Enigmele infinite. Vocalize în Do Major (XIX)

58. Cunoaşte-te pe tine însuţi (II)

„Cunoaşte-te pe tine însuţi!“ a tot repetat Socrate cu foarte multă vreme în urmă. Doctorul Julius Zim­berlan a pus acest îndemn pe uşa cabinetului său. Iată care este teoria sa: „Se spune că munca medicului pediatru este cea mai dificilă, întrucât micii săi pacienţi nu sunt în stare să-i comunice ce anume simt ei, adică motivul care i-a adus la doctor. Dar pacientul matur ştie cum să-l informeze pe medic despre simptomele sale cele mai intime? De câte ori nu vine bolnavul mult prea târziu la consult, fiindcă n-a fost în stare să înţeleagă la timp limbajul propriului său corp? Cu care nu e capabil de un dialog real! Dacă s-ar cunoaşte pe sine, omul ar putea depista din primele semne orice început de maladie, iar prognosticul ar fi incomparabil mai optimist!“.

„Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă, tună doctorul Julius Zimberlan la conferinţa ţinută în faţa a sute de auditori şi milioane de telespectatori. Învăţaţi limbajul corpului vostru!“, a încheiat el destul de patetic, dar cu mult efect, conferinţa.

Aplauzele au fost pe măsură. Poate de aceea n-a auzit doctorul Julius Zimberlan strigătele disperate de alarmă ale trupului său.
Aşa că bineînţeles că – în timpul acelor binemeritate ropote de
aplauze – a murit.

59. Un om realizat

Jochann Zimberlan, unul dintre unchii dinspre tată ai lui Julius Zim­berlan, a fost un om cinstit, perseverent şi ambiţios: ce şi-a pus în cap, a şi realizat! De elev, Jochann a dorit să îmbrăţişeze cariera militară: era încântat de uniforme, de disciplină şi de ierarhiile clare. Aşa că a parcurs cu mult succes liceul militar.

Jochann Zimberlan, un om cinstit, perseverent şi ambiţios, a urmat Academia Militară şi a devenit sublocotenent şef de promoţie.

Ambiţia şi perseverenţa l-au făcut pe Jochann Zimberlan să nu se mulţumească doar cu epoleţii de ofiţer şi a urmat şi Institutul Politehnic Militar. La nici douăzeci şi doi de ani, a devenit căpitan inginer.

Maiorul inginer Jochann Zimberlan, un tânăr strălucit, şi-a dat doctoratul la douăzeci şi şapte de ani. La douăzeci şi nouă, a devenit locotenent colonel, iar la nici treizeci şi unu, avansat la excepţional, a ajuns colonel.

Jochann Zimberlan, unul dintre unchii dinspre tată ai lui Julius Zimberlan, a fost un om cinstit, perseverent şi ambiţios: el a fost primul general din atât de distinsa familie Zimberlan. Dar nu numai atât, Jochann s-a străduit şi, prin meritele sale de netăgăduit, a obţinut şi cel mai râvnit loc din ierarhia militară: cel de Şef al Marelui Stat Major.

După asta… După asta, la ce să mai aspire? Aşa că a murit.

60. ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII PENTRU A NU GÂNDI LA CE A FOST ŞI LA CE  VA FI

„Să nu gândeşti sub nici o formă la ce va fi! Dacă te bucuri, ai putea să ai o decepţie extrem de dureroasă! Dacă-ţi faci griji, îţi strici nu numai viitorul, ci şi prezentul!“, scrie pe frontispiciul ACADEMIEI DE ÎNALTE STUDII PENTRU A NU GÂNDI LA CE A FOST ŞI LA CE VA FI.

Iată ce a învăţat Julius Zimberlan la atât de apreciatul înalt for ştiinţific:

Dacă nu gândeşti la penibilul moment ce te aşteaptă, te simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Dacă nu gândeşti la ce te poate aştepta pe masa de operaţie, te ­simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Dacă nu gândeşti la ce o să le pui ailor tăi în farfurie, după ce ai terminat şi ultimii bani, te simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Dacă refuzi să gândeşti la pierderea irecuperabilă suferită, te simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Dacă nu gândeşti la călăul care tocmai îţi intră pe uşă, te simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Dacă nu mai gândeşti la nimic, te simţi de parcă totul ar fi în ordine.

Julius Zimberlan este fericit: tocmai a absolvit ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII PENTRU A NU GÂNDI LA CE A FOST ŞI LA CE VA FI, pe care a frecventat-o beneficiind de o bursă oferită de statul generos. Julius Zimberlan nu mai gândeşte decât strict în prezent.

Oamenii spun că s-a ţicnit.

61. Diagnosticul care a adus ziua dreptăţii

Medicul a rămas mut de uimire: el n-a ştiut cum să-i transmită mai blând cumplita veste pacientului şi acesta, auzind cumplitul diagnostic, a sărit în sus… de bucurie!

Asta s-a întâmplat aşa: Julius Zimberlan a simţit deja cu mai bine de cinci ani în urmă că ceva nu este în ordine cu burta sa. Ai lui nu l-au crezut, iar lamentările sale se loveau fie de indiferenţă, fie de zâmbete ironice. Ori chiar de puneri enervante la punct.

Primul medic la care a fost Julius Zimberlan a spus şi el că nu e nimic în neregulă cu starea de sănătate a lui Julius. Dar acesta a simţit şi în continuare că ceva nu este în ordine cu burta sa. Al doilea medic l-a confirmat pe primul. Spre disperarea lui Julius, care simţea şi în continuare că ceva nu este în ordine cu burta sa. Al treilea medic, la fel, însă pentru că pacientul acesta încăpăţânat a tot insistat, i-a prescris nişte pastile placebo. Cu care Julius a putut să le dovedească ailor săi că exista ceva în neregulă cu intestinele sale. Până ce rudele şi prietenii plictisiţi i-au spus că leacurile acelea nu sunt decât nişte adjuvante chiar şi pentru oamenii sănătoşi.

Julius Zimberlan a simţit deja cu mai bine de cinci ani în urmă că ceva nu este în ordine cu burta sa. Ai lui nu l-au crezut, iar lamentările sale se loveau fie de indiferenţă, fie de zâmbete ironice. Ori chiar de puneri enervante la punct. Şi, iată, în sfârşit a venit şi ziua fericită când un medic mai conştiincios – sau mai bine pregătit? – i-a descoperit cumplita boală. A fost ziua când Julius a putut să le dovedească tuturor că într-adevăr ceva nu este în regulă cu burta sa, că el a avut – vreme de cinci ani! – dreptate şi că indiferenţa şi zâmbetele ironice au fost profund stupide. Da, odată cu diagnosticul acela a venit şi ziua dreptăţii pentru Julius Zimberlan! Ce satisfacţie extraordinară! Iată: tot timpul el a avut dreptate!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.