Ghiță, la portița insolvenței

Administratorul judiciar Trust Insolvency SPRL a publicat tabelul preliminar al creditorilor acceptați de Tribunalul Prahova în cazul firmei Teamnet International SA Ploiești. Firma i-a aparținut lui Sebastian Ghiță, iar în ultimii ani a avut contracte cu statul de peste 250 milioane lei. În schimb, suma totală invocată de creditori ca datorie este de 328,42 milioane lei.

Firma Teamnet International SA Ploiești a intrat în insolvență la sfârșitul lunii martie 2017, fiind deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012. Potrivit informațiilor supervizor.ro, firma a avut în ultimii ani contracte cu statul de 250 milioane lei. Din actele depuse în dosarul nr. 2036/105/2017, reiese că debitorul mai are de plătit 76 milioane lei, „ceea ce conduce la existența unui grad de îndatorare destul de mare“. Numai că tabelul preliminar al creditorilor, publicat pe 30 mai 2017 de administratorul judiciar Trust Insolvency SPRL, firmă care aparține Danei Rădulescu, arată o valoare de 284 milioane lei a datoriilor. Este posibil ca la masa credală să fie acceptați și alți creditori, astfel încât datoriile firmei Teamnet International SA vor ajunge la 328,42 milioane lei.

Defalcarea principalelor datorii

Suma de 151.512.731,10 lei este reclamată de opt „grei“, precum Telekom Romania Communications SA – peste 67,5 milioane lei, Raiffeisen Bank – peste 33,4 milioane lei, International Finance Corparation – 32,9 milioane lei, Black Sea Trade & Development Bank – peste 32,9 milioane lei, Banca Transilvania – 19,9 milioane lei, Piraeus Bank – peste 13,7 milioane lei.

Creanțele salariale reprezintă doar 1,64% din totalul datoriilor acceptate, depășind 4,5 milioane lei. Firma are 239 de salariați, ceea ce înseamnă că fiecare angajat are de încasat aproape 19 mii lei.

Societatea are datorii și la bugetul statului, valoarea acestora depășind 22 milioane lei. Multe alte datorii au fost făcute pentru prestări servicii, publicitate, asistență juridică și altele, conform tabelului prezentat de administratorul judiciar.

Potrivit declarațiilor din dosar, compania „a contractat o serie de credite necesare desfăşurării activităţii normale a activităţii şi dezvoltării“.

Administrator special este TNI Stock Invest SRL București, care va fi plătită cu suma de 28.000 lei net lunar. TNI Stock Invest SRL deține 2,59% din acțiunile Teamnet International SA, având trei asociați.

Adunarea Creditorilor este programată pe 6 iunie 2017, la ora 12.00, la birourile din București, iar următorul termen de judecată a dosarului nr. 2036/105/2017 este fixat pentru data de 16 iunie 2017.

DNA vrea amânarea insolvenței

În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă, procurorii suspectează că fostul deputat a pretins şi a primit de la reprezentanţii celor două firme sume de bani, pentru a le facilita atribuirea de contracte de la autoritățile publice, din domeniul IT.

Oficial, el nu mai reprezenta firmele Teamnet International şi Asesoft International din 2012, când a fost ales deputat în Parlament. Anchetatorii susţin că este vorba despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice și europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT, şi de asocierea dintre acestea şi cele două firme care i-au aparținut lui Sebastian Ghiță. Procurorii DNA au cerut Tribunalului Prahova o măsură preventivă, care a constat în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare a celor două firme sau suspendarea acestor proceduri. Cererea din 29 martie a.c. se baza pe faptul că ei puseseră în mișcare acțiunea penală împotriva firmelor menționate, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată. Directorul adjunct al companiei, Bogdan Nedelcu, a explicat că a declanșat procedura insolvenței pentru a asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care este responsabilă atât în România, cât şi în alte ţări. Sebastian Ghiţă a contestat recent, prin avocat, mandatul de arestare preventivă în lipsă emis pe numele său în cel mai nou dosar de corupţie în care este urmărit penal alături de şefii firmelor Asesoft şi Teamnet.

Eliberarea din arestul poliției din Serbia

Primele imagini cu Sebastian Ghiță după eliberarea din arestul poliției din Belgrad îl arată de această dată pe fostul deputat fără barbă și cu o șapcă pe cap. El a fost surprins urcându-se într-o mașină, care era condusă de altă persoană.

Ghiță a fost eliberat pe 26 mai, în schimbul cauțiunii de 200.000 euro, sumă stabilită de magistrații sârbi. Surse judiciare din Belgrad au declarat pentru Agerpres că eliberarea lui Sebastian Ghiţă a fost condiţionată de obligativitatea de a nu părăsi capitala Republicii Serbia şi de a se prezenta la poliţie pe datele de 1 şi 15 ale fiecărei luni, până la soluţionarea dosarului care i-a fost deschis în instanţă pentru utilizarea unei identităţi false. Fostul deputat a solicitat instanței sârbe să nu fie extrădat în România, deoarece „este persecutat politic“.

Vila de la Belgrad

Cu câteva zile înainte de ieșirea din arest, au apărut și primele imagini cu vila în care locuiește Sebastian Ghiță la Belgrad. Aceasta ar fi amplasată în zona veche a orașului, pe o străduță mică, în apropierea Dunării. În această parte a Belgradului, sunt case care au mai multe apartamente, care se închiriază pentru perioade diferite, inclusiv în regim hotelier.

Firmele lui Ghiță

De-a lungul a peste 10 ani de relații privilegiate cu statul român, Sebastian Ghiță ajunsese să controleze un adevărat imperiu financiar. În iunie 2015, procurorii DNA au instituit sechestru asupra a 51 de firme controlate de fostul deputat PSD și asupra conturilor a 24 de persoane folosite de Ghiță ca interpuși în diverse tranzacții. Este vorba despre societățile: SC Asesoft International SA, SC Asesoft Com SRL, SC Asesoft Distribution SA, SC Asesoft Net SRL (actual SC Shopmania Net SRL), SC Asesoft Smart SRL, SC Asesoft Service SRL, SC Asesoft Tehnologies SRL, SC Asesoft Web SRL, SC Asesoft World Wide SRL, Asociația Sportivă Basket Club Asesoft, Asociația Sportivă Baschet Club Ploiești, SC Access Net Internațional SRL, SC Alfa Trade SRL, SC Alpedor SRL, SC A&S World Travel SRL, SC Coneco Serv SRL, SC DNS Birotica SRL, SC Domeniile Viticole SRL, SC Edel Weiss SA, SC Federal Media Partener SRL, SC Foto Tehnologies SRL, SC Glar Construct SRL, SC Idilis SRL, SC Infratel Net SRL, SC IT Infocons Services SRL, SC Master Software Info SRL, SC Media Fantasy Solution SRL, SC Mediata Consulting SRL, SC Merconsult Team SRL, SC Muntenia Furnizare SRL, SC Network One Distribution SRL, SC Nxtel Solutions SRL, SC Ploiești Import Export SRL, SC Podgoriile Tohani SRL, SC Q Net Internațional SRL, SC Ridzone Computers SRL, SC Rotherfield Properties Romania SRL, SC RTV Satellite Net SRL, SC Senior Consulting Group SRL, SC Sport Arena SRL, SC Star Soft SRL, SC Studio Harry SRL, SC Sungard System SRL (fostă Softbit Service SRL), SC Sunsmart Integrare IT SRL, SC Teamnet Internațional SA, SC Tohani SA, SC TVMP SRL, SC Viewpedia Soft SRL, SC Xor IT Systems SRL (SC Expert One Research), SC 1 K Telecom SRL, SC 360 Revolution SRL.
Lista celor 24 de persoane folosite ca interpuși este deschisă de fratele fostului deputat, Alexandru Ghiță, și continuă cu Cristian Anastasescu, Alexandru Iacobescu, Gabriel Marian Anghel, Daniel Iulian Buduluș, Sorin Adrian Chirilă, Răzvan Ionuț Chirilă, Mariana Meri Dimulescu, Maria Ghiță, Sebastian Ghiță, Vlad Dumitru Iacobescu, Alina Daniela Iordăchescu, Ionuț Alexandru Iordăchescu, Valentin Neacșu, Radu Bogdan Nedelcu, Valentin Gabriel Nițu, Bogdan Padiu, Cristian Săndulescu, Adina Liliana Stan, Gheorghe Mihail Stan, Marius Laurențiu Stan, Iulian Gabriel Stanciu, Ion Ovidiu Trașcu, Ovidiu Romulus Văleanu.

Fostul deputat Sebastian Ghiță este cercetat în Romania în mai multe dosare penale și are emise pe numele său două mandate de arestare preventivă. Deși se afla sub control judiciar, acesta a părăsit teritoriul României pe 19 decembrie 2016 și a fost prins pe 13 aprilie 2017, la miezul nopții, de poliția din Belgrad. La momentul capturării, Ghiță avea documente false pe numele unui cetățean din Slovacia, Aleksandar Ivanovic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.