Fantoma lui Negoiţă

E mai degrabă din familia (din greşeală era să adaug spirituală) a lui Gheorghe Ştefan (zis Pinalti), cel care rodea jumătăţi de animale fripte şi lipea sutele de euro pe fruntea unui cântăreţ gălbejit. Cum să se ascundă fantome în stomacul unor asemenea oameni?

 

Ei bine, guvernul acesta n-are valoarea unui ceai de coada-calului oferit unui muribund. Spun asta în ciuda faptului că o ţară ca România (mă refer la situaţia în care se află, nu la suprafaţă şi număr de locuitori) ar putea supravieţui cu guvernul Negoiţă nu mai mult de o lună, cel mult două. Adică exact cât i-ar trebui să încaseze nişte bani. Să se dea fată mare (adică stabilă) pe la FMI, Uniunea Europeană şi pe pieţele internaţionale. Atât şi nimic mai mult, deşi printre cei nomina­lizaţi pentru posturi de ministru sunt şi persoane care ar încăpea şi pe liste ale unor guverne onorabile. Nu mă refer la Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, craii economici ai PDL, ci la Daniel Funeriu şi Bogdan Aurescu. Aceştia doi chiar sunt nişte tehnicieni de formulă nouă, validaţi în profesiile lor şi mai puţin preocupaţi de căpătuială. Aş zice că toată această flecăreală politică, toată această nebunie provocată de un om colindat de stafiile puterii ne-a adus un mic beneficiu. Ne-a atras atenţia asupra unui om pe care în condiţii normale l-am fi observat cu greu.

 

Ce-i cu Fantoma lui Negoiţă? Repet, a guvernului Negoiţă. Colindă spaţiul politic român şi dă naivilor sentimentul că se lucrează la formarea unui guvern. Adică mecanismele democratice aproape gripate încă se mai învârt. Scârţâie, hăhăie, dar se mişcă! Nu fecundează şi nu generează eficienţă. Dimpotrivă. Măreşte dezastrul, îl accentuează. Şi acoperă situaţia dramatică în care se află ţara. Guvernele-fantomă Negoiţă şi Croitoru au doar valoarea câtorva trenuri de talaş şi rumeguş golite peste situaţii disperate, cu morţi, înfometaţi, bolnavi şi tot felul de tamponaţi ai sorţii. Guvernele acestor două personaje banale au valoarea unui Maalox (celebru pansament sto­macal) politic. Calmează durerile României de pe urma rănilor provocate de mandatul lui Traian Băsescu. Le calmează, nu le vindecă! Asta face şi Referendumul. Pe lângă faptul că ne cheamă să îngropăm a doua Cameră legislativă (singura noutate postdecembristă care ne desparte de Marea Adunare Naţională a lui Nicolae Ceauşescu), ne mai şi împiedică să discutăm serios despre dezastrul provocat de golurile şi de şuturile în democraţie ale preşedintelui-jucător Traian Băsescu.

 

România este neguvernată. Epidemic, economic, fiscal şi în materie de infrastructură! În acelaşi timp, ea se consumă în dezbateri sterile pe seama unor formule de guvern care nu vor colinda nici lumea cealaltă. Şi luptă cu mânie proletară împotriva unui parlament bicameral care ar putea-o salva!

 

Stafia lui Negoiţă, ca şi stafia lui Croitoru, ar trebui să ne îngrozească dintr-un singur motiv. Ne papă un timp politic, economic şi financiar fantastic de important!