În apărarea lui Bjoza:  Studenți îi fac praf pe Cîțu și pe consilierii lui Iohannis

Liga Studenţilor din Iaşi îl critică, într-un comunicat de presă transmis miercuri, pe premierul Florin Cîţu pentru demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat  şi condamnă „implicarea consilierilor Administraţiei Prezidenţiale în dirijarea, controlarea şi influenţarea” activităţii din instituţiile publice care se ocupă de analiza represiunii comuniste şi memoria rezistenţei anticomuniste.

„Gestul premierului Florin Cîţu vine la solicitarea unor consilieri din cadrul Partidului Naţional Liberal (PNL) şi al Administraţiei Prezidenţiale care doresc să impună un monopol politic şi personal asupra memoriei rezistenţei anticomuniste şi care au fost deranjaţi de faptul că domnul Bjoza s-a exprimat public împotriva discriminării create în rândul foştilor deţinuţi politici de către Legea 232/2020”, afirmă Liga Studenţilor din Iaşi.

Potrivit sursei citate, actul normativ prevede ca urmaşii foştilor deţinuţi pentru care organele de anchetă au consemnat la dosar „activitate fascistă” sau „activitate legionară” să nu mai primească compensaţii financiare pentru suferinţele cauzate de represiunea comunistă împotriva părinţilor şi familiilor lor.

„Este de-a dreptul ruşinos că, la 31 de ani de la căderea regimului comunist, autorităţile statului îi condamnă a doua oară pe cei care, opunându-se comunismului, au ajuns să fie condamnaţi pentru fapte care doar au fost consemnate ca «legionare» sau «fasciste» de către Securitate, cu scopul vădit al arestării, fără să existe reglementări clare cu privire la ceea ce ar reprezenta astfel de fapte. Cei condamnaţi în mod abuziv drept criminali de război, fascişti, agenţi imperialişti, nu au avut parte de un proces echitabil şi nu au fost judecaţi în baza dreptului penal internaţional, ci în baza unei legislaţii impuse de către URSS cu scopul eliminării opozanţilor politici. De asemenea, întărim faptul că domnul Octav Bjoza nici nu a negat şi nici nu a relativizat Holocaustul, iar cu atât mai mult nu a incitat la ură împotriva evreilor aşa cum îl acuză, în mod total calomnios, reprezentanţii Guvernului”, susţin reprezentanţii studenţilor ieşeni.

Aceştia arată că, în România, anchetarea, acuzarea şi judecarea persoanelor suspectate de crime de război s-a făcut în afara prevederilor Acordurilor şi Cartei de la Londra din 8 august 1945, întrucât legile în baza cărora au fost acuzate aceste persoane au fost promulgate înainte de august 1945, în contextul ocupaţiei militare URSS şi fără participarea anglo-americanilor. Prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, România se obliga „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor vinovate de crime de război”. Astfel, de jure, comandamentul sovietic era îndrituit ca singurul reprezentant al forţelor aliate în România. Acest fapt a fost o totală excepţie în Europa postbelică, unde anglo-americanii s-au implicat direct în procesele foştilor combatanţi suspectaţi de crime de război. În acest fel s-a dat naştere unor situaţii disproporţionate, cum ar fi cea dintre România, care a dat o legislaţie şi o jurisprudenţă total abuzivă în acest sens, şi Ungaria, al cărei lider fascist şi antisemit, Miklós Horthy, a fost scăpat de anchetare de către americani. Un alt exemplu este Finlanda, care a avut independenţă în organizarea tribunalelor după război, unde pedeapsa maximă acordată a fost de 10 ani de temniţă grea, pe când în România pedeapsa cea mai mare a fost cea cu moartea, urmată de închisoarea pe viaţă şi 25 de ani de muncă silnică.

Potrivit sursei citate, condamnarea „criminalilor de război” în România s-a făcut iniţial prin decretul-lege nr. 50 din 18 ianuarie 1945, urmând a fi dat un al doilea decret-lege cu nr. 51 pentru „crime de dezastrul ţării”. Prevederile acestor acte normative erau destul de largi, ieşind cu mult din spectul uzanţei internaţionale în ceea ce priveşte condamnarea crimelor de război. Scopul real era cel de a elimina toţi adversarii Partidului Comunist Român, adică aproape pe toţi cei care fuseseră încadraţi în aparatul de stat înainte de 23 august 1944 sau care susţinuseră războiul împotriva URSS (militari, preoţi, intelectuali, tineri etc.). Cele două decrete au fost unite în Legea 312 din 24 aprilie 1945.

Convenţia de la Londra din 8 august 1945 a stabilit cadrul juridic de drept internaţional pentru ceea ce înseamnă „încălcări ale legilor ori cutumelor de război” şi că  acestea se referă strict la „crime, tratamente neomenoase sau deportări în vederea exploatării spre muncă forţată sau pentru orice alt folos al populaţiei civile din acel teritoriu sau dintr-un teritoriu ocupat, omorârea sau tratamentele neomenoase aplicate prizonierilor de război sau persoanelor aflate [în ambarcaţiuni] pe mare, uciderea de ostatici, jefuirea proprietăţii publice sau private, distrugerea fără măsură a municipiilor, oraşelor sau satelor, ori provocarea de distrugeri nejustificate de vreo necesitate militară.” (art. 6, lit.b).

„În schimb, în România, în mod abuziv, au fost considerate drept crime de război şi fapte precum susţinerea eforturilor Armatei Române prin scris sau viu grai, ori fuga în exil în Occident şi solicitarea de azil politic, care nu au fost incriminate în dreptul penal internaţional. Astfel, mulţi opozanţi ai regimului comunist au ajuns să fie condamnaţi pentru aşa-zise «crime» asimilate crimelor de război, doar pentru a elimina sentimentele anticomuniste din rândul populaţiei româneşti. Mai mult, mulţi foşti deţinuţi care au fost condamnaţi pentru alte fapte, precum «uneltire împotriva orânduirii sociale», au trecute pe dosar sau pe fişa matricolă penală iniţialele C.R., de la criminal de război, doar pentru atitudinea lor anticomunistă”, arată Liga Studenţilor din Iaşi.

Reprezentanţii studenţilor adaugă că „apartenenţa la o organizaţie, oricare ar fi ea, nu poate constitui prezumţia că un membru sau simpatizant al acesteia ar fi săvârşit o faptă incriminată penal, răspunderea penală fiind eminamente individuală, nu colectivă”.

„Procesele erau un adevărat simulacru, fiind judecate atât de către Tribunalele Poporului, instanţe politizate  prin faptul că în completele de judecată şi în acuzare făceau parte persoane fără studii juridice, delegate de către partidele de guvernământ (în special de comunişti), care aveau putere deplină, putând emite mandate de arestare, cât şi de tribunalele militare care erau controlate de facto de Armata Roşie. Funcţionarii publici, inclusiv militarii până la gradul de căpitan, erau obligaţi să urmeze ordinele şi să ofere asistenţă acestor acuzatori publici. În sistemul de justiţie impus de către regimul comunist nu exista un minim respect în privinţa drepturilor procesuale, acuzaţii neputând să se apere corespunzător şi nici să aducă probe pentru a-şi putea susţine nevinovăţia care, în orice proces, se prezumă, fiind un drept fundamental”, mai arată sursa citată.

Curtea Internaţională de Justiţie a constatat că în cadrul acestor procese-simulacru au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului (cazul 8/1949, Interpretarea Tratatelor de Pace cu Bulgaria, Ungaria şi România), autorităţile sovietice impunând practic eliminarea cetăţenilor anti-comunişti, indiferent de opţiunea lor politică, termenul de „fascist” fiind utilizat în terminologia juridică comunistă pentru a desemna orice opozant anticomunist.

Octav Bjoza este, din decembrie 2020, membru senior de onoare al Ligii Studenţilor (LS Iaşi).

„În momentul de faţă PNL încearcă să impună un monopol nefast asupra memoriei rezistenţei anticomuniste care are ca scop nu doar acordarea unor sinecuri unor persoane fidele partidului, ci inclusiv influenţarea ideologică a istoriei recente. Gestul de demitere «noaptea ca hoţii» a domnului Bjoza reprezintă nu doar o gravă jignire adusă foştilor deţinuţi politici şi opozanţi ai regimului comunist care mai sunt în viaţă, ci călcarea în picioare a memoriei tuturor celor care şi-au sacrificat familia, tinereţea, poziţia socială, cariera, averea şi chiar viaţa pentru demnitatea şi libertatea poporului român. «Urmaşii brătienilor» batjocoresc prin acest gest memoria fruntaşilor liberali Gheorghe Brătianu şi Dinu Brătianu, morţi în închisoarea de la Sighet şi consideraţi «imperialişti» şi «fascişti» de către comunişti, dar şi pe cea a tinerilor liberali din anii 40 care au reînfiinţat PNL după 1990, precum Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu şi Mircea Ionescu-Quintus, care au suferit la rândul lor în închisorile comuniste”, afirmă Silvian-Emanuel Man, preşedinte de onoare Liga Studenţilor (LS Iaşi).

Acesta adaugă că „domnii Cîţu şi Muraru, alături de consilierii şi acoliţii lor, trebuie să îşi ceară scuze pentru ofensa adusă victimelor regimului comunist şi să facă toate diligenţele necesare pentru repunerea domnului Bjoza în funcţia de subsecretar de stat, poziţie din care a apărat cu tenacitate şi curaj drepturile şi memoria tuturor celor care s-au opus nu doar comunismului, ci totalitarismului în general”.

„Pentru Liga Studenţilor (LS IAŞI) preocuparea pentru istoria şi memoria rezistenţei anticomuniste reprezintă un pilon central al activităţii, organizaţia susţinând constant Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) în toate demersurile de conservare şi promovare a memoriei tuturor opozanţilor regimului şi ideologiei comuniste, dar şi de apărare a drepturilor şi demnităţii acestora”, susţine Silvian-Emanuel Man.

La rândul său, Fundaţia Corneliu Coposu îi cere premierului Florin Cîţu să-l repună în funcţie pe Octav Bjoza, demis din funcţia de subsecretar de stat, despre care afirmă că ”reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice”.

”Membrii Fundaţiei Corneliu Coposu adresează d-lui prim-ministru rugămintea de a reveni de indată asupra acestei nedrepte decizii, deoarece preşedintele A.F.D.P.R. reprezintă suferinţa şi jertfa celor care au luptat împotriva terorii comunisto-bolşevice şi nu putem lăsa ca memoria eroilor martiri ai neamului românesc sa fie batjocorită”, transmite Fundaţia într-un comunicat.

Reprezentanţii fundaţiei remarcă faptul că informaţia privind demiterea lui Octav Bjoza a apărut, la o săptămână de la comemorarea zilei naţionale a foştilor deţinuţi politic anticomunişti.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România Octav Bjoza a fost demis luni din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.

Detalii AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

37 de Comentarii

  1. Un gest care face cat 1000 de cuvinte. Neomarxistii se dezic, cu satisfacție si mândrie revolutionare, de un simbol al anticomunismului. Cred ca n-ar mai surprinde, pe multi, ca să aflăm că la noi n-a existat nicio revoltă anticomunistă si ca lagărele de muncă sau experimentul Pitești sunt simple bazaconii propagandistice.

  2. Pentru tov.Kitu: Se poate gindi si altfel=have a look NZ=Ca mare antisemit (=semit contra semit), tov.Ilici nu a creat si el un Partid al lor, al evreilor, ca sa spuna el acolo unde trebuie, cine sunt si ce vor ei. Aceiasi atitudine fata de concetatenii lui, care in perioada originala a tineretii lui (de unde si democratia originala), il plimb-au ecologic cu shatra, pentru ca nu le-a infintat si lor un partid al Rommylor (dupa noul DEX a tov.P.M. P. Roman, de aceiasi esenta „revolutionara”cu Ilici).Totu-si a infintat 2 regate pentru 2 reguleti de ai lui(pe Regele nostru, l-a alergat in mod olimpic), si chiar o imparatie cu un imparat, venit si ei sa „trai-ti bine” pe meleagurile noastre. Evidenta BNR, in&out trebuie sa dovedeasca coroanele lor de aur darui-te drept recunostinta de tov.Ilici. Dar ce sa vezi, las-am chestia cu Mineriadele, cu probleme fara luminita de la capatul tunelului, tov.Ilici a inceput sa traga din toate pozitiile cu invective, precum Legionarii (nu aia Rosi…), ca sa bage frica in oase in „evreii lui Antonescu”, si care sa ramina handicapati in tara lor, si sa nu le vina in cap idea sa se intoarca in tara lor Romania, unde sa traiasca viata lor normala, dovada fiind ca a fost singura si Unica tara care la acele vremuri ale lui Stalin-Hitler, ce le-a salvat viata lor, si a altora, precum evreii polonezi. Aceste-a sunt reflectii pentru Eternitate, ca asta-i viata. Ne intrebam de ce cultul WeiSSel, al promovarii transfugului impostor, adulator cu sindrom Stocholm a lui, Horty, da rateuri, si actioneaza si el ca si fiind gripat (Covit 19). Cit despre alt cult al Boului de Aur $, si cozi de topor, platite la Produs, actionind pe partitura lor Politically correct, ca sa distruga cultura spirituala a unui popor european si crestin, ce sa mai spunem… O zi buna. Con

  3. Așkenazii fac clăbuci. Întrebarea lui Sorin Lavric pusă în Senatul României rămâne:
    Cine a adus comunismul în România?

  4. Un pensionar de 80 de ani, care avea si salariu de la stat. Mi se pare prea mult. Studii in strainatate ? Nu. Experienta de management ? Nu. Doar pensie plus salariu ? Ia mai stai acasa tataie, ca nu ti-a luat nimeni decoratiile.

  5. Cine asteapta de la Citu ceva este un PROST !,el nu-i prim ministru ,el este o scula careia i se da O FOAIE PARCURS !,MONITORIZAREA O FAC FMI; BM; BCE; etc asta pe linie financiara ,iar in cazul BJOZA e clara comanda cine nu-i GHIOCEL-zboara ! ,pupincureala este LEGE pentru cei care conduc din umbra !.

  6. Jardane ar trebui să aibă și pensie specială și salariu special. A avut Cartea de Muncă vârâtă la transnaționalele din Stoieneşti, Periprava şi Grindu.

  7. Inainte de a ne aprinde ar trebui definit termenul :

    anticomunist = persoana care lupta impotriva sistemului social-politic numit Comunism.

    deh , cum in Romania n-a existat niciodata Comunism ci Socialism , demisul cocotat in virful Guvernului a fost deci , in cel mai potrivit fel un ” luptator impotriva Socialismului ” .
    E Criza Sanitara si Economica , timpul sinecurilor trebuie stopat.

    PS….Octav Bjoza a fost folosit pentru imagine politica , pentru acumulare de voturi .
    Sacii sunt in caruta , nea Octav poate sa mearga pe jos ….
    sau poate-l ajuta caruta PSD – ului sau cea a AUR-ului z//

  8. BRAVO … studentilor !!!

    Macar ei … sa militeze … pentru … ISTORIA ROMANILOR !!!

  9. @MYSEBI Aș începe cu definirea termenului de „jigodie”. Jigodie este unul care ori nu a trăit înainte de 1989 și își dă și el cu părerea pe situri, că oricum în viața reală nu-l ascultă nineni, sau a trăit în acea perioadă și a fost un turnător și un profitor ordinar. Alege!

  10. Evident, este o greșeală. Nu contest competența și bunele intenții ale dlui Cîțu, dar în așa ceva nu trebuia să se amestece. Și-a dat girul unei acțiuni ticăloase…

  11. @ȘtefanBărăgea Așa, de curiozitate, în ce constă „competența” dlui Cîțu?

  12. cine a adus comunismul ? jid@nii.
    cine conduce de 31 de ani tara ? jid@nii.
    si atunci de ce ne miram? de ce mu vedem Adevarul?
    de ce nu avem curaj sa spunem Adevarul?
    pentru ca jid@nii ne conduc! prin frica, terorare, minciuna si manipulare!
    si ne miram de ce santem de 31 de ani dezbinati furati jefuiti batjocoriti….

  13. @jardan durais- Dar de ce nu a demis catu si alti batranei care au pensii speciale si salarii nesimtite, care chiar nu au facut si nu fac nimic pt tara?! Ce demostreaza gestul lui catu? Arata ca e din clasa securistilor care au torturat cei ce se opuneau regimului si inca ne mai tortureaza cu masuri de lipsire de libertate si azi, care tortureaza la ati bolnavii legati, sedati si fara apa, pana mor! Tortureaza cu masti populatia sa nu poata respira normal, si alte masuri privatoare de libertate a cetateanului, luandu-i libertatea de a alege! Jos dictatura securista!

  14. Care studenți? Ce mai studiază Silvian Man, eternul de la Iași? O Ligă cu un membru, fost student, ce-i drept limbut!

  15. Romania nu-i pierduta, mai are tineri care gandesc si au capacitatea de a sintetiza si analiza ceea ce studiaza.
    Cu greu, dar poate intr-o zi se vor ridica si vor salva Romania…

  16. Heiiiii! Studentii sunt manipulati intens! O sa explic!
    In primul rand:
    – el nu e dizident!
    – a trait perioada cum a dorit(fara recomandare secu nu intrai la facultate sau stefan gheorghiu!
    – a avut drepturi ca orice individ care a trecut prin acea perioada, poate mai mult!
    – nu este el indreptatit sa reprezinte dizidentii deja morti de ani de zile!
    – nu mai exista dizidenti reali in Romania, toti care am trait perioada, am avut cam aceleasi drepturi! Daca parintii lui au trait drama in perioada vietii lor si copilul in afara de faptul ca nu a avut parintii alaturi, nu il indreptateste sa fie profitor de pe urma lor! Studentilor trebuie sa li se deschida ochii mintii sa nu cada in capcana prostiei!

  17. 80-85% din membrii primului guvern sovietic erau evrei. Gasesti pe youtube un clip in care Putin le spune lucrul asta rabinilor din Moscova adunati sa il asculte. Revolutia bolsevica a fost o revolutie a mafiei evreiesti. O revolutie anti-crestina.

    PCdR a fost compus din cel putin 80-85% evrei.

    Comunistii veniti dupa 1944 de la Moscova, pe tancurile sovietice, cei care au ruinat Romania, au instaurat dictatura comunista, au terorizat milioane de romani si au exterminat sute de mii de romani, erau evrei.

    Evreii comunisti au preluat puterea dupa 1944 si in Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, RDG… Peste tot in LAGARUL SOCIALIST.

    Holodomorul a fost un genocid executat de evreul Lazar Kaganovich, supranumit „demolatorul de catedrale”, fiindca asta era marea lui placere: sa demoleze biserici si catedrale.

    Marxismul si toate varietatile de comunism si socialism (aici intra si Corectitudinea Politica, cea mai recenta concretizare ideologica a marxismului) au fost si sint afaceri evreiesti.

    Rusii, crestin-ortodocsi ca si noi, au fost si ei, ca si noi, victime ale comunismului evreiesc.

  18. Competența lui Cîțu constă în făcut datorii.
    Nu la păcănele, barbut sau jocuri mecanice, la făcut crescut datoria externă.

  19. Nu doar entuziastă dar și foarte bine argumentată reacția studenților de la Iași. Bravo !

  20. Sigur ca nu e „dizident”-dizidenti erau (nu-i asa?) Brucan,Dinescu,Iliescu,Kiraly Karoly,Voican Voiculescu,Militaru etc….incapea dl.Bjoza intre atatia ilustri luptatori,cu acces la (unele) ambasade,posturi si publicatii straine si cu neamuri…in fine,nu mai spun unde;cand era detinut politic prin cele lagare,nu prea avea cum sa se vada ca era dizident-si nici nu cred ca avea putere sa scrie (precum”cei 6″)apeluri catre strainataturi,vai de capul lui,numai sa fi gandit asa ceva…

  21. #Preda Buzescu – Catu a fost si este extrem de competent in atacarea monedei nationale in perioade de criza. Vad ca toata lumea „uita”de ce a fost indepartat „expertul” Catu din sistemul bancar. In ce tara cu oameni normali la cap un speculator care ataca monerda nationala a propriei sale tari poate ajunge Prim-ministru? Dupa cum se vede in Romania poti fi ministru sau chiar Prim-ministru doar daca dovedesti practic ca, desi nu ai studii, esti numit sa ocupi o astfel de functie ori daca ai savarsit un act aproape banditesc impotriva intereselor statului si, implicit, ale poporului. In plus, asa cum precizeaza un ante postator, Catu este „competent” in indatorarea aproape ireversibila a tarii.

  22. Romania a mai avut un episod de cretinism in actualul echilibru mondial ,cand Iliescu a dat in interviu unui ziar israelian,tot asa avea niste dubii legitime,si ne-am trezit pusi la zid de elie wiesel si cu comisia tismaneanu pe cap
    Primul ministru a facut foarte bine, a taiat din scurt orice posibilitate de revenire a condamnarii Romaniei!
    Dac ar interveni domnul Ciolacu ,da, as intelege, e PSD, dar trimite la inaintare puii de gasca

  23. „În 1945, o mare parte a aparatului de stat şi de partid era în mîinile evreilor, aşa încît, în 1950, se ajunsese la o situaţie penibilă, în care poate 2% din populaţia ţării deţinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. În această perioadă se povestea că singura deosebire între Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Economiei din Israel consta în faptul că în ministerul israelian se puteau găsi şi cîţiva arabi.” (din raportul de uz intern “Evreii din Romania: o minoritate care dispare” al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, datat 26 febr. 1964, sustras de Securitate din clădirea ambasadei, reprodus în versiunea tradusă de Securitate în Marius Oprea 2002b şi Solomovici 2004: 509-13)

    „Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘[…] Eu te-aş ruga să-mi spui de ce la CSP [Consiliul de Stat al Planificării] peste 80% sunt elemente de origine evreiască […] Tov. [Leonte] Răutu: ‘În sistemul editorial erau peste 40% evrei.’ […] Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘S-ar putea aduce nenumărate exemple. Am întrebat de ce la Consiliul de Miniştri sunt peste 60% elemente evreieşti, cine i-a adus acolo, au venit singuri?’” (din stenograma şedinţei Biroului Politic din 19 febr. 1960, apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 641, 644 (pp. 625-646))

    „În primii ani de domnie ai tovarăşului Gheorghiu-Dej, evreii comunişti ocupaseră fotolii în toate etajele superioare ale politicii, culturii şi ale administraţiei de stat […] Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […].” (Teşu Solomovici 2001 II: 42)

  24. Nu m-ar mira deloc, dar absolut deloc, ca borfasii astia de la guvernare s-o numeasca la Asociatia Fostilor Detinuti Politici pe vreo pitipoanca cu trei kile de botox in buze, 22 de ani, 90-60-90, absolventa de Conservator (sectia „flaut cu gusa”) si care a avansat in ultimele luni, vorba francezului, pe sistemul „promotion canapé” ! …

  25. @parere: javra alogena, cum indraznesti sa arunci cu laturi in eroii rezistentei anticomuniste? Astia ca tine ar trebui lichidati fara mila!

  26. Ce facem ciuntim istoria dupa cum santem gadelatii.
    Prostimea sa moara si spre rasarit si spre apus,iar tinerei politiceni linga fusta mamei in ultima conflagratie mondiala.
    Vad ca nu va opariti prea tare ca SASUL elocvent ca un trabant a facut pipi pe un act regal semnat de regele MIHAI ,privid intrarea patrimoniului statului a tot ce a fost folosit de hitleristi in fiecare tara Baieti destepti de la aceasta liga,transforma hitlerismul si legionarul in comunist.Asta da gandire profunda.. Apropo ca dati de pamant cu comunistii ,poate ne spunetii cine a construit inchisorile de la Pitesti, Jilava ca despre lagarul de la TARGU JIU si DOFTANA habar nu aveti.Oare pentru cine?
    Mai usor cu pianul pe scarii.Guristi in tara asta si cei care invata dreptul dar falsifica(plagiat) desteptaciunea pe care o are prin copierii gretoase,avem desstui dar osul latreaba cinstita cand o sa vina?

  27. Din povestile vremii, in anii ’50 multi studenti au fost condamnati pt ca au cantat cantece patriotice. Dr Ciubotaru este unul dintre studentii care a facut doi ani, dar apoi a putut sa-si continuie facultatea si sa ajunga medic oncolog.
    Dl de care pomeneste articolul a scapat pt ca a fost marea schimbare din anii ’60, cand multi sau toti au fost eliberati, iar dupa biografie a urmat o facultate tehnica, dupa simultanul loc de munca si studii, rezulta ca era angajat si a urmat la seral facultatea.http://afdpr.ro/octav-bjoza
    Recomandarea era necesara pt fac. de Istorie-Filozofie-Sociologie, Drept…
    Medicii si inginerii nu erau restrictionati, fratele unui prof. din liceu fusese detinut ca taranist, profesa ca medic…

  28. Pai dacă mergem înainte cu tupeu spre Neo Marxism înseamnă ca toți cei care au fost împotriva Comunismului trebuie sa fie băgați iarăși la pușcărie,iar toti Comunistii&Securistii mult condamnați așa,ca așa era la moda trebuiesc reabilitați,răsplătiți,sau judecați pentru Trădarea din 1989.
    Oare Iliescu,Basescu,Brucan,generalii de dinainte si de după 1989 vor fi reabilitați,sau judecați pentru tradarea Comunismului.
    Cu Ciuma Roșie cum rămâne???

  29. Kamarad Klaus Satannis a Luat Act cu Surprindere despre Atitudinea Dusmanoasa la Adresa Regimului Excelentei Sale a Analfabetilor din Moldova.
    Bundestagul Meu va Produce o Lege de reEducare prin Munca Silnica pe Viata la Autostrazi si AgriCultura pentru Teroristii din Iasi.
    Boborul o Cere !

  30. Cunosc studenti ce nu cunosc tabla inmultirii ,cat despre scris ,au sarit peste ciclul primar…Sa speram ca nu sant chiar astia nemultumitii…!

  31. Studențimea a fost și rămâne o categorie socio-profesională aparte, de referință, în istoria poporului nostru. Ei au fost intotdeauna cei care au avut acel „al șaptelea simț” pe care „mai marii zilelor” l-au pierdut, l-au ignorat sau nu l-au avut niciodată. Un fel de instinct de supraviețuire pe care n-il pierdem cu toții în clipele de relaxare, îmbuibare, nepăsare sau confort letargic provenit din lenea brațelor sau mintii. Ei sunt viitorul. Suntem obligați să-i susținem. Felicitări și succes!
    Aș fi avut o vorbă și câțu dar am renunțat. Și cenzura poate avea uneori, valențe de necontestat.

  32. <<Tara arde si baba se piaptana,, Chiar daca este o nedreptate personala,si studentii ii iau apararea domnului Octav , nu am vazut pana acum Liga studentilor sa sara in apararea drepturilor oamenilor,nedreptatilor sociale,.IN toate oranduirile sociale unii au fost privilegiati si alti asupriti.Octav Bjoza ,nu prea a aparut vocal ,cand fostii comunisti au ocupat posturi,au distrus economia ,acum cand ii sunt afectate beneficiile a devenit vocal.

  33. Daca pana si parte din fanii prostilor bolsevici au ajuns sa-i critice, inseamna ca pleava asta parvenita din kolhozul neomarxist a ajuns de tot handelul.
    Sau probabil liga asta a studentiolr din iasi si-a dat seama ca s-au umplut de penibil cand l-au propus pe seful lor ca Rector in locul lui Toader, intaratati si manipulati de analfabetiifunctionali din USR, iar acum studentii s-au trezit si dau palme peste ceafa groasa a dobitocilor propagandisti ce colcaie prin guwerner.

    Kolhozul tomberonistilor neomarxisti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.