Un interviu incendiar dat în exclusivitate pentru Lumeajustitiei.ro de către expertul pe voce şi vorbire Cătălin Grigoraş demască practicile ilegale ale Binomului SRI – DNA în dosarele în care se folosesc ca probe interceptări audio-video. Practicile ilegale, care încalcă atât legile interne, cât şi CEDO, au fost şi sunt încurajate şi de Ministerul Justiţiei, iar rezultatul acestor practici, ne avertizează expertul Grigoraş, este că în prezent: „partea acuzată nu are nicio posibilitate garantată de apărare în faţa transcrierilor frauduloase… s-a ajuns la absurditatea legalizării prin Cpp a falsificării probelor audio-video… există suspiciuni că de fapt au fost eliminate pasaje relevante privind politicieni la putere şi oameni de afaceri care au trebuit protejaţi sau şantajaţi”.
Fost lucrator SRI, şi fost director adjunct la INEC, Cătălin Grigoraş este cel mai cunoscut expert pe voce şi vorbire din România, dar şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai sistemului abuziv în care se realizează azi interceptările.
Din păcate, Cătălin Grigoraş nu lucrează în ţară, de unde a fost nevoit să plece graţie tentativelor de compromitere şi hărţuielilor judiciare la care a fost supus de servicii, procurori aserviţi şi Ministerul Justiţiei pentru vina că a încercat să instaureze normalitatea în domeniul interceptărilor care au devenit un monopol al SRI şi mai nou şi al DNA, în ţara noastră neacreditându-se în mod deliberat de 26 ani niciun expert independent, privat, pe voce şi vorbire, care să facă posibilă expertizarea reală a interceptărilor puse de procurori şi servicii la dosar.
Indezirabil pentru Binom, Cătălin Grigoraş este în prezent un reputat profesor la Universitatea Denver din Colorado – SUA, unde predă anchetatorilor americani secretele expertizelor pe voce şi vorbire -, el fiind solicitat în mod frecvent de FBI şi alte structuri judiciare din SUA să realizeze expertize delicate menite să stabilească identitatea unor periculoşi terorişti.
Citiţi azi prima parte a incendiarului interviu acordat nouă de expertul Cătălin Grigoraş, care demască de peste ocean practicile blamatului Binom:
Domnule Grigoraş, sunteţi expert autorizat pe voce şi vorbire, fotografii şi înregistrări video, predaţi la Universitatea Denver – Colorado din SUA, unde învăţaţi viitori experţ americani şi din alte ţări să stăpânească disciplina analizei probelor audio-video, inclusiv a interceptărilor. De ce este important ca într-o expertiză audio-video să se pună la dispoziţia expertului atât suportul original pe care s-a efectuat în timp real înregistrarea, cât şi echipamentul original cu care s-a făcut înregistrarea?
Echipamentele moderne introduc anumite particularităţi în cadrul înregistrărilor digitale şi prin analizarea acestora sau utilizarea unei baze de date cu înregistrări de referinţă de la mai multe sisteme este foarte uşor a dovedi spre exemplu incompatibilitatea unei înregistrări cu echipamentul respectiv. Există o vastă literatură de specialitate în acest sens.
Cât de uşor se poate falsifica o înregistrare digitală astfel încât să se poată şterge urmele unei prelucrări, şi este legal să se facă aşa ceva în România?
Falsificarea unei înregistrari audio-video sau a unei fotografii este foarte lesne de efectuat, o atestă din plin atât media cât şi dosarele penale cu astfel de probe. Se constată de ani de zile întărirea practicii editării şi montării înregistrărilor audio-video invocându-se Codul de procedură penală, care permite Parchetului să elimine pasaje privind viaţa privată, dar nu există nicio garanţie că nu sunt şterse şi alte pasaje relevante care ar avantaja apărarea. Prin similitudine vă invit să vă imaginaţi un dosar economic al unei firme din care procurorii elimină unele facturi invocând „viaţa privată” şi expertiza contabilă care ar urma şi care ar ieşi net favorabilă acuzării, sau o percheziţie sau expertiză informatică în care acuzarea şterge sau inserează date. Din punct de vedere ştiinţific s-a ajuns la absurditatea legalizării prin Cpp a falsificării probelor audio-video şi a interceptărilor, şi există mari semne de întrebare în unele dosare penale ca interceptaţii, care nu aveau legături de amiciţie şi nu erau parteneri de afaceri, au ajuns să discute cu adevărat despre familii sau viaţă privată. Există suspiciuni că de fapt au fost eliminate pasaje relevante privind politicieni la putere şi oameni de afaceri care au trebuit protejaţi sau şantajaţi. În plus mai apar şi problemele refuzului parchetului de a pune la dispoziţie înregistrările originale, a expertizelor criminalistice efectuate de Ministerul Justiţiei (n.n. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice – INEC) efectuate pe baza unor traduceri frauduloase, fără a respecta intrucţiunile de utilizare ale programelor de calculator, invocând fraudulos metode ştiinţifice despre care experţii Ministerului Justiţiei din Olanda şi de la Metropolitan Police din Londra au atestat în scris că nu puteau fi utilizate în expertizele angajaţilor INEC, a protocolului dintre DNA şi INEC ca expertizele audio să fie efectuate într-un anume mod, şi multe altele.
Ce ne puteţi spune despre transcrierile acestor interceptări şi despre modul în care sunt ele utilizate în instanţele din România?
Tot Cpp acordă monopol deplin procurorilor să întocmească şi să gestioneze transcrierile interceptărilor. Practic partea nu are nicio posibilitate garantată de apărare în faţa transcrierilor incomplete, eronate sau frauduloase în care i-au fost atribuite cuvinte pe care nu le-a rostit şi care nu se aud pe înregistrare. În plus mai există şi problema transcrierilor efectuate cu “dedicaţie”, ca în cazul înregistrărilor cu tatăl unui fost procuror general în care nu au fost transcrise cuvinte esenţiale rostite în timpul discuţiei interceptate. Iar peste toate mai există şi problema modului în care Parchetul înţelege să interpreteze sau să speculeze transcrieri care uneori sunt frauduloase. Amintiţi-vă cazurile Athanasiu, Păcuraru, Ghiţă, Mladin, Balan, mai nou Sturdza şi multe altele în care, în lipsa legii răspunderii magistratului, s-a văzut cum au înţeles Parchetul şi SRI-ul să gestioneze problema transcrierilor. Mai nou, constat că se încearcă şi acreditarea ideii că utilizarea unor servicii de tip WhatsApp sau Telegram ar fi o dovadă de rea-credinţă sau chiar infracţiune. Peste tot în lume corporaţiile şi nu numai se protejează în primul rând de scurgerea de informaţii şi interceptări ilegale efectuate de către firme concurente sau chiar persoane fizice. Iar ştirea ca o instituţie din România a reuşit decriptarea unor mesaje WhatsApp stârneşte râsul. Sunt publice demonstraţiile vulnerabilităţilor WhatsApp şi Telegram: https://www.youtube.com/watch?v=dkvQqatURdM şi https://www.youtube.com/watch?v=fDJ-88e_06A Prin accesul direct în centrala de telefonie mobilă sau fluxul de date şi codul IMSI al cartelei SIM un hacker sau serviciu de informaţii poate urmări în timp real schimbul de mesaje dintre două persoane pe WhatsApp, Telegram şi nu numai. Deci nu este vorba despre nicio decriptare, fiţi convinşi că n-au ajuns procurorii să o facă şi pe-a specialiştii în decriptări, ci este vorba despre accesarea de către SRI a traficului de date din centrală având la dispoziţie codurile IMSI al interceptaţilor. Acum rămâne de văzut în acest caz cum va interpreta instanţa decizia CCR privind interceptările şi dacă va accepta astfel de practici ale SRI-ului în dosare de corupţie care, conform legislaţiei în vigoare, nu reprezintă ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României. Problema corupţiei ca ameninţare la adresa securităţii naţionale poate reprezenta subiect de dezbateri publice, discuţii între politicieni sau cu prietenii la o şuetă, dar dacă îl întrebi pe un magistrat român despre baza legală pentru care a aprobat SRI-ului să efectueze interceptări în cazuri de corupţie va ridica din umeri pentru că nu poate să indice vreo lege şi nici nu poate invoca hotărârea CSAT din martie 2008. Şi i-aş mai întreba pe aceşti judecători ce vor face dacă se va desecretiza vreodată această hotărâre CSAT şi se va vedea că totul a fost o imensă cacealma?
Citiţi articolul integral pe www.luju.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.