Exproprierea, valabilă şi dacă proprietarul nu e de acord cu valoarea despăgubirilor

Decizia de expropriere în cazul transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului ar putea să îşi producă efectele şi dacă nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii.

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege în acest sens, cu amendamente, cu 87 de voturi „pentru”.

Este vorba despre proiectul de Lege privind unele măsuri de expropriere în vederea realizării unor obiective de interes naţional, local şi judeţean, propus de Executiv.

Potrivit unui amendament adoptat de senatori, la propunerea comună a Comisiei juridice şi a Comisiei pentru privatizare, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Senatorii mai propun ca exercitarea căilor de atac să nu suspende efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi nici transferul dreptului de proprietate.

Potrivit proiectului de lege, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administraţia expropriatorului operează de drept la data emiterii deciziei de expropriere de către expropriator, ulterioară consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Senatul a dezbătut acest proiect de lege în calitate de primă Cameră sesizată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.