Ii respect prea mult pe pe prietenii mei de pe acest blog ca sa continui dezbaterea privind suspendarea de la tranzactionare a certificatelor de emisii cu efect de sera in felul in care ea a fost sustinuta de catre clasa politica in ultimele zile. Aceasta tema este de maxima gravitate pentru viitorul Romaniei si ea nu se rezuma doar la dispute politice si la cautarea vinovatilor oriunde in alta parte decat in propria gradina.
Presedintele spune, ca de obicei, ca toti sunt de vina (mai putin el). Guvernul spune ca de vina e guvernul liberal. PD spune ca de vina e PSD. Primul ministru spune ca de vina au fost diversi membri ai cabinetului sau, fie PSD fie UDMR – de parca el, ca prim ministru nu raspunde pentru toti – in timp ce in scurtul timp cat ministrul interimar al mediului a fost doamna ministru al turismului (PD), s-au faptuit miracole. Opozitia, fireste, da vina pe PD si pe actualul Guvern.
Pana una alta, precum Salomeea care cerea pe tava capul Sfantului Ioan Botezatorul, primul ministru cere pe masa capul honvedului de la Agentia de Mediu. Care i s-a si oferit. Respectivul sef de agentie, napastuit si ungur pe deasupra, nu a fost, din pacate vreun martir, ci doar un biet acar Paun, care a raspuns, in mare masura, pentru vina ori nestiinta altora.
Interesant este ca nimeni nu intreaba de unde pana unde avem noi aceasta pricopseala : un numar de 1,279 miliarde de certificate care valoreaza ba 3 miliarde de euro ( de fapt varianta 2009), ba 1,5 miliarde de euro (varianta 2010), ba 1,2 miliarde euro (2011). Aceste certificate masoara, in realitate, dezastrul din industria romaneasca. Aceasta este masura esecului nostru de a nu putea pastra pietele traditionale, de la Europa centrala si pana in Orientul indepartat si America Latina, esecul nostru de a nu reusi sa conducem procesul de privatizare in asa fel incat capacitatile de productie sa poata fi salvate. Cu cat mai multe capacitati industriale romanesti s-au inchis intre 1990 si 2005, cu cat esecul a fost mai rasunator,cu atat mai multe certificate primim.
Cred ca acum nimeni nu mai discuta in mod serios despre industria romaneasca din perioada comunista ca despre un morman de fiare vechi. E cert ca mutatiile de pe arena internationala ori evolutia tehnologiilor ar fi constrans, oricum, economia romaneasca sa reduca o seama de capacitati de productie . Acest raspuns nu este indestulator daca parcurgem lunga lista de combinate de utilaj greu,de laminoare, de uzine de locomotive si de vagoane, de tractoare, de camioane si de masini de teren, de rafinarii si fabrici de sticla, de combinate zootehnice si de fabrici de zahar etc.etc. care si-au inchis portile in toata aceasta perioada. Va aduceti, poate aminte, de scena din filmul Zorba Grecul al lui Mihalis Kakoyannis, in care satenii asteptau, la ferestre, moartea Bubulinei, pentru a se napusti sa-i ia pana si cearsaful de sub trupul neinsufletit. Disputa de acum pe certificatele acestea e un fel dureros de a ne disputa hainele mortului, mortul fiind mare parte a industriei romanesti, dand vina, unii pe altii, ca nu le-am vandut mai devreme, cand mortul era cald inca.
Urmatoarea tema: cine e de vina? Daca privim din perspectiva pe care am sugerat-o suntem de vina, intr-un fel sau altul, cu totii. Nu am fost pregatiti sa fim cu adevarat liberi si sa ne luam destinul in propriile maini. Suntem de vina ca in 1990 am dat inapoi, dintr-o data, participatiile romanilor la beneficii, subcapitalizand industria si creind pusee inflationiste uriase. Suntem de vina ca am permis distrugerea cooperativelor agricole, a statiunilor de mecanizare si a sistemelor de irigatii. Suntem de vina ca, intr-o maniera populista, am risipit sume uriase prin privatizarea sub forma certificatelor de proprietate, din care romanii nu s-au ales cu nimic, si ale caror principal beneficiar a fost managementul Societatilor de Investitii Financiare si partidele in jurul carora acestia gravitau. Suntem de vina ca am ingaduit prea multe privatizari tip MEBO, fara sa ne gandim ca respectivele companii nu vor avea finantarea necesara activitatilor curente si investitiilor. Suntem de vina ca am permis privatizarea unor mari unitati de productie fara sa cerem garantii suficiente ca acestea nu vor deveni obiectul unui oneros negot de deseuri metalice si terenuri pentru constructii. Suntem de vina ca nu am reinnodat relatiile comerciale externe si am permis preluarea intreprinderilor de comert exterior si a celor de constructii in strainatate de catre tot felul de escroci ori de securisti inflitrati. Lista este chiar mai lunga.
Si, fireste, suntem de vina ca nimeni nu e de vina. Acest Guvern PD este exemplar in ce priveste neasumarea oricarei responsabilitati. La trei ani de cand a preluat conducerea Guvernului, Partidul Democrat nu pare a fi de vina pentru nimic. Probabil ca nu citim aceleasi documente. Din cele pe care le citesc eu rezulta ca suspendarea vizeaza doar neconformitati constatate in estimarea pentru anul 2010 si nu vizeaza anii anteriori (au fost prezentate astfel de rapoarte incepand cu 2007 si de fiecare data rapoartele de evaluare au continut unele observatii/recomandari insa gradul de neconformare nu a justificat oprirea de la tranzactionare). Sa mai adaugam si faptul ca anul trecut Parlamentul a aprobat o lege privind tranzactionarea acestor certificate si responsabilii directi pentru derularea procesului erau ministrii economiei, finantelor si mediului. Cel putin doi dintre acestia sunt de la PD.
Interesant este ca dezbaterea se duce de parca, daca am fi vrut sa vindem aceste certificate, am fi gasit imediat cumparatori. Cu alte cuvinte, pietele internationale abia asteaptau oferta romaneasca, pentru a se napusti sa ne cumpere certificatele. Nimeni nu se intreaba cum e posibil ca, daca pietele internationale sunt atat de agtragatoare, pretul unitar al certificatelor sa scada la aproape o treime in doi ani? Nu as vrea sa sugerez in acest fel ca Romania n-ar fi putut vinde deloc certificate daca s-ar fi caznit sa indeplineasca conditiile de tranzactionare. Dar sugestia ca asta ar fi putut rezolva deficitele ori refinantarea datoriilor romanesti e departe de adevar.
De fapt, principala observatie a forurilor internationale e legata de faptul ca Romania ramane in continuare o necunoscuta pentru romani. Guvernul nu a fost in stare, de doi ani si jumatate, sa evalueze in mod corect cantitatile de emisii astfel incat sa putem dovedi temeinicia vanzarii de certificate. Aceasta este o alta tema de dezbatere pe care ar trebui sa o ducem in Romania: noi nu ne cunoastem indeajuns tara, nu am convenit asupra unei serii de indicatori pe care sa o interpretam cu totii in acelasi fel si informatia nu este indeajuns de publica pentru ca romanii sa fie constienti de situatia reala. In lipsa unor repere pe care sa le acceptam cu toti, disputa politica devine un dialog al surzilor in care fiecare isi are propri Romanie.
Tema de fond este, insa alta. Ea este legata de confuzia totala in ce priveste viitorul tarii. Suntem de vina ca nu ne-am vandut certificatele suplimentare, racnesc unii si altii ca din gura de sarpe. Sunt, insa, ele cu adevarat suplimentare? Romania nu mai intentioneaza deloc sa-si dezvolte industria? Ramanem o tara care se roaga la Rapciune si la Brumarel sa ne dea vreme buna, care isi inchide institutele politehnice si care isi trimite fierarii betonisti si macaragii peste granita, sa-si caute de lucru aiurea? In care singurele sectoare vii, cu exceptia putinelor privatizari care rezista, sa ramana fabricile pe lohn, altminteri un fel de colonialism industrial? Si daca, totusi, vom avea un Guvern cu scaun la cap care sa reafirme necesitatea REINDUSTRIALIZARII Romaniei, ce vom face? Vom umbla sa cumparam la loc certificatele pe care Guvernul PD umbla de zor sa le vanda, ca sa-si acopere golurile din economie si din cap?
Dezbaterea privind tranzactionarea acestor certificate se duce intr-un mod politicianist. Guvernul trebuie sa-si faca treaba si intr-un timp scurt sa dea o imagine reala privind cantitatea de emisii, pe sectoare economice si pe unitati economice. Insa, adevarata dezbatere este alta si ea se leaga de viitorul industriei romanesti si de modul in care parghiile active ale statului pot fi utilizate pentru a sustine aceasta noua viziune. Ca sa stim daca si cate asemenea certificate merita sa vindem, ca sa nu arvunim viitorul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.