Geniul cinema-ului, Steven Spielberg, de record: regizorul cu cele mai mari încasări din lume

La primirea Premiului David di Donatello

Steven Spielberg este regizorul cu cel mai mare succes economic din toate timpurile, potrivit presei din Statele Unite. Graţie succesului noului său film, Ready Player One, autorul, scenaristul şi producătorul de cinema a fost primul care a depăşit 10 miliarde de dolari la încasări. Distins în luna martie a acestui an cu David di Donatello pentru carieră, Spielberg bate toate recordurile de până acum cel puţin din punct de vedere economic.

“Suntem profund emoţionaţi şi onoraţi să atribuim Premiul David pentru întreaga carieră lui Steven Spielberg, unul dintre puţinii care au marcat istoria cinema-ului, plăsmuind-o şi rescriind-o după noi canoane. Îl iubim pentru acea capacitate extraordinară, care îl face unic, de a combina posibilităţile oferite de tehnologie cu sugestiile naraţiunii, la cote înalte de spectaculozitate, cu situaţii de un puternic impact emoţional: o reţetă care, aplicată aproape întregii sale opere, a produs un idiom revolutionar, devenit imediat universal, capabil să înnoiască genuri tradiţionale şi să şteargă frontierele pentru a ajunge la un public internaţional”, afirma Piera Detassis la înmânarea premiului.

E.T.I. Extraterestrul

Ready Player One, film ştiinţifico-fantastic bazat pe romanul lui Ernest Cline, a ajuns până acum la încasări în întreaga lume de 474,8 milioane de dolari, urcându-l pe Spielberg la cota de 10,99 miliarde. 27 de filme l-au ajutat să ajungă la această cifră incredibilă. Luând în cosiderare inflaţia, pelicula cu cel mai mare succes este E.T. Extraterestrul, cu încasări de 1,3 miliarde de dolari.

Spielberg a ajuns recent în Italia pentru a-şi promova noul lungmetraj şi, în mod exceptional, a fost oaspete al ziarului la La Repubblica, unde a avut o lungă discuţie cu directorul Mario Calabresi şi actorul Frank Matano.

Harrison Ford şi Alison Doddy în Indiana Jones

Noutăţile pe care regizorul le-a adus în imaginarul colectiv contemporan, fie ca regizor, fie ca producător, includ şi aspectul industrial al cinema-ului, cu definirea unor termeni ca blockbuster, şi acea fuziune a genurilor şi a limbajelor care stă la baza întregii producţii audio-vizuale actuale.

Hook-Capitan Uncino

Aventura din pelicula Ready Player One este inspirată din bestsellerul omonim al lui Ernest Cline, devenit un fenomen de talie mondială. Acţiunea filmului este plasată în 2045, an în care lumea este pe cale să se prăbuşească în haos. Dar oamenii au găsit salvarea în OASIS, un univers enorm al realităţii virtuale, creat de strălucitul şi excentricul James Halliday (Mark Rylance). După moartea lui Halliday, imensa lui avere va reveni celui care va găsi primul un Ou de Paşte, ascuns undeva în interiorul acestui OASIS, care va oferi calea către o cursă ce va cuprinde întreaga lume.

Ready Player One

Când un improbabil tânăr erou pe nume Wade Watts (Tye Sheridan) se va hotărî să ia parte la cursă, va fi implicat într-o vertiginoasă vânătoare de comori în acest univers construit din mistere, descoperiri senzaţionale şi pericole.

Regizorul a alternat de-a lungul carierei sale superspectacolul de divertisment cu filmul serial şi cu peliculele angajate, de la E.T., Indiana Jones şi Jurassic Park la Lista lui Schindler, Amistad şi Salvaţi-l pe soldatul Ryan, cu aceleaşi entuziasm şi convingere, colecţionând recunoaşteri şi premii.

Jude Law şi Haley Joel Osment în Inteligenţa Artificială

Orice pasionat de cinema ştie multe despre el ca regizor, producător, scenarist, adept al tehnologiilor cele mai avansate, câştigator al unui Oscar şi al altor multe nominalizări, pe lângă omagieri şi alte premii la care se adaugă anul acesta David di Donatello pentru întreaga carieră. Mulţi ignoră totuşi că există doi Spielberg: Marele Steven, în vârstă de 71 de ani, şi micul Stevie, acel “băieţaş” care, încurcând cărările şi încrucişându-le cu cele ale adulţilor, a rămas în fond şi pentru totdeauna acel adorabil Peter Pan. Talent precoce, cum au mai fost în cinema poate numai băiatul-minune Orson Welles, şi parţial, prietenul său Stanley Kubrick, Spielberg şi-a construit cariera de peste 50 de ani, pe două filoane: superspectacolul de divertisment şi filmul cu temă, angajat, excelând, caz unic după al Doilea Război Mondial, şi în unul şi în celălalt, primind ample recunoaşteri pentru ambele categorii.

O nedezminţită tinereţe i-a oferit acea privire entuziastă, participativă şi spontană care a dat formă celebrelor sale blockbuster-uri, ce au triumfat în domeniul încasărilor şi au rezistat la uzura timpului ca niciunele altele: întâlniri de gradul trei de tipul E.T Extraterestrul, saga lui Indiana Jones şi aceea din Jurassic Park, pentru a le aminti numai pe cele mai cunoscute, care povestesc atâtea personaje-copii, atestă prezenţa difuză, constantă şi simbolul ochiului “infantil” cu care Stevie observa propriile sale poveşti.

Lista lui Schindler

Un exemplu relevant este Indiana Jones şi timpul blestemat: dacă protagonistul este un arheolog adult, alături de el se află un băiat, un alter ego al eroului, scutier sau “paj” potrivit celor mai bune tradiţii cavalereşti, atât de important pentru acest film care găzduieşe unele scene violente ce au determinat Motion Picture Association of America să inventeze categoria PG-13 cu scopul de a interzice vizionarea de către minori.

Amistad

Optica grandios “infantilă” a lui Spielberg reapare în multe filme din anii următori, de la Aventurile lui Tintin – Secretul Unicornului la subevaluatul GGG – Marele Gigant Prietenos. Şi nu numai. Pe lângă marile “popcorn movies”, ea inspiră filmele de animaţie ale Casei sale de producţie, Dreamwoks: şi, la modul general, explică pasiunea pentru efectele speciale şi jocurile interactive (colaborarea Casei Dreamworks cu Microsoft Corporation), pe care, de multe ori, Stevie însuşi se amuză să le creeze.

Încercarea de a-l urmări pe băieţaşul din Spielberg, de altfel, nu se termină niciodată: să ne gândim la  ecourile din Pinocchio din structura narativă a peliculei A.I. Inteligenţa artificială sau la acel mod de autoconfesiune care este Hook-Capitan Uncino, o adaptare liberă a lui Peter Pan, care revendică puterea copilăriei în faţa cenuşiului vârstei adulte.

Să ne gândim numai la al doilea episod din filmul colectiv Twilight Zone: The Movie, extremă desăvârşire a visului spielbergian al eternei tinereţi, în care bătrânii dintr-un azil redevin în mod magic copii lovind cu piciorul un vas.

Aventurile lui Tintin – Secretul Unicornului

Cu micul Stevie, totuşi, convieţuieşte armonios Steven adultul: cel care înfruntă cu fermitate temele sensibile ale rasismului, ale emigrării, ale războiului sau liberei informaţii în filme ca The Colour Purple, Lista lui Schindler, Amistad, Salvaţi-l pe soldatul Ryan, Munich, Lincoln sau recentul The Post.

Cel puţin din 1985 (anul peliculei The Color Purple) cinema-ul lui Stevie şi cel al lui Steven convieţuiesc, altenându-se. Şi între timp, regizorul a creat şi Survivors of the Shoah Visual History Foundation pentru a strânge mărturii video de la supravieţuitorii Shoah-ului.

Aceasta nu înseamnă că cele două “suflete” ale sale sunt impermeabile unul faţă de celălaltă, sau incapabile să colaboreze. Atât de dramaticul film de război War House conţine unele scene bucolice, care par ieşite din imaginarul Disney. În timp ce producţia ştiinţifico-fantastică Minority Report este impregnată de tema, dragă lui Philip Dick, a libertăţii şi a controlului asupra cetăţenilor, iar Ready Player One uneşte repertoriul ludic adolescentin cu obsesiile distopice ale unui viitor dominat de suprapopulare şi poluare atmosferică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. cine vede azi (se citeste revede) E.T. isi da seama de aiureala din el pornind de la poveste si terminand cu uratenia de personaj. trist este ca Spielberg a avut si filme obisnuite, care nu meritau asa incasari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.