la ureche, proaspăta a treia oară mătușă îi face semne ce să mănânce, de unde să ia mezelurile, brânza, iaurtul, îi arată pâi-nea pusă la prăjit etc. Gustav cinează, dar teleconferința cu An-tigona se prelungește. Enervant! Gustav termină de mâncat și teleconferința cu Antigona tot mai continuă. Foarte enervant!
– Hai mai terminați! spune și soția încearcă să acopere receptorul cu palma. După câteva clipe, Gustav nu mai rezistă și îi smulge aparatul din mână:
– Bună, Isabel, mă bucur că ați pus țara la cale. Iubita mea o să-mi povestească în amănunte ce ați hotărât. Noapte bună! și întrerupe convorbirea.
– Cum poți să fii atât de bădăran?! se revoltă iubita.
– Cu nebuna asta ai fi stat la telefon până dimineața.
– Păi, ne-am împărțit sarcinile pentru sâmbătă.
– Sarcinile?! Ce sarcini?
– Am promis că eu voi face salata de boeuf. De data asta nu cred că voi face tot eu torta, ci mai bine să o comand de la „Căminul dulce”, că de acolo a adus data trecută Monica tortul și a fost într-adevăr grozav. Un tort de fructe cu ciocolată uite așa de mare! Și, dacă vrei, tu o să duci doar o sticlă de Chivas Royal, tot ca data trecută, că toată lumea a apreciat gestul.
– Sâmbătă? („Bineînțeles că sâmbătă! De ce să nu-mi stri-ce și sfârșitul de săptămână?”) Chiar trebuie să mergem?
– Sâmbătă o să-i dea drumul de la maternitate și…
– Bine, bine… („Bineînțeles că sâmbătă! Se putea altfel?”)
Copiii au cinat?
– Da.
– Ai mâncat și tu?
– Da.
Doamna a trecut la aranjatul vaselor în mașina de spălat.
– Unde ai fost pe furtună? Mașina e în regulă?
– Să știi că ăia de la service au făcut o treabă bună. Merge ca nouă. Și nici n-au vrut să ia niciun ban.
– Și în timpul furtunii?
– Am fost cu Monica la cinematograf. Cu cealaltă Monica, vreau să spun. Nici n-am știut că a fost furtună.
– Și n-ai observat nici prăpădul din hol?!
– Ce prăpăd? Leonora a strâns cioburile.
Asta chiar că e enervant: adică, după ce el s-a frământat atât, i se spune pe tonul cel mai firesc că totul este în regulă. Dar nu i se spune nici unde și cu cine a fost Leonora, nici cum de a binevoit Domnișoara să măture geamul spart, nici… Bine că n-au adus deja și un geamgiu, breasla aceea care nu are niciodată nevoie de un avocat!
– Când a venit Leonora acasă?
– Nu știu, când am venit eu tocmai aduna în hol.
Ciudat, foarte ciudat! Tatăl iese și ascultă: din camera fe-tei se aude muzică. Și din camera băiatului se aude muzică. Asta nu spune mare lucru: copiii din ziua de azi sunt atât de șmecheri încât n-ar fi imposibil să pornească televizorul drept momeală, iar ei s-o fi șters de mult de acasă. Vrea să-i contro-leze, dar soția îl cheamă înapoi: „Sună mobilul tău.”
La ora asta?! E aproape zece. „Cum de nu l-am pus pe mute?”
Număr necunoscut.
– Alo!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.