Arde FACIAS confirmă situația dramatică sesizată de marii fermieri români

La sfîrșitul lunii mai, am preluat în „Cotidianul” informația prezentată de Antena 3, conform căreia primii trei exportatori de cereale din România erau firme străine:

– COFCO INTERNATIONAL (Capital China)

– CARGILL AGRICULTURĂ (Capital SUA)

– GLENCORE AGRICULTURE (Capital Elveția).

Abia pe locul patru, conform datelor oficiale, era o firmă românească, CEREALCOM din Segarcea, ce aparține fermierului Mihai Anghel! Într-o discuție pe care am avut-o imediat după publicarea articolului nostru, acesta ne-a spus că situația nu este nici pe departe favorabilă, căci producția de cereale a României este de circa 10 milioane de tone anual, iar consumul din țară este de 2 milioane de tone! Și asta pentru că în cei 30 de ani de la Revoluție nici un guvern nu a acordat prioritate investițiilor din agricultură, menite să proceseze cantitățile de cereale recoltate.

Consecința acestui semnal de alarmă tras de Mihai Anghel este faptul că în România se face pîine din cocă congelată importată de producători și se importă mari cantități de produse fabricate în străinătate, care ar fi putut să fie produse la noi.

Exact aceasta este tema unui comunicat transmis redacției noastre de către FACIAS (Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului), în care se spune: „Țara noastră a exportat anul trecut produse în valoare de 2,1 miliarde de euro, însă a importat de 6,8 miliarde de euro. Vorbim despre un deficit uriaș, de 4,7 miliarde de euro, de unde desprindem concluzia că exportăm produse cu preț mic pe kilogram și importăm produse cu preț foarte mare pe kilogram. Cu alte cuvinte, exportăm materie primă și importăm produse procesate”.

Vă prezentăm mai jos textul integral al Comunicatului FACIAS:

COMUNICAT DE PRESĂ

Interveniți de urgență pentru a salva fermierii români și producția autohtonă de alimente!

 Agricultura este unul dintre domeniile în care consecințele abuzurilor statului au consecințe deosebit de grave și afectează întreaga populație.

Agricultura României nu este una săracă, ci prost gestionată, insuficient ajutată de stat. O arată datele dezastruoase ale balanței comerciale în cazul produselor alimentare. Țara noastră a exportat anul trecut produse în valoare de 2,1 miliarde de euro, însă a importat de 6,8 miliarde de euro. Vorbim despre un deficit uriaș, de 4,7 miliarde de euro, de unde desprindem concluzia că exportăm produse cu preț mic pe kilogram și importăm produse cu preț foarte mare pe kilogram. Cu alte cuvinte, exportăm materie primă și importăm produse procesate.

Potrivit estimărilor făcut de specialiștii în domeniu, consumul de produse alimentare al românilor este asigurat în proporție mai mare de două treimi din importuri.

Deși avem o producție agricolă bună la nivel european, la porumb boabe şi floarea soarelui România situându-se de multe ori pe primul loc în UE atît la suprafaţa cultivată cît şi la producţia realizată, de trei decenii fermierii români, dar mai ales micii producători se lovesc de aceeași problemă, anume de lipsa fabricilor de procesare a materiilor prime. Asta face ca peste 30% dintre micii producători să trăiască la limita sărăciei.

Agricultorii se plîng și de faptul că din cele 14 milioane de hectare de teren agricol, sub un milion de hectare are sisteme de irigații.

FACIAS a solicitat Ministerului Agriculturii să intervină urgent pentru a salva fermierii români și producția autohtonă de alimente și să ne spună:

  • Cum îi ajută pe fermierii români să se adapteze la pozițiile dominante din piață;

  • Ce sisteme de calitate sunt implementate la producători;

  • Care sunt planurile de dezvoltare pe 10-15 ani, și pe cicluri electorale, de doar 4 ani;

  • Cînd va introduce legislație coerentă pentru sprijinirea producătorilor români;

  • Ce programe are pentru producătorii români care vor să se asocieze.

Ministerul Agriculturii are obligația să actioneze pentru a-i sprijini pe producătorii români, altfel încît în anii care urmează deficitul comercial în privința produselor alimentare să scadă, iar românii să poată consuma mai multe produse autohtone de calitate, la prețuri competitive.

Statul trebuie să își poată îndeplini eficient unul dintre rolurile sale fundamentale, acela de a-și proteja cetățenii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ion Spânu 1818 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Fermierii români care umbla cu buzunarele pline de euroi pe camp și plătesc lucrările agricole la negru, sunt cei mai mari hoți din istoria României! Tema de cercetare pentru magistrați si ANAF: conturile din băncile românești și străine și saltele fermierilor români! La fermierii români sunt miliardele de euro din .u.e./Romania cu ajutorul spagarilor din APIA care se fac că lucrează! O țară de hoți la nivel înalt, adicătelea pe milioane de euroi! Din moment ce mâncăm produse agricole din țări străine este evident că, fermierii lui Daea cu oaia sunt cei mai mari hoți liberali!

  2. „Agricultura României nu este una săracă, ci prost gestionată, insuficient ajutată de stat.”- Pai, ce facem? Nu mai suntem CAPITALISTI? Ce treaba are statul cu proprietatea privata? Ca, nu mi exista agricultura de stat, aia era comunista, nu?!?

  3. Mare scofala. Vezi cum a procedat si Zelenski anul trecut, in doar cateva luni o treime din terenurile agricole au ajuns in mainile americanilor. 3 firme mari americane controleaza o mare parte din exportul ucrainean, doar in acest realizand sute de milioane usd profit. In plus, Monsanto a primit permisiunea sa cultive plante modificate genetic. E de inteles ca s-au isterizat ca nu pot exporta din cauza rusilor. Sa mai zica cineva ca uncle sam nu are interes major in sustinerea razboiului.?

  4. Au avut dreptate Ana Pauker și cu Dej care au băgat spaima în burghezi/moșieri! Cei mai mari hoți! Zici liberal, zici hot! Acești hoți care au supt sângele pământului/poporului român trebuie sa plătească cu vârf și îndesat! Nu dau socoteală la nimeni ci doar șpagă la cei de la APIA de aceștia își cumpără numai mașini Volvo! Cei mai mari hoți sunt cei de la APIA care împreună cu „fermierii” fura poporul român!

  5. Noi protejăm poporul ukrainian!!..Nu le-ar mai muri mulți înainte!!..

  6. Facias e tot o firma constatatoare, cumva? Daca e cu baza juridica sau functioneaza pe juridice, de ce nu intra in actiuni urgent?!

  7. Se confirma clar ca dupa ’89 la conducerea Romaniei s-au aflat oamenii securitatii, dar ai acelei parti tradatoare a securitatii, cea a lui Asthlosh. Inca de acum 20 de ani unii fraieri cumparau la greu paine facuta din aluat congelat adus din Ungaria. Sustineau mandri ca painea aia era mai buna. Probabil doar pentru ei.

  8. Care ANAF fraiere, acolo este o cloaca de securisti flamanzi care lucreaza pentru stapanii lor ! Este de ajuns sa vezi ce analfabeti si-a numit securitatea sefi acolo inca de la inceputuri. De Sorinel Blejnar au auzit pana si aurolacii.

  9. Cică hoții de fermieri nu asigură din producția internă nici măcar cantitatea de ceapa galbena necesară populației. Ce sa mai zic de mere, pere, struguri etc! Mâncăm aluat congelat străin, mere din Polonia, carne din Germania, roșii din Turcia, portocale din Grecia , banane din Africa etc. Eu nu știu de ce statul român le mai da subvenții APIA daca fermierii români nu pot asigura hrana de baza a populație românești de vreo 15 milioane care inca n-am sters-o pe afara?

  10. Poate imi explica si mie cineva cum functioneaza o ferma de 4-5 mii de hectare cu 2-3 angajati.
    Mai rămane ca statul sa le are, sa le secere si ei sa ia profitul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.