Franța inflamată: Guvernul și sindicatele tot nu s-au înțeles!

Întâlnirea de miercuri între premierul francez Elisabeth Borne şi organizaţiile profesionale pentru găsirea unei soluţii la criza provocată de foarte contestata reformă a pensiilor s-a soldat cu ‘un eşec’, au declarat sindicatele, transmite AFP.

Guvernul, care a adoptat reforma prin asumarea răspunderii, fără a o mai supune la vot în Adunarea Naţională, spera să găsească un teren de înţelegere, în vreme ce sindicatele continuă să ceară retragerea acestui text.

Legea, dorită de preşedintele Emmanuel Macron, creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Întâlnirea de miercuri a durat mai puţin de o oră şi s-a încheiat cu ‘un eşec’, potrivit celor opt organizaţii reunite în intersindicală.

‘I-am spus din nou premierului că nu va exista nicio altă rezolvare democratică decât retragerea textului. Ea a răspuns că doreşte menţinerea textului, o decizie gravă’, a declarat preşedintele sindicatului CFTC, Cyril Chabanier, în numele colegilor.

Sindicaliştii preveniseră că vor părăsi reuniunea dacă Elisabeth Borne va refuza să discute despre renunţarea la creşterea vârstei de pensionare, principala prevedere a acestei reforme care alimentează de mai multe săptămâni furia în Franţa.

Joi este prevăzută a 11-a zi de mobilizare naţională.

Borne promisese că va ‘asculta toate subiectele’, în pofida ‘punctelor de dezacord’, şi spera că va putea aborda şi alte reforme viitoare, mai ales în ce priveşte riscurile în muncă.

Liderul CFDT (cel mai mare sindicat francez), Laurent Berger, avertizase că, în caz de răspuns negativ la problema vârstei de 64 de ani, ‘vom pleca’.

Această reformă, foarte impopulară – potrivit sondajelor de opinie -, a generat în Franţa o mobilizare aproape săptămânală, scoţând în stradă 1,3 milioane de persoane în ziua de 7 martie, potrivit estimărilor autorităţilor.

Manifestaţiile au cunoscut o creştere a tensiunilor după adoptarea reformei fără votul parlamentului, prin recurgerea la articolul 49.3 din Constituţie.

Atât sindicatele, cât şi guvernul au acum privirile întoarse spre Consiliul Constituţional, care urmează să se pronunţe la 14 aprilie cu privire la constituţionalitatea reformei.

În aceeaşi zi, Consiliul se va pronunţa şi asupra validităţii unui text depus de opoziţia de stânga şi care ar putea deschide calea unui referendum pe tema pensiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.